Tocmai s-au desfășurat CN de gimnastică ale României și la final de lună ne așteaptă CM din Belgia, unde sperăm la aur așa ca de obicei. Mândria României, însă, ia naștere într-un loc celebru doar la el acasă, un loc care, este inutil să spun, cât de multă venerație ar merita din partea “autorităților”. Undeva în mijloc de țară, la umbra unor ruine în curs de reabilitare, dincolo de niște uși de fier cu însemnele olimpice pe ele, se află locul care a adus României cele mai mari bucurii: sala de antrenamente a lotului național de gimnastică, sala de la Deva.
Muzeul Aurului (de la Brad)
Așa cum nu am comentat poveștile despre Aur ale ultimelor două săptămâni, așa cum nu am comentat cine și pentru ce are dreptate și cum pentru mine Aurul e mai mult o metaforă născută din praf de stele (probabil din cauza asta voi muri săracă, căci metaforele nu hrănesc niciodată mai mult decât sufletele), nu comentez nici în acest articol povestea Aurului care a mobilizat, nesperat, o țară întreagă.
Bucureștiul și Festivalul Enescu
Uite un eveniment pentru care chiar aș merge la București cu o intenție clară: Festivalul Enescu. Nu sunt o împătimită a muzicii clasice, dar ce se întâmplă la București cu ocazia aceasta chiar este de văzut și de simțit. Acest eveniment mi se pare că transformă Bucureștiul într-o capitală culturală, rafinată, boemă și elevată, iar aceste atribute îi cam lipsesc Bucureștiului din plin, în restul timpului… În perioada aceasta, Bucureștiul este luat cu asalt de turiștii străini, mai mult decât de turiștii români. Capitala României pare că renaște, se redefinește și crește în ochii Europei și ai lumii muzicale. Da, Bucureștiul devine o poezie pe portativ!
Cele mai frumoase dimineți sunt cele din călătorii
Acele dimineți care te prind în altă parte, în deplasare și în fața cărora te așteaptă un fel de aventură, un fel de descoperire, a locului, a timpului și nu în cele din urmă, o descoperire a ta, a unui nou tu… sunt diminețile mele preferate. Mă trezesc devreme, nu pot dormi când știu că afară nu e peisajul obișnuit ci poate un oraș în care mi-am dorit să ajung de foarte multă vreme, ori o mare albastră care îmi ia mințile, ori un munte care mă provoacă…
August Around Arad
Anul trecut am povestit o grămadă despre vacanța la Ineu și în zonă. Pentru că de data aceasta am stat mai puțin, iar activitățile s-au desfășurat tot cam prin aceleași locuri, anul acesta vă las doar cu imagini din jurul Aradului pentru o altă Miercuri fără cuvinte. Dacă vrei să participi și tu, ai detalii la Carmen.
Cât de aproape e “în altă țară”? Gyula!
În una din zilele petrecute vara asta la Ineu, niște prieteni ne-au rugat să-i ducem cu mașina la gară la Chișineu-Criș. Menționez că până acolo, din Ineu, facem cam 30 de minute în direcția Vest, așa că am profitat de asta și am hotărât să mai facem 15 minute în plus de acolo și să ajungem la vecinii din Ungaria, la Gyula. Păcat că toată povestea s-a petrecut într-o după-amiază și nu am avut mai mult timp la dispoziție, însă… a fost bine și atât pentru a trage câteva concluzii despre cât de aproape poate fi “străinătatea”.
September blue
Știu și eu că practic e toamnă de pe 22 septembrie, dar atunci când plouă aproape zilnic, e rece de nu mai pot sta în casă fără șosete, soarele îl văd tot mai rar, iar ziua se scurtează frustrant de tare, mie și tuturor celor de pe wall-ul meu de facebook, ne vine să zicem că e toamnă…