Mă trezesc azi dimineață așa de târziu, de parcă pierdusem noaptea de dinainte. Clau era la masa de lucru, adică la cea din bucătărie :) Nu ne pregătea micul dejun de data asta, făcea ceva chiar mai frumos: “tocmai ți-am pus în draft un articol despre Florența, vezi dacă îți place”. Așa că mi-am început ziua, cu un cappuccino slovac citind cel mai frumos text de anul acesta despre un loc care ne-a cucerit așa de tare pe amândoi, că va fi ceva ce vom împărți pentru totdeauna… no matter what!
O luară pe drumul pe care mergea el întotdeauna, în unghi ascuțit spre Ponte alle Grazie, traversând râul Arno și urcând spre bătrânul fort. Stând pe parapetul de piatră, era ca și cum își legănau picioarele în râul ce traversa orașul. Michelangelo îi arătă vila tatălui ei în Fiesole, cu Badia chiar lângă ea, zidul cu opt turnuri ce apărau orașul la poalele dealului Fiesole, înghesuiala albă și strălucitoare a Baptistierului, Domului și Campanilei, Signoria, cu turle înalte din piatră aurie, orașul oval închis de ziduri și râu, și pe partea lor, Palatul Pitti, luminat de lună, construit cu piatra din propria carieră din grădina Boboli, chiar sub parapet. Stăteau aproape unul de celălalt, mângâiați de lună. Erau prinși de frumusețea orașului și de dealurile care îi îmbrățișau la fel de drăgăstos cum era Florența îmbrățișată de zidurile ei. Degetele lor se căutară încet pe suprafața aspră a pietrei, se atinseseră și se împletiră… (Irving Stone – Agonie și Extaz)
Dragii moșului babei, au trecut 3 (trei) ani de când am cunoscut-o pe Florența asta care mi-a rămas la inimă. Și n-am mai putut-o uita, uite așa s-a lipit nebuna, de mine, de îmi controla toate gândurile. Noroc, vă spun eu, noroc, că nu a devenit o obsesie și noroc că am ajuns să o mai văd o dată înainte să devină, că știți și voi cum e cu iubirile astea neconsumate… te consumă… până la urmă…
Încep să scriu aceste rânduri în trenul ce tocmai a plecat de la Firenze cu destinația Treviso. Sunt obosită în măsura în care sunt și încântată de tot ce mi-au adus aceste ultime zile din decada ce începea cu 2. Căci de ultima dată când ne-am auzit s-au mai întâmplat câteva lucruri în frunte cu faptul că am schimbat prefixul, sau nu, în frunte cu faptul că am schimbat prefixul la Florența, căci peste ani asta va fi adevărata conotație. E cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată, chiar dacă știam de el și nu a mai fost o supriză în adevăratul ei sens. Dar, DA! mi-am petrecut cea mai frumoasă aniversare de până acum și nu o voi uita niciodată indiferent de ce va urma…
Titlu: Călător pe mapamond: Florența și Toscana (ghid turistic)
Autor: Tim Jepson (coordonator)
Editura: Ad Libri
Nr. pagini: 152 + hărți
Preț: 27 lei pe libris.ro
“Imaginați-vă că ar trebui să alegeți doar un oraș drept simbol al realizărilor omenirii. V-ar fi greu să-i găsiți Florenței vreun cusur, ale cărei biserici, muzee și galerii găzduiesc unele dintre cele mai mărețe opere de artă realizate vreodată. Apoi imaginați-vă că ar trebui să alegeți un peisaj în care să trăiți veșnic, unul de ale cărui frumusețe și nesfârșită varietate nu v-ați plictisi niciodată. Indiscutabil zona rurală idilică a Toscanei reprezintă decorul perfect“. (Tim Jepson – coordonatorul ghidului)
Tim Jepson are mai mult o slăbiciune pentru Provincia Umbria, dar cu toate acestea Italia este foarte bine reprezentată printre ghidurile pe care le-a coordonat: Italia, Roma, Veneția, Toscana și Florența.
Trebuie să fiu mai constantă și la această rubrică, mai ales că îmi place atât de mult! Ce ziceți, petreceți azi pauza de masă la o cafea, de vorbă cu mine, ca să vă mai povestesc ce articole minunate am găsit?
Păi, toată dimineața a stat un semnul articolelor de travel de pe site-ul Catchy. E românesc, îl știți? Poate doamnele și domnișoarele, dar nu-i nimic, acum vor afla și domnii. Haideți deci, să ne plimbăm puțin prin poveștile sensibile scrise pe Catchy și să vedem ce ne-a atras atenția și mai ales de ce ;)
Nu că nu s-ar fi putut altfel, dar sincer, sincer, articolul despre Florența, la picioarele lui David mi-a aprins imaginația și m-a făcut să răscolesc din nou albumul cu poze din… Toscana :D Numai nu mă mai vindec și parcă sunt semne că nici nu trebuie să mă vindec :)
Apoi o oprire la Budapesta. Da, am spus și o să mai tot spun cât de mult îmi place mie cea mai frumoasă capitală de pe Dunăre. Și de câte ori o spun se găsesc oameni în jurul meu care să-mi dea dreptate și să admită că Budapesta nu e apreciată la adevărata valoare, mai ales de către români. Azi am descoperit că cineva a privit Budapesta ca oraș al îndrăgostiților. Ce ziceți?
Back în Italy, dar de data acesta pentru o poveste de groază, nu vă pot spune mai multe ;)
Nu, nu sărim nici România, nu vrem și nu putem. Mai ales Bucovina scrisă cu inima plină de dor. Cât de mult mi-a plăcut acest articol!!
Un “mic” ocol prin Japonia – departe, aproape, scris chiar de posesoarea blogului Japonia, departe, aproape . Nu știu cum sunteți voi, dar dintre pământurile îndepărtate pe mine Japonia asta atât de neverosimilă mi se pare cea mai fascinantă și îmi pare rău că Alina Rădulescu scrie atât de rar…
Încheiem cum am început, căci am zis, semnele sunt peste tot și cred că uneori le putem citi, pe bune :) Deci să fie (până o să vă plictisesc complet) Italia și italiencele și chiar cireașa de pe tort: Pământul din care (mi)-am început Renașterea.
Fond muzical ;)
Să-l redescoperi pe Alecsandri în vechea bibliotecă ce ți-a stat toată copilăria sub nas, dar atunci tu erai obligat să te intereseze numai Pastelurile și eventual ceva despre Ostașii noștri, face parte din acele momente de revelație absolută. Imediat după ce am ajuns la Ineu, în decembrie, am căutat să îmi pun în geanta pentru întoarcere, câteva cărți ce musai era să le aduc la Cluj. Din una în alta, mi-au trecut prin mâini cărți vechi ce le cunoșteam prea bine. Între ele însă și un volum din prozele lui Alecsandri: “hm, proze? parcă am auzit că a scris ceva proze, dar cât or fi de bune?” Și așa am început cu Prefața ca să văd când și cum a lăsat “marele poet” versul pentru frază, dar, “hopa, se pare că de fapt a fost invers… multe am mai învățat la școală, dar asta ba”.
Inițial am fost atrasă de o povestire despre Africa, dar am abandonat-o după 3 pagini (voi reveni la ea), când am văzut că există în volum una despre Italia și mai mult decât atât, era despre Florența și ESTE prima scriere în limba română a autorului. Columb când a descoperit America nu cred că a fost mai surprins ca mine în acel moment. Inutil să vă spun că am citit-o pe nerăsuflate. Nu, nu este atât de alertă și nici atât de zbucuimată, dar este ATÂT de frumoasă!!
Așa că îmi permit azi să nu o povestesc ci să vă dau doar câteva mostre din ea, îndemnându-vă cu cea mai mare căldură posibilă, să o cititi și voi. E scurtă și în pofida limbajului vechi, merge repede. O să vi se lipească de suflet, este o poveste de dragoste în care foarte vag remarci pentru ce sau cine este această dragoste, dar de simțit o simți și tu, nu ai cum să NU. Vă mai spun doar că, acea călătorie în Italia, evocată metaforic în această povestire, are la bază iubirea autorului pentru o tânără pe care a însoțit-o în Europa la tratament, această trecând în neființă pe vaporul care îi readucea în țară. O să simțiți durerea printre rândurile acestei povești…
“… căci obiectele de artă sunt atât de multe în Italia și mai ales cu așa talent lucrate, încât călătorul nu mai are vreme nici să gândească, ci își simte ființa cufundată într-o mirare îndelungată și plină de plăceri. ” (pag. 47, ediția BPT; 1984)
“În Italia cafinelile sunt toată ziua pline de consumatori, din pricina căldurilor nesuferite care aduc pe om într-un fel de moleță foarte plăcută; pătruns de fluidul magnetic în care creierii înoată, te simți furat de o somnărie ușoară și toată ființa ți se cufundă în sânul unei lene poetice, cunoscută în Italia sub denumire de dulce far niente.” (pag. 49, ediția BPT; 1984)
“… toate în ea erau făcute pentru plăcere; gura ei care legăna un zâmbet melancolic; talia sa zveltă și delicată, mâinile ei mai fragile decât florile ce ținea… toate aveau o atragere ascunsă care îți aprindea închipuirea.” (pag. 50, ediția BPT, 1984)
“Tinerețea este ca un copac mic și fraged; cele mai slabe vânturi sunt furtune pentru el.” (pag. 54, ediția BPT, 1984)
* mi-am permis să ilustrez cu poze făcute de mine în 2011, cu un pic de imaginație poate reușim să regăsim atmosfera de atunci ;)