Un alt mod de a călători: stagiul în străinătate

Unul din regretele mele legate de viața de student este că nu am profitat de un stagiu în străinatate, accesând un anumit tip de burse, care mi-ar fi permis să am parte de o astfel de experiență pe la 20 de ani. Am răzbunat acest aspect în utimul nivel de învățământ de la noi și astfel pot vorbi azi despre cum este să pleci la stagiu în afară, însă, totuși, în momentul în care eu am plecat, nu mai pot spune că eram chiar studentă. Cu toate acestea, a fost una din cele mai frumoase experiențe de viață de până acum…

international education

Ai nevoie de foarte puține lucruri pentru a accesa o bursă în străinătate, poate la un moment dat voi vorbi despre cum să te alegi cu o astfel de bursă și cum să o alegi din multe altele, dar azi nu mă întind mai mult decât la a spune că, citeam odată la cineva că, a pleca la un stagiu în afara țării e ca și cum ai începe o relație sentimentala. Se poate să nu fie cea mai bună alegere sau se poate să rămâneți în acea relație pentru toată viața.

A pleca în afară pentru a studia, nu e chiar o simplă călătorie ci o experinență care te va învăța despre tine și despre lume câte nu te-au învățat 20 de ani de stat acasă și studiat la biblioteca universitară. Da, să ieși din zona de confort pentru a vedea cum se studiază și cum se trăiește la alții poate fi o adevarată încercare, însă beneficiile sunt pe masură:

1. Ai posibilitatea de a trăi efectiv o perioadă (3, 6, 9, 12 luni) în altă țară, te poți amesteca printre localnici devenind în timp una cu ei (o să-ți faci cumpărăturile de la aceleași piețe, o să găsești magazinele cele mai accesibile, or să te intereseze evenimentele locale etc). Nu poți fi doar turist într-un loc în care zăbovești peste 30 sau 40 de zile, oricât de inadaptat din acest punct de vedere te-ai considera.

2. Inevitabil vei vorbi și înțelege într-o limbă nouă, iar limba engleză o vei exersa cum nici nu ți-ai imaginat. Să devii fluent într-o limbă, numai locuitul efectiv într-un loc în care ea este auzită peste tot, poate fi posibil într-un răstimp de ordinul lunilor.

3. Te vei integra în grupuri noi și vei cunoaste oameni de peste tot de prin lume, vei lega prietenii și nici vei ști pe unde mai pot umbla pașii tăi în urma cunoștințelor pe care ți le vei face la un astfel de stagiu.

4. Vei intra într-un sistem de învătământ foarte diferit de cel de la noi, vei vedea cum este tratat un student în altă parte și care este relația lui cu profesorii, vei vedea cum îi sunt acceptate părerile și cum își duce el sarcinile la bun sfârșit, cum este încurajat și ajutat aproape mai mult decât și-ar dori. Va fi cu siguranță o lecție minunată.

5. Și nu în ultimul rând vei călători, aproape obligatoriu. Pe lângă faptul că vei ajunge să cunoști bine de tot un loc pe care îl vei numi acasă, o să-i cunoști cel puțin împrejurimile dacă nu mai mult și tot mai mult. Și îndemnul meu este să cunoști cât mai mult din țara în care ajungi pentru o perioadă determinată, căci e pacat să nu profiți maxim de timpul trăit acolo.

Unii dintre noi așa au început sa călătorească și nu s-au mai oprit niciodată. Alții au experimentat asta la un moment dat, așa ca mine, și a fost impulsul de a se apuca de plănuit alte și alte călătorii, alții probabil vor considera asta un fel de bătaie de cap în plus, de care nu ai cine știe ce nevoie, însă nici nu știu ei ce pierd. Cred că aceasta e singura direcție în care mă gândesc atunci când mai zic: de m-aș întoarce în urmă cu 10 ani, dar cu mintea de acum!! happy

Părinți, încurajați-vă copiii studenți să caute burse care să le faciliteze o plecare la un stagiu, undeva prin Europa, din 2007 este cu mult mai ușor decât a fost înainte, deși nici atunci nu a fost imposibil.

Dragi studenți, dacă vă doriți să călătoriți, dacă vă doriți să studiați undeva în altă parte, dacă doriți să trăiți o experiență deosebită care vă va creste cu 100% încrederea în voi și care vă va ajuta să descoperiți lumea, aveți curaj și aplicați pentru o bursă care poate să fie ușa voastră spre lume…

sursa foto

You may also like

13 comentarii

  1. Sa stii ca si eu m-am gandit la asta, in special acum, decand locuiesc aici si am intalnit la cursul de franceza o multime de persoane venite cu diferse burse, stagii, schimburi culturale. Mi se pare o exeprienta extraordinara; iti largeste orizonturile, cunosti oameni,locuri, obiceiuri noi, socializezi si cate si mai cate… Si mie imi pare putin rau, dar la vremea respectiva nu aveam mintea de acum.

  2. Cred ca cel mai minunat lucru care ti se poate intampla in viata (dupa familie si pantofi laughing ) e sa calatoresti…ma bucur ca in 4 ani de locuit in Franta, am avut ocazia sa vad atat de multe locuri frumoase, pline de mister si cu legende proprii. Nu pot spune care loc mi-a placut mai mult, toate au fost minunate si unice in felul lor. Cu siguranta si aici o sa am parte de calatorii la fel de frumoase ca pana acum, mai ales ca ma aflu la o ora de Germania si Belgia,la 2 ore de Franta si la 4 ore de Danemarca…astept doar primavara, ca planuri avem deja laughing

  3. Iarta-mi ignoranta, daca ai mai spus pe undeva, dar in ce tara ai fost in stagiu? Sunt curioasa happy Ah, si la intoarcerea in tara, cum te-ai descurcat cu diferentele la examene? Eu am avut o profa de franceza in liceu care plecase pt 6 luni in Franta (Doamne, ce lucruri interesante si povesti ne spusese!), dar la intoarcerea in tara toate examenele date acolo nu se echivalau cu cele din Romania (desi inainte sa plece, asa fusese informata!) si… iti dai seama, a dat toate examenele “restante” in interval de cateva zile!

    1. In Franta am fost, în 2009. A fost un stagiu diferit în sensul că nu am avut de dat examene, a fost un fel de schimb de experiență în cadul programului de doctorat la care eram.
      Știu însă că dacă pleci cu Erasmus este posibil ca la întoarcere să nu îți fie recunoscute notele de la anumite examene și în țară să fii nevoit să le mai susții o dată, însă nu știu dacă nu acum s-au mai schimbat treburile în sensul că odată cu sistemul Bologna studenții să nu se mai lovească de această problemă nasoală.

  4. Din ce tin minte de la norocosii colegi de facultate care au prins o bursa, banii primiti erau destul de putini. Asa ca, trebuie sa fii foarte organizat si inventiv ca sa supravietuiesti pt un interval mai mare de timp si sa te mai si distrezi. Ideal ar fi ca inante sa te duci sa faci un pic de cercetare sa vezi cam ce buget lunar este necesar. Mai ales daca este vorba de un termen mai lung si o sa vrei sa te si intorci in tara.

    1. Nu că este OK, este chiar obligatoriu să vezi ce tip de bursa ti se potriveste si sa faci “sapaturi” după cea care te coafează. In plus, daaa, dintr-o bursa de acest fel nu traiesti pe picior mare in strainatate ci te responsabilizezi de mama focului, ceea ce este un mare plus și o mare lectie suplimentara de care ai parte cu aceasta ocazie happy

  5. eu nu m-am inscris pentru nici o bursa in strainatate cat am fost la facultate pentru ca sunt o mamoasa si nu as putea sa traiesc mult timp departe de ai mei. dar am fost plecata intr-un schimb de experienta in liceu. a fost prima mea iesire in strainatate. eram prin clasa a 11 si am stat o saptamana la Sorento. a fost o experienta cu totul inedita, desi atunci eram si mai mamoasa si deci mi-a fost si mai dor de ai mei laughing). dar nu as da-o pe nimic!

    1. Cred că si desprinderea de parinti este o lectie de luat in seama cu aceasta ocazie cu care te maturizezi de nu te vezi happy
      P.S. O săptămână la Sorento mi se pare DE VIS!!! kiss

  6. Si mie mi-ar fi placut sa am parte de asa o experienta, doar ca… nu stiu ce-am pazit. Eu inca visez sa merg cateva luni sa locuiesc in alta tara, pur si simplu de dragul experientei. Sper sa reusesc sa fac asta candva. happy

  7. Doriti sa plecati in stagiu in strainatate?
    Masterul ITEMS de la Facultatea de Electronica, Politehnica din Bucuresti ofera stagii de dizertatie de maxim 6 luni in Europa si Singapore. Toate cu bursa Erasmus si / sau finantate de universitatile, institutele de cercetare si firmele partenere. Oferim stagii la: Telecom Paris Sud, INSA Lyon, DigitalOptics Corporation din Galway – Irlanda, Universitatea din Trento – Italia, Supelec Paris, CERN Geneva, Polytech’Savoie – Annecy, Universidad de Malaga – Spania, INRIA Grenoble, Universitatea din Luebeck – Germania etc. Detalii pe site.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.