Despre ziua a doua o să scriu două postări pentru că a fost cea mai lungă și cea mai plină, cu de toate. Joi seara ne-am gândit că totuși planul pentru Disneyland să ni-l facem pe vineri, pentru că auzisem că sâmbăta și duminica e foarte, foarte aglomerat. În plus, eram foarte nerăbdători să ajungem în “Universul de poveste” (care mie NU mi se pare nici kitchos, nici exagerat de infantil), la care fiecare dintre noi a visat de pe la începutul anilor ’90.

La Disneyland se ajunge cu RER-ul, un “ceva” între metrou și tren rapid unde un bilet costă 13 euro dus/întors/persoană. Mai ales la dus, parcul pare foarte departe de Paris, dar odată ajuns în stație poți considera că ai ajuns și-n parc căci intrarea e chiar acolo. La bilete, evident, coadă, parcă nu ar costa… cât ar costa, nici nu vreau să vă spun. Opțiunile sunt variate: bilet 1 zi – două parcuri (adică Disneyland Park și Disney Studios), 1 zi – 1 Park la alegere, 2 zile – 2 parcuri, etc. Pentru cei cazați în Disney Village (partea cu Hoteluri, Localuri și Magazine) intrările în parcuri sunt gratuite (macar atât).

Evident am ales 1 zi – 1 Parc, iar acela a fost Disneyland Park Paris (Parcul de distracții). Timpul și limitele fizice nu te lasă să vezi două parcuri într-o zi oricât de mult ți-ai dori. Și e mai bine așa…

FANTASYLAND
Imediat după intrare ajungi pe Main Street unde și datorită apropierii sărbătorilor totul era impecabil împodobit. Mie mi-a adus aminte instant de decorurile din “Singur acasă”. Cam în mijlocul străzii trona un bard imens, iar Moș Crăciun primea copiii în brațe ca să afle ce-și doresc (exact ca în filmele americane). Pe Main Street am prins și Parada lui Minnie “Minnie’s Party Train” peste care a căzut o zăpadă artificială senzațională. Astfel am intrat în Fantasyland pe lângă arhicunoscutul Castel al Frumoasei din Pădurea Adormită. Acest castel apare în genericile filmelor și desenelor Disney și este oarecum emblema parcului. Știam că măcar pentru acest castel și tot merită să plătesc intrarea :)) Înăuntru e de basm, ce mai, iar în curtea interioară vedeai și Frumoasă cu Prințul într-un progmam artistic pentru copii. Nu am mai stat mult aici, căci unii din noi erau nerăbdători să se dea cu trenulețul, așa că sperând să ne întoarceam înainte de plecare, am purces spre Discoveryland.

DISCOVERYLAND
E cel mai tare… e pentru copiii mari deja (barem peste 14 ani) cu roller coastere, mașini, submarine, avioane și alte din astea. Ne-am dat în trei chestii și am vizitat și submarinul, dar de departe cea mai tare experință s-a numit “Space Mountain: Mission 2” al doilea roller coaster în care am urcat la viața mea, dar mult mai tare decât cel din Parcul Prater de la Viena. E inexplicabil ce am simțit, știu doar că am vrut să mă mai dau odată, dar… nu a mai fost să fie. Data viitoare :)) cu copilul după mine :))

Pentru Clau această parte din parc a fost raiul pe pământ și îl înțeleg perfect, mai ales că după nebuniile astea am servit și un HamburgerPizza la Pizzeria personajelor din Toy Story și tot aici am început să intrăm prin buticurile foarte cochete pline cu jucării. Cu greu ne-am abținut să nu ne cumpărăm lucrușoare, dar erau așa de scumpeeeee că nu te puteai apropia de ele. Chiar ne-am gândit că nu ai după ce duce copilul acolo dacă nu ai bani să-i și cumperi ceva. El nu va înțelege!

FRONTIERLAND
Acesta este exact un oraș din Vestul Sălbatic în centrul căruia se află un lac mare navigabil pe care se plimbă alene un vapor pe numele lui “Molly Brown”. Deși orășelul oferă foarte multe printre care “Big Thunder Mountain” un trenuleț care trece printr-o mină abandonată sau Casa Spritelor (exact ca cea din Familia Adams) singurul în care ne-am dat a fost vaporul pentru că în rest cozile erau interminabile… Pentru ce să pierzi o oră la coadă, când te puteai plimba prin alte părți în acest timp? Ca și amenajare și atmosferă acestă parte de parc mi-a plăcut cel mai mult. Aici se afla și depoul trenului care făcea înconjorul întregului parc, dar pe care noi nu l-am văzut.

ADVENTURELAND
Ne-am îndreptat spre Adventureland deja obosiți, oricum Clau nu era deloc împresionat de corăbiile piraților și alte fantezii din astea, dar totuși am vrut să vedem ce e și aici: Cabana lui Robinson, Templul din Indiana Jones și ceva croazieră gen Pirații din Caribbe. În afară de poze nu am făcut nimic notabil. Am preferat să mai dăm o tură prin Fantasyland că rămăseseră locuri nevăzute.

Așadar ne-am întors prin Labirintul lui Alice, iar apoi fuguța iar la Castelul Frumoasei pe care am prins-o pe-o aleea dosită cu Prințul după ea și la îndemnul “mademoiselle mars avec nous” m-am plimbat puțin cu ei. Tare frumoși mai erau amândoi… mai ales Prințul ;)

Era deja către ora 5, iar noi eram in parc de dimineață, așa că având și alte planuri am stat puțin la show-ul “It’s Party Time… with Mickey and Friends” și am plecat către RER cu părere de rău, de ce să nu recunoaștem :(

Ziua de la Disneyland a fost absolut minunată, aici nu contează nici vârsta, nici cât te-ai chinuit să strângi bani de intrare, aici contează cât de copil ai rămas și cât ești dispus să chelui pentru asta :)) Aici timpul și spațiul se calculeză după regulile Disney și m-am gândit că dacă Raiul arată ca Fantasyland nu m-aș plictisi niciodată, iar dacă Iadul ar aduce cumva spre Space Mountain… hmmm… s-ar putea să-mi placă :D

Ceva mai harnic, Clau a început deja povestea pe Starlog, așa că puteți citi deja Paris, premier jour. Eu parcă nu mă pot aduna, mă tot gândesc ce frumos a putut fi și când mă pun să scriu, vreau să le dau afară pe toate în același timp, ceea ce nu-i posibil :D

Așa că evident încep cu ziua de joi 19 noiembrie, când la 7:20 am avut TGV-ul spre Paris. Deși aveam de parcurs 750 de km (cam ca de la Cluj la Constanța), în 3 ore jumate am fost la Paris în Gare de Lyon. Respirasem aer de Paris și în octombrie când am venit la Montpellier, dar atunci nu văzuzem decât metroul și gigantul aeroport Charles de Gaulle. Acuma m-a întâmpinat gara, absolut plină, dar senzațional de frumoasă. De afară nici nu-ți dădeai seama că este o gară.

De aici, pentru că aveam timp suficient până să merg la Porte Maillot să-l aștept pe Clau, am luat metroul doar până la stația Chales de Gaulle Etoile, unde știam că voi ieși exact în fața Arcului de Triumf, în capătul vestitului Champs Elysees. Când am ieșit din metrou și am văzut imensul Arc și mulțimile care se îmbulzeau spre el, când am respirat aerul răcoros de toamnă diferit de cel din sud, când am aruncat privirea spre nesfârșitul bulevard m-am simțit o furnică, mică, mică în mijlocul oceanului.

M-am învârtit în jurul arcului de câteva ori, apoi am luat-o pe jos spre Porte Maillot admirând în zare foarte modernele cladiri din La Defence, care au în mijloc și ele arcul lor. Cursa Wizz Air de la Cluj a ajuns fără întârziere în Beauvais, iar de acolo până la Port Maillot a mai trecut o oră. Am avut parte de o supriză inedită aici când după ce m-am revăzut cu Clau, m-am întâlnit și cu o fostă colegă de facultate venită cu soțul în excursie la Paris exact cu același avion ca și Clau. Din păcate nu am putut sta mult de vorbă cu ea, ca trebuia să mergem și noi să ne cazăm, era deja ora 14:30, dar m-am bucurat enorm că am văzut-o. (Pentru Claudia! Bia a fost, ce zici?)

Pentru cazare am avut de mers ceva mai mult cu metroul, dar din fericire avea stație la 200 de metri de Hotel Altona. Acest Hotel nu e chiar cel mai frumos din lume, dar pentru 2 stele și pentru cât timp aveam să petrecen noi în el a fost mai mult decât suficient. În plus, aveam micul dejun asigurat, personalul a fost prietenos, prosoapele au fost schimbate zilnic, aveam tot confortul în cameră și în baie, iar din hol aveam și internet. Dacă nu dispuneți de bani mulți și nici nu aveți pretenții, atunci Altona e de luat în seamă (plus că e la 15 minute pe jos de Sacre Coeur).

Noi doar am lăsat bagajele și ne-am odihnit 10 minute, apoi am luat-o spre centru. Obiectivul principal era Turnul Eiffel noaptea cu toate luminile alea pe el. Vreau să vă spun că atunci când am coborât din metrou și am urcat la suprafață, Turnul era chiar în fața noastră și arăta exact ca în poza de la ecranul calculatorului meu de la Ineu. Țin poza aia ca wallpaper de vreo 3 ani, când nu mi-am făcut nici cea mai mică iluzie că am să-l văd pe viu exact așa. A fost superb și spre deosebire de Clau, mie turnul mi-a plăcut enorm, de poveste. Merită din plin văzut seara cu luminile și toată atmosfera, nu e neaparat extrem de romantic, dar e de neuitat :)

Am stat la coadă să urcăm, dar fiind joi nu am stat foarte mult. Pentru 13 euro de persoană (doar copiii au reducere) am urcat cu liftul care funcționează din 1889, inițial până la nivelul 2, iar de aici până la nivelul 3, respectiv în vârf. Imaginile de sus îți taie respirația, Parisul noaptea e fenomenal, dar din păcate aparatul meu nu e foarte grozav și pozele nu au ieșit toate formidabil. Oricum trebuie să fii acolo să vezi și să simți, altfel piere tot farmecul.

Singurul impediment a fost vântul, astfel am fi zăbovit mai mult acolo cu toată oboseala. Ne-am sunat mamele din Turn și ne-am alintat o tzâră :)) Apoi am stat la coadă la lift să coborâm. De jos am mai admirat Sena și ne tot întorceam capetele spre Turn să-l mai vedem cuprins în jocurile de lumini. Primele imagini din Paris mi s-au prins cu Super Glue de retină și cu ele în față am adormit.

Au mai rămas două zile… și sunt atâtea de povestit…

Sper să ne citim colo pe miercuri :)