Pentru al VII-lea an consecutiv, iată-ne în Italia! N-aș fi crezut, dacă ar fi fost să mă întrebați în august 2009, dar așa a fost să fie cu îndrăgosteala asta ciudată :) De data aceasta am ajuns pentru prima dată în sud, mai exact la baza tocului cizmei, într-o zonă diferită de tot ce am văzut în Italia până acum, dar nesperat de frumoasă… Vinovat de treaba asta a fost noul zbor Wizz, din Cluj spre Bari!
Cu exact o lună în urmă, mă aflam pe plaja din Southend-on-Sea, cam la 50 de km de Londra. Pentru prima oară eram pe o plajă în februarie și tot pentru prima oară vedeam Marea Nordului, o mare mai… altfel, față de alte mări de prin țările mai sudice sau țările mai calde. Și cu asta, fascinația mea pentru Marea, iarna, a căpătat o și mai mare amploare.
Popasul de la Opatija a venit ca un bonus la vacanța noastră croată, albastră și mai istriană de felul ei. Eram pe drumul spre Slovenia când am hotărât să ne oprim să vedem Villa Angiolina și să ne luăm “la revedere” de la mare așa cum ar trebui, adică de pe o faleză superbă, cu vântul în păr, sau cu părul în vânt, ambele variante fiind pe placul meu :) N-am avut nicio așteptare, asta pentru că nu mai văzusem poze din Opatija (și a fost fenomenal așa), auzisem doar vorbe: că ar fi frumos, că ar fi mai luxos (cel mai luxos din Croația) și că dacă sunt în zonă, bine ar fi să opresc… În continuare o să descoperiți prin cuvinte și imagini, cât de bine am făcut că am oprit…
Cel mai probabil, după acest articol voi face o mică pauză de relatări din Croația, căci mă așteaptă aici pe blog câteva îndatoriri neterminate, însă, țin neapărat ca la acest început de septembrie să vă mai povestesc și despre vacanța la mare la croați, căci vacanțele de vară (concediile) nu s-au terminat încă, chiar dacă doamna toamna ne dă târcolale tot mai evidente. Încerc să răspund la întrebările “Și, cum a fost la mare în Croația? Mai frumos ca în Grecia? Mai scump ca la noi? Merită să mergem cu copiii? Cât de deranjante sunt plajele cu pietricele? etc”.
Nu prea știu de unde să încep, de ce să nu fiu sinceră? Istria m-a impresionat destul de tare și mi-a luat ceva vreme să-mi pun gândurile în ordine, să mă gândesc la ea ca la un loc minunat în care mi-a fost dat să ajung și să o pun la păstrare în memorie, pentru zilele din ce în ce mai ploioase și nopțile din ce în ce mai lungi din toamna care va urma. N-aș vrea să uit să vă spun nimic din ce am văzut și ce am simțit, dar asta nu prea e posibil. Rezultatul o să-l vedem împreună un cappuccino fierbinte și două/trei ore mai târziu ;)
Un catarg s-a scufundat/ În altă parte o ancoră s-a ridicat/ Să ai grijă de sufletul tău/ Promite-mi că ai să încerci să iubești mereu…
Azi dimineață mi-a fost friguț încă înainte de a mă da jos din pat. A fost așa de ciudat de simțit asta pe un august neîncheiat încă, încât mi-a fost ciudă și am vânat soarele toată dimineața. Mda, față de anul trecut când până la 1 septembrie am dormit cu geamul de ca dormitor deschis, de aproape o săptămână soarele a fost așa de scump la vedere, că am și zis: “nuuu, nu poate veni toamna de acum!!!”, deși încă de la Ineu de săptămâna trecută v-am spus că e caniculă cu frunze uscate pe jos, sooo… vezi semnele, vezi semnele… :)
