Cu Grecia aveam o relație cumva de evitare conjuncturală. Mi se părea departe cu mașina, sau cel puțin drumul spre Corfu, din urmă cu 8 ani, această senzație mi-a lăsat-o, așa că am găsit alte destinații mai apropiate de care m-am îndrăgostit iremediabil, accesibile la orice oră și în orice anotimp. După Corfu n-am mai fost în Grecia, habar n-am cum or fi vacanțele la Paralia sau Halkidiki, dar știu că românii le laudă și la 20 de ani după ce le-au descoperit. În plus, cum am spus și cu altă ocazie, vacanța la mare nu era ceva obligatoriu pentru noi an de an. Ne place să batem străzi din sate și orașe mai mult decât să ne prăjim pe plajă, însă s-a întâmplat ca în sarcină ceva să-mi intre iremediabil la suflet: APA! Nu știu nici până azi care a fost nebunia cu apa, dar am visat la mare, nisip și bălăceală cum n-am mai făcut-o în toată viața mea de până acum. A fost, așadar, firesc să ne plănuim cât mai curând o vacanță la mare în formula extinsă. Nu aveam o fixație să fie în Grecia, dar cum sunt sigură că ajungem exact acolo unde trebuie să ajungem, lucrurile s-au legat astfel încât să ajungem în Creta.
Throwback Thursday: Kerkyra, minunata capitală a insulei Corfu
Sunt o grămadă de ani de când am ajuns în insula grecească Corfu, undeva în largul Mării Ionice, la nici 4 km de coastele Albaniei. Este un loc superb și nu cred că ai putea să fii nemulțumit de ce oferă insula nici dacă ajungi aici cu pretențiile până la cer. Anii care s-au scurs de atunci mi-au adus în prim plan o mulțime de alte destinații care mi-au furat inima, dar recunosc că mai ales anul trecut când mă gândeam la mare (și Doamne, ce des mă mai gândeam!) mă întorceam cu gândul în Corfu cu nostalgie și cu regretul că nu am mai acordat de atunci și alte șanse Greciei. Corfu a rămas așa, o foarte mică bucățică pe care am gustat-o din enormul tort cu iz turistic ce-l oferă Grecia oricui are chef de gustul unei mări albastre. Și pentru că, de obicei prin această perioadă din an, pe blog, unul din cele mai citite articole este acesta, am vrut/n-am vrut, Grecia mi-a revenit în atenție. Am răsfoit toate articole despre acestă destinație (că nu-s multe) și mi-am dat seama că nu l-am scris chiar pe cel care poate ar fi meritat cel mai mult…

The Balkans Trip 2016: ploaie de vară la Dubrovnik
Dacă vi se pare că este puțin deplasat să vă povestesc despre un oraș de pe malul mării, scăldat de o ploaie de vară de toată frumusețea, atunci când afară traversăm poate, cel mai rece și mai ploios octombrie din ultimul deceniu, să știți că n-am luat-o complet razna ci caut și eu, ca tot omul îndrăgostit de vară, un soare ipotetic sub care să mă încălzesc. Să aleg poze însorite și să-mi amintesc senzația ploii calde pe pielea mea, când afară tot cerul este acoperit și gri, iar ploaia rece de sub cele 10 grade amărâte bate în geam de zici că vrea să intre, este un fel de răsfăț de toamnă, dacă-l pot numi așa. Dar, să vă povestesc cum au stat lucrurile în teren și să nu o mai lungim atât cu melancoliile (că oricum simt un km de cuvinte așezate mai jos) :)

The Balkans Trip 2016: țara dintre munte și mare – Muntenegru (II)
Am rămas fidelă titlului anterior, chiar dacă mă mâncau degetele să scriu un titlu cu valoare SEO, de genul “5 locuri de neratat în Muntenegru”. Însă, cum articolul nu va fi numai despre asta, iar eu mă țin de ce gândesc inițial cu sufletul, azi vă prezint a doua și ultima parte din povestea țării dintre munte și mare, așa cum am simțit eu că este și trebuie să rămână frumosul Muntenegru…

The Balkans Trip 2016: țara dintre munte și mare – Muntenegru (I)
Două sunt motivele pentru care am grăbit acest articol: primul e acela că este încă vară (mai ales la mal de mare), oamenii încă mai au zile de concediu și dacă nu au ales deja, sunt pe cale să aleagă o vacanță pentru vara lui 2016 și al doilea e că lumea chiar vrea să știe, pentru posibile vacanțe viitoare, cum e la mare în Muntenegru. O să încerc, așadar, în cele ce urmează, să vă povestesc despre cea mai nouă țară europeană (independentă de doar 10 ani, din 2006), plajele ei și cele mai frumoase locuri de vizitat… Haideți cu mine în Muntenegru!
The Balkans Trip 2016: cum am împlinit un alt vis de vacanță
După cei 4000 de km reuniți vara trecută sub numele de Eurotrip, mai aveam în plan, cam de multișor, o altă vacanță cu mașina, care musai trebuia făcută. Desigur, aceasta urma să fie una ceva mai ușoară și croită pe complet altă schemă, dar tot de vară în felul ei, căci numai atunci avem la dispoziție zilele alea libere și adunate mai multe la un loc. Și pentru că planul cuprindea din start țări precum Serbia, Bosnia-Herțegovina, Croația și Muntenegru, i-am zis The Balkans Trip (chiar dacă nu trecurăm de data asta chiar peste toți Balcanii).

Ceai, cafea sau… Turcia
Sunt 3 ani de când am scris ultima oară, aici pe blog, despre Turcia :) Au fost alte timpuri, cred că pot spune asta. Timpuri în care îmi doream cu ardoare să merg să văd țara asta de graniță dintre Asia și Europa, o consideram poate, poarta de intrarea în Asia. Visam la mare și la Istanbul. Dar nu a fost să fie… Între timp…
