Plutind pe un lac sărat la 22 de km de Cluj

Prima dată am fost la Cojocna, pe vremea când lucram la un ziar, care mă trimitea prin satele clujene mai mult decât mi-aș fi dorit vreodată, nu că nu mi-ar fi plăcut :) De data aceasta, am fost cu o țintă clară: lacurile sărate în care să mă bălăcesc până nu mai pot și unde să-mi petrec o călduroasă zi de vară. S-a lasat cu un spate și un abdomen roșii ca focul, să-mi surâdă norocul, vorba cântecului :)

DSCF3901

Redeschise anul acesta de 1 Mai, Băile Cojocna sunt un loc în care, mai ales clujenii, aleg să-și petreacă weekend-urile de vară. Nu știu dacă pentru că până acum m-am considerat mai puțin clujeană sau ce a fost, dar abia anul acesta am ajuns aici pentru prima dată și am descoperit un loc drăguț de plajă și baie, ușor accesibil și deloc costisitor (dacă excludem taxa de 10 lei de la intrare, dar în niciun loc de acest gen nu cred că intri gratis).

Aici oameni de toate vârstele făceau plajă și baie în cele două lacuri sărate ce se găsesc amenajate aici destul de atrăgător. Da, m-am așteptat și eu să fie mai multe persoane de vârsta a treia, dar uite că am dat peste curios de mulți tineri. În plus, m-am așteptat ca locul să fie amenajat mai rudimentar, dar se pare că noile amenajări au făcut din el un excelent loc de agrement. Bravo celor ce au investit aici.

A fost aglomerat. Dar locul mi s-a părut plin de viață așa cum a fost. Copiii, unul urlând mai tare ca altul, m-au distrat destul de bine, iar anumite doamne trecute bine de prima tinerețe, dar cu manierele de Saint Tropez la ele, au întregit acest tablou inedit. În rest, m-am simțit doar bine și jur că nu m-am mai bălăcit așa cam din… Grecia, iar asta a a fost cam de multă vreme :D

DSCF3922

Au fost și minusuri demne de raportat, peste care nu am putut trece așa de ușor, cum ar fi lipsa dușurilor cu apă caldă, brrr… nu contează că afară sunt 35 de grade, să arunci cu apă rece ca gheața pe tine (mai ales când te-ai ridicat încins de la soare) nu e cea mai plăcută senzație din câte există (numai dacă nu cumva ești într-un ashram, că acolo nu le dă voie să se spele cu apă caldă).

Dar plusuri au fost mai multicele:

  • apa sărată, mie cel puțin, îmi face bine, respir mai bine după ce stau în orice loc sărat (cred că îmi amintește de cât de bine mă simțeam la Praid în copilăria mea)
  • e un loc numai bun pentru cei care nu știu să înoate, pentru că apă sărată te ține la suprafață, iar pentru cei care știu să înoate e și mai fun, pot face tot felul de nebunii prin apă inclusiv să sară cap și apoi să deschidă ochii… ouch, nu, n-am făcut-o că nu știu să sar, că altfel :))
  • te poți distra chiar bine în apă și înota atât de liniștit și fără nicio grijă, da au fost mulți oameni prin apă, dar nu a fost chiar om lângă om, poți, desigur, să spui că nu ai mai putut răsufla de aglomerat ce a fost, dar asta numai dacă vrei să fii cârcotaș
  • nu mori nici de foame și nici de sete, sunt gherete cam cu de toate, iar prețurile rezonabile, ba chiar porumbul fiert a fost mai ieftin ca și la Cluj (3 lei vs. 2 lei)

Este o alternativă excelentă unor stațiuni mai faimoase dar mai îndepărtate (vorbesc cu cei din Cluj acum). Pentru ceilalți, este un loc de oprit dacă sunteți în trecere și de ce nu poate într-o zi o să vă întoarceți pentru o ședere mai lungă.

N-am făcut multe poze, după cum menționez a mia oară, am fost prea ocupată cu bălăcitul și prăjitul, dar cele pe care le-am făcut, sper să vă fie de inspirație ;)

14 comentarii

  1. Super fain!
    Arata foarte bine locul, ingrijit, curat si mai ales foarte animat.
    Mi-ar placea candva sa incerc un lac din asta sarat care sa ma tina la suprafata. Cred ca este genial.
    Eu pentru arsuri folosesc Biafina. Iti recomand.
    Sa-ti fie de bine iesirea! Saptamana faina! :*

    1. Multumesc la fel, Larisa :* Cu arsurile sunt ok, se poate dormi, poate doar o alta baie de soare n-aș mai putea face :))

  2. Tocmai am petrecut o zi la Sovata, săptămâna trecută!Întoarsă acasă la ai mei, la Tg. Mureș, dau drumul la tv și văd un reportaj cu băile sărate din județul Mureș. Ce frumos e să plutești în apa sărată și ce surprinzător e, când n-ai mai făcut-o niciodată! (am văzut eu niște adulți care au în cercat prima dată așa ceva)

    1. Ah… Sovata, ce dor mi-e de Sovata! Îmi plăcea la nebunie acolo, am fost de vreo 3 ori în anii copilăriei :D

          1. Pardon de întârziere. Nu l-am văzut. Are fratele meu poză cu el, a fost cu clasa la Sovata (eu am pășit prima oară acolo la 10 ani, și doar era la 50 de km de casă)

    1. Ar trebui să văd eu multe altele prin România, dar ai dreptate, Ocna Sibiului nu e departe… poate, cine știe, o să ajung pana la final de sezon :D

  3. arata bine dar am o intrebare pentru tine…cum se mai sta la capitolul “gypsies”? am inteles ca acum un an era mare problema pe acolo cu ei.

    1. Nu mai sunt probleme, e 10 lei intrarea, “i-a rezolvat” așa :)) Pe bune, chiar n-am văzut niciun nedorit, niciun nepoftit :D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.