Dorli Blaga – Expresia blagiană în timp (part 2)

Fiind un coplil cu părinte cunoscut a avut de suferit în alegerea prietenilor. Spune că uneori oamenii se împrietenesc cu astfel de copii din curiozitatea față de părinte. “Ajungi să crezi că simpatia care ți se acordă nu e pentru tine ci pentru că esti copilul cuiva…ajungi simți acest lucru chiar umilitor.
Se specifică faptul că Dorli nu putea separa imaginea tatălui său de cea a mamei, ei apăreau mereu împreună ca o monada. Cu toate acestea Cornelia Blaga a acceptat ceea s-a numit relația specială a creatorului cu muzele sale. Deși se știa foarte bine care erau aceste relații și cum funcționau ele, familia Blaga le considera utile creației. Copil fiind însă, Dorli pricepea altfel aceste prietenii. Relatează că odată s-a supărat pe tatăl său care deși știa ca-și dorește o carte a lui Thomas Man foarte mult când a cumpărat-o a dăruit-o unei muze și nu ei, ceea ce a rănit-o profund.
Conjunctura politică insipidă și apăsătoare a făurit în persona lui Blaga un creator excelent însă oripilat de gustul amar al dezinteresului celor care ar fi trebit să-l susțină atât fimanciar cât și moral. Se știa că nu puteai crea în condiții de sărăcie și tortură psihică susținută. Dorli amintește de perioada în care Blaga traducea „Faust”. Erau o perioadă în care nu era plătit pentru munca prestată decât cu intevenții și amânări. Era o perioadă teribil de grea. După mult timp când Blaga s-a îmbolnăvit și-a amintit această perioadă în care își îngrija precar sănătatea și chiar s-a gandit că unele probleme de atunci i se trag.
Perioada cea mai nefastă a fost cu siguranță cea în care Balaga a fost intens urmarit de securitate. Nimeni nu se gândea însă că totul a fost atât de organizat . Se știau anumite lucruri, altele se bănuiau, dar până în momentul în care a existat posibilatetea consultărilor dosarelor securității Dorli nici măcar nu a bănuit cât de urmărit era tatăl său. Prin 1994-1995 S.R.I. a anunțat că se pot consulta aceste dosare în vederea restituirii urmașilor eventuale manuscrise. Dorli a identificat 4 din poeziile lui Blaga, restul acre îi erau atribuite lui erau de fapt ale li Grigore Popa, un fost asitent al lui D.D. Roșca.
Un alt aspect legat de aceeași perioadă îl constituie faptul că relația, și mai apoi căsătoria lui Dorli cu Tudor Bugnariu deranja profund. S-a încercat pe toate căile să-o desfințeze pe Dorli numai din cauza faptului că:”Blaga era uriaș, trebuia desfințat indirect” spune I.D. Sârbu. Însă până la urmă totuși în acset fel de familia s-a nu s-au atins atât de drastic. Se mai știa și faptul că Blaga își iubea enorm nepotul pe Tudorel, iar datorită presiunilor exterioare știa că ce-i care-i supraveheau erau capabili de orice, numai că „…pentru copil sunt în stare de orice…” îi spune Blaga fiicei sale.
Urmează o întrebare deosebit de înșelătoare. Cum se poate ca în asemenea condiții (nu a fost chiar tot timpul la fel) cineva să poată să-și desăvârsească creația în acest fel, unic, nemaiîntâlnit?
Ce a stat la baza creației? Cum se poate trece de asemenea bariere? Dar chiar Blaga ne dă răspunsul:” Cea mai copleşitoare forţă majoră sub presiunea căreia suntem uneori constrânşi să lucrăm este propria noastră conştiinţă.”(Aforisme)
Așadar practic conștiința este singura care l-ar fi putut împiedica în creație și nimic altceva.
Eu zic totuși că și fără efortul ficei sale de a-I valorifica opera, creația ar fi avut de suferit. Dorli subliniază faptul că: “…am simțit că am stat în slujba operi tatălui meu…petreceam multe ore p zi doar structurând opera lui”. Avea un fel de al doilea loc de munca. După programul obișnuit de 8 ore pe celelte le petrecea în bibleoteci, pin redacții și pe la ușile celor care ar fi putut face ceva ca munca tatălui să fie recunoscută la justa valoare.

Continue Reading

Dorli Blaga – Expresia blagiană în timp (part 1)

Este extrem de interesant cum poți lua contact cu Blaga și altfel decât prin opera lui. Cum poți ajunge să înțelegi natura lui Blaga prin simple povestiri ale copilului său, mic fiind și mai apoi la rândul lui om în toată firea.
Curiozitatea cu care m-am aplecat asupra cărții “Tatăl meu, Lucian Blaga” a doamnei Dorli Balga a provocat în mine un sentiment de apropiere de Blaga așa cum nu mă gândeam. De la coperta inedită, practic o poză a celor doi, tatăl și fiica până la corespondența de familie totul apare atât de intim și de “grijuliu” încât la un moment dat parcă ajungi să-l înțelegi pe Blaga ca un creator-protector, iar pe Dorli principalul promotor al creației.
Una din cele mai șocante referii ale lui Dorli în relatatrea despre tatăl său este cu siguranță cea despre istorie. Chinezii au o vorba “să nu ai parte de istorie”. La început nu am știut exact cum să iau acest aspect. Abia apoi am înțeles, iar povestea lui Dorli mi-a eluciadat misterul. Practic ar fi vorba despre a nu-ți fi dat să trăiești ceea ce poți numi istorie. Famila Blaga a resimțit din plin trăirea istoriei, a avut parte de mai multă istorie de cât avea nevoie. Istoria și-a pus amprenta asupra vieții și operei lui Balga mai mult decât oricine și-ar fi dorit. Astfel că toată această întoarcere în timp a lui Dorli nu face decât să-l arate pe Blaga așa cum a trecut istoria peste el și peste creația lui.
Dorli Blaga prezintă schimbarea tatălui său atunci când ea se naște și când el realizează că este timpul să-și înceapă structura sistemului său filosofic. Din păcate conjuctura politică face ca marea majoritate a textelor lui Blaga să fie interzise. “ Tatăl meu a murit ca sriitor interzis “ spune Dorli cu o tristețe sfâșietoate în glas. Supravegheat de securitate și răpus de boală, Blaga primește pe patul de spital pe care se va și stinege dovada că cineva îi va publica până la urmă ceea ce a scris, că totuși prin fiica sa opera lui nu va rămâne într-un con de umbra, istoria nu o va înfunda așa cum a făcut cu propria lui viață. Dorli chiar a stat în slujba operei tatălui său la fel cum facuse și mama sa întraga ei viață. Aceasta la bătrânețe chiar a ajuns într-un anume fel să fie Blaga. Bătrână și bolnavă de Alzheimer uneori delira spunând că ea este Blaga. Deci devoțiunea și credința în spiritul creator al lui Blaga nu erau ceva imaginativ. Deosebită mi se pare dezvăuirea domanei Dorli care spunea plină de durere că în timp ce își privea mama bolnavă, într-o zi oarecare din multele zile pe care aceasta le trăia în lumea proprie, ochii mamei o ațintiră întrebând-o: “Dorli, te rog să-mi spui tu mie, voi cei în viață ce mai faceți?”. Evident Cornelia Blaga părăsise realul imediat după acesată întrebare fără ca fiica ei să-i poată răspundă.
Fără Dorli opera lui Blaga cu siguranță nu ar fi fost ce reprezintă în acest moment. Cel mai mare filosof roman ar fi rămas cel mult la stadiu de poet relativ cunoscut. Cu părere de rău spun ca am intrat într-un anticariat si am ceut ceva de Blaga, dar nu poezie și nici teatru, cant vânzătoare m-a întrebat: “…dar a mai scris și altceva?”. Așadar se putea și mai rău. Norocul lui Blaga a fost Dorli și convingerile ei. Puterea ei nemăsurată de a trece dincolo de rigorile unui sistem care puteau însemna pierderea veșnică a acestor valori. Ce poate ști un copil despre creația părinelui său? Dorli își amintește doar priplul ei prin diferite țări care au devenit casele sale. În călătoriile cu trenul adora privitul pe fereastră mai ales la lăsarea serii când oamenii își aprindeau liminile în case. Vedea fmilii starânse la mase și dorea cu ardoare o familie de felul acela cu ceva se putea numi oricând acasă. Mai târziu a înțeles sensul acelui acasă.

Continue Reading

Pe patine


Sunt o împătimită a patinajului artistic. Nu scap nici macar un Campionat European sau Mondial, de Olimpadă nici nu mai zic nimic. Dacă Eurosport ar difuza concursurile de Grad Prix sau întrecerile de Cupă Mondială cred că nu m-aș dezlipi de televizor.
Cu toate acestea eu personal nu mi-am pus patine în picioare până acu’ 2 zile. În primul rând îmi erau mari și nu le-am putut strânge bine pe picioare, iar în al doilea rând grija lui ” să nu cad” m-a făcut ca minute bune să nu mă pot desprinde de la matinelă. Apoi încet, încet mi-am dat drumul mai ales ca vedeam niște micuți care se dădeau de mama focului și erau toți roșii în obraji. Apoi după o vreme un domn de varsta a treia s-a apropiat de mine și mi-a zis: “…domnișoară pe gheață nu se merge, se alunecă”. Ok ușor de zis greu de făcut. Am apucat marginea mantinelei și am început să trag de ea împingându-mă înainte, și acum am ferbră musculară la brațe de la această activitate. În cele din urmă m-am îndepărtat bine de mantinelă, dar nici vorbă să pot face un tur de patinuar singură. Domnul de mai devreme s-a oferit să ma ajunte. Am reușit la finalul programului un tur complet mai mult nici vorbă.
Dar vreau să mai încerc, neaparat. Nu mă las cu una cu două. Nu vreau să fac triplu axel, dau dublu ridberger dar vreau să alunec așa cum îmi doresc de când eram mică și o vedeam la televizor pe Surya Bonaly și Oksana Baiul.

Continue Reading

Filme 3D

Joi am văzut ” Călătorie spre centrul pământului”, iar sâmbătă “Bolt”. Tehnica e super, la primul chiar am rămas surprinsă, efectele au meritat toți banii. La al doilea, mai mult animatia a fost interesantă și deși nu-mi doream să zic asta dublajul în limba română nu a fost deranjant. Poate și din cauză că am recunoscut vocile Mihaelei Rădulescu și a lui Virgil Ianțu. Mai târziu am aflat că simpatiul hamster Rino era dublat de și mai simpaticul Dani Oțil. Merită văzute ambele filme în variantă 3D sau nu.

Continue Reading

Cu brăduții la gunoi


Mă simt extrem de tristă când imediat după Sărbători oamenii își aruncă brazii pe care i-a împodobit cu atâta drag la Crăciun. De exemplu numai la tomberonul nostru zac deja 3 brăduți goi, triști și răsturnați.
Recunosc că și familia mea se numără printre cele care nu suportă brazii artificiali, dar care nici nu se comportă cu cei naturali atât de brutal. Adică in fiecare an încercăm să prelungim viața bradului. Pentru la anul intram în planul cu bradul în ghiveci, care mi se pare cea mai bună idee posibilă. Până atunci însă las să-mi mai vorbească imaginile cu brăduțul meu de la Crăciunul tocmai trecut, care a fost unul din cei mai simpatici brăduți pe care i-am avut happy

Continue Reading

București și nu doar atât


După 2 nopți pe tren și o noapte într-un hotel decent la căldurică acum sunt în pat chinuită de oboseală. Bucureștiul pe care l-am vizitat acu’ 2 ani mi s-a arătat de această dată în 2 zile veritabile de iarnă. Joi a nins ore bune fără incetare mai ceva ca în povești, iar ieri deși a fost soare nu cred că au fost garde peste zero.În prima zi după ce ne-am terminat treburile am plecat la Plazza România. Îmi doream să ajung aici pentru că aici le duce pe cele care câștigă la concursul Bolero. Am vrut să vad magazinele mai ales că era perioada de reduceri așa că de la Zara la T!naR l-am bătut pe toate și evident mi-am și achiziționat ceva. Apoi am fost la Movieplex și am văzut primul 3D rulat în România “Călătorie spre centrul pământului”. Super experientă. Seara am vrut să vad orașul încă împodobit, dar din păcate beculețele erau stinse semn că primăria capitalei nu mai alocase bani și după sărbători pentru podoabele de Craciun. Totuși as fi zis că se putea ca eram doar în 9 ianuarie.Vineri am renunțat la metroul de care am abuzat joi (ne-am plimbat de la Gara de Nord la Universitate și retur, apoi am luat-o spre Eroilor, Militari si apoi seara iar ne-am întors la Universitate) și am decis să ne muncim picioarele făcând un adevărat tur de forță prin oras. Prima dată am fost în Cișmigiu unde am furat câteva poze peisajului de iarnă și apoi am intrat pe patinuarul amenajat chiar pe lac. Cu patinele în picioare pentru prima dată m-am simțt tare bine chiar dacă abia puteam sta sus. Ajutată de un domn generos am reușit să fac un tur al patinuarului.Apoi tot pe jos am traversat parcul Izvor și am ajuns la Casa Poporului. Am decis da o admirăm dar de afară de această dată mai ales ca amândoi am vazut interiorul, Clau chiar de căteva ori și în plus eram cu bagajele după noi. De acolo am mers în Piața Unirii la Unirea Shopping Center care e ceva în genul Crișul-Ziridava-Central doar că mult, mult mai haotic.Aici eram deja foarte obosiți, dar trebuia să ajungem la Universitate așa că tot pe jos pe langa Spitatul Coltea am luat-o. Se impunea vizitarea unei librării și cum noua ne place librăria NOI am intrat în ea.Mai e ceva la București care se numește Strada Cărții. Un proiect de anticariate în lanț care se întinde de la intrarea dinspre Intercontinental pe b-dul Regina Elisabeta pâna aproape de Cercul Militar Național. Cărți găsești la prețuri rezonabile în stare bună. Eu mi-am luat Lucian Blaga- “Luntrea lui Caron” la 20 de lei și mai gaseam cărți dacă mai eram dspusă să chleltui niște bani.Trenul a plecat din București pe la 18:30. Nu-mi era somn și am vrut să văd munții așa că am stat trează pănă am trecut de Brașov. Eram la vagonul de dormit și am putut stinge lumina. Afară era lună plină plus că zăpada potența lumina naturală astfel că am văzut numai bine traseul Sinaia-Bușteni-Azuga-Predeal-Brașov. M-am putut culca împăcată dupa asta. Îmi îndeplinisem toate obiectivele.

Continue Reading

Noapte pe tren

În seara asta plec la București. Clau are ceva treabă, eu îmi permit o plimbare așa ca de început de an. Plecăm în seara asta după ora 22. Nu știm sigur dacă ne întoarcem maine, poimâine sau răspoimâine. Avem bilete la vagonul de dormit așa că la 6 jumate mâine dimineață când ajungem ar trebui să fim odihniți. Eu sunt la a doua experiență de noapte la vagonul de dormit, dar nu le pot uita nici pe celelalte două petrecute în compartiment normal clasa a doua cu alte 4 persoane prima dată mergând la Marea Neagră, a doua oară în Delta Dunării. Nu cred că am ațipit mai mult de o ora ambele dăți.

Spre rușinea mea merg abia pentru a doua oară la București (mulți ar zice că ăsta e un lucru minunat), asta după ce țin să precizez că am vazut întâi capitalele Ungariei respectiv Austriei. Prima impresie pe care mi-a lăsat-o Bucureștiul a fost una bună. Să văd cum va fi a doua impresie…
Mai multe relatări la întoarcere.
P.S.  Din cauza acestei călătorii am ratat un weekend de sky și săniuș la Vatra Dornei. Poate altă dată.
Continue Reading