În luna august, anul trecut, am fost cu mama până în satul bunicilor mei. Niciunul dintre bunicii mei nu mai trăiește din păcate, iar ultima oară când am fost în sat s-a întâmplat la înmormântarea bunicii paterne, cu 4 ani în urmă. În august anul trecut, pe o căldură cum numai în Câmpia de Vest găsești vara, nici nu îmi imaginam că voi ajunge să scriu despre sentimentele trăite atunci, tocmai de Crăciun, sau ca ele ar putea avea o legătură cu Crăciunul. Însă, în Ajunul Crăciunului, probabil pe un fond melancolic pronunțat, mi-am reamintit de sat, de rădăcini, de timpuri trecute, de familia mare, de tradiții și de tot ce vine la pachet cu ele… și-am început timid să scriu.
