Ieri, în momentul în care am început să mă gândesc la acest articol, ascultam albumul These Are Special Times al lui Celine Dion și eram în sfârșit liniștită după toată forfota din Ajunul Crăciunului. Numai că la un moment dat m-am ridicat din pat să deschid fereastra și m-au lovit în spiritul Crăciunului cele 12 grade de afară și soarele care în sfârșit justifică versul lui Hrușcă: “Soare luminos și Un Crăciun Frumos” :)
Acum mă gândesc serios dacă fac bine construind acest tip de retrospectivă din două părți, pentru că ținând cont de faptul că mâine dimineață plec la Ineu, nu știu când și dacă am vreme să public și partea a doua până la final de an… Vedem… până una alta trebuie să vorbim despre acest 2013!
Calendaristic abia de azi e iarnă, de azi de la ora 19 și 11 minute (solstițiul de iarnă). Vom avea o iarnă care va ține până pe 20 martie 2014 ora 18 și 57 de minute (echinocțiul de primăvară). Toți cei care mă cunosc știu că nu-s cel mai mare fan al ei, al iernii și că dacă ar fi după mine, iarna ar putea ține numai două săptămâni (adică de sărbătorile de iarnă), numai că nu e după mine și în plus ȘTIU că are și iarna farmecul ei, independent de sărbătorile care bat la ușă…
Puțin târziu pentru Miercurea fără cuvinte… azi, dar la ora asta, fotografia aceasta m-a pus pe visat și pentru că mi se închid ochii, imediat voi visa chiar pe bune. Detalii la Carmen…
Unul din regretele mele legate de viața de student este că nu am profitat de un stagiu în străinatate, accesând un anumit tip de burse, care mi-ar fi permis să am parte de o astfel de experiență pe la 20 de ani. Am răzbunat acest aspect în utimul nivel de învățământ de la noi și astfel pot vorbi azi despre cum este să pleci la stagiu în afară, însă, totuși, în momentul în care eu am plecat, nu mai pot spune că eram chiar studentă. Cu toate acestea, a fost una din cele mai frumoase experiențe de viață de până acum…
Am cunoscut multă lume cu ajutorul blogului, (să vă mai spun?) că o tot spun, dar nu cu ostentație ci cu admirație față de acele persoane. Sigur că multe dintre ele au blog, așa a fost mai ușoară împrietenirea, apoi unii nu au blog, dar au facebook, așa m-am cunoscut foarte bine, până la urmă, cu ei, prin poze și povești, însă foarte greu a fost cu cei care n-au nici blog și nici facebook, n-au o viață online practic, dar au ajuns să mă citească, să-mi scrie, să mă sune și până la urmă să mă cunoască. Sunt puțini, dar de admirat.
