Vai de câtă vreme n-am mai scris despre o carte!! Nici nu-mi mai amintesc :( Mă mai lamentez eu de problema cu timpul, dar aici chiar nu cred ca este el principalul vinovat. Însă până să găsesc scuze fără rost, vă anunț triumfător că am citit o carte MINUNATĂ! Mai exact, un microroman de senzație, care m-a cucerit definitiv, o carte metaforă, pe numele ei Șoimul rătăcitor – o poveste de dragoste. Ați auzit de ea?
Am avut aseară o poftă nebună de paste, paste ca și pastele pe care le-am păpat în primăvară la Negresco și nu v-am povestit de ele. Au fost printre cele mai bune spaghetti carbonara pe care le-am mâncat, iar eu trebuie să recunosc faptul că mereu îmi iau carbonara când am ocazia, pentru a-mi îmbunătăți rețeta pe care o fac deja (cu succes cică) acasă… ;)
M-am trezit binedispusă, chiar dacă știu că azi până la 9 seara sunt slabe șanse să ajung acasă. Măcar am avut o dimineață de respiro, că nici nu-mi mai aduc aminte de când n-am mai avut una. Nici nu știu din ce motive și cum, prin ce tehnică de amintire complicată, sau prin ce fel de mușcătură din madlenă, am plecat cu gândul la iunie, la acel iunie din 2007, la acel iunie de dinainte de licență, la acel iunie de dinainte de acel iulie în care am simțit că am pornit-o pe alt drum… Dar, despre acel iulie, în iulie, când se vor face 7 ani din 2007 (știți de ciclul celor 7 ani, nu?), dar gata, dezvoltăm atunci.
Câte două ore (și nimic mai mult), din ultimele mele două weekend-uri acasă, s-au petrecut pe dealul din spatele blocului (aproximativ în spatele blocului, dar așa îmi place mie să-i spun). V-am mai povestit de el și v-am arătat poze și cu alte ocazii. Că n-am mai fost aici din septembrie anul trecut, este numai vina mea, așa că, de data aceasta, cele patru ore însumate s-au transformat într-un pelerinaj de redescoperire a locului meu de suflet din Florești.
Nu va scăpa de mine până nu ne va spune povestea vizitei la Beijing, pe blog, dar până atunci, pentru că deja am auzit frânturi din ea, m-am apucat să aleg 20 de imagini reprezentative din capitala Chinei. Vă invit, deci, la o călătorie în 20 de imagini, într-un oraș vesel, cu mult roșu, poluat, foarte aglomerat, dar extrem de diferit față de tot ce am văzut până acum. Interesant! O altă lume!
Da, uneori se pot întâmpla nasoale, foarte nasoale, dar nu chiar despre alea vreau să vorbesc și să ne deprimăm, ci despre cele, hai să spunem, nu tocmai plăcute întâmplări, care îți strică bucuria călătoriei. Că sunt chestii peste care nu poți trece și te irită cum ar fi nebuniile cauzate de servicii, ori despre cele care te pot duce la urgențe cum ar fi un bolovan care îți sparge capul în coborârea de pe munte… Da, cel din urmă mi s-a întâmplat, nu mie direct (sau capului meu) dar e ca și cum ar fi fost…
Iubesc cerul de iunie, iubesc luna iunie de fapt, iubesc serile în care la ora aceasta e încă lumină sau dacă nu e lumină clară, cerul se pictează singur în cele mai frumoase culori posibile. Da, poluarea… dar dacă tot e, măcar să ne dea și ceva frumos…
