Un catarg s-a scufundat/ În altă parte o ancoră s-a ridicat/ Să ai grijă de sufletul tău/ Promite-mi că ai să încerci să iubești mereu…
Dincolo de proverbele chinezești (III): Jocuri de societate
Am încercat să adun din experiența lui Clau diverse lucruri utile care ar putea ajuta pe cineva într-o vacanță/minivacanță aici. Însă este destul de greu să scrii despre societatea chineză de azi din simplul motiv că fiecare are un alt filtru prin care o observă și categoric este greu de hotărât ce ar fi definitoriu. Și totuși…
Rochițe de vară, de pus în bagaje
V-am mai spus aici de pasiunea mea pentru rochițe și de dragostea ce le-o port mai ales în vacanțe! Aseară mi-am scos rochițele “de la naftalină” și le-am înșirat pe umerașe agățate de ușile de la dulap. Să se întindă cele ce mai pot scăpa necălcate (căci urăsc la nebunie treaba cu călcatul, mai ales la 30 de grade în aer). Dormitorul îmi arată ca un colț de designer (mai puțin celebru, dar boem incurabil), iar mirosul de vacanță îmi inundă toate simțurile de câte ori mă uit spre ele… Hai, vacanță, hai!…
Dincolo de proverbele chinezești (part.II): China în farfurie
Așa cum mă așteptam și cum de altfel cred că s-a putut observa încă din “corespondența” de la fața locului, povestea chinezească a jumătății mele, mai bune și mai plimbate prin lume, are în prim plan Bucătăria. El este un gurmand și un pasionat de gastronomie (cum ar veni, gătește de mă zăpăcește), deci la ce să mă fi așteptat?! În plus, discuțiile noastre via Skype începeau cam așa: “deci, vai de mine ce am putut mânca azi!! Fii atentă etc” :)
O cetate uimitoare: Rupea!
Și acum, când mă uit la poze, aproape că nu îmi vine să cred că o cetate atât de “lustruită” și îngrijită există în România. Pe drumul de întoarcere spre Cluj, de la Brașov, știam că există posibilitatea de a urca la Rupea, dar nu știam dacă timpul ne va ajunge să ajungem la ea. Oricum eram puțin frustrată că nu oprisem deja la Făgăraș, numai că în plus, eram și moartă de oboseală… Când am zărit-o, însă, din șosea…
Dincolo de proverbele chinezești (part.I): “Şi drumul cel mai lung începe tot cu un pas”
Norocul și-l face omul cu mâna lui și oricât aș vrea eu (și el) să pun uneori succesele lui Clau la mâna norocului, n-am cum să nu văd ca nu e doar noroc în asta ci și multă ambție, speranță și încredere. El obișnuiește să spună: “așa sunt eu, norocos!”, dar eu vă spun că e mai mult optimist și foarte încrezător și de asta nici nu apucă bine să-și contureze dorințele că îi și ies. De data aceasta, atributele l-au dus în China și “ne-am” pregătit pentru plecarea asta cu multă atenție, ca mai apoi să îi dăm și un scop turistic pentru Bialog. Măcar atât, dacă eu am rămas acasă (glumesc) ;)
Să stau pe asfalt, să citesc o revistă, să nu înceapă războaie…
Mirosul verilor mele de altădată cred că a fost dus de acest vânticel călduț de mijloc de iulie. Din nou mi-e dor de mine… din nou! Și de o altă lume, de un fel de pace, de oameni minunați, de un altfel de timp… din nou!
