Italia, Muzica

Sanremo 2013, Marco Mengoni – L’essenziale

15 comentarii

Anul acesta am urmărit Sanremo, festivalul pe care TVR-ul îl transmitea și pe vremea copilăriei mele. A fost un spectacol senzațional, mi-a plăcut enorm și m-am îmbogățit spiritual cu niște melodii extraordinare. Pentru cine iubește muzica italiană, festivalul acesta este fabulos și un adevărat pansament pentru suflet. Un cadru minunat, Teatrul Ariston din Sanremo, doi prezentatori foarte amuzanți anul acesta, concurenți peste măsură de talentați și un respect deosebit pentru tradiția unui astfel de festival (în condițiile în care foarte multe de acest gen s-au pierdut în timp). Au fost 5 seri de spectacol transmise de TVR 2 (din păcate nu pot să spun că le-am văzut integral, dar am văzut 80%) și sper să fi avut măcar atâta audiență încât să-l transmită și în 2014.

url-2

A câștigat Marco Mengoni  cu piesa L’essenziale și el a fost, de asemenea, desemnat reprezentantul Italiei la ediția din acest an a Erovision-ului. Este o prezentă deosbită și abia aștept să-l văd la finala Eurovision din mai. Pe locul doi s-au clasat cei de la Moda cu o altă piesă care mi-a plăcut mult de tot, Si se potesse non morire, (îmi și ridică părul când o ascult). Aceasta din urmă deja este foarte populară și difuzată în Italia.

Însă, mie personal mi-a plăcut cel mai și cel mai mult piesa E’ colpa mia a artistei Maria Nazionale. Știu că seamănă cu ceva, dar nu știu cu ce, iar versurile, cele pe care le-am înțeles, mă întristează profund, însă până la urmă, lasă dâre ce cântă femeia asta, mi se pare cea mai trist-pasională melodie pe care am auzit-o în ultima vreme și nu îmi poate nicicum ieși din minte. Am ascultat-o de zeci de ori. Uff…

Să nu mai menționez în ce fel arată orașul Sanremo și cât de mult îmi doresc că trec și eu măcar una volta prin fața teatrului Ariston ;)

url

sursa foto (1) sursa foto (2)

Carti

Dificila artă a maturității*

14 comentarii

*din cartea Viața te învață scrisă de “prima doamnă a lumii” Eleanor Roosevelt (1884-1962)

Am citit ieri un pasaj din cartea pe am ținut-o în bibliotecă aproape un an, fără să știu ce bijuterie dețin. Nu prea citesc cărțile de mai multe ori, cu atât mai mult, nu revin de multe ori la un pasaj în timp ce citesc o carte. Dar, nu exagerz, cred că ieri am citit de 4-5 ori acest fragment din capitolul “Dificila artă a maturității”. Sper doar să, îl citească cât mai multă lume și să ajungă la urechile cui trebuie să ajungă.

*****

Cred că unul dintre lucrurile elementare pe care trebuie să-l recunoaștem este acela că singura dezvoltare meritorie este dezvoltarea individului. Dacă încercați să schimbați acel individ până la pierdearea personalității sale, ați distrus esența unei ființe umane, și anume caracteristicile care îl deosebesc de un alt individ. Oricine încearcă să schimbe un alt om și să-l încadereze într-un șablon considerat ideal, în loc să-l încurajeze să progreseze în stilul lui, face un lucru periculos. 

Mai devreme sau mai târziu, acel om se va răsvrăti dacă se încearcă turnarea lui într-un tipar care nu i se potrivește. Sigur, uneori poți opri sau schilodi întreaga dezvoltare a unei personalități, dar nu cred că așa ceva nu trezește în acel om profunde resentimente. Am văzut părinți care folosesc sarcasmul și tot felul de presiuni ca să-și “educe” copiii și să-i oblige să se conformeze unui tipar aprobat de ei. Am văzut și părinți care se străduiesc din răsputeri să facă din copiii lor ceea ce ei înșiși își doriseră să fie și, din anumite motive, nu reușiseră. Sau părinți care nutresc dorința arzătoare, deși nerecunoscută, de a ține copilul aproape de ei, aspirând astfel, prin copil la un fel de continuitate cu viitorul și la garanția că munca lor va fi dusă mai departe. Uneori reușesc, dar cu prețul revoltei și, practic, al distrugerii personalității copilului.

La un moment dat, un om cu o individualitate puternică va rupe lanțul și va porni pe propriul lui drum, cel ales de el. Dar o va face poate după multă suferință și cu prețull deteriorării relațiilor umane.

Singura modalitate prin care îi putem ajuta cu adevărat pe ceilalți să evolueze este să-i lăsăm să o facă singuri, încercând să le arătăm prin exemple, dacă putem, ce este cu adevărat necesar. Dar a-i impune ceva cu forța unui individ este un efort sortit eșecului și care nu-l va ajuta să-și dezvolte propria individualitate. Toată lumea trebuie să aibă sentimentul că este important să-ți dezvolte adevărata fire. Nu ar trebui să ne comparăm cu alții, în niciun caz nu ar trebui să-i imităm. Am observat adeseori că persoana care și-a urmat propriile înclinații are un mai mare respect pentru sine decât cea care a fost presată într-un șablon ce nu-i aparține. Și, fără respect de sine, puțini oameni sunt capabili să împărtășească un respect real pentru alții.

*****

Recunosc că m-a frapat faptul că femeia asta care s-a născut cu 100 de ani înaintea mea, a prins două războaie mondiale, a militat și a scris pentru Declarația mondială a drepturilor omului, a gândit în felul acesta. Câte persoane cu care suntem contemporani, cunoașteți, și aveți împresia că s-au născut nu doar cu 100 de ani în urmă, ci poate chiar cu 1000? Îmi vine să pun like și share la acest articol deși în general nu o fac, cine vrea și aderează la el, îl dă mai departe fără să-l rog eu :)

Diverse amestecate, Travel

Cum ne vin ideile de călătorie?

31 de comentarii

De multă vreme am vrut să întreb asta, de prea multă vreme! Sigur că vreau răspunsuri, dar mai mult decât asta vreau să vă povestesc cum îmi vin mie ideile, care până acum m-au scos din casă puțin câte puțin.

Sunt o visătoare! Poate că pentru mulți acest lucru este superficial. L-am simțit în remarcile multora, dar uite că nu mă deranjează. Faptul că visam, că îmi populam mintea cu vise cât mai frumoase și mai îndrăznețe, cred că m-a salvat de la depresie în multe situații dificile. Deci, spună lumea ce o vrea, eu la a visa nu voi renunța niciodată. Cred că mă pot lipsi de multe lucruri în viață, dar de asta nu. Îmi pare sincer rău dacă există persoane care citesc asta și privesc situația cu milă, la mine demn de milă ar fi vice versa.

În ceea ce privește călătoriile, visele au fost promotoarele lor. Dacă nu aș fi visat la ele, cred că nici aveau loc. Îmi amintesc că într-o vară, să fi avut vreo 8 ani, mi-am așteptat părinții acasă cu valiza făcută. M-au întrebat desigur, unde merg și ce-mi veni. Țin minte că le-am răspuns că nu merg niciunde atunci, dar vreau să fiu pregătită dacă se ivește vreo ocazie. Au râs de mine o vară întreagă și apoi le-a fost milă cred, pentru că în acea vară, nu mi-au oferit o vacanță undeva, în altă parte… Dar ceea ce nu știau ei, este că odată cu acea valiză, eu îmi oferisem singură o vacanță în altă parte și visam cât era ziua de lungă la destinații de la mare și de la munte. Și nu am fost tristă nici măcar o secundă pe zi.

Fast forward 4 ani. Pe la 12 ani am descoperit cel mai minunat canal TV pe care îl puteam descoperi la acea vârstă. Se numea TV Travel Shop (în prezent, m-am informat și nu mai există, se poate fi fost printre puținii fani). Mă uitam numai aici, la cum se vând pachetele turistice. Acolo am auzit pentru prima oară în viața mea de Tenerife. Era clar un canal de marketing, așa cum unii au magazinul de haine, alții magazinul de lămpi, ei aveau magazinul cu vacanțe. Cum unii vând lucruri materiale, în viziunea mea, aceștia vindeau vise de vacanță, oamenilor. A fost nebuie mare la mine cu acest canal TV, era pe 29, nu o să uit în vecii vecilor.

De pe la 14 ani am început să visez la călătorii cu ajutorul cărților. România pitorească, Jurnal de bord, Aventurile lui Huckleberry Finn, Alice în Țara minunilor, La răscruce de vânturi sunt doar câteva titluri despre care îmi amintesc foarte bine că m-au purtat în zbor departe, departe. Citeam în grădină, făcând și plajă în același timp, iar din când în când ridicam ochii spre cer și mă gândeam unde se îndreaptă toate avioanele pe care le vedeam, în ce călătorii pornesc oamenii care se află în ele, sau din ce aventuri se întorc.

Așadar, toate călătoriile mele au fost inițial vise. Și este foarte frumos acum să mă uit în urma mea și să văd că unele din vise s-au împlinit. Să văd că o valiză făcută chiar a plecat într-o vacanță în altă parte, să ajung pe o insulă care se vindea la TV Travel Shop, să urc într-un avion și să pornesc spre o aventură de una singură într-o țară străină, sau să mă întorc cu un avion dintr-o țară care îmi va rămâne la suflet pentru totdeauna. Și cred că în continuare călătoriile mele vor fi alimentate de vise. Atâta doar că acum mai visez și uitându-mă la filme artistice și documentare, citind ghiduri turistice ca pe niște romane savuroase, citind bloguri deosebite și scrise cu pasiune, întâlnind oameni care visează și ei ca și mine și poate și-au transformat visele în realitate mai bine ca mine și nu în ultimul rând ideile îmi vin pentru că în urma toturor acestor întâmplări, mi se aprinde beculețul mai des și mai ușor. Iar când nu se întâmplă asta, vizitez un magazin de lămpi, unde niște drăguțe corpuri de iluminat, mă pot duce cu gândul la cel mai boem felinar de la Veneția…

P1110643

Bloguri & Blogging, Filosofari

Despre toleranță, mai ales pe internet

21 de comentarii

tolerance_coexist

Azi mi-a ajuns în fața ochilor un articol motivațional care, în mod paradoxal m-a dus la un articol total deprimant la prima vedere, dar cu o mare doză de adevăr, de genul “de ce ne simțim bătrâni încă de pe la 23 de ani în România și de ce la 40 avem senzația că toată viața ne-a trecut pe lângă noi fără să fi făcut nimic notabil?!”. Buuun, până aici nimic în neregulă cu acest articol, dar urmeză comentariile, unde după bunul plac și buna educație a omului, fiecare (cu foarte mici excepții) a dat cu parul în felul său. Vă puteți lămuri singuri, citind droaia de comentarii care de care mai… interesante.

Din ce am văzut, autoarea, nu pare foarte vehementă în afirmațiile din articol și nici nu ar spune că acela este strict modul său de gândire, ci mai mult, cu niște exemple din jurul său, (că toți le avem) prezintă o realitatea oarecum tristă din România. În primele cinci comentarii deja cineva s-a și găsit să o întrebe pe un tot atotștiutor și bineînțeles deloc înțelegător, citez: “Bine, te-ai saturat. Si ce o sa faci in privinta asta?”, apoi nu trec 10 comentarii și cineva puțin puieril după modul în care scrie, sare la beregata autoarei cu următorul comentariu “inteligent”: Chiar te simti asha?? Si de ce crezi ca o tara intreaga e de vina ptr starea ta la frageda varsta de 23 de ani??!! E numai vina ta ca te simti batrana si nu mai ai sperante..blah..blah..blah!! Trezeste-te si fa ceva!! E usor sa dai vina pe altii (ca e vorba de un sistem sau de oamenii din jur), mai greu e sa treci peste ce e dificil (indiferent cat de dificil) si sa faci ceva care sa te faca sa te simti multumit de tine”.

Ok, nu mai citez, o să vedeți singuri că mulți o trimit afară din țară “dacă nu-i convine aici”, apoi vedeți voi sunt și spirite patriotice încinse etc. Și trecem peste faptul că articolul a adunat vreo 70 de comentarii din care jumătate văd că în România e bine, toate merg strună și fata asta vorbește niște prostii când spune ce spune, dar toți au citit articolul și fiecare a înțeles ce a vrut. Menționez că eu una, nu m-am gândit niciodată până acum la modul serios de a părăși România de tot și mai mult decât atât urăsc să mi se vorbească urât de România, dar acest articol NU este despre asta.

Până la urmă nici măcar nu este vorba despre subiectul în sine al articolul ci despre cât de puțin toleranți sunt oamenii. Mie mi se pare tot mai supărător când cineva dă cu părul fie în offline, fie în online, referitor la orice și tot mai agasant găsesc acel adevăr general valabil propovăduit de anumite persoane. Doamne, îmi spun de multe ori, ce bine că nu cunosc în offline persoane atât de inflexibile și atât de needucate (ok, mai cunosc și din ăștia, că n-ai cum să te aperi de ei, dar parcă în online, grădina e mai mare… și e tot mai mare).

Știu că un articol se scrie pentru a împărtăși o părere, știu că acea părere poate atrage comentarii pozitive sau negative, dar în repetate rânduri am văzut, cum de la articol inofensiv iau foc calculatoarele, unii încearcă să te convertească la ideile și princiipile lor, uitând că în spatele articolului este un om cu o indentitate proprie, om pe care tu nu-l poți cunoaște dor din câteva fraze, poate e prima dată când îi citești un articol, și atunci nu sari la atac în mod total enorant și gratuit?! Exemplele de personaje și situații din această categorie ar putea continua la nesfârșit.

NU știu de ce mi-a venit să scriu acest articol, căci sincer nu aveam nimic pregătit pentru azi, pe blog, dar a răsărit asta în mintea mea și am hotărât să împărtășesc cu voi. Și în plus, pentru că am fost martoră tăcută la discuții caraghioase despre cum să doveadească cineva în online că numai el/ea are dreptate, că el și numai el deține adevărul absolut, numai gusturile lui sunt bune, numai el e cel mai tare de pe tarla, am decis să scriu acest articol pentru cei care mă citesc, nu pentru necunoscuți, care m-ar găsi comentând pe anumite bloguri la articole “cu probleme”, implicându-mă în discuți care nu mă interesează și nu mă vizează. Din păcate însă, cu tristețe, remarc faptul că s-au înmulțit în ultima vreme. Pe semne se vede și răzbate bine faptul că, mai redepe decât o salcie gânditoare, omul pare a fi o buruiana usturătoare.

sursa foto

România, Sport, Travel, Utile

Ce să faci iarna la munte, dacă nu schiezi

28 de comentarii

De când mă știu, mie îmi place la munte… vara, atunci când aerul mai răcoros mă face să respir mai bine, să uit de orice caniculă și să mă bucur cu adevărat de soare. Ai mei părinți au contribuit la treaba aceasta, cărându-mă în copilărie, până pe la vreo 10 ani, an de an numai la munte. Fie că au fost Cheile Bicazului, Durău, Borsec, Poiana Mărului, Predeal ori destinații mai apropiate de Ineu de genul Moneasa, Căsoaia ori Stâna de Vale, mi-au șlefuit interesul pentru munte, astfel că dacă mă întrebai până să fi văzut Mediterana ce aleg între mare și munte, alegeam muntele fără să clipesc. Și în continuare aleg să merg vara la munte, mai ales că am aici Apusenii aproape și mi se pare extraordinar.

Însă, de vreo doi/trei ani, s-a întâmplat să ajung pe la munte și iarna. Și au început dilemele. Eu nu schiez, nu mă omor după niciun alt sport de iarnă în afară de patinaj (pe care îl poți face bine mersi în mijlocul orașului, iar eu îl fac mai mult din priviri), așa că pentru mine, stațiunile de iarnă căutate exclusiv pentru pârtii și telescaune nu sunt ceea ce aș numi locuri ideale. Bineînțeles că îi admir pe cei care schiază, cel mai mult îi admir pe cei foarte mici și pe cei foarte învârstă, dar încă au schiurile în picioare. Eu mă minuez când văd pitici pe 4 sau 5 ani coborând ditamai pârtiile, sau bunici de peste 65 de ani schiind clăpar lângă clăpar cu nepoții lor de 18 ani…

Dar, cu toate acestea și cu toată frustarea pe care o strâng că nu am nici măcar echipament de dat cu săniuța, găsesc o plăcere în a ajunge la munte și în plin sezon. Când spun munte, însă, mă gândesc la stațiunile cochete care oferă călătorului și altceva în afară de pârtii interminabile, ca de exemplu cabane pitorești și călduroase, mâncare bună tradițională, peisaje de vis și o atmosferă liniștită. S-ar putea însă să cer de la munte iarna fix ceea ce pentru cei care au afaceri în zonă nu ar fi rentabil deloc. Dar, ghici ce? Sunt și oameni care iubesc muntele pentru altceva în afară de sport, pentru relaxare.

P1360110

Așa că, mai jos, am alcătuit o listă cu lucruri care se pot face la munte iarna chiar dacă nu te dai cu schiurile sau snowboard-ul. Lista este pentru cei ca mine și îi îndemn să meargă la munte atât vara cât și iarna, pentru că au ce face:

  • alege o cabană frumoasă unde închiriezi o cameră câteva nopți, ideal ar fi să ai acces la bucătărie ca să te simți fix ca acasă
  • fă plimbări lungi în aer liber până îți îngheață nasul și degetele pe aparatul foto
  • ia o carte și așează-te la o fereastră mare cu o ciocolată caldă în brațe, cum să nu-ți placă așa priveliște și așa moment?
  • privește cum ninge sau privește munții de zăpadă, respiră și liniștește-te
  • întreabă localnicii, de unde poți obține unghiuri frumoase de belvedere pentru a fotografia splendid zona
  • dacă există o telegondolă (nu doar telescaun) plimbă-te cu ea în amblele sensuri, peisajul se va înfățișa minunat înaintea ochilor tăi
  • informează-te dacă există obiective turistice în zona stațiunii tale (o mănăstire, o bisericuță etc) și pleacă în explorarea lor
  • alfă dacă se fac trasee montane ușoare pe timp de iarnă și ieși la o plimbare mai alertă
  • dacă există în apropiere un orășel frumos care poate fi vizitat nu cugeta, mergi și-l vizitează cât mai repede
  • dacă schiorii îți fac o poftă nebună de zăpadă, încearcă tubing-ul pe zăpadă (nu este un sport ci un fel de “hai să ne dăm cu caucicul” ca în copilărie, eu m-am distrat maxim dându-mă cu tuba)
  • se pot închiria săniuțe și te poți simți ca în copilărie tăvălindu-te prin zăpadă (o oră/două te vor energiza de mama focului)
  • ieși la o bulgăreală alături de prieteni, mereu funcționează și te vei simți instant un copil vesel într-o lume frumoasă
  • caută un local drăguț și încearcă o mâncare tradițională și un vin sau ceai care să te încălzească
  • adu cu tine un film care are acțiunea plasată la munte și urmărește-l în cabană seara târziu, când afară ninge ca în povești, e frig, dar tu de bucuri de calm și căldură undeva la mansarda cabanei (ador camerele de la mansardă)
  • bucură-te de munte, privește înălțimile :)

P1260911

Dacă și după ce ai făcut cele enumerate în lista de mai sus, tot vei spune că a fost anost la munte, fie iarnă, fie vară, muntele nu-i de tine. Totuși încearcă și vezi dacă îți place, nu ai de unde ști cum e iarna la munte, dacă nu ai petrecut niciun weekend la zapadă și voie bună, chiar și fără schiuri în picioare… Te aștept cu impresii! ;)

Carti, Italia, Travel, Utile

The Passionate Traveler Journal

12 comentarii

Eu mă bucur cu adevărat atunci când cineva știe să-mi facă o surpriză inedită. Și mă bucur din toată inima, indiferent cât de mică pare din exterior surpriza. De exemplu, marți am primit o căciulă și mi-am făcut poze cu ea în toate ipostazele. O apreciez cu atât mai mult cu cât am primit-o pentru că “răcești des pentru că nu te îmbraci, nu porți căciulă și așa ceva nu se face iarna, deci vreau să-ți fie cald, să nu răcești la urechi și să-ți șadă bine, vezi că ți-am cumpărat o căciulă” :) Inutil să vă mai spun că pentru mine sentimentul e “priceless”, iar pe omul din spatele surprizei il iubesc… :)

Din această serie, ieri primesc agenduța de mai jos. Și abia când o deschid văd că e de la books-express. Surprize, surprize!

P1360231

Că ador agendele frumoase, cochete, boeme e una, că asta e mai mult decât o agendă/jurnal e alta. În primul rând este un jurnal concept. Frances Mayes, autoarea celebrei serii despre Toscana (Under the Tuscan Sun) este creatoarea acestui jurnal. S-a ghidat după o agendă pe care o avea la inceputurile ei italiene, în care și-a deschis ea primul jurnal de ședere în Italia (Cortona mai exact), agendă care a stat de fapt la baza construirii marelui succes Under the Tuscan Sun.

P1360234

Acest jurnal este nemaipomenit. În primul rând calitatea paginilor este… wow. Culoarea lor caldă mă duce instant cu gândul la Toscana, iar unele citate din cărțile lui Frances se regăsesc random pe colțurile anumitor pagini. La început, după pagina în care îți poți scrie numele sau da un titlu jurnalului tău, sta scrisă și povestea lui, cum a luat naștere, în ce fel a ajutat-o pe autoare etc… Iar la final cireașa de pe tort, o listă de cărți despre călătorii.

P1360233

Acum tot ce mai lipsește este să plec eu o vreme departe (haha) și să pot folosi acest jurnal în scopul care îi este destinat. Până atunci, l-am pus lângă ghidurile turistice și cred că nu va avea nimic de comentat dacă va sta acolo până o poveste frumoasă, de viață va fi pusă în el. Deși recunosc; când l-am văzut și răsfoit m-am întrebat dacă nu cumva Universul ar vrea să-mi transmită ceva mai pe acolite, că știe că-s fată deșteaptă și mă prind singură!? ;)

P1360235

Data viitoare, Franta, Travel

Ce voi face în Paris data viitoare (II)

21 de comentarii

Săptămâna aceasta, căutând pe blog ceva din arhiva lui 2011, am dat peste acest articol. Scris pe 11.11.2011, nu pot spune decât că acea aliniere de 1 a fost cu noroc. Și asta pentru că în acel articol îmi exprimam pentru prima dată dorința de a mă întoarce la Paris. Se făceau atunci doi ani de la prima vizită și probabil lovită de melancolie și dor (plus că lucram la o școală de artă pe vremea aceea, contează, credeți-mă) am pus pe hârtie niște “to do-uri” pentru o dată viitoare la Paris. Menționez că părea foarte departe acea dată viitoare, așa departe și atât de ipotetică, că scrisesem articolul ca pe un surogat al unei vizite pe bune. Dar vă spuneam că acea aliniere de 1 a fost cu noroc, nu? Căci nici prin gând nu-mi dădea că voi ajunge la Paris în aproximativ jumătate de an de la acel articol.

Așa că azi, chiar dacă nu văd ce cifre s-ar putea alinia având în vedere că e 07.02.2013 (?!?) m-am trezit punând pe hârtie, mânată de același dor, alte “to do-uri”, pentru când va fi să fie (pot aștepta jumate de an și acuma, haha). Sincer, să visez e punctul meu forte, iertați-mă. Dacă mai e cineva în tabăra asta, ai mei sunteți și pentru noi scriu :)

Deci cum vă spuneam, chiar dacă am contabilizat și o a doua vizită în care am făcut cam tot ce nu am făcut în prima, sunt foarte conștientă de faptul că mai am nevoie de alte 10, nu ca să văd tot (ei, așșș!) ci să văd…. altceva și altceva și altceva. Luiza știiiiie!

P1150073De pe Pont Neuf – noiembrie 2009

Ce voi face data viitoare la Paris:

În primul rând mă voi caza tot în Montmartre și primul lucru va fi să urc în cupola catedralei Sacre Coeur, pe care o voi vedea de la geamul camerei mele (la fel ca și data trecută) Avenir Hotel Montmartre, camera 26!!

Tot la capitolul urcări, voi urca și în turnurile de la Notre Dame și apoi după ce se lasă seara, o urcare pe Arcul de Triumf, să văd faimoasa Champs Elysee luminată feeric (am urcat pe timp de zi, dar nu este spectaculos)

La capitolul muzee chiar vreau să mă pun la punct, am zis că e musai luat un Paris Museum Pass cu acces la cele mai multe muzee, căci trebuie să văd odată și odată Orsay, Musee Picasso, Espace Dali, Musee Rodin și nu în ultimul rând Atelierul lui Brâncuși. Știu că poate pare o călătorie numai prin muzee, dar nu este, dacă vezi unul pe zi și stai în Paris minim 5 zile.

P1140644 Musee du Louvre – noiembrie 2009

Vreau să merg la mormintele lui Cioran și Brâncuși, de fapt vreau să merg la mai mulți și toți aceștia sunt în cimitirul Montparnasse. Apropo de vizite puțin morbide, tot am vrut să vă întreb: doriți un foto eseu pe Bialog cu imagini din Cimitirul Pere Lachaise, căci am câteva grozave, dar parcă mă gândeam să nu vă indispun… Dacă vrea cineva să vadă așa ceva, let me know ;)

Așa, trecem mai departe… și ajungem la Versailles, să văd ce nu am văzut datorită puhoiului de turiști, data trecută, când am decretat că Versailles este cel mai aglomerat punct turistic în care am ajuns vreodată. Și dacă suntem la capitolul palate, eu vreau și la Fontainebleau căci nu pare foarte departe de Paris. Cine a fost să-mi spună dacă merită?

P1290527Pont des Arts – iunie 2012

Și acum urmează numai chestiile de joie de vivre (probabil și cele mai importante din listă):

  • picnic în Jardin de Luxembourg (nu am reușit în iunie 2012 căci plouase de dimineață și nici soare artătos nu prea era)
  • un adevărat răsfăt de macarons marca Laduree (deși mă irită la culme faptul că sunt ATÂT de scumpe)
  • o altă creme brulee la Cafe de deux Moulin (“acasă” la Amelie)
  • de data aceasta un cappuccino la Cafe de Flore (deși o prefer pe vecina ei, Cafe de deux Magots)
  • o zi plină de plimbare prin pitorescul Marais și o binemeritată odihnă în liniștita Place des Vosges
  • o vizită scurtă acasă la Victor Hugo, dacă tot suntem în zonă (e fix în Place de Vosges, am ajuns în fața ei în 2009)
  • o urcare just for fun în Le Tour Eiffel (în care nu am urcat în iunie, I Know!) și o supă de cartofi la nivelul 1 (Clau zice că acolo a păpat cea mai bună supă-cremă de cartofi)
  • o vizită mai lungă la cea mai frumoasă librărie din lume
  • câteva mese delicioase în Carter Latin
  • o șampanie, două pahare de sticlă, o noapte luminoasă și malul Senei…
Close Menu