Titlu: Splendida cetate a celor o mie de sori
Autor: Khaled Hosseini
Traducere: Crenguţa Năpristoc
Editura: Niculescu, 2008
Nr. pagini: 400
Preț: 35 de lei
Citită în iulie 2010
Nota: e de 10 !
La rând stătea altă carte despre care ar fi trebuit să scriu, dar o las pe săptămâna viitoare pentru că în acest moment sunt încă sub puternica impresie a unei cărți citite recent și care mi-a rămas la inimă. Este vorba despre Splendida cetate a celor o mie de sori, cartea lui Khaled Hosseini, autorul mult mai celebrei Vânătorii de zmeie (superbă și aceea).
După cum ne-a obișnuit, Hosseini plasează și povestea acestui roman în Afganistanul asediat de războaie și revoluții culturale. De data aceasta în prim plan se află două femei care se aseamănă dar care totuși rămân prin structura lor două entități diferite; Mariam și Laila. Două destine fabuloase prin măreția pe care fiecare în parte a reușit să o dea vieții lor.
Încerc să nu intru prea adânc în subiect, pentru că încă de la început romanul trasează linia poveștii, nu e loc de mare introducere și familiarizare, parcă cele 400 de pagini se vor implicate în poveste de la prima până la ultima. La început o cunoaștem pe Mariam, o fețiță în aparență obișnuită, dar care era de fapt un copil din flori crescut doar de mamă și hrănindu-se din rarele vizite pe care tatăl său natural i le face. Într-un moment copilăresc de răzvrătire, Mariam fuge din sărăcia mamei sale la casa tatălui fără șă știe că în acest fel viața ei se va schimba pentru totdeauna. Ca orice fată din Afganistan, ca orice copilă crescută în islam, ea este repede căsătorită și trimisă cât mai departe de familia ei. În noul loc, alături de un “monstru”, Mariam cunoaște toate greutățile vieții, dar și adevăratele valori care dau importanță fiecărei clipe.
La diferență de peste 10 ani (dacă am reținut eu bine) se naște Laila în familia unui profesor universitar și a unei mame mai moderne decât majoritatea femeilor din Kabul. Fără să bănuiască ce împrejurare le va aduce împreună, micuța Laila și deja femeia matură și trecută prin viață Mariam locuiesc aproximativ peste drum ani de zile. Datorită exigențelor soțului, Mariam nu este prea comunicativă cu vecinii și cunoscuții așa că între ele nu a existat un contact direct. Dar odată cu începutul războiului începe și adevărata poveste dintre cele două, odată cu nenorocirile ce se abat asupra unui popor și așa destul de nenorocit, două femei au puterea de a se uni, acesta fiind singurul lucru bun pe care îl puteau face.
Mariam și Laila sunt două diferite tipologii de femeie din Afganistan suprinse în cele mai variate, triste și absurde ipostaze. Dar aceste femei reușesc să stabilească o relație de prietenie extraordinară, reușesc ca într-o lume a bărbaților, în care femeile nu au parte decât de abuzuri și nedreptate, ele să triumfe într-un fel aproape patologic.
Mi-am dat seama la finalul acestei cărți că poveștile lui Hosseini sunt povești despre prietenie și curajul de a crede în ea în momente în care nu mai crezi în nimic. Poveștile din Afganistan și din țările islamice pe care le-am citit mi-au demonstrat în repetate rânduri că e un mare păcat să nu luăm contact cu această cultură și să nu încercăm să ne dăm seama ce se petrece. Cred că și diferențele culturale majore sunt cele care mă atrag spre acest gen de cărți, caut să înțeleg lucruri care mi se par aproape de neînțeles. Și acesta este un alt motiv pentru care recomand această carte în special și cărțile lui Hosseini în general.
P.S. Momentan sunt la finalul unei cărți unde poveștile reale din viața unei profesoare iraniene de literatură engleză se împletesc cu alte povești de viață și moarte din Teheranul îngropat sub ceea ce se numea Republica Islamică Iran. Dar despre asta într-un episod viitor…
