The road to Corfu (part. II)

Am ajuns pe la 18:30 la Belgrad, deci cam târziu pentru o vizită serioasă. Îl văzusem din depărtare de pe autostradă, doar că ratasem intrarea în oraș și ne-am învârtit ceva întrebând în stânga și-n dreapta pe unde să o luăm. Am întrebat chiar și doi polițiști care ne-au zis “uan kilometer dat uei”, doar că ne-am prins noi că la ei kilometri sunt ceva mai lungi decât la noi. A rămas și vorba “kilometri sârbești” unde 1 km sârbesc = 10 km românești :))
 
Evident am găsit orașul, până la urmă și am ajuns în centru, am parcat chiar în față la Ministerul Afacerilor Externe unde am luat și o amendă de parcare (că naiba poate citi în chirilice ce scria pe tăblițele alea și noi am crezut că e gratis parcarea) și apoi ne-am plimbat pe jos, unii cu ochii după o pleșcaviță autentică, alții după clădiri distruse și cu o grămadă de întrebări în cap. Lucru clar, Belgradul m-a întristat foarte tare, clădirile acelea ce poartă urmele războiului sunt lăsate acolo ca să nu uităm nimic, e dezolant, e trist, se ridică părul pe tine și nu poți să nu te gândești că poate într-o dimineața normală în care oamenii se pregăteau să meargă la muncă, niște avioane au lovit în plin centrul istoric, inima fostei Iugoslavii a stat și niciodată nu a mai continuat să bată la fel. Am simțit războiul mult prea aproape, un trecut cu mult prea recent, prea apropiat s-a înfățișat înaintea noastră, un trecut care nu mi-a plăcut pentru că m-a bulversat. Și așa am plecat din Belgrad, tristă și neconsolată, dar eu am vrut-o, a fost o curiozitate morbidă, recunosc.
 
Deja se întuneca, am oprit la un popas să mâncăm, mâncasem puțin că nu am vrut să mi se facă ca de obicei rău pe mașină, mai ales că făceam la 250-300 de km schimb cu Cristi, deci avem și ore în care nu eram la volan, momente în care era foarte posibil să mi se facă rău. Din fericire nu mi s-a făcut. (yeeeey)
 
Am traversat Macedonia noaptea (se poate trece doar cu buletinul și aici), am văzut că au mulți munți și deși e o țară muuult mai mică ca România are autostrăzi care o străbat, iar taxele nu sunt foarte mari. Când am intrat în Grecia nu știu de ce mă simțeam ca și cum am ajunge imediat la destinație, aiurea, mai aveam de condus o noapte și oboseala se instalase. Cât am condus eu am reușit să văd din depărtare Salonicul, luminat noaptea, pare de vis (îmi doresc să-l vizitez) și am mai reușit să-mi și dau seama de ce autostrăzi mișto dispune Grecia. Salonic-Igoumenitsa e ceva ce rar vezi și ai ocazia să străbați, e colosală, extrem de bine făcută și semnalizată, plină de tunele și de parcări foarte bine amenajate. Cristi a zis că e mai bună decât tot ce a străbătut el în Germania (și el a circulat ceva pe acolo).
 
În cele 20 si ceva de ore de drum am reușit către dimineața zilei de 12 august să adorm puțin, doar că pe la 7:20 am ajuns la Igoumenitsa și am găsit bilete pentru feribotul de 8:30, deci eram foarte fericiți că nu mai trebuie să stăm și să pierdem vremea în port când o puteam pierde pe plajă. Ceea ce am și făcut imediat ajunși în Agios Georgios.
Continue Reading

The road to Corfu (part. I)

Așa cum am promis, încep un scurt serial al vacanței mele de 7 zile în Grecia și 2 în Macedonia. Și cum ca să ajung pe alte meleaguri și de pe alte meleaguri a fost nevoie să fac un drum dus și unul întors, azi încep cu cel mai frumos și vesel dintre ele: drumul spre Grecia.
 
Probabil nu am zis până acum, dar vacanța noastră în Corfu nu a fost un plan de un an (pentru că fiecare avea în capul lui alte și alte variante, care mai de care) ci un plan de aproximativ o lună în care ne-am îngrijit cam de toate detaliile vacanței. Astfel că știam că vom merge cu Kia (care s-a dovedit suficientă pentru 4 persoane) și mai știam că vom fi cazați la Theo’s Hotel într-o stațiune din nord vestul insulei Corfu, Agios Georgios Pagii. Cam atât…
 
De plecat am plecat pe 11 august din Ineu, Arad pe la ora 12 (de acasă pe la 11, dar până ne-am cules de pe drum și până am alimentat a trecut vremea) și am ales o rută mai lungă, dar am zis noi că în timp va fi mai scurtă datorită autostrăzii. Am ieșit pe la vama Nădlac și urma să mergem pe la Szeged în Ungaria de unde în mod normal am fi avut autostradă până la îmbarcarea în feribotul de Corfu. Buuun, doar că nu am apucat să ajungem nici la Arad până ne-am dat noi seama că ni se stricase ceva la GPS (ne bazam mult pe el). Așa că prima oprire a fost la Mako în Ungaria unde speram că la un Tesco vom găsi piesa problemă, dar nu a fost să fie, așa că am continuat până la Media Market-ul din Szeget. Aici am găsit, doar că la ce pricepuți suntem toți 4, ne-am dat prea târziu seama că de fapt GPS-ul nu avea nimic ci că se arsese o siguranță la mașină, care oprise alimentarea spre cablul GPS-ului.
Ne-am gândit la două variante: căutăm un service ori plecăm la drum doar cu harta salvată pe iPad-ul lui Clau și ne descurcăm noi cumva. Am ales să nu mai dăm banii pe service atunci că și așa eram pe low budget și am plecat fain frumos spre Serbia urmărind indicatoare și bazându-ne pe intuiție. Drăguț și straniu în același timp că nu m-am enervat, dar probabil eram prea entuziasmată de zilele ce aveau să vină.
 
La ieșirea din Ungaria spre Serbia am stat la vamă cel mai mult de pe tot traseul. Ne-am plictisit groaznic într-o căldură infernală și doar gândul că a doua zi urma să ne bălăcim în mare ne-a ținut în viață laughing În rest în toate vămile am stat maxim 5 minute, deci fără stres.
In Serbia, autostrada nu prea arată așa cum te-ai aștepta, cel puțin partea dinspre Ungaria, în schimb trebuie să plătești de atâtea ori că noi ne-am ușurat de aproximativ 13 euro pe autostrada lor și am părăsit țara destul de nemulțumiți. Evident, poți să plătești în dinari, dar dacă nu îi ai ei au grijă să rotunjească mereu în sus atunci când plătești în euro. Dacă ar fi să o parafrazez pe Cori “Serbia nu e frumoasă” și pe alocuri înclin să-i dau dreptate, însă noi avem un obiectiv clar aici care să ne demonstreze dacă Serbia e frumoasă sau nu: Belgradul, unde cel puțin eu una îmi doream să ajung de ceva vreme ca să văd clădirile bombardate.
 
Dar despre asta și despre drumul până la Igoumenitsa o să vă povestesc în articolul de mâine.
Continue Reading

A smile from Transylvania Part II

De la Bran am plecat direct spre Sinaia pe ceea ce se numește Valea Prahovei trecând prin Predeal-Bușteni-Azuga. Și pentru că pe unul din noi îl lovise alergia ne uitam disperați după o farmacie și pentru că altora le cam bătea vântul prin buzunare ne uitam cu aceeași disperare și după un bancomat de Transilvania (bine că am avut ce scoate). Am oprit până la urmă la Bușteni căci găsisem o farmacie și chiar nu mai doream să-l auzim pe Clau strănutând de 10 ori pe minut. Până am luat Aleridul am făcut și câteva poze masivului Caraiman la poalele căruia se află și minunatul Bușteni. De aici la Sinaia au fost 5 minute, Peleșul și Pelișorul așteptau cuminți puhoiul de vizitatori. Pentru 10 lei am reușit să urcăm cu mașina aproape până la piațeta de suveniruri iar de acolo am luat-o pe jos spre castele.
Peleșul este absolut încântător, văzut de jos sau de sus, de aproape sau din departare nu poți să nu rămâi impresionat. L-am fotografiat din toate unghiurile, mai puțin interiorul pentru care trebuia să plătim 30 de lei, ceea ce e foarte mult după părerea mea pentru că îți poți cumpăra vederi superbe la ieșire. Prețul unui bilet este de 15 lei de persoană, dar ai ghidul inclus cu toate că nu e ceea ce s-ar numi Grand Tour. Datorită musafirilor am mers pe ghidajul în engleză, dar din păcate deși tare drăguță ghida părea cam “prea deșteapă și înțepată undeva” în rest a fost ok. Clau zice că site-ul Peleșului este super tare, deci intrați de vedeți. La o aruncătură de băț se află Pelișorul și cred că suntem printre norocoșii care mai apucă să-l vadă anul acesta deoarece este foarte probabil ca din 2010 să devină reședință privată și să se închidă vizitatorilor. Aici ghidul, un tip de data aceasta a foarte ok, degajat și glumeț, ofuscat nițel pe grupul de bulgari, dar detaliind cât a putut povestea regelui playboy Carol al II lea.
După un cappuccino frappe cu înghețată la bufetul “de la castel” am pornit înnapoi pe același drum spre Brașov unde ne-am petrecut toată seara. Brașovul mi-a lăsat o impreie bună, oameni veseli, sociabili, mâncare bună la Keller în Piața Sfatului, parcare bună chiar în centru și drumuri impecabile (ceea ce NU pot spune de drumul spre Poiana Brașov care pe lângă faptul că e nasol de tot îl mai și marcau atunci, puteam să-i înjur câteva minute fără să mă repet).
Duminică am plecat din Bran spre Poiană. Trebuia să urc cu telefericul pe Postăvaru, nu vroiam să plec de acolo fără sa urc sus. Așa că duminica am rezervat-o pentru asta (și din cauză că sâmbătă când am ajuns acolo telefericul nu mai circula, au un program de toată jena de la 9 la 16, iar cel de pe Tâmpa de la 11 la 19 cred, dar și pe ăla l-am pirerdut). Nu are rost să spun că urcarea pe Postăvaru a fost cel mai bun lucru pe care l-am făcut în ultimul timp. M-am încărcat cu energie cât pentru două săptămâni cred, am respirat aer curat cât pentru tot anul și cred că am făcut cele mai reușite poze. Apoi Poiana Brașov, unde părinții mei și-au petrecut luna de miere m-a fermecat pur și simplu.
După un mic dejun-prânz la Șura Dacilor, unde ospătarii arătau ca niște daci autentici am pornit spre casă pe alt traseu ca să ajungem și prin Sighișoara. Noi am fost acolo luna trecută, dar pentru musafiri a meritat să mai oprim odată și să descoperim și alte locuri.
A fost un weekend perfect și nu prea mai am nimic de zis despre asta, restul e la mine-n suflet happy

Continue Reading

A smile from Transylvania Part I


În weekend-ul ce tocmai s-a încheiat cred că am recuperat câteva tabere de pe la 12-14 ani în care din diverse motive nu am fost. Zilele trecute au fost printre cele mai intense din ultimii ani pentru că am vizitat o groază de locuri extraordinar de frumoase, am urcat pe munte, am prins un soare superb la înălțime, am văzut castele și cetăți medievale, am mâncat fripturi gustoase, am cunoscut oameni noi și interesanți, am condus Kia cea mai lungă distanță de până acum fără ca măcar să mă obosească, mi-am cumpărat un fluier și era cât pe ce să-mi iau și o perucă laughing în plus am râs cam mult pentru două, trei zile, dar să existe oare prea mult când vine vorba de bunădispoziție?
Excursia a început vineri la ora două și s-a încheiat aseară la ora nouă. DECI…
Vineri am pornit spre Brașov pe ruta Alba Iulia-Sibiu-Făgăraș însă din păcate nu am coborât să vizităm căci doream să ajungem la Bran înainte să se întunece. Am admirat însă cei mai “înalți munți ai patriei” din mașină. Oricum afară cred că erau cam 30-32 de grade așa că am stat mai bine la “adăpostul” climei. Pentru că era trecut de ora 20 nu am intrat în Brașov ci l-am ocolit luând-o spre Bran (unde aveam cazarea) prin Râșnov. OK, deci eu habar nu aveam că există așa o cetate frumoasă la Râșnov, am văzut-o și pe zi, și pe seară și noaptea și e minunată. Se poate vizita și chiar am căutat azi pe net să văd care-i calea de acces, dar noi nu am mai urcat că aveam alte obiective bine stabilite. Ne-am cazat așadar la Bran (practic Șimon e lângă Bran, acum devenind un fel de stradă datorită foarte multelor vile contruite de-a lungul timpului). Noi am ales la întâmplare cu două zile înainte de a pleca de pe un portal Pensiunea “Casa Negrea”, fără să știm prea multe despre ea, dar am avut noroc pentru că arată bine, e foarte curat și pare nouă. Am primit camere superbe cu balcon din care se vedea muntele, dar și curtea interioară plină cu flori și verdeață. Prețurile sunt acceptabile 80 de lei camera cu pat dublu, baie proprie cu duș, balcon și TV. Camera colegilor noștrii de călătorie avea aceleași facilități doar că era cu 3 paturi și costa 100 de lei pe noapte. Având în vedere că urma să stăm două nopți nu ni s-a părut scump deloc. Am mai luat la ei o cină și un mic dejun pe care le-am plătit separat și care sinceră să fiu mi s-au părut cam scumpe chiar dacă au fost bune și mai ales micul dejun foarte divers. În fine…trebuia să și mâncam ceva, iar proprietarii chiar s-au străduit.
Sâmbătă pe la 10:30 am pornit în turul de forță. Prima oprire Castelul Bran, preț bilet 12 lei, nu aveau reduceri pentru studenți din ce am văzut eu, poate aveau tarife speciale pentru grupuri dar nu ne-am încadrat fiind doar patru. Vizitatori erau cu duiumul, pot să spun că a fost chiar aglomerat. Nu am beneficiat de ghid, dar probabil că pentru grupurile de elevi aveau și ghid, dar noi iar nu ne-am încadrat. A fost bine însa. Fiind cu doi străini “Castelul lui Dracula” l-am vizitat mai mult în spiritul lor. Erau vădit curioși și nu le venea să creadă că practic povestea e inventată de Stoker și astfel un englez a reușit să ne creeze primul brand reușit de țară happy De menționat faptul că dacă ai fi vrut poze în castel trebuia plătită o taxă de 10 lei, însă nu erau foarte stricți, de exemplu noi nu am plătit și am putut să facem lejer poze în curtea interioară, iar unii făceau chiar în încăperile castelului. Remarcabilă piața de suveniruri, mai ales pentru turiștii străini e ceva fantastic. Până și noi ne-am luat tricouri cu Țepeș și Castelul în lună plină, cu dinți de vampir și diverse mesaje din Transilvania.
Cei care doresc să-l viziteze găsesc informații utile pe site-ul oficial care e chiar bun și deși nu mă pricep pare bine făcut.
De reținut că lunea Castelul nu se poate vizita, iar pentru cei care urăsc aglomerația nu recomand nici weekend-urile căci după cum spuneam au fost extrem de mulți turiști, iar dacă pe mine nu m-a deranjat poate unii vor castelul mai “pentru ei” și atunci una din zilele lucrătoare ale săptămânii poate fi mai potrivită.

Poza e luată de aici, dar mi-am luat și eu un tricou la fel doar că e roșu, pentru fetițe happy

Sper să revin chiar azi mai pe seară cu partea a II a și evident cu poze din toată excursia.

Continue Reading

1 MAI Medieval

Pentru că din diverse motive am aflat că ar fi rost de o excursie doar cu o zi înainte de 1 Mai, ne-am gândit să nu mergem totuși foarte departe de Cluj, iar că să nu ne mai încurcăm cu găsirea unui loc de cazare să ne putem întoarce în aceeași zi. Zis și făcut. Ruta Cluj-Mediaș-Sighișoara mi s-a părut excelentă mai ales că nu fusesem la Sighișoara niciodată, iar prin Mediaș am trecut doar în urmă cu mai mulți ani.
Se poate ajunge la Sighișoara mult mai simplu și pe un drum mai bun prin Tg. Mureș, dar noi am făcut ocolul prin județul Sibiu ca să vedem Casa Memorială Hermann Oberth de la Mediaș, dar și cetatea medievală de care auzisem că ar fi drăguță. Casa Hermann Oberth era închisă, că programul e făcut de așa natură să nu o viziteze nimeni, adica de luni până vineri (fără sărbătorile legale) când potențialii vizitatori sunt la serviciu. Oricum am văzut-o dinafară și n-am plecat fără câteva poze.

De pe șoseaua Sibiului 15, au luat-o spre centrul orașului. Locuri de parcare cu duiumul, ceea ce era deja o bilă albă. În centru tronează o fântână ca în mai toate orașele românești care se respectă, însă centrul nou pare lipsit de strălucire, e tern și destul de pustiu. Poate și ora amiezii la care am ajuns noi nu era cea mai potrivită pentru oamenii locului să iasă la plimbare. Pe stradă doar câțiva trecători vorbeau germana cam cum se vorbește prin vest maghiara. Atunci mi-am dat seama că sunt cu adevărat prin centrul tării. Am luat-o la pas spre centrul vechi. Deja orașul mi se părea mai frumos, mai colorat, mai viu, chiar dacă pe clădirile care se iveau vedeam deja semnele timpului.

Pe la ora 14:00 reușim să plecăm spre Sighișoara, iar din estimările GPS-ului trebuia să ajungem în 40 de minute ceea ce s-a și întâmplat. După un mic tur reușesc să parchez exact la poalele cetății, iar asta chiar a fost o realizare căci orașul era realmente plin, mai ales că urmau să se desfășoare și zilele orașului cu ceva concerte seara. Nu stăm pe gânduri și urcăm în cetate. Doream să văd tot ce se poate vedea: de la Turnul cu ceas la Biserica din deal, de la bastioane la casele medievale. Atmosfera a fost foarte frumoasă. Am urcat în turn, am urcat scara acoperită până la Biserica din deal, am făcut un tur pe la bastioane și am văzut primăria care se află chiar sus în Cetate și seamănă izbitor de bine cu Palatul Prezidențial din Cetatea Buda de la Budapesta. Până și aranjamentele florale din parcuri îmi aminteau de capitala Ungariei. De sus orașul nou pare fermecat. Îmi imaginam cum pe vremuri domnițele își asteptau prinții privind din turnuri spre dealurile îndepărtate. Și da recunosc, m-am simțit și eu o domniță din vremurile alea, însă una cu panasonicul în mănă și mobilul în poșetă.


Era cald, văzusem multe și ne-a luat foamea. Ne-am gândit să mâncam și apoi să coborâm din cetate și să căutăm casa în care a locuit Hermann Oberth în Sighișoara. Din nefericire a venit ploaia, așa că masa s-a prelungit pâna aceasta s-a oprit. Apoi chiar am mers să găsim casa. Deși plouase turiștii nu plecaseră, semn că prin ei Sighișoara chiar a avut de câștigat zilele astea. Nu știu dacă tot timpul sunt atât de mulți turiști, dar eu am fost impresionată de numărul lor.
Ne-am întors prin Tg. Mureș pe un drum fenomenal. Dacă toate drumurile din România ar arăta așa n-am mai simți chiar așa acut lipsa autostrăzilor. De pe șosea am văzut, ca în melodia lui Elton John (puțin modificată) big grin “Romania’s greenest hills” și nu exegarez cu nimic.
Nu mi-a venit să cred dar se pare că momentul culminant al excursiei a fost cel când la întoarcere, pe la ora 22 am văzut Clujul de pe Feleac. N-am poză că nu aveam unde să opresc, dar jur că dacă aș fi văzut o poză cu el în lumina nopții n-aș fi știut că e Clujul…m-aș fi gândit la orice mare metropolă a lumii. E supeeeeeerb, n-am cuvinte să descriu…Clau mi-a zi: “Învată să apreciezi anumite imagini vizuale și fără să le imortalizezi…”. Uneori merită.
Mai multe poze din aventura noastră medievală aici.

Continue Reading

Bizușa

De Florii am fost la Bizușa. Vreme bună, atmosferă plăcută, peisaje frumoase. Am mai bifat un loc pe harta României.
Am plecat pe la 10 din Cluj spre județul Sălaj pe ruta Jucu-Gherla-Dej-Ileanda. Din păcate cum am ieșit din Cluj norii au început să se strângă, iar până la apariția câtorva stropi de ploaie n-a fost decât un pas. Ne-am și văzut călătoria ruinată. Spre surprinderea noastră însă soarele și-a făcut apariția cum am ajuns la destinație, motiv numai bun să o luăm la pas prin Bizușa.
Pe “vremea lui Ceaușescu” stațiunea era mai cunoscută și băile de aici erau luate cu asalt de cei care veneai la tratament. În prezent multe din căsuțele construite pe vremea aceea sunt în paragină, iar peisajul este pe alocuri dezolant. Chiar nu s-a găsit nimeni să întrețină locul acesta?

Și acum am văzut destule persoane de vârsta a III a venite la băi aici. Există un hotel foarte drăguț, care cred că e singurul funcțional la ora aceasta. Un altul este în construcție dar am auzit că se află în acest stadiu de câțiva ani buni, iar finalizarea se pare că nu va avea loc curând. În rest zona din jurul locurilor de cazare este frumoasă și e chiar păcat că nu s-au făcut mai multe pentru amenajare.

Cu un grup vesel și un căine zburdalnic printre noi am purces în plimbarea peste deal. Practic exact asta am făcut: am trecut dealul, printre copaci și frunze uscate, printre multe poze și multă voie bună. A meritat. De sus verdele sălajului părea mai crud.

Bineînțeles că la întoarcere am fost rupți de foame și de sete. Se impunea un grătar la iarbă verde, niște mititei rumeni și ca să nu ne desmințim numele de “generația McDonalds” tot la iarba verde am reușit niște hamburgeri delicioși. Masa s-a prelungit până spre seară, când deși extrem de sătui băieților li s-a făcut poftă de plăcinta creață de la Mesteacăn. Oricum fiind foarte aproape de granița cu Maramureșul în 15 minute am ajuns acolo. Locul chiar e frumos, iar plăcintele foarte bune. Eu am încercat cu mere, urdă și cartofi cu șuncă. Terasa e răcoroasă, nu duce lipsă de clienți, iar prețuirle sunt mici.

Am plecat târziu de la Bizușa, evident că am ajuns târziu la Cluj. Bine că n-am avut activiate de dimineață că probabil la ora asta dormeam pe undeva cu capul pe masă happy

Continue Reading

Turda-Tg. Mureș-Mociu

Ca să nu-mi dau timp să mă răzgândesc, ieri am ieșit așa cum am plănuit. A fost super totul de la timpul formidabil până la locurile la care nu mă așteptam să fie așa de frumoase.

Prima oprire Turda, mai exact Salina. Foarte mulți vizitatori în mare majoritate maghiari. Drăguț, dar parcă totuși mai încăpea, în plus nu erau deschise toate galeriile pentru că se lucra asiduu pentru modernizare.

Mergem și prin centrul orașului, dar nu mai oprim pentru că nu e mare iar clădirile se văd și din mașină. Mai multe detalii pe site-ul primăriei. Astfel că printr-un plan stabilit la repezelă (Clau zice că l-a stabilit de acasă dar eu nu eram convinsă) am pornit către Tg. Mureș. Distanța fiind scurtă cam într-o oră am ajuns. Bineînțeles că traversând Turda-Câmpia Turzii și satele din jur am văzut și felul în care se lucrează la minunata autostardă.

Așadar, eu n-am mai văzut Tg. Mureș până ieri, dar e mai drăguț decât am sperat. Am auzit de centrul foarte curat și de pleiada de clădiri ce merită văzute și chiar vizitate, dar până n-am văzut n-am crezut. Strada Trandafirilor, care se vrea un fel de semipietonală e foarte frumoasă. Se întide de la Catedrala Ortodoxă, până la Palatul Administrativ, dar e presărată cu multe clădiri și biserici de tot felul. Mai sunt Palatul Culturii, Primăria, Teatrul Național sau Biserica Romano-Catolică.

Ce nu am văzut decât din afară e vechea cetate. Dar e ok pentru o altă vizită. Din centru și până la mașină am mai văzut Liceul Reformat și Bibiloteca Teleki-Bolyai.


Dacă aș fi știut că ajung la Tg. măcar cu o zi înainte aș fi intrat pe site și aș fi fost mai informată, dar așa poate a fost mai interesant. La 16 30 plecăm cu destinnația Mociu, întorcându-ne spre Cluj. Ca să lungim traseul facem un circuit și mergem spre Reghin ca mai apoi să intrăm puțin prin județul Bistrița-Năsăud. Drumul părea destul de necirculat de mașini, în schimb o grămadă de căruțe circulau nestingherite.
Verdele crud al primăverii proapăt venite a fost incântător. La Mociu am vrut să vedem locul unde prin 1800 și ceva a căzut faimosul meteorit, n-am văzut decăt cimitirul unguresc, pe unde cică au căzut cele mai multe fragmente.

Pe la orele 20 am ajuns în Cluj. Mă dureau unghiile de la picioare ceea ce pentru mine înseamnă clar oboseală…dar a meriat happy

Continue Reading