Moneasa şi Dezna nici măcar nu erau în planul pentru această vacanţă. Adevărul este că nici nu prea ai nevoie de cine ştie ce plan pentru ele, aşa că după o zi petrecută cu mami, în următoarea zi am plecat de acasă (haha) cu prietenii, întâi la Moneasa şi apoi la Dezna (la Dezna la Cetate, că altceva chiar nu ai ce să faci la Dezna).

Monesa, la nici 40 de km de Ineu era pe vremuri o staţiune de munte destul de renumită. În tinereţea părinţilor mei să dai o fugă la Moneasa era o excentricitate de weekend. Acum de câţiva (mulţi) ani Moneasa arată cam trist şi se simte în consecinţă. Ultimele vizite mi-au lăsat un gust amar, dar totuşi nu regret că am mai dat o raită pe aici. Nu am fost la bazin (există chiar şi bazine cu apă termală), ci am fost pur şi simplu să vizităm, să ne plimbăm, să mâncăm şi să ne odihnim. Câteva ore la Moneasa m-au relaxat şi pregătit pentru ascensiunea la Cetatea de la Dezna.

Cetatea Dezna este o ruină (mult mai ruină ca la Şiria), dar una de la care ai o privelişte de nota 20 spre satele ce înconjoară Codrul Moma. Traseul marcat spre Cetate este destul de abrupt şi te poţi abate uşor de la el ceea ce îţi va îngreuna urcuşul. Nu-ţi ia de la baza dealului mai mult de 30 de minute să ajungi sus, însă dacă prinzi o căldură ca cea pe care am prins-o noi, Cetatea asta ţi se va părea mult mai sus de cât este de fapt. Ce vei vedea de sus, însă, face fiecare pas şi fiecare moment de transpiraţie vă deveni miraculos unul de inspiraţie, maximă.

A fost tare frumos la Moneasa şi la Dezna, fotografiile mele stau mărturie şi mă bucur enorm că şi prietenii noştrii au fost în vacanţă şi am reuşit să ne contopim aşa de bine programele pentru ca fiecare escapadă să aibă un iz de copilărie şi fiecare fotografie să păstreze în ea o amintire de nepreţuit.

De Sf. Maria, pe 15 august, am fost cu mami la Mănăstirea Feredeu, la 40 de km de Ineu, într-un décor frumos, verde şi cu adevărat liniştitor. Ieşirea nu a fost făcută neaparat din pioşenie ci mai mult pentru că mi-am dorit o ieşire cu mami, o activitate comună cu ea, căci şi aşa fie cât de lungă vacanţa la Ineu tot nu am reuşit să petrecem împreună timpul pe care atât l-am aşteptat.

Ca amplasare, Mănăstirea Feredeu îmi place şi îmi dă o linişte greu tulburabilă, dar ea nu este un obiectiv turistic cum sunt multe alte Mănăstiri din România. Totuşi a fost preferată de multe persoane din zonă, mai ales că de ceva vreme 15 august e zi liberă legală, anul acesta căzând într-o zi de miercuri a fost o gură de aer proaspăt la mijloc de săptămână.

O recomand oricui ajunge în zona Aradului cu menţiunea că uneori de Marile Sărbători poate fi luată cu asalt de credincioşi cărora cu greu le poţi ţine piept dacă vrei doar să vizitezi locul. Deci recomanadarea ar fi să se ajungă la ea într-o zi obişnuită din an. Pentru a nu tulbura liniştea altora nu m-am hazardat la prea multe fotografii, dar totuşi de la câteva nu m-am putut abţine :)

Cred că m-am rugat cam prea tare să se mai răcorească, căci nu doream sub nicio formă caniculă în Câmpia de Vest. Caniculă aici înseamnă 40 de grade, iar eu mă simţeam în culmea iritării cu cele 34 de la Cluj. Oricum avem acum cu cel puţin 10 grade în minus, la 24 de grade te simţi mai stabil termic, dar eu mă învelesc noaptea cu două pături şi azi dimineaţă parcă un cactus îşi făcea apariţia la mine în gât.

Dar să trecem peste detalii şi să vă povestesc cum pe o vreme de noiembrie, ne-am îmbarcat câţiva oameni în două maşini şi am plecat duminică la Cetate la Şiria. Şiria se află la 30 de minute de Ineu, iar urcarea la Cetate se poate face din centrul oraşului, mergând cu maşina până la baza dealului, iar apoi urci abrupt per pedes cam o oră. Era cât pe ce să nu mergem când am văzut ce vreme se arată, dar am avut speranţa că până la urmă soarele ne va lumina calea şi va face revederea mai plăcută. Mai fusesem aici la final de clasa a III a cu doamna învăţătoare. I-a trebuit ceva curaj doamnei să urce până aici cu 30 de copii nu mai mari de 9-10 ani :)

Duminică dimineaţa situaţia se prezenta cam aşa:

Dar cum să te descurajeze nişte nori când ştii că trebuie să ajungi sus şi când ştii că orice febră musculară ulterioară îţi va aminti de o drumeţie cu prietenii cei mai buni?!? Să mă contrazică cineva la faza asta, dacă poate :)

Clau vocifera în spate că o să ne prindă ploaia, dar pe cum urcam se însenina tot mai frumos, astfel că ajunşi sus şi sătui de murea culeasă pe traseu, am avut parte de soare în vârful dealului, aşa cum simţit încă de la început. A fost un sentiment fantastic şi chiar m-am simţit pe o “gură de rai” acolo sus (v-am arătat ieri pe FB cum mă simţeam).

La întoarcere am intrat pe la Muzeul Ioan Slavici şi Emil Monţia, muzeu care din fericirea fericirilor a fost deschis duminica, preţ intrare 2 lei/adult. Mai fusesem acu’s 18 ani şi aici şi îmi aminteam de parcă ar fi fost ieri cum două colege au cântat preţ de două minute la pianul lui Monţia. Nu ai voie să faci poze în interior (niciodată nu am înţeles de ce în România au fixul asta, căci peste tot prin afară României acest lucru e posibil fără probleme). Deci, va trebui să mergeţi să vedeţi cu ochii voştri ce se află în acest muzeu. Ceea ce chiar vă recomand, dacă ajungeţi pe la Şiria (şi trebuie să ajungeţi barem pentru Cetate). Ia vedeţi dacă vă conving pozele ;)

Nici bine nu am ajuns la Ineu, că am şi dat cu mami o fugă joi până la Arad, cu treabă. Cât ea s-a ocupat de ale ei, eu m-am învârtit aproximativ 40 de minute prin centrul Aradului şi l-am redescoperit. Spun redescoperit, căci mi s-a părut chiar foarte frumos văzut prin lentila aparatului şi în lumina unui soare ce te ardea cu peste 30 de grade la prânz (apoi a început să se răcească vremea). Aradul, mereu accesibil pentru mine, mi-a arătat tot ce are mai bun şi mai frumos în mai puţin de oră. Am vrut neaparat să vi-l arat şi vouă aşa cum l-am văzut eu joi. 50 de poze şi-au făcut loc într-un album care sper să vă încânte privirea în după amiaza asta mohorâtă.

V-am zis pe scurt despre ieşirea la Arad pentru că între timp s-au mai întâmplat diverse lucruri pe la mine prin vacanţă şi nu vreau să le sar pe unele. Au început Zilele Ineului, am fost şi aseară, o să mergem şi azi, am descoperit locuri noi prin orăşelul nostru, în plus azi, tocmai am bifat ieşirea la Cetatea de la Şiria, unde a fost absolut minunat deşi am prins mai multe anotimpuri. Dar despre Zilele Ineului şi excursia de la Şiria vă povestesc în episoadele următoare.

Duminică plăcută să aveţi în continuare!

Aşa cum v-am spus, am pornit spre Ineu pe ruta din Apuseni: Cluj-Iara-Baia de Arieş-Câmpeni-Abrud-Ciuruleasa-Brad-Buteni-Ineu şi până acum pot spune cu mâna pe inimă că e cel mai frumos drum între Cluj şi Ineu (am mai încercat variantele foarte cunoscute şi utilizate Cluj-Oradea-Chişineu-Criş-Ineu sau Cluj-Sebeş-Deva-Arad-Ineu). Dintre toate cele enumerate ca şi număr de Km, drumul prin Apuseni este cel mai scurt, însă datorită serpentinelor şi a unor porţiuni de drum nu chiar aşa de bune (din fericire puţine) timp tot atâta îţi ia.

Încă de pe teritoriul judeţului Cluj peisajul s-a jucat cu mintea mea, culorile aurii amintindu-mi instant de Toscana şi aproape obligându-mă să cobor pentru câte o poză, ori să cobor să culeg corcoduşe sălbatice de pe marginea drumului.

Apoi după Abrud munţii s-au înălţat spre cer în calea noastră, iar de cer se agăţaseră şi nişte nori şterşi de aveai impresia că îngerii împrăştiaseră pe acolo vată de zahăr.

Imediat după Brad, odată cu intrarea în judeţul Arad am fost răsplătiţi cu lanuri multe şi pline de soare, de flori de soare. O ador, am căutat pe lângă Cluj fără succes măcar un lan, un singur lan, dar nu s-a lăsat găsit. Aici când l-am zărit mi-am spus că măcar o jumate de oră TREBUIE să mă răsfăţ cu el, sau prin el. Ceea ce am şi făcut.

Acum vă scriu de la Ineu, ieri am avut un scurt şi solicitant traseu prin altă parte, printr-un oraş super, super frumos, pe care în 40 de minute l-am redescoperit pentru o şedinţă foto de care sunt chiar mândră. Dar despre asta vă povestesc data viitoare. Până atunci vă las cu o mică selecţie din pozele de pe traseu. Weekend fain să aveţi!