După ce articolul de ieri a sunat ca o scrisoare de rămas bun către Clujul care m-a adoptat de 7 ani, mi-am dat seama că poate nu am fost suficient de precisă în abordarea sentimentelor mele față de el. Așa că am pus în aplicare un plan mai vechi, acela de a creiona în 100 de motive dragostea mea pentru orașul acesta minunat. Nu știu dacă mai țineți minte, dar anul trecut pe vremea asta scriam un articol la fel pentru Sibiu ;)
Da, uneori se pot întâmpla nasoale, foarte nasoale, dar nu chiar despre alea vreau să vorbesc și să ne deprimăm, ci despre cele, hai să spunem, nu tocmai plăcute întâmplări, care îți strică bucuria călătoriei. Că sunt chestii peste care nu poți trece și te irită cum ar fi nebuniile cauzate de servicii, ori despre cele care te pot duce la urgențe cum ar fi un bolovan care îți sparge capul în coborârea de pe munte… Da, cel din urmă mi s-a întâmplat, nu mie direct (sau capului meu) dar e ca și cum ar fi fost…
Copilăria mea s-a terminat pe la 17 ani și regret amarnic că nu a durat mai mult, chiar dacă azi mă uit la copii de 12 sau 13 ani care practic nu mai sunt copii. Nu voi dezvolta asta fix azi, căci e trist și deprimant. Mă gândesc, însă, de multe ori, că am avut o copilărie minunată, pe care n-aș schimba-o cu nimic, nici cu excursia la Disney la care am visat aproape 20 de ani, nici cu cele mai teribile aventuri de care n-am avut parte. Căci așa cum a fost ea, cu bune și rele, în simplitatea ei infinită, copilăria mea a fost exact ce a trebuit să fie și dacă al meu (potențial) copil va avea măcar așa o copilărie, n-are cum să nu-și amintească și el, an de an, ca de 1 iunie să-și spună La mulți ani, pentru una din cele mai frumoase și speciale perioade ale vieții!
Vine minivacanța de 1 mai și aflai și eu că o să am liber cele două zile “binecuvântate”. Mă gândesc că atâta liber până în august nu mai pup, în plus se leagă de weekend, așa că puțin de tot m-am iritat că n-am aflat mai repede, ca să pot pune țara la cale. Da țara, pentru că pentru mine minivacanța de 1 mai e de petrecut în țară (la fel ca și 1 Decembrie, na!)
Avem în față o zi splendidă! Soarele îmi bate la fereastră, m-am gândit chiar să iau micul dejun pe balcon… Ah, îmi spun, dacă ar fi fost și duminica trecută la fel de însorită și de luminoasă. De ce n-au amânat Paștele cu o săptămână? :)) Eu ador Paștele în aprilie, se poate să vă mai fi spus. Și din fericire în cei mai mulți ani așa cade, în aprilie, când primăvara se manifestă deseori superb (așa cum și e acest anotimp, dacă mă întrebați), dar alteori, cum a fost anul acesta, e puțin cu fițe de vedetă autohtonă…
Am citit, de scurt timp, câteva articole deosebit de interesante despre diferite localuri din capitala României, care m-au făcut să-mi întocmesc liste peste liste cu locuri bune de încercat la următoarea ieșire în București. Recunosc că din toate orașele României, Bucureștiul a fost cam singurul care a reușit să mă uimească prin diversitate, iar la fața locului niciodată nu am știu cu adevărat ce ar trebui să aleg. Îl ajunge din urmă Timișoara, dar despre asta într-un episod viitor.
Două le-am văzut, una nu, dar mă gândesc la ea des și serios. Mă simt de multe ori privilegiată că sunt aproape de Occident, că Budapesta este la 5 ore distanță sau că Belgradul poate fi accesat într-o excursie de o zi când mă aflu în vacanță la Dunăre, ori că până la Cracovia, mi se pare din Cluj, un drum scurt cu mașina, pe care poate o să-l fac cândva.
