Da, îmi spun totuși că anul acesta va fi anul Croației. E ca și în zicala “îi vine rândul”. Croația, pe care vreau o vizitez și pe ale cărei coaste visez să mă pârlesc la soare, îmi vine în minte și în planuri cu ceva dincolo de stațiuni frumoase și mare albastră, și anume cu un parc rupt din rai… Plitvice!
Săptămâna trecută m-a întrebat cineva dacă am fost la Paris. Și i-am spus că am fost, de două ori chiar și că aș mai merge oricând. În plus, i-am spus că am petrecut o scurtă perioadă în Franța și deseori mi-e dor de acea perioadă, aș repeta-o și pe ea oricând. Interlocutorul meu nu era, însă, chiar de acord cu mine pe principiul: “de ce ai mai merge în Franța? de ce ai merge de nu știu câte ori la Paris? când lumea e largă și noi avem timp puțin?” Recunosc că am fost puțin dezamăgită :(
“There are nine million bicycles in Beijing
That’s a fact,
It’s a thing we can’t deny
Like the fact that I will love you till I die.”
A trecut și Noaptea Muzeelor, ediția 2014. Mai multe poze cu poveste sub ele, aici. Acum doar Miercurea fără cuvinte cu detalii la Carmen.
În urmă cu ceva vreme am descoperit o pagină de facebook care mi-a ajuns la inimă :) Se numeste Best Cafés Around The World și e genul acela de pagină de atmosferă la care am nevoie de un buton J’adore, știți că v-am mai spus… Ei bine, inspirată de asta și de alte nebunii italiene de-ale mele, am croit acest articol după chipul și asemănarea dorinței de a bea o cafea în Italia cât mai curând posibil!
Pentru nunta de hârtie am ales ca destinație Parisul. Știți ce se spune: “la 1 an de la nuntă se celebrează nunta de hârtie, deoarece, precum hârtia, care se poate rupe atât de ușor, și căsnicia e foarte fragilă”. Noi, la vârsta de 1 an (plus aia 10 de dinainte) am pus pentru prima dată un lacăt pe Pont des Arts și dacă tot a fost vorba de hârtie, ne-am cumpărat de la anticarii de pe Sena un poster cu Superman, care acum stă frumos pe frigider flancat de niște magneți. Romantic sau ce?
Când am fost la Arcalia, de unde v-am arătat poze chiar ieri, ne-am gândit că dacă tot suntem în zonă, n-ar fi rău să mergem și până la Bistrița, aflată la jumate de oră distanță. Eu nu mai văzusem orașul și în plus aveam nevoie de un loc de pe traseu unde să mâncăm… așa că pe o ploaie torențială (după frumusețea de vreme de la Arcalia) iată-ne la Bistrița!
