Nu mică mi-a fost mirarea zilele trecute, să-mi cadă în mâini niște articole, care tratează cu maximă seriozitate, ceea ce eu numesc de ani buni depresia post-vacanță. Se pare că, dacă eu am crezut că e o dambla de-a mea, născută din prea mult răsfăț, în termeni de specialitate, “boala” se numește sindromul post-concediu și este cât se poate de reală.
Nu e cu semnul întrebării la final, asta pentru că urmează câteva “sfaturi”, da, de la mine :) Am stat așa și m-am gândit cât de ușor este să iubești toamna în Franța, Italia, Spania, Portugalia, cât de minunat este să ne mirăm la unison: “Vai, dar Roma arată fenomenal pe ploaie!” sau “Parisul în lumina toamnei este fabulos!” (ceea ce este chiar adevărat), dar în același timp, în diminețile în care dăm la o parte draperiile din camera noastră și vedem câțiva stropi de ploaie și un covor de frunze galbene și eventual ude, pe străzile ce le știm pe de rost, gata, ne-am stricat ziua. Cine se recunoaște?
Nu am avut o idee originală cu acest articol, am zărit pe mai multe bloguri astfel de liste, dar ultima dată m-a inspirat Andra cu lista ei frumoasă și mi-am pus un semn în memorie, să nu uit să o fac și eu pe a mea. Și cu această ocazie îi îndemn pe toți cei care au trăit experiențe memorabile în călătorii, să alcătuiască o astfel de listă.
… Prima buclă albă nu știu cand ți-a apărut/ Știu doar că în bucle, firele de nea/ S-au ivit de grija mea… (Mama – C. Crișan) Ascultă!
Acele dimineți care te prind în altă parte, în deplasare și în fața cărora te așteaptă un fel de aventură, un fel de descoperire, a locului, a timpului și nu în cele din urmă, o descoperire a ta, a unui nou tu… sunt diminețile mele preferate. Mă trezesc devreme, nu pot dormi când știu că afară nu e peisajul obișnuit ci poate un oraș în care mi-am dorit să ajung de foarte multă vreme, ori o mare albastră care îmi ia mințile, ori un munte care mă provoacă…
Știu și eu că practic e toamnă de pe 22 septembrie, dar atunci când plouă aproape zilnic, e rece de nu mai pot sta în casă fără șosete, soarele îl văd tot mai rar, iar ziua se scurtează frustrant de tare, mie și tuturor celor de pe wall-ul meu de facebook, ne vine să zicem că e toamnă…
Data viitoare când mai dă deprimarea în mine (și o să dea cât de curând, că vine toamna, ca să vezi ce motiv zdravăn) o să mă gândesc la după amiaza zilei de ieri. În sfârșit, după aproape o săptămână, nu a mai plouat după amiaza, așa că am ieșit la o scurtă plimbare. Și la distanță de nici cinci pași, m-au izbit două povești.
