Această jumătate de an a culminat cu faptul că Bialogul a fost aproape la pământ pentru ultimele zile din iunie, ceea ce contravine punctului 18 din lista celor 29 de dorințe pentru 2013. Tz, tz, tz :) Pe de altă parte, cine m-a pus să mă uit pe lista aia și mai exact, exact… cine m-a pus să fac lista aia? :) Nu era mai bine să fiu ca o frunză în vânt fără niciun plan și nicio dorință, să fiu o budistă perfectă? Dar ce vorbesc eu aici, a dori să nu-ți mai dorești e deja un plan în sine, fir-ar să fie!
Bialog Cafe: povești, idei și oferte de vacanță
Mi-e frig și vreau canicula înapoi :)) Răsalaltăieri am băut două frappeuri cu gheață, alaltăieri m-a durut gâtul, ieri deja am trecut la cappuccino fierbinte, ca iarna :) Sunt puțin zgribulită și Doamne cum mă mai alină pozele voastre de la mare cu care ați umplut facebook-ul… În altă oridune de idei azi m-aș ghemui cu o carte în brațe, sub o pătură chiar dacă luni e deja 1 iulie. Până una/altă, aseară m-am ghemuit în brațe cu niște articole extraordinare despre locuri minunate, mi-am făcut un ceai și unele din aceste articole le-am ilustrat cu oferte de vacanță de la Tamicris Tours.
Fiecare vacanță cu surpriza ei plăcută: Pavia!
De curând a fost Pavia, dar înainte de asta am înțeles perfect, că cel puțin în ce privește Italia, mereu voi avea parte de o surpriză venită de niciunde. La prima vizită a fost Padova, la a doua a fost Tivoli și pot continua tot așa… Dar să nu o lungesc, deci Pavia…
Iunia: omul, cartea și întâlnirea
Final de mai. O ploaie măruntă și sâcâitoare cădea la Cluj, iar eu eram fericită. Îmi ieșea planul cu Italia și urma să plec a doua zi. Cum zice mami, era genul acela de fericire “de puteai prinde iepuri cu mine” :) Asta o fi altă expresie de la Ineu :) În seara de dinaintea plecării, Iunia își lansa cartea Prin lume, spre mine, la Cluj. O știam pe Iunia inițial de pe blogul ei și apoi i-am luat un intreviu pentru Plimbarici.ro. Am vrut cartea, dar mai mult decât atât am vrut să o întâlnesc pe ea.
Turcia, dincolo de All Inclusive
Azi dimineață la 7 eram în Aeroportul Internațional Cluj-Napoca. Nu, n-am plecat niciunde, nu eu ca să spun așa, dar a fost suficient să ajung acolo, să arunc un ochi (ăla deschis bine la ora aia) pe tabela de plecări, ca să-mi alimentez visele de zbor. Printre Taroame și Wizz-uri, evident, văd multe chartere spre Grecia și FOARTE multe spre Turcia. Nu aveai cum să le ratezi, semn că românii merg în Turcia, vacanțele la turci nu sunt nici pe departe “depășite”. Ok, îmi spun: și eu cum de nu am ajuns până acum?
Kazahstan, o poveste scurtă dintr-o țară mare
La exact o lună de când râdeam pe aeroport de faptul că pleca în Kazahstan (căci ceva mai exotic de atât nu ni s-a părut decât atunci când a plecat Chandler în Yemen), l-am lăsat pe Clau azi în elementul lui și astfel mi-a predat articolul despre vizita sa în țara din inima Asiei. Mi-a promis o poveste despre experiența kazahă încâ de când a aflat că pleacă, iar apoi i-am făcut promisiunea publică în acest articol, așa că trebuia să se țină de cuvânt, nu mai avea scăpare. Nu știu dacă o să vă doriți să ajungeți în Kazahstan după ce citiți acest articol, dar zic eu că e bine să știi că există și locuri despre care nici turiștii și nici “călătorii de meserie” nu spun mare lucru, eu una mă bucur enorm să citesc despre părți mai puțin populare de lume, locuri în care poate nu o să ajung niciodată altfel decât prin experiențele împărtășite ale altora.
The butterfly effect
Sau pasiunea mea de a “alerga” fluturii ca să-i pozez. De fapt mă aleargă ei pe mine de nu mă văd. NU știu cum a început, cred că undeva în subconștient sunt atrasă de faptul că fluturii sunt niște zburătoare atât de frumoase (micuțe, colorate, fragile) care până nu de mult au fost niște târâtoare oribile (mă mănâncă pielea numai când le văd, îmi amintesc că tati făcea o alergie imposibilă la omizi, a rămas de atunci zicala lui “să nu-i dorești cuiva un rău mai mare, decât să-l mănânce pielea” :)) )






