Search results
68 results found.
Pur și simplu, Firenze! – Ce poți face la Florența într-o zi de decembrie
Când vom ajunge pentru a treia oară la Florența chiar nu aveam habar. Știam cumva ca se va întâmpla, așa cum știu și acum că ne vom mai întoarce, pentru că te tot întorci în locurile pe care ai ajuns să le iubești din prima clipă. Apoi, odată cu plănuirea vacanței de iarnă la Roma, ne-a venit ideea să dăm o fugă de o zi și până la Florența, iar asta din mai multe motive, părea o idee excelentă. În primul rând, urma să-l ducem pe Albert pentru prima dată în orașul nostru preferat din lume, iar apoi urma să-l facem extrem de fericit pe taică’so printr-un drum de 300 km/h dus/întors cu Frecciarossa. Cât despre mine, simplul fapt că urma să mergem la Florența (fie și pe jos), că urma să revăd frumusețea ei diafană din nou și să mă amestec în acea atmosferă de tablou pur și simplu “întâmplător” era motiv de mare sărbătoare. 
De la Florești la Florența (ediția a II-a, revăzută și adăugită)
Dragii moșului babei, au trecut 3 (trei) ani de când am cunoscut-o pe Florența asta care mi-a rămas la inimă. Și n-am mai putut-o uita, uite așa s-a lipit nebuna, de mine, de îmi controla toate gândurile. Noroc, vă spun eu, noroc, că nu a devenit o obsesie și noroc că am ajuns să o mai văd o dată înainte să devină, că știți și voi cum e cu iubirile astea neconsumate… te consumă… până la urmă…
Călător pe mapamond: Florența și Toscana
Titlu: Călător pe mapamond: Florența și Toscana (ghid turistic)
Autor: Tim Jepson (coordonator)
Editura: Ad Libri
Nr. pagini: 152 + hărți
Preț: 27 lei pe libris.ro
“Imaginați-vă că ar trebui să alegeți doar un oraș drept simbol al realizărilor omenirii. V-ar fi greu să-i găsiți Florenței vreun cusur, ale cărei biserici, muzee și galerii găzduiesc unele dintre cele mai mărețe opere de artă realizate vreodată. Apoi imaginați-vă că ar trebui să alegeți un peisaj în care să trăiți veșnic, unul de ale cărui frumusețe și nesfârșită varietate nu v-ați plictisi niciodată. Indiscutabil zona rurală idilică a Toscanei reprezintă decorul perfect“. (Tim Jepson – coordonatorul ghidului)
Tim Jepson are mai mult o slăbiciune pentru Provincia Umbria, dar cu toate acestea Italia este foarte bine reprezentată printre ghidurile pe care le-a coordonat: Italia, Roma, Veneția, Toscana și Florența.
Buchetiera de la Florența
Să-l redescoperi pe Alecsandri în vechea bibliotecă ce ți-a stat toată copilăria sub nas, dar atunci tu erai obligat să te intereseze numai Pastelurile și eventual ceva despre Ostașii noștri, face parte din acele momente de revelație absolută. Imediat după ce am ajuns la Ineu, în decembrie, am căutat să îmi pun în geanta pentru întoarcere, câteva cărți ce musai era să le aduc la Cluj. Din una în alta, mi-au trecut prin mâini cărți vechi ce le cunoșteam prea bine. Între ele însă și un volum din prozele lui Alecsandri: “hm, proze? parcă am auzit că a scris ceva proze, dar cât or fi de bune?” Și așa am început cu Prefața ca să văd când și cum a lăsat “marele poet” versul pentru frază, dar, “hopa, se pare că de fapt a fost invers… multe am mai învățat la școală, dar asta ba”.
Inițial am fost atrasă de o povestire despre Africa, dar am abandonat-o după 3 pagini (voi reveni la ea), când am văzut că există în volum una despre Italia și mai mult decât atât, era despre Florența și ESTE prima scriere în limba română a autorului. Columb când a descoperit America nu cred că a fost mai surprins ca mine în acel moment. Inutil să vă spun că am citit-o pe nerăsuflate. Nu, nu este atât de alertă și nici atât de zbucuimată, dar este ATÂT de frumoasă!!
Așa că îmi permit azi să nu o povestesc ci să vă dau doar câteva mostre din ea, îndemnându-vă cu cea mai mare căldură posibilă, să o cititi și voi. E scurtă și în pofida limbajului vechi, merge repede. O să vi se lipească de suflet, este o poveste de dragoste în care foarte vag remarci pentru ce sau cine este această dragoste, dar de simțit o simți și tu, nu ai cum să NU. Vă mai spun doar că, acea călătorie în Italia, evocată metaforic în această povestire, are la bază iubirea autorului pentru o tânără pe care a însoțit-o în Europa la tratament, această trecând în neființă pe vaporul care îi readucea în țară. O să simțiți durerea printre rândurile acestei povești…
“… căci obiectele de artă sunt atât de multe în Italia și mai ales cu așa talent lucrate, încât călătorul nu mai are vreme nici să gândească, ci își simte ființa cufundată într-o mirare îndelungată și plină de plăceri. ” (pag. 47, ediția BPT; 1984)
“În Italia cafinelile sunt toată ziua pline de consumatori, din pricina căldurilor nesuferite care aduc pe om într-un fel de moleță foarte plăcută; pătruns de fluidul magnetic în care creierii înoată, te simți furat de o somnărie ușoară și toată ființa ți se cufundă în sânul unei lene poetice, cunoscută în Italia sub denumire de dulce far niente.” (pag. 49, ediția BPT; 1984)
“… toate în ea erau făcute pentru plăcere; gura ei care legăna un zâmbet melancolic; talia sa zveltă și delicată, mâinile ei mai fragile decât florile ce ținea… toate aveau o atragere ascunsă care îți aprindea închipuirea.” (pag. 50, ediția BPT, 1984)
“Tinerețea este ca un copac mic și fraged; cele mai slabe vânturi sunt furtune pentru el.” (pag. 54, ediția BPT, 1984)
* mi-am permis să ilustrez cu poze făcute de mine în 2011, cu un pic de imaginație poate reușim să regăsim atmosfera de atunci ;)
David veghează Florența
Pentru că tot v-am povestit despre Florența și despre Toscana, azi nu mă voi folosi prea mult de cuvinte ci mai mult de imagini, pentru a vă descrie ultima zi la Florența. Vă spun doar că știam clar ce aveam să facem înainte de a merge la gară să o luăm spre… Lucca, și anume să urcăm (la propriu) până în Piazza Michelangelo căci auzisem că de acolo Florența se vede cel mai spectaculos. Pe drum ne-a prins ploaia și aveam să constatăm că de fapt o să prindem toate cele 4 anotimpuri în mai puțin de 25 minute, însă când am ajuns sus soarele încerca să lumineze blând cupola catedralei Santa Maria del Fiore… era toamnă din nou.
Constrast lumină/întuneric
Santa Croce (Vedere din Florența)
Cel mai sexy fund din istoria artei :)
Michelangelo prin David va veghea pentru totdeauna Florența
Prin fotografia asta se poate rezuma toata starea pe care am avut-o pe durata “expedieției” fiorentine.
Florența, bellezza!
Așadar am ajuns în capitala Toscanei într-o dimineață de sâmbătă cu mult soare și am ales să mergem să ne căutăm hotelul pe jos, traversând tot centrul. Am luat-o pe cel mai lat bulevard într-o anume direcție, care nici măcar nu știam dacă este sau nu cea bună și după scurtă vreme ne-am lăsat furați de vitrinele cu bunătăți. Ne era puțin foame și eu credeam că dacă beau ceva cald o să-mi treacă și durerea de gât, așa că am poposit la o cafenea care mi se părea mie mai drăguță, unde o tipă se agita de mama focului pentru fiecare client grăbit care-și servea cafeaua direct la tejghea. Am bănuit că este o cafenea bună din moment ce atâția ce păreau ai locului își începeau dimineața acolo. Am intrat, ne-am luat niște sandviș-uri și câte un cappuccino și ne-am așezat la măsuță (știm că la ei se plătește în plus o taxă pentru că le ocupi masa în local, dar am zis că merită un pic de răgaz, după atâta drum).
Imediat după colț de cafenea iată și Domul, Santa Maria del Fiore… IMENS. Era cândva cel mai mare din lume, dar și acum, pentru cine nu a văzut o catedrală mai mare, pare de necuprins. Facem un tur în jurul ei, vedem că deja (ora 10 dimineața) cozile la intrare în Dom și în cupolă sunt tare lungi, așa că nu intram, o lăsăm pe mai târziu. Ne învârtim prin piață și îmi pare rău pentru acest Dom, căci într-o piață mai mare ar fi cam de 100 de ori mai bine pus în valoare, așa e puțin înghesuit acolo, dar urma să mă obișnuiesc, muuulte valori sunt “înghesuite” în Florența și asta nu le răpește din farmec.
Foarte aproape de Dom se află Palazzo Vecchio, actualul sediul de primărie a Florenței, situată în cea mai aglomerată și populară piață din oraș Piazza de la Signoria, unde o replică a celebrului David al lui Michelangelo îți spune “bun venit în orașul artei”. Intrăm în palat, vedem imediat fântâna lui Cuppidon, după obicei (când vezi o fântână, când îți pui dorințe și arunci bani), aruncăm câțiva cenți în ea cu dorințele aferente, așteptând să se întâmple. Eu le mai aștept pe unele de la Roma, când în celebra Fontana din Trevi am aruncat monede peste amândoi umerii, acolo se zice că te întorci sigur dacă arunci banii, eu până acum nu m-am întors, dar a trecut numai un an. Așa că pentru dorințele de acum mai aștept oleacă ;)
Ieșim din Palazzo și la întrebarea lui Clau “ce vrei să facem acum?” îi zic că înainte de hotel vreau să ajung la Ponte Vecchio, căci acolo vreau de când am plănuit excursia asta. Și mergem spre pod intrând prin cele mai cochete magazinașe din lume și aici nu mă refer la magazinele marilor branduri ci prin cele tipice zonei, de agende legate în piele sau cele care vând mărunțișuri ca portofele sau semne de carte din piele. Niște splendori, să tot rătăcești prin ele. Și așa, dintr-un magazin în altul ajungem la Muzeul Gallileo Galilei, unde Clau vrea să intre la primbarea de dupa amiază, măcar l-am localizat și ne-am continuat drumul spre renumitul pod de care simți când te apropii căci e plin de turiști ca noi.
Ponte Vecchio e chiar frumos, din departare, din apropiere, de pe el, de sub el, e minunat, e mai frumos ca în poze. Aici zăbovim mai mult și facem și noi nenumărate poze. De aici o luăm agale spre hotel comentând cât de frumos ni se pare orașul deja, cât de înebuniți eram după el și cum nu știam unde anume să mergem după ce ne cazăm la hotel. Ce știam cu siguranță era că nu vrem să pierdem niciun minut făcând altceva decât a-l vizita. Vremea era pur și simplu splendidă. Ei, a fost un început bun… însă, ne-am mai schimbat apoi planurile, asta urmând să vă povestesc data viitoare.
De la Florești… la Florența :)
Avionul urma să plece la ora 6, deci simple socoteli arătau că ne-ar sta bine să fim in aeroport pe la 4, deci trezirea pe la 3 cel tarziu, cu drumul tocmai din Florești si toate alea aferente, chiar de nu om fi pe 4 la check-in (care oricum era facut online)… hmmm… concluzia e că, nu ne mai culcăm :)
Pe la 4 si ceva deja asteptam cuminti la poarta de îmbarcare rugându-ne să nu fie ceața, să nu ne mai doară gâtul (eu deja înghițisem cactusul), să plecăm la timp, să ajungem cât mai repede. Buuun, urcăm, plecăm la timp, Clau aproape că doarme la decolare, eu nu pot rata partea mea preferată dintr-un zbor, dar imediat după capitulez. Mă rog, ațipesc, căci de odihnit pe niciun mijloc de transport nu pot să o fac. Pac, gata, aterizăm (de notat că am avut parte de cea mai lină aterizare din câte am aterizat, ca să zic așa). Suntem în Pisa, e ora 7 la ei, ne dăm ceasurile înapoi cu o oră și… să înceapă aventura :)
Trenul expres care face legătura dintre Pisa Aeroporto și Pisa Centrale circulă din oră în oră dimineața, noi l-am ratat la mustată, cred că plecase cu 5 minute înainte să apărem noi pe peron. Dar, să nu ne panicăm. Calculăm iar (că știam din vară): dacă facem cu trenul 5 minute de la aeroport la gară, cât am face pana la gară pe jos? N-am fost bună la matematică niciodată, dar mă gândeam că mai mult de jumate de oră nu avem ce merge. Așa că mergem, înviorarea de dimineața. La început nu o luăm pe drumul cel bun, dar apoi încet și sigur, la îndrumarea unui “nenea” care își plimba câinele, înaintăm spre centru (acest lucru era semnalizat încă de la ieșirea din pacarea aeroportului, dar noah…). Și deși încep să repir ca Darth Vader când ia vitamina C cu propolis, în 20 de minute suntem la Gara Centrale. În care oraș, oare se mai poate face așa rapid acest drum, per pedes? Sincer, la Cluj cred că faci 4 ore, dar eu una nu m-aș încumeta, e tare departe!
Pisa, în zorii zilei e liniștită și caldă, îmi place Pisa din ce în ce mai mult, în plus e un oraș intuitiv și nu ai cum să te rătăcești sau să nu găsești ceva, totul e aproape (cam ca la Ineu așa, dacă pot oare compara) și e frumoasă ce mai… până și la gara e “drăguț” în lumina dimineții. Nu vrem să zăbovim la Pisa, ne-am plimbat deja prin ea și aveam să ne mai plimbăm la întoarcere, așa că ne luăm rapid bilete pentru Florența, Santa Maria Novella. Se luminează bine pe când să plecăm, deci pot admira alte porțiuni de peisaje toscane. Însă nu pentru mult timp, căci la căldură mă înmoi și deși trenul face cam o oră până la destinație, mă ia somul și moțăi ca un mâț…
Când ne apropiem de Firenze mă trezesc buimacă și vad încă din tren cupola Domului… Chiar așa aproape să fie? Ea e oare? Pfoai, bine că am ajuns! Gara din Firenze seamănă bine cu gara de Nord de la București, numai că este mai curată și mai puțin înghesuită și aici nu mi-e frică de nimeni (chiar dacă răufăcătorii tot români sunt, merg pe principiul “îi înjur în românește” și mă lasă în pace). Ieșim din Gara Santa Maria Novella și la doi pași ajungem și la Catedrala Santa Maria Novella (care de altfel dă și numele gării, după cum se vede), ei, e o bijuterie care probabil că în oricare alt oraș, ar fi piesă de rezistență, aici însă e doar “biserica de la gară”… dar despre asta și despre tot ce urmează vă povestec în episoadele următoare…
P.S. Am încărcat Pozele de la Florența deocamdată, la cererea specială a mamei care mai nou (de curând) îmi citește blogul :) (Ghiciți de unde a aflat că am răcit? Te pup, mami!)