Cineva a spus asta cândva, nu se știe cine, sau poate nu știu eu cine, dar ideea e că îmi place mult adevărul din spatele zicalei. Probabil conform acestui principiu a ales Luiza să vină din București și să mă viziteze la Cluj. Îmi doream și eu mult de tot să o cunosc așa că atunci când mi-a zis că în drumul ei de la Brașov la Oradea se va opri la noi la Cluj (că îmi va onora invitația) mi-am zis că e momentul oportun să stau face to face cu o persoană care mi-a inspirat incredere din spatele unui monitor, al unui blog și al unui forum, căci la fel ca și ea nu eram nici eu un fan al “cunoștințelor de pe net”.
Am avut oareșce emoții când am așteptat-o în autogară la Cluj (acum află și ea asta), dar când am văzut că m-a recunoscut din autocar și mi-a făcut cu mâna am zis că nu are cum să nu fie bine. Adică, să “mă” explic: mie îmi era oarecum frică că nu o să mă placă, eu am o voce enervantă (când mă aud nu mă suport), pot stresa omul foarte ușor pentru că vorbesc mult, repede (și mă bâlbâi uneori pentru că vreau să le zic pe toate odata) :)) Deci, îngrijorările mele aveau legătură cu mine și nicidecum cu ea (chiar nici nu m-am gândit că s-ar putea întâmpla să nu-mi placă ceva la ea, oare de ce nici nu m-am gândit? aveam încredere, asta era). Mai erau și minunații noștrii parteneri care erau practic doi străini, numai că în 10 minute amândouă ne-am dat seama că au multe în comun domnii și nu aveam de ce să ne facem probleme :)
Altfel, am petrecut în Cluj două zile frumoase în care am avut parte de vreme bună, în care am reușit să-i arat orașul de care eu m-am îndrăgostit și în care ne-am dat o șansă să ne cunoaștem mai bine. Joi când ne-am despărțit mi-a părut așa de rău căci pentru o clipă nici nu am realizat că practic ne văzusem doar de două zile, mie mi s-au părut ani la mijloc, ani în care am împărțit multe, mai ales pasiunile pentru călătorii, carți și fotografii. Am realizat că acordul felului de a gândi creează prietenia și tocmai de aceea noi ne-am înțeles și în realitate pentru că semănăm, împărtășim cam aceleași valori, prietenia este o egalitate armonioasă spune Pitagora…
Dragă Luiza, o să închei cu un citat de Saint Exupery, dar nu înainte de ați spune că așa cum Drumul către casa unui prieten nu e niciodată lung, eu vă aștept la Cluj și la Ineu de câte ori doriți, iar noi la rândul nostru, conform aceleiași zicale o să încercăm să ne facem drum la București (promit!).
“Nu prea știu de ce-ți scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredințez nimicurile ce mi se întâmplă. Poate că-mi scriu chiar mie.”
P.S Îmi plac prieteniile, îmi iubesc prietenii și chiar de nu iau zilnic legătura cu ei, știu care sunt, unde sunt, cum sunt. Poate pe unii nici măcar nu-i merit, dar cu siguranță le sunt recunoscătoare. Le mulțumesc :*
