Carti, Concursuri

Câștigător Concurs: Horoscop cu Dragoste

5 comentarii
În urma răspunsurilor voastre la concursul lansat de mine, Horoscop cu Dragoste, am desemnat câștigătorul. Vă mulțumesc tuturor celor care ați găsit interesant concursul și celor care mereu răspundeți provocărilor mele.

Cartea Horoscop cu Dragoste de Hazel Dixon-Cooper (Editura Polirom, 2004, 276 pagini) merge de această dată la Timișoara, la Ana-Maria !!! pentru răspunsul ei: “Sa iti zic de ce imi place sa il citesc: pentru ca la zodia mea totul e la superlativ si chiar si trebile naspa suna frumos….asa ca ma gadila in amorul propriu…iti dai seama :D
De ce nu imi place sa il citesc: pentru ca e o imensa si uriasa gororita…vorbeste la modul general si sincer, sincer…mie nu mi s-a potrivit niciodata previziunea spusa de diverse mame omizi… :)))) Cea mai tare chestie a mea , cu bataie pe horoscop si compatibilitati , ar fi relatia din familia mea actuala: eu scorpion, el gemeni….dupa horoscopul stas, relatie imposibila…dupa noi doi…relatie de vis, dragoste cu carul si iubire cu badabai… :D”

Felicitări!!! Draga mea, aștept să-mi trimiți adresa ta unde eu o să-ți livrez cartea. Poți să-mi trimiți un mail cu adresa la bianca.tripon@gmail.com.

Vă doresc o săptămână foarte bună.

Înapoi în viitor

Înapoi în viitor (II)

7 comentarii

O poză de prin 1986, cu tati… eram tânără și neliniștită (asta ca să nu zic neastâmpărată) :))
Baticul era o pasiune de-a mea, roșu cu firicele aurii, eram topită după el, iar bunică-mea mă lega în spate că așa îmi stătea mai bine :))
 

Deși nu e o poză foarte clară, e cam singura care mă înfățișează așa cum am fost eu pe vremea “gădiniței”, adică îmbufnată tot timpul, pentru că daaa… NU am suportat grădinița :)) Știu că mulți nu înțelegeți cum vine asta, dar ăsta e purul adevăr :)) Am urât-o din toți rărunchii.
 
P.S Poza asta de la grădi e mai mare, mai sunt și alții prin ea, poate o pun într-o zi pe toată, dar posibil ca unii să se recunoască, adică cei care au fost La Cămin, lângă Liceu ;)
Aaaa!!! Aici cred că ne-au făcut “Șoimii Patriei”, deci poza e de prin 1988, LoooL :))
 

Filme

Up in the air, everybody’s fine.

7 comentarii

UP IN THE AIR (2009) regia: Jason Reitman, cu George Clooney, Vera Farmiga, Anna Kendrick
Ryan Bingham are un job care-i permite să călătorească mereu, dar slujba e destul de ingrată, el merge la diverse companii și este acela care discută cu personalul disponibilizat. Astfel în aceste călătorii o întâlnește pe Alex cu care o aventură fără să știe foarte multe despre ea. Deși e un celibatar convind Ryan se îndrăgostește de ea și toate duc în spre a crede că sentimentul este reciproc.
Compania la care lucrează Ryan are însă un plan care să nu le mai permită angajaților să călătorească ci să concedieze oamenii printr-un sistem pe internet. Aici intra în scenă Natalie Keener, promotoarea acestui program. Ca să-i demonstreze că lucrurile nu se pot rezolva astfel, Ryan o duce cu el de-a lungul țării ca să-l vadă discutând cu oamenii. În paralel el se mai întâlnește cu Alex, care o viața exact ca și a lui, dezvoltând o relație cel puțin ciudată pentru Natalie, care mult mai tânără fiind nu înțelege deloc stilul de viața al lui Ryan. Deși toate merg așa cum pare să-i facă fericiți pe protagoniști, în spatele zâmbetelor de complezență se ascund multe necunoascute și multe dorințe neîmplinite.


EVERYBODY’S FINE (2009) cu Robert de Niro, Drew Barrymore, Kate Backinsale, Sam Rockwell în regia lui Kirk Jones
Acesta este un film care mi-a făcut pielea de găina de la început până la final. Povestea unui tată care nu s-a implicat deloc în viața copiilor săi (acum maturi), dar care ajuns singur dorește să-i strângă pe toți la un loc, e impresionantă. Frank, rămas singur după moartea soției sale, dorește ca de sărbători să-i strângă acasă pe toți cei patru copii ai săi, fiecare ajuns pe drumul său în altă parte de țară. Cum aceștia din mai multe motive nu pot veni, Frank deși bolnav se gândește să meargă el la ei să-i viziteze însă fără să-i anunțe. Astfel, ajunge să străbată țara de la New York la Chicago, la Denver și până în Las Vegas, iar ceea ce găsește în viața copiilor săi îl devastează, pentru că nimic din ceea ce părea a fi sau ce crezuse el că ar trebui să fie nu era. În plus copilul problemă al familiei David, nu e de găsit și ceilalți încearcă să-și menajeze tatăl, ascunzându-i adevărul. Dar până când?

Am văzut aceste filme la diferență de o zi fără să știu că în substrat dezbat aceeași problemă, a aparențelor. De multe ori în viața noastră trecem pe lângă oameni și locuri, credem că știm totul despre ele, dar ce ne garantează asta? Poate nici cea mai apropiată persoană nu ne e pe deplin cunoscută.

Carti

Unde ești?

7 comentarii

Titlu: Unde ești?
Autor: Marc Levy
Editura: Trei, 2009
Nr. pagini: 264
Preț: 10 lei în Diverta (promoție)
Recomandare: da, de relaxare.
 
Am citit cartea într-o sâmbătă în care nu am vrut să mai văd nicio altă carte care să mă pună pe gânduri și să nu-mi dea pace, am vrut ceva care să mă relaxeze foarte tare. Și am reușit cu această carte a lui Marc Levi. În plus era cartea lunii martie pe Serial Readers, așa că imediat după ce am terminat-o m-am pus pe vorbit cu fetele de acolo, Laura, Maya, Andreea…
 
Dar… ca și roman mi s-a părut destul de slab, fără o construcție riguroasă, autorul nu a reușit să țină povestea la un nivel ridicat și părea mai repede că trece peste unele momente cheie din roman cu multă naturalețe lăsând cititorul cu ochii în soare, asta ca să nu zic cu buza umflată că mi se pare cam prea grosolan mai ales pentru un roman de dragoste ce se vrea a fi.
 
Povestea e simplă: doi tineri îndrăgostiți încă din copilărie unul de celălalt se despart într-un aeroport pentru că ea, Susan pleacă să devină voluntar pentru a ajuta oamenii din tările defavorizate. El, Phillip rămâne să studieze și să o aștepte pe ea. De altfel el îi promite ca va fi alaturi de ea atunci când îl va chema. Se văd mereu între două avioane și relația pare să nu ducă niciunde. Despărțirea e inevitabilă, iar Phillip chiar dacă pare că merge mai departe e marcat profund de faptul că nu a luptat mai mult pentru ea.
 
Anii trec și într-o zi, Phillip, acum la casa lui, cu familia lui se trezește la ușă cu o fetiță care se prezintă a fi a lui Susan, că mama ei a murit, iar el e cel care primește custodia ei… și toate lucrurile se întorc pe dos în viața lui Phillip, dar mai ales a lui Mary soția lui, care subit ajunge personaj central. Relația lui Mary cu nou apăruta fiica vitregă, pune în umbră povestea inițială de dragoste dintre Phillip și Susan.
 
Dacă vă întrebați de unde titlul, “Unde ești?”, el cred că vine din vasta corespondență dintre Susan aflată în Honduras și Phillip la New York. Din altă parte chiar nu știu de unde poate veni titlul. Alții cred altceva? Să-mi zică și mie…
 
P.S. Am rămas în urmă cu multe cărți de care nu v-am povestit, dar văd că m-am obișnuit să scriu doar despre una-două pe săptămână :D

Carti, Concursuri

Concurs! Horoscop cu dragoste.

12 comentarii

Cei care cred în horoscop sunt cei care își beau în fiecare dimineață cafeaua citind ce zic astrele pe toate site-urile, ascultând-o pe Neti la Radio și la Tv, urmărind emisiunea Uraniei, etc… .


Recunosc: și eu îmi mai citesc uneori horoscopul și știu de multe ori că e o prostie, dar… e genul de prostie care mă binedispune :)

Am o carte care se numește: “Horoscop cu dragoste” de Hazel Dixon-Cooper (Editura Polirom, 2004, 276 pagini), o carte pe care eu sincer am frunzărit-o acu ceva vreme și acum vreau să o fac cadou cuiva care ar dori să se inspire din ea, cuiva care poate are o pasiune pentru astrologie, sau poate cuiva care nu poate “înghiți” horoscoapele :D

Ce trebuie voi să faceți pentru asta? Să-mi lăsați un comentariu în care să-mi spuneți dacă credeți sau nu în horoscop. Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce? Sunt foarte curioasă :)

Aștept răspunsurile voastre până luni 26 aprilie. Baftă!

Filosofari

De unele lucruri mi-e dor de mă usuc (I)

12 comentarii
Și se întâmplă ca acelea să fie cele pe care nu am cum să le mai trăiesc altfel decât în memorie și atunci am starea pe care o am acum, zilele astea… melancolie.
 
Nu am fost o mare fană a duminicilor, dar multe dintre cele din copilărie încă își păstrează aroma nealterată în mintea mea, multe dintre acele duminici mă fac să tresar numai când o rază de soare îmi amintește de ele. De exemplu ieri… a fost foarte frumos afară, dar nu am plecat niciunde, am ieșit doar pe balcon și am respirat, mi-am umplut plămânii cu exact același aer de prin ’92-’93-’94. Amintirile au venit și mi-am umplut sufletul… eram la Ineu, acasă, ne pregăteam să luăm masa de prânz (de fiecare dată în familie cu supa de pui, friptura, cartofii piure și ceva plăcintă). Tati ca de obicei (priceput în bucătări) se pregătea să strecoare supa, mami poate încă mai urmărea cuptorul să vadă dacă mai lasă sau nu plăcintă… iar la Radio România Actualități (mergea tot timpul în bucătărie) se auzea o muzică (foarte cunoscută, dar nu știu melodia, e un jingle drăguț de tot și acum îl au cei de la Radio), care era ca un semnal că era ora prânzului. (Nu l-am mai auzit de mult, dar de fiecare dată când îl aud parcă inima îmi bate mai tare).
 
Iubeam momentele astea, le așteptam toată săptămâna, erau oaza mea de liniște, erau oaza mea de bucurie… de fapt cred că atunci mă simțeam cel mai protejată, cel mai iubită și cel mai fericită. Apoi mă tolăneam cu tati la televizor, el adormea după 5 minute, eu mă uitam la emisiuni gen “Turnul Babel” sau ce emisiuni duminicale mai existau în vremea aia (vă mai amintiți de ele?). Dacă mă plictiseam mă puneam să citesc sau să scriu diverse chestii, era așa o “dulce, plictiseală”. Poate mă gândeam că a doua zi merg la școală, poate mă gândeam doar la ce să mai fac până seara, poate nu mă gândeam la nimic… ce plăcut era…
 
Vântul mai bate puțin, îmi răvășește părul și… brusc e sâmbătă… ascutăm meciurile la Radio Timișoara, afară e soare, mami spală, tati trebăluiește cu o ureche la radio cu una la mine să audă ce fac. Ne facem planuri, multe, multe planuri…
 
Apoi poate timpul chiar trece prea repede, e CM de fotbal (America ’94), tati ne zice să nu-i facem program, noi două râdem :)) Apoi poate mai renunță el la niște meciuri, poate renunță mami la “azi avem de lucru”, poate renunț și eu la joaca pe afară și merg să văd un meci cu el în cameră. Eu cu un suc, el cu o bere… (nu-și lua nicio bere fără să ia și la “fetele” lui ceva).
“Și să vezi ce meci va fi diseară!”, “Azi noapte când s-a calificat România în sferturi, am sărit de pe fotoliu și am venit și v-am pupat.” “Ai simțit? Mami s-a trezit.”.
 
Eu nu mă trezisem… uneori aș prefera să nu mă fi trezit nici acum. Uneori. E luni.
Close Menu