6 filme în 3 idei

Am văzut câteva filme peste vară dar tot am lungit-o și nu am vorbit despre ele. Spre deosebire de alte veri în care vedeam câte 3 filme pe zi (mai multe decât mese) :))), acestea 6 pe care le-am văzut în intervalul august-septembrie sunt cantitate neglijabilă :D


– văzut cu Clau care credea că filmul e o mare capodoperă SF.
– nu ne-a plăcut niciunuia, Clau a fost chiar dezamăgit
– pe alocuri mi s-a părut mai mult un horror decât un SF


– văzut cu Adina, așa între fete cu popcorn-ul între noi :))
– mi-a plăcut mai mult primul film, a fost mai realist și mai puțin glamour ca și acesta în care totul a fost “rupt” din prezentările de modă.
– zicea bine Luiza, că a te uita la el seamănă cu a răsfoi o revistă de modă :)


– la limita dintre comedie de dramă, adică e un film ce putea fi dramă, dar l-au făcut comedie
– povestea e frumușică, iar Christina Ricci cu boticul ăla e chiar funny :D
– bun pentru o duminică după masă rece de toamnă


– a fost interesant să o văd pe Uma Thurman în așa rol :))
– din păcate a fost o comedie care pe mine nu m-a prins și abia am așteptat să se termine
– una peste alta a părut un film pentru puștani

– acesta chiar a fost un film pentru puștani, dar pe care îl recomand tuturor (poate pentr că mie îmi plac foarte mult filmele cu “dans”
– văzut în 3D cu niște super efecte
– muzică excelentă, cred că au rulat cele mai tarei hituri ale momentului


– cel mai bun film văzut vara asta
– remarcabilă punere în scenă a cărții cu același nume a lui Mitch Albom (cartea mi-a plăcut foarte mult, filmul s-a ridicat peste așteptările mele)
– mie mi l-a recomandat Tomata cândva într-o postare despre filme, eu il recomand tututror din toată inima :*

Acum vreau neaparat să merg la cinema să văd Eat, Pray, Love după cartea omonimă a lui Elizabeth Gilbert (cartea m-a cucerit, recunosc) :)

Acu’ un an, plecam…

Pe 8 octombrie 2009 plecam către Montpellier cu atâtea speranțe înghesuite în valize că nu mă mir că abia am cărat cele două genți după mine :)) Cam ce am făcut în Franța în cele 3 luni cât aveam să stau acolo, știți, căci am povestit tot ce se putea povesti… ce a însemnat acea perioadă pentru mine, nu știu dacă am povestit exact… pentru că este greu de descris un moment de cotitură, un moment care te schimbă chiar dacă nu îți întoarce chiar toată viața peste cap.
 
În primul rând drumul… Doamne și acum îmi vine să râd :)))) A fost o călătorie inițiatică. Îmi amintesc cum am ajuns la Paris pe o ploaie măruntă de toamnă , cum am văzut Turnul Eiffel din departare și știam că în acea zi nu am să ajung la el pentru că urma să schimb aeroportul și mai apoi avionul pentru a ajunge la peste 700 de Km de Paris, în sud, la Montpellier… Știam însă, și asta părea cel mai firesc lucru din lume, că am să mă întorc la Paris cât de curând posibil… și așa avea să fie.
 
La Montepllier am ajuns tot pe ploaie, dar de vară, de data asta o torențială care a inundat intarea de la cămin. Îmi amintesc de domnul de la poartă care a glumit cu mine spunându-mi că vorbește engleza ca și Louis De Funes :)) Și apoi mai știu că am ajuns în cameră, am făcut un duș la minut și am căzut lată… trecuseră aproape 20 de ore de drum, dar mă găseau în sudul Franței.
 
Acesta a fost începutul unui capitol frumos din viața mea, din păcate puțin cam scurt, dat foarte intens. A urmat Parisul și… restul e poveste (vezi secțiunea Franța din blog). Nu aș schimba nimic din acea perioadă, ba poate că da… aș face cumva să rămân mai mult :)
 
De atunci, am două vise care, deși acum nu-mi mai par cele mai firești lucruri din lume, știu că se vor întâmpla cândva. Vreau să ajung în sud lângă Montpellier, la Palavas les Flots, unde să stau măcar o săptămână, în vacanță, penrtu că este cea mai cochetă și minunată stațiune unde am ajuns până acum. Acolo m-am îndrăgostit de mare (eu nu eram chiar un fan number one). Și mai vreau să ajung de câteva ori la Paris unde să stau diverse perioade (sună bine, nu?), să-l văd în fiecare anotimp, să petrec zile ploioase la Paris și zile cu soare dogoritor în care să lenevesc într-una din grădinile superbe de pe malul Senei.
 
Vorba lui Eugen Simion din jurnalul său parizian: “Există un timp al trăirii și un timp al mărturisirii…”

Pe scurt despre 3 cărți scurte.

O postare despre cărți, 3 în 1…
 

Năvala apelor – Evgheni Zamiatin
Editura Humanitas
78 pagini
 
– nu mi-a plăcut pentru că nu a fost deloc dezvoltat subiectul, avea potențial, dar așa mi s-a părut de sec relatat încât consider că cititorul a fost privat de chiar esența romanului (de mici dimensiuni ce-i drept)
– am citit doar lucruri pozitive despre această carte, aproape că mi s-a părut aiurea faptul că nu m-a dat pe spate :(
– probabil nu sunt fanul acestui gen de literatură :D
 
 
 

4 pași către liniștea sufletului – Henry Kellerman
Editura Trei
176 pagini
 
– am citit-o fără semn de carte, într-o seară de început de primăvară
– a fost interesantă dacă stau să mă gândesc că sunt oarecum preocupată de subiect
– a fost prima carte de acest gen pe care am citit-o
– nu e chiar o care care “vindecă”, dar care te poate face să vezi lucruri vechi într-o lumină nouă
– nu sunt chiar fanul nici acestui gen de lectură, dar a meritat încercat :)
 
 
 

Amintiri și povestiri mai deocheate – Neagu Djuvara
Editura Humanitas
104 pagini
 
– făinuță și inedită
– scriitură desăvârșită dar foarte altfel față de ce scrie Djuvara de obicei
– una dintre cele mai faine coperți de anul acesta (coperta contează)
– povești dintr-un timp de care cei mai mulți dintre noi nu am avut parte.
– se citește în 2 ore :)

Înapoi în viitor (VIII)

Când am fost la Timișoara, am primit de la Adina niște poze cu noi (cei de pe Bradului). Erau niște poze de a căror existență eu nu știam. Se pare că sunt făcute acu’ 22-23 de ani, într-un an de ziua Adinei… de-o grămadă de vreme :))

Iubesc pozele astea pur și simplu și aș face orice ca să-mi aduc aminte măcar de o frântură din acele zile, dar degeaba… îmi amintesc de muuuute lucruri din copilărie, dar chiar de ziua când a fost făcută poza de mai sus nu-mi pot aminti, nici nu mai știu exact ce vârstă aveam. Adina zice că ea crede că sunt făcute când a împlinit ea 5 ani… deci eu ar trebui să am aici cam 4 ani, dar totuși cred că sunt mai mică :))

Avea mami dreptate: arătam ca un “țânțar” :)


Un elefant se legana – : p
Asculta mai multe audio diverse

A doua seară fără bere la Cluj Fest

M-am simțit mult mai bine ca sâmbătă, chiar dacă o migrenă m-a chinuit toată ziua. Am ajus doar la Zdob și Zdub și evident la Iris și nu știu cum s-a făcut de am ajuns pas cu pas foarte aproape de scenă. Nu am stat în viața mea așa aproape de o scenă, dar s-a văzut foarte fain și mai ales s-a auzit într-un mare fel… (felicitări pentru sunet)
 
Zdob și Zdub au fost pur și simplu de neoprit, au cântat doar 40 de minute, dar fără pauze. Roman, solistul e un mare artist, seamănă izbitor cu Steven Tyler mai ales când râde și se întinde peste microfon, nu mi-am putut lua ochii de la el. (Bineînțeles ca Roman e mult mai tânăr și mult mai frumos)
 
Despre Iris… no comment (serios, ce aș mai putea spune eu acum?). Poate doar să amintesc de tinerii din spatele meu care au arborat un fel de pancartă pe care scria “IRIS pentru totdeauna”. Am fost în asentiment cu ei și am cântat de am crezut că voi răguși cu siguranță, dar culmea, gâtul meu se simte mai bine ca niciodată :P
 
Și tot nu am băut nicio bere :))) Sorry Ursus, dar mulțumim pentru acest “festival“…

Prima seara la "o bere" Cluj Fest

La Polus în parcare se desfășoară un fel de festivalul berii Ursus, am văzut afișe în tot orașul și au un afis foarte mare și pe Hotnews, dar nu mă gândeam serios să mergem… Cu toate astea am mers, pentru că mai aveam de făcut cumpărături, de mâncat diverse chestii aiurea de la food court etc.
 
Când am ieșit de la mall, deja Paraziții cântau și dădeau sfaturi despre cum să nu îți bagi nasul în “jegurile alea de prafuri” aka droguri, cum că dacă ai alcool și țigări e suficient ca să te faci “muci” (asta e de la mine, dar am prins mesajul). Apropo, nu unul de la ei e mai mult în arest decât în libertate pentru posesie de “prafuri jegoase” ? Poate nu știu eu bine… :D
 
În fine, stiam că după Paraziții urmează Cargo și Holograf, ar fi fost frumos să stăm, dar era cam rece și în plus nu știam cât durează “deparazitarea”. Spre surprinderea nostră puțin, rapid și-au strând jucăriile și am plecat, probabil nemulțumiți că nu erau suficienți băiețași de cartier în public, nu știu, dar foarte brusc au terminat cu recitarea…
 
A urmat Cargo, care a reușit să facă o atmosferă super, motiv care ne-a determinat să rămânem. Lumea cânta, se pare că fanii cu părul lung ai rockerilor supărați se înmulțiseră simțitor. Mi-a plăcut, destul de mult. Ultima dată i-am văzut pe ștrand la Arad prin 2001, tot la un festival al berii, pe vremea aia încă era solist Kempes, dar nici aseară nu a fost rău deloc. Au cântat și Ploaia și au cântat un fel de imn al rock-ului din România din câte am observat, melodie care m-a înebunit, am ascultat-o azi de 10 ori.
 
La final, a spart târgul Holograf care a urcat pe scenă alături de Nuțu Olteanu proaspăt întors din Suedia. Pe Clau, Bittman îl enervează teribil spre amuzamentul meu :)) dar cu toate astea am stat până aproape de miezul nopții când au terminat. Am plecat liniștită că au cântat, și am auzit pentru prima data live melodia mea preferată de la Holograf.
În seara asta poate mergem direct pe spartul petrecerii, adică numai pe când va cânta IRIS, să vedem…

Meteora – un loc special în Grecia

Nu mi-a ajuns Corfu pentru că mie vacanțele nu-mi ajung niciodată :)) Așadar pe drumul de întoarcere din Corfu (da, Corfu ăla de v-am amețit cu el atât l-am lăudat) ne-am gândit să facem un ocol până la Mănăstirile construite în vârful stâncilor, adică la Complexul Meteora.


Din păcate, când e vorba de mers undeva eu nu mai țin cont de nimic, despre oboseală nu vreau să aud, la posibile piedici nu vreau să gândesc și așa mai departe. Așa se face că nu am fost atentă la distanța reală de la autostradă și până la Meteora. Eu aveam impresia că e floare la ureche, se ajunge repede și drumul e ca-n palmă. Ei… nu a fost chiar așa. Drumul a fost lung, adică, peste o oră jumate dus, drum care evident trebuia și întors, plus niște serpentine care le-ar face să roșească pe cele de pe Valea Prahovei, serpentine pe care circulau 90% doar camioane care ocupau tot drumul. Mă rog, de ajuns am ajuns, dar toți cu nervii la pământ. Sincer, dacă știam că atât va dura și așa se va desfășura nu mergeam nici obligată.

Normal că atunci când am văzut acest loc, ne-au trecut nervii instant și nu am mai regretat nicio secundă. Adică s-a dovedit a fi o ocazie deosebită de a ajunge acolo. Locul e inexplicabil de frumos și de “altfel”, e full de turiști, dar totuși foarte liniștit.

Noi am reușit să ne destindem maxim, mai ales că am lăsat pioșenia undeva la ușă (sorry) în momentul în care ne-au dat niște fuste nouă fetelor, iar băieților niște pantaloni de plăieși nu alta (lu’ Clau i se mai și potriveau cu cămașa). Am râs minute bune, cred să fi fost și o descărcare nervoasă după drumul mult prea luuung, dar eu zic că asta a fost foarte important :))

Nu am stat mult aici din păcate pentru că urma să ajungem până la Skopje în Macedonia, înainte de 12 noaptea, eram musafiri și noh… Dar, la plecare am văzut cel mai intereasant loc. În Marele Meteor, era o încăpere în care se țineau craniile călugărilor dispăruți de multă vreme, a fost ceva foarte șocant pentru mine, imposibil să nu te impresioneze, însă mi-am adus aminte de Numele Trandafirului și am simțit un fior pe șirea spinării :D