Mi-am promis că nu merg în Turcia, dacă nu pot ajunge la Istanbul, pentru că altfel simt că aș merge degeaba. Mi-am spus deseori și încă vreau să mă țin de cuvânt. Astfel că, un city break în fostul Constantinopol, cred că ar rezolva problema asta a mea și apoi cred că Turcia m-ar primi cu brațele deschise… la mare ;) Adevărul este că Turcia, căreia eu nu i-am acordat cine știe ce atenție până acum (deși 80% dintre români și-au cam făcut concediile pe acolo), începe să mă atragă tot mai tare.
În primul rând nu toate odată, că nu avem cum, trebuie să fim realiști și am vrut să vă spun asta din bun început. După cum știți, acu’ două săptămâni am avut parte de un weekend prelungit în zona Sibiului, ocazie cu care mi-am îndeplinit o dorință mai veche și anume, să ajung prin câteva cetăți medievale fortifcate. Am știut că vom trece pe lângă multe și vom opri în câteva locuri, atât cât îți permite o zi, dar vă spun sincer, că până nu mi-am cumpărat harta cu ele, de le Biertan, chiar nu știam cât de MULTE sunt. Așa s-a născut acest articol, din dorința de a vă trasa câteva idei despre cum le puțeți aborda, căci faptul că merită abordate nu mai trebuie subliniat, asta e clar. A! și trebuie să le mulțumim sașilor pentru asta.
(Avertisment: Poveste lungă). L-am văzut, mi-a plăcut… din prima. Dar după 5 vizite abia, cu mintea limpede și inima la locul ei, am putut să strâng 100 de motive pentru care Sibiul chiar este un oraș de iubit până la capăt. Nu sunt dezamăgită să locuiesc la Cluj, Clujul are farmecul său, dar Sibiul are ceva în plus, ceva ce-l face să pară mai “vestic”, mai de la ei, mai puțin de la noi. Sunt sașii “vinovați” pentru asta? Nu știu! Dar nu mai contează cine și de ce face ca Sibiul să fie așa de apreciat, important e că este. Oameni din toate colțurile lumii vin să-l viziteze. Am văzut la Sibiu într-o singură zi, mai mulți turiști străini decât văd la Cluj într-un an. E un oraș “atât” de turistic, dar nicidecum supraevaluat! Nu se poate să nu treci să-l vezi, măcar un ceas, măcar o zi, măcar odată.
“O provocare nu înseamnă doar să pleci la război!” am auzit pe cineva spunând de curând.
Asta îmi sună cumva… cumva prost și cumva bine și cumva niște rotițe s-au întors înăuntrul meu în sensul invers al acelor de ceasornic. Ceasornic care ne măsoară nemurirea. Desigur! Clișeu? Desigur!
Da, e vechi pentru că e din 2007 și pentru că din 2007 am văzut atâtea, încât atunci când am plănuit Praga, noi la Viena fiind, păream niște copii din alt spațiu și-un alt timp. Cred că n-am văzut Praga datorită unei chestii psihologice, care nici nu știu cum se numește, dar știu că vreau și trebuie să o depășesc… Eram mici, eram alții…
Când lipsești 3 sau 4 zile din peisajul obișnuit, parcă la întoarcere, deși în teorie ai cam aceleași lucruri de făcut, ele par cam de 10 ori mai multe. Și nici vremea nu te ajută, adică plouă cam de cum ai pus piciorul din nou acasă. Uite așa, că e iulie, că lumea e în vacanță, iar afară am 20 de grade, pe o ploaie mocănească care nu mă lasă să-mi țin promisiunea că anul acesta nu mă mai plâng din cauza vremii. Dar măcar am fost la Sighișoara… alaltăieri. Și mi-am cumpărat o (altă) carte, ieri.
Stelele s-au aliniat acum :) N-am putut evita, așa cum n-am putut influența dorința de a ajunge cât mai repede prin câteva dintre cele mai frumoase sate din Transilvania, pe la câteva Biserici fortificate și la cel puțin o cetate cocoțată în vârf de deal. Asta a fost, fără îndoială, excursia surprinză a anului 2013 (până în prezent). În plus, Bisericile fortificate sunt o dorință de pe lista asta (ok, o să vă explic și de ce ai nevoie de câteva tururi ca să le vezi pe toate, dar nu azi) :)
