Singurul mod în care pot vorbi despre cartea Mihaelei Nicola, va fi cu și prin cuvintele ei. Să vin eu acum să vă spun în ce fel o carte simplă și fără pretenții poate spune multe despre viață și rosturile ei, ar fi un semn de snobism din partea mea. Nu mă caracterizează. Cartea este din seria “trebuia să o ai în casă pentru orice eventualitate” (vorbesc cu fetele aici) și pentru că am aflat că are o soră ce se numește Cu mănuși, mi-am pus în plan să le achizionez pe amândouă, să fie dacă vreți, cadoul meu de Crăciun, serios! Pentru că nici Pe tocuri nu-i a mea ci face parte din acea jumate de bibliotecă pe care o are Lili la mine (am vorbit serios cu aranjatul cărților când îți cumperi bibliotecă, da?)
N-am luat-o razna, despre un fel de rezoluții o să vorbesc chiar dacă suntem numai în 4 decembrie. De ce? Pentru că am terminat ieri cartea Mihaelei Nicola și încă mă obsedează un capitol intitulat chiar așa, Rezoluții. Mă gândesc tot la el/ea și la adevărurile lui/ei. Merge la fix în această lună a anului, și numele capitolului și această carte, TOATĂ. E de citit sub pom sau sub artificii cu gândul că anul ce vine poate fi mai bun numai dacă știm că TOTUL stă în puterea noastră. Și că anul ce vine poate fi mai bun numai dacă atunci când dăruim, ne dăruim PE NOI. Desigur, este cel mai greu, dar și dacă reușim…
Mihaela Nicola, ai cuvântul:
“Ne aflăm în perioada febrilă a împachetării și despachetării de daruri. Și desigur în sezonul agonisirii de straie de sărbătoare în care miorițele autohtone își vor fi etalând statutul. […]
Sezonul darurilor ne consumă energia, ne suprasolicită bugetul și ne provoacă la creativitate. Oricine își contemplă lista de prieteni, parteneri și obligații cărora trebuie să le trimită un gând frumos traversează câteva momente de disperare. Totdeauna sunt foarte mulți cei cărora vrei să le faci o surpriză frumoasă, totdeauna îți propui să oferi un dar cât se poate de potrivit pentru fiecare dintre destinatari, îți propiui să fii memorabil în noianul de cadouri pe care le va primi fiecare. Trebuie să nu coste nici mult (căci lista e lungă), nici puțin (că este ofensator). Trebuie să fie un cadou altfel decât celelalte. Nici foarte personal, nici prea convențional. Și uite așa te trezești într-o competiție cu timpul, cu ceilalți cu ceea ce primești versus ceea ce oferi.
…, am uitat să precizez cadoul, felicitarea, gândul transmis celorlalți este în fapt o competiție inconștientă a sinelui cu felul în care te percep ceilalți. Darul și felul în care îl oferim spune cu mult mai multe despre noi decât reflectă felul în care îi prețuim pe cei ce-l primesc. Nu-mi place deloc obiceiul e-mailurilor impersonale cu o felicitare pestriță transmisă fără criteriu tuturor celor aflați în baza de date. Nu-mi place nici obiceiul mesajelor sms redactate într-un limbaj semistandard astfel încât să poată fi trimis tuturor numerelor înregistrate în memoria telefonului. […]
Cei mai sofisticați, cei care prețuiesc cu adevărat relaționarea (și nu doar imaginea acesteia) dau curs instinctului de a personaliza fiecare urare, de a-și adapta gândul bun la cel căruia îi este transmis. Îi prefer pe cei care scriu de mână textul felicitărilor – e mult mai personal, include emoție și un dram de amprentă personală. […]
Nu m-am prins niciodată de ce pare mai ușor a alege un cadou feminin decât a selecta un cadou masculin. […] Ș-apoi există daruri unisex cu mult mai strălucitore decât un ruj la fete și o cravată la băieți. Nu vi se întâmplă să apreciați o invitație la teatru decât una la cină? E un cadou bivalent. Și-n general, nu vi se întâmplă să vă înduioșeze mai mult un cadou legat de univesul emoțional decât de cel material? Dacă nu, atunci faceți parte din categoria preafericiților mercantili. Dacă totuși da, atunci ignorați agitația de prin malluri și uitați de proporția tangibilă a ambalajelor pentru obiecte utile destinatarului. Oferiți celor din jur un gest frumos, un sfat înțelept și multă energie pozitivă. Oferiți-le timp – este materia primă cea mai importantă a existenței – și singura pe care o deținem în cantitate limitată. Oferiți-vă pe voi înșivă cu candoare, cu lipsă de inhibiții, ca și companion de spirit, ca exemplu de atitudine. Este o rezoluție timidă pentru viitor.”
