Herculane: frumusețe și întristare

După o zi pe Transalpina și două zile mai mult decât pline pe Clisura Dunării, în cea mai fierbinte săptămână din 2013, am hotărât că avem nevoie de o zi de bălăceală, dar una bună… Și în drumul nostru, foarte aproape de Orșova, trona Herculane, o stațiune cândva Splendidă, acum aproape o ruină, și totuși… din nou sentimentală, din nou simțind ceva în plus într-un loc de care mulți fug, pentru un loc de care zici că nimeni nu ar mai fi interesat, Herculane mi-a spus o poveste de dincolo de timp.

DSCF4513

Citește mai departe

Hai, Dunărea mea*

Eu mi-o amintesc bine de tot pe Elena Roizen. Este (era) o cântăreață de muzică populară dintr-o zonă a țării, care din punct de vedere folcloric nu-mi spune nimic. Nu mă identific cu ce se cântă în acea zonă (normal că nu, eu mă identific cu alde Tiberiu Ceia ori Sava Negrean Brudașcu, dacă tot e să vă spun), dar uite că Elena Roizen îmi plăcea, îmi plăcea pentru că ea cântă despre Dunăre cu dragoste nebunească în glas, iar eu jur că am auzit *Hai, Dunărea mea în minte de câte ori am privit vara asta Dunărea, la fel cum auzeam Sous le Ciel de Paris, când mă plimbam pe malul Senei.

DSCF4429

Citește mai departe

The Legends and the Moments

Și apoi se întâmplă lucruri din astea, brusc și neașteptat. Mergi într-o vineri seara cu prietenii la o terasă, ca fiecare să povestească frânturi din vacanța lui. Îți iei o bere fără alcool, dar cu multă lămâie și încet se aglomerează în jurul tău. La un moment dat, chiar la masa de lângă tine ți se pare că vezi pe cineva cunoscut… sau nu? Și te uiți, și privești apoi în altă parte, te uiți iar și îți zici: n-are cum să fie!! Fii serioasă, tocmai i-ai văzut statuia și ai promis că o să-i cumperi biografia, deja ai și luat la puricat anticariatele de pe net, care ar fi probabilitatea?… Și apoi zâmbești, pentru că s-ar putea să fii chiar atât de norocoasă și să fie chiar El.

DSCF5427

Citește mai departe

O incursiune în capitală

Am pornit acest articol de la ideea „deosebit de recentă“ a lui Clau, de a merge în octombrie la București, pur și simplu ca să vedem la IMAX, unul dintre filmele pe care le așteaptă cu nerăbdare în toamna asta; Gravity (urmăriți trailer-ul ca să vă lămuriți de ce vrea să meargă). Eu, ca să nu mă tot acuze lumea că nu sunt pragmatică deloc, am zis că mi se pare puțin aiurea să mergem la București pentru film (vorba vine, căci ar fi Vulpitza mea dragă acolo cu tot clanul), dar Clau mi-a zis că: „nu e numai pentru film, mereu îmi zici că nu l-ai terminat de vizitat“ și mi-a închis gura…

P1360978

Citește mai departe

Cam cât de tare îmi e dor de mare…

Sau la fel de bine s-ar fi putut intituala acest articol “Ultima zi de vacanță, prima zi caniculară de toamnă”. În curte la Ineu cad deja frunze uscate, eu stau la umbră și mă gândesc că deja mâine pe vremea asta îmi voi face bagajele ca mai apoi să o iau din loc, spre Cluj, spre toamnă. Spre toamnă mai mult… asta e, din acest motiv sunt melancolică chiar dacă momentan sunt 36 de grade în aer.

SONY DSC

Citește mai departe

Călătorie până la capătul podului…

Se face că pentru câteva zile din șederea mea la Ineu, nu m-am simțit prea grozav. Se mai întâmplă. Dar, deși uneori mă irită maxim limitele astea fizice, mai ales în vacanțe, de data asta a fost un clar și calm motiv de introspecție. Așa că, îndată ce m-am simțit mai bine, am avut în minte foarte limpede, motivul pentru care am ajuns la Ineu în vara asta.

P1320270

Citește mai departe