Zilele trecute, pe când vă povesteam de pauza de 10 zile de aici de pe blog, vă întrebam următoarele: V-am mai spus, sau nu, că Bucureștiul, pe mine, mă melancolizează de zici că am trăit pe acolo cândva? Cred că știu de la ce mi se trage și o să vă povestesc când voi avea condiția necesară de a o face…
Nu-s în vreo depresie, să lămurim lucrurile de la început :) Sunt doar într-o formă fizică execrabilă și sunt singura vinovată pentru starea de acum. Ieri pe la prânz mi-am sunat, panicată, doctorița de familie, pentru că, așa cum v-am spus de câteva zile, răcisem iar, însă de data aceasta ceva nu a mai fost la fel ca dățile trecute.
Anul trecut chiar am suferit pentru că doi din artiștii mei preferați (de ce să ne ascundem după deget, cei doi cei mai cei Eros și Celine) au concertat în Europa și eu n-am avut nicio șansă în a-mi finanța un loc bun la un astfel de concert, pe principiul: cum să merg să stau undeva de unde să-i văd doar pe ecran… Dar șansa asta fuse, fuse și se duse…
Nu mai țin minte de câtă vreme în existența de 5 ani și aproape jumate a Bialog-ului s-au mai strâns 10 zile de pauză totală (adică nici tu răspuns la comentarii, nici nimic). Nici când m-am măritat și am plecat în săptăluna de miere cred că n-am absentat atât :)) În concedii și vacanțe nu mai spun, aveam spor de numa. Ultima săptămână, însă, a fost cu susul în jos (nu, nimic grav, doar pauză și timp băgat în sac) și ca să am și o cireașă de pe tort, că tot îmi plac mie torturile… cred că mă ia răceala. No comment. Erau semne de ieri, dar nu mă gândeam că mă va lovi așa… din nou.
Am citit, de scurt timp, câteva articole deosebit de interesante despre diferite localuri din capitala României, care m-au făcut să-mi întocmesc liste peste liste cu locuri bune de încercat la următoarea ieșire în București. Recunosc că din toate orașele României, Bucureștiul a fost cam singurul care a reușit să mă uimească prin diversitate, iar la fața locului niciodată nu am știu cu adevărat ce ar trebui să aleg. Îl ajunge din urmă Timișoara, dar despre asta într-un episod viitor.
Până mai ieri nu știam de existența acestui loc: Mănăstirea Maicii Domnului, de la marginea Clujului. Este chiar prima Mănăstire de rit catolic în care am intrat pe teritoriul României, însă vă pot spune sigur că este un loc foarte frumos și liniștitor, aflat în plin cartier rezidențial. Da, și mie mi s-a părut incredibil…
Două le-am văzut, una nu, dar mă gândesc la ea des și serios. Mă simt de multe ori privilegiată că sunt aproape de Occident, că Budapesta este la 5 ore distanță sau că Belgradul poate fi accesat într-o excursie de o zi când mă aflu în vacanță la Dunăre, ori că până la Cracovia, mi se pare din Cluj, un drum scurt cu mașina, pe care poate o să-l fac cândva.
