Franta, Travel

Nîmes, un fost oraș roman

Niciun comentariu

Sâmbătă am fost tare plouată (nu că azi am fost foarte fresh), nu-mi venea să ies din casă chiar dacă apăruse soarele după 3 zile de ploi torențiale, dar gândindu-mă ca vineri am zăcut ca o babă de 80 de ani, se impunea să ies sâmbătă fie și numai obligată. Fiind din nou singură pe tărăm străin (colega mea a plecat joi noaptea) am ales de capul meu o destinație nu foarte îndepărtată de Montpellier, mai exact Nîmes aflat la 30 de minute cu trenul regional.

Sincer, credeam că nu prea am ce sa văd acolo înafară de o fostă Arenă Romană care din toate pozele de pe net părea că seamănă cu cea din Verona. Așa că am plecat târziu de la cămin spre gară și am luat abia trenul de 3 spre Nîmes. Încă din gară mi-am dat seama ce greșală făcusem că nu am venit de dimineață. Orașul se așternea ademenitor sub picioarele mele. Ochisem deja esplanada, iar cu o minimă orientare în 10 minute am ajuns de la gară la Arenă, trecând pe lângă o fântână superbă și o biserică minunată în care am și intrat chemată de muzica extrem de relaxantă ce se auzea de afară. V-am mai spus ce mult îmi plac mie bisericile catolice? Pentru o ortodoxă cred că totuși prea mult :)

În fine, Arena, căci doar pe ea am apucat să o vizitez, m-a cucerit din depărtare. La fața locului, seamănă și nu prea cu cea din Verona, poate puțin din exterior, căci din interior mi s-a părut mult mai mare, mai înaltă, mai solidă. Nici nu mai știu de câte ori înconjurat-o, din câte unghiuri am fotografiat-o, pe câte trepte am urcat. Oricum am petrecut cam 2 ore în ea, fără să-mi dau seama cum trece timpul. Mi-a plăcut așa de mult că m-a amețit, iar la final aproape că nu am mai găsit ieșirea, a fost de-a dreptul amuzant.

De sus de pe Arenă mi-am dat seama câte mai sunt de vizitat, obiectivele care se vedeau în zare merită o altă zi de vizită. Am căutat și pe net apoi (ceea ce trebuia să fac mai amănunțit de la bun început) găsind destule informații . Așadar mai trebuie să ajung odată acolo căci orașul chiar mai are foarte multe de oferit ochilor mei. Dar în tot răul și un bine, dacă vedeam acum tot poate nu apucam să mă bucur de Arenă în felul acesta :)

Franta, Travel

Cu tălpile sărate

5 comentarii


Cănd începi să iubești marea? Când nu ai mai văzut-o de multă vreme sau când te bucuri de toată imensitatea ei? Eu prefeam muntele în detrimentul mării de fiecare dată când era vorba să mergem undeva, și totuși acum după ani de zile în care am văzut așa de rar marea, Mediterana are o influență asupra mea cum n-aș fi crezut.

Sâmbătă am fost la Sete, un oraș port la 20 de minute de Montpellier. Aici e încă soare, deci nu a fost chiar așa de deplasat să-mi strecor picioarele în apă și să simt cu fiecare val care vine cum “îmi merge pământul (nisipul) de sub picioare”. Nu am putut să nu-mi doresc iar să fie și Clau cu mine, să vadă și simtă marea ca mine. Recunosc că m-am emoționat foarte tare și m-am gândit: de ce nu lăsăm lacrimile să curgă atunci când vor ele? De ce le păstrăm pentru un alt moment? Nu am vrut să par dramatică, de fapt nu a fost nimic dramatic în asta, doar foarte…frumos.

Duminică am mers să văd Place de l’Europe pe malul râului Le Lez, care străbate Montpellier-ul, mal extraordinar amenajat, m-am gândit cât au investit oamenii ăia acolo într-un timp relativ scurt, cred, pentru că totul arată incredibil de nou. Acolo mi-am dat seama că totuși în pofida multor lucruri îmi priește aerul sărat din regiune, mă bucură apropierea mării, a apei albastre, a soarelui care încă mai încălzește chiar și la apus, a brizei, a nisipului…a tălpilor sărate care mă vor întoarce ACASĂ.

Franta, Travel

Căutând scoici

6 comentarii

Printre primele planuri pe care mi le-am făcut în legătură cu poposirea mea în sudul Franței s-a numărat și “excursia obligatorie la Marea Mediterană”. Cum deja trecuseră două zile de Montpellier și încolțise în mine curajul și ideea cum că mă descurc, duminică simțeam că dacă nu ajung să văd Marea mi-am ratat sosirea aici.

Profintând de o vreme de vis, 30 de grade, vânt slab, am ieșit din cameră cam cu detinația nicăieri pentru că în afară de câteva informații de pe net despre stațiunea Palavas les Flots nu știam nimic. Bănuiam că trebuie să iau tram 1 până la ultima stație din oraș (care nu e și capăt de linie) și de acolo ceva autobuz până în stațiune.

Primul pas: cumpărarea de bilelete de la tonomat, rezolvat: aller-retour 2,5 euro. Puteam lua tramvaiul chiar din fața căminului, dar până m-am dezmeticit cu biletele am mers câteva stații pe jos.

Pasul 2: mers cu tramvaiul și coborât la Porte Marianne. Aici am întrebat care autobuz merge spre Palavas les Flots. Norocul meu că era tocmai cel la care am întrebat. Da, aici pentru 3 euro în max. 20 minute am fost în stațuine. Mission accomplie :D

Pentru că nu știam pe unde mai oprește busul am coborât chiar la intarea în stațiune, zărisem în depăratre Marea și plaja deci pe moment nu m-a mai interesat nimic. Am intrat pe plajă și de aici direct cu picioarele în Mare. Nu avea mai mult de 20 de grade, dar se putea face baie. Eu nu am avut costumul căci la ieșirea pe ușă am vrut doar să văd Marea, nu să fac și o baie. Oricum m-am consolat cu gândul că era cam rece. Căsuțele de pe plajă, nisipul, apa, m-au făcut să mă simt ca-n Sunset Beach, serial ce l-am urmărit prin clasa a VII a și care mi-a întipărit în minte această imagine. Nu vedeam decât nisip, apă și case de vacanță și căutând scoici am tot mers pe plaja mai bine de o oră. E atât de lungă că abia zăream capătul.

La un moment dat am luat-o printre palmieri și hotelurile cochete. Se vedea clar că sezonul se sfârșise. Unele hoteluri și căsuțe erau închise, altele găzduiau ultimii turiști. Curățenia nu putea trece neobservată și nici liniștea. Aici tot să-ți petreci concediul, mă gândeam. Am mers pe jos alte 40 de minute bune crezând că asta e tot și eram extrem de încântată. Dar se face că am dat de o faleză și apoi am ajuns în centru. Mi-a stat inima în loc când am văzut ce frumusețe decoperisem. Nu prea pot să descriu, de departe cea mai frumoasă stațiune în care am ajuns eu până acum (nu că aș fi ajuns în foarte multe).

În centru, turiști erau mai mulți, parcă se umpuse plaja dintr-o dată. Palavas nu e doar o staține ci și un orașel străbătut de un canal navigabil care instant mi-a adus aminte de Veneția. În fața acestei frumuseți m-a întristat ideea că sunt singură. M-am întristat destul de tare, dar am încercat să nu ratez momentul din cauza asta. Așa că pentru 2 euro, am traversat canalul acela dus-întors cu un fel de telescaun. De sus am obținut o priveliște deosebită asupra portului în care yahturile stăteau aliniate ca la expoziție. M-am gândit că așa tre să fie și pe Coasta de Azur doar că probabil cu mai multe fitze. De aici, am vizitat tot centrul pe jos pe străduțele pline de terase și am trecut toate podurile pline de flori, am făcut poze și am stat și pe la soare. E primul bronz de octombrie și sper să țină :)

Înainte de a pleca spre autobuz, căci totuși timpul zburase repede, era deja cam 5 după-masa, am urcat într-un fel de turn, alți 2 euro, turn pe care ei îl numesc ceva de genul Farul Mediteranei. Să zicem că e asemănător cu Turnul Dunării din Viena, doar că nu e chiar atât de înalt. Ei bine, a fost cireașa de pe tort. Am văzut în depărtare munții, am văzut Montpellier-ul îngrădit de apă, Palavas-ul în toată spelndoarea și evident Marea pentru care venisem. Are un albastru deosebit, închis și în același timp luminos, frumos.

M-am întors cu sare pe picoare căci Mediterana e mult mai sărată se pare decât Marea Neagră, cu amintiri despre un loc de neuitat (îl recomand) și cu scoici, multe scoici. Dacă mai ajung pe acolo, sper să mai ajung, sau poate pe o altă plajă cine știe, mai caut scoici. E plăcut să cauți scoici.

Franta, Travel

Montpellier

9 comentarii


După trei zile de când stau aici a venit vremea să împărtășesc și primele impresii despre acest oraș în care vreau să mă simt ca acasă. Rămâne de văzut dacă o să reușesc, dar eu încerc, știți cum e cu încercarea. Oricum până pe la sărbători cred că o să mă raportez la el ca la “acasă”.

Vineri, de voie de nevoie, după ce am terminat cu hârțogăraiele cu chiria și alte cele, m-am văzut nevoită să caut un magazin de unde să pot lua un cablu pentru internet, nu-mi trecuse prin cap că nu au wireless în cămin, dar nici că nu știe nimeni unde să mă trimită să-mi iau un cablu. Așa că am luat-o frumos pe jos, urmărind indicatoarele spre centru. Cu o seară înainte, taximetristul care mă dusese de la aeroport mi-a zis că centrul e destul de departe dacă mergi pe jos, dar nu l-am băgat în seamă și bine am făcut căci de la cămin pânâ în centru vechi am făcut cam 30-35 de minute, ceea ce pentru mine nu e mult.

Centrul orașului este fermecător, am transmis celor de acasă că orașul este pur și simplu SUPERB, dar trebuie să fii aici ca să poți să-l apreciezi. Vineri am vizitat așadar centrul de la Arcul de Triumf (pentru că da există și aici unul) și Palais de la Justice la Place de la Comedie și Esplanade Charles de Gaulle. Nu-mi puteam lua ochii de la clădiri, umblam cu ochii tot pe sus, cred că se vedea de la o poștă că era prima mea zi aici. În plus făceam poze non stop, adică era ca și cum aveam în frunte o etichetă cu “turist” :))

Ca un turist ce se respectă, că încă așa mă simt, am trecut și pe la centrul de informații tursitice de unde mi-am procurat o hartă și alte zeci de plinate cu Montpellier și împrejurimile. Apoi m-am îndreptat spre ceea ce părea a fi un mall unde mă gândeam că sigur găsesc cablul acela de net. Trebuia să rezolv și asta, nu? Polygone, căci așa se numește acest mare Centru Comercial mi-a plăcut, pentru că deși prima dată acolo am mers la fix pentru cablu, la Fnac, l-am luat și am pornit grăbită spre “casă” să văd dacă funcționează. Am mai intrat la Monoprix că trebuia să-mi iau ceva de mâncare și cam asta a fost.

Cred că vineri noaptea am visat cu centrul Montpellier-ului, oricum Nicole mi-a zis că-i frumos foc, iar eu după prima zi nu am putut decât să o aprob. Da, e!

Ce faci când îți place un lucru tare, tare? Vrei să-l mai vezi, nu? Eu așa sunt și drept urmare sâmbătă am pornit din nou spre centru în speranța că o să descopăr și altceva decât în ziua precedentă. Deci tot pe jos, dar pe alt drum. De data aceasta am intrat și pe străduțele lăturalnice, înguste și pline de farmec, iar la întoarcere am dat o raită prin Place Royale de Peyrou, un parc imens în care toamna își așternea covorul. La capătul acestuia am aflat și un apeduct foarte frumos pe care l-am fotografiat din toate direcțiile.

Oboseala nu a mai contat când am văzut câte pot vizita, de altfel cred că mai sunt multe de descoperit aici. Montpellier a lăsat impresia unui oraș foarte întins, plin de studenți, dar și de turiști. A lăsat însă impresia și a unui oraș foarte cochet și civilizat. Ce mai? Dacă tot sudul Franței se aliniază la standardul din Montpellier, atunci cred că am nimerit în locul unde trebuia.


Ieri am fost să văd Marea. Și nu m-am lăsat până nu am ajuns la Palavas les Flots. Am văzut Mediterana pentru prima oară. Dar despre asta în episodul următor.

Azi merg la Universitate în sfârșit, de fapt pentru asta am cam venit numai că m-am luat cu vizitele ;) Sper să fie bine!

Franta, Travel

Să vă povestesc…

7 comentarii


Ziceam vineri că o să detaliez puțin despre plecarea mea la stagiu, dar brusc parcă mi-a pierit cheful de vorbă și asta sunt sigură că din cauza faptului că plecarea bate la ușă. Parcă nu-mi vine să cred că e chiar aici. Cert e că indiferent cum va fi, dau de o experiență din care vreau nu vreau, mă voi întoarce mai bogată. Aș forța să zic că o simt ca un fel de călălorie inițiatică, mai ales că plec de una singură (va veni pe urmă o colegă, dar nu va sta cât stau eu), mai ales că am emoții în legătura cu limba (sper să-mi dau drumul în maxim două săptămâni), mai ales că pașii până la plecare nu au fost ușori, mai ales că voi sta aproximativ 3 luni acolo, mai ales, mai ales…

Deci plec în Franța, mai precis la Montpellier “capitala” regiunii Languedoc-Roussillon, exact în sudul Franței, foarte aproape de granița cu Spania (Barcelona e la 350 km, adică ca de la Cluj la Arad de exemplu), foarte aproape de Coasta de Azur (nu vă grăbiți cu “ce faaaiiiin” că totuși vine iarna) și destul de aproape de Marseille (168 KM), Toulouse (248 km) și evident Marea Mediterană (Montpellier e și port, dar mai multe despre el după ce ajung). La Montpellier mă voi duce la Universitatea “Paul Valery”, nu ca să o laud, dar e pe acolo prin Top 500 ceea ce e din start bine, dar și despre ea mai multe după ce apuc să o văd, să merg la câteva cursuri, etc.

Singurele lucruri sigure sunt momentan cazarea (Cite Universitaire Triolet) și biletele de avion (numai dus) WizzAir (Cluj-Paris) și AirFrance (Paris- Montpellier). Faptul că va trebui să schimb nu doar avionul ci și aeroportul mă neliniștește puțin, dar nu aveam opțiune mai bună. Timp între avioane am, dar nu atât cât să-mi permită să văd Parisul (am însă planuri de a-l vizita pe timpul șederii în Franța).

Așadar numai mâine nu-i poimâine și eu nu m-am apucat de bagaje (e și destul de greu, căci am voie doar 15 kg la cală și 10 la bord), nu mi-am făcut asigurarea medicală (de care am neaparată nevoie), nu mi-am schimbat bani, nu știu încă exact cu ce ajung de pe aeroportul Beauvais pe aeroportul Charles de Gaulle (merg până în Paris și de acolo văd eu), deci mă comport ca și cum aș mai avea vreo două săptămâni până la plecare. Recunosc, e prima mea plecare așa departe, singură, pentru o perioadă mai lungă. Acuma mi-e și mai ciudă că nu am plecat în facultate prin programul Erasmus, aveam deja experiență fir-ar să fie! Dar probabil toate vin atunci când trebuie să vină.

Vreau să cred că mi se întâmplă un lucru bun, iar dacă eu cred asta, atunci el VA TREBUI SĂ FIE BUN !!!

Carti, Travel

O călătorie de mii de mile începe cu un pas

3 comentarii

Jose Ortega y Gasset spunea: “Excursia este o vânătoare de peisaje.” Inspirată de acest citat privirea mea caută mereu ceva frumos în fiecare colț de natură în care ajunge, în fiecare oraș pe care îl descoase și-n fiecare lucru pe care îl întâlnește. La fel ca în viață suntem după spusele lui Nelson Richard DeMille, cu toții pelerini aflați în aceiași călătorie, doar că unii au hărți mai bune. Și cum hărțile mai bune se cumpără cu bani mai mulți și se obțin prin influență mai mare, iar eu nu cam am nici de una nici de alta, am o sursă sigură de informare (după net) așa zisele “Enciclopedii de călătorie”. Le vânez în librării și mă uit pe ele aproape de fiecare dată. Sunt fantastice și culmea, nu mă fac să mă simt frustrată ci îmi dau speranțe că va veni și ziua când privirea mea va cuprinde peisajul resprectiv/orașul/obiectivul pe de-a-ntregul, nu doar în poză.
Am ales câțiva dintre acești prieteni cu care mă întâlnesc în taină și pentru posteritate îi las și la mine pe blog.

1. Seria “100 cele mai frumoase orașe/catedrale etc. din lume” din care sunt fericita posesoare a catalogului cu cele 100 cele mai cele orașe (cadoul de ziua mea de acu’ 2 ani, cred). Este cea mai răsfoită carte din casă și de mine dar cred că și de musafiri. Pentru mine e prețioasă din multe puncte de vedere, dar din păcate nu include niciun oraș din România (poate nici nu mă așteptam).

2. Următoarea pe lista de achiziții (doar că e cam tot de 2 ani următoarea) e “1000 de destinații de vis” pe care și azi am luat-o în brațe la standul de cărți din Cora. Costă cam 100 de lei și nu mi-am făcut încă curaj să o iau, dar nu știu cât mai rezist. Mai mult ca sigur îmi va popula câteva zile în care voi dormi cu ea pe noptieră deși nu-i micuță deloc :)

3. Din seria Ghidurilor turistice vizuale am descoperit “Călătorii în orice anotimp” o carte colorată de la copertă la înterior, totul e viu și te îndeamnă la visare. Asta parcă e mai puțin răsfoită pentru că am descoperit-o în Diverta la Iulius Mall și nu prea aveam unde să stau să o “frunzăresc”, dar cum o mai văd și am un pic de timp a mea e.

4. Cea mai recentă dintre ele e “Drunuri de vis-Cele mai frumoase rute ale lumii” care sună dumnezeiește fără să o mai deschizi. Și pentru că azi în Cora am avut oleacă mai multă vreme am deschis-o și DA, o vreau și pe asta de nu mai pot.

Dacă e și ăsta un fel de călătorie atunci pot să am parte de ea mai des, dacă nu mă îmbăt cu apă rece, ceea ce facem toți în multe și diversificate direcții, dar măcar visarea e gratis sau cel puțin costă cam 100 de lei :)

România, Travel

Când ți-e dor de MARE…

2 comentarii

Partea a doua a vacanței a fost formată din 5 zile la Constanța-Mamaia (cu tot cu drum) și 5 zile la Ineu (iarăși cu tot cu drum).

Am pornit din Cluj pe 14 august la 8 dimineța cu mașina din dotare (pe care o felicit cu acestă ocazie căci cred că s-a comportat mai bine ca mine) pe ruta: Cluj-Turda-Câmpia Turzii-Luduș-Tg. Mureș-Sighișoara-Rupea-Brașov-Teliu-Întorsura Buzăului-Nehoiu -(Barajul Siriu)-Berca-(Vulcanii Noroioși)-Buzău-Mihăilești-Urziceni-Slobozia-Hârșova-Ovidiu-Constanța. Am ajuns la Constanța la ora 23:30 asta după ce am făcut și vreo 4 opriri de masă și tras sufletul, dar și ocolul de cam 25 de Km de la Bârca la Vulcanii Noroioși. De condus fără opriri să tot fi fost vreo 12 ore.
La Constanța am fost cazați la un apartament de 3 camere cam la jumate de oră de mers pe jos de plajă. Proprietarul e un tip de nota 10, ne-a sunat, ne-a așteptat, iar apartamentul arăta exact ca pe site-ul unde l-am găsit. Nu am nimic, dar absolut nimic de reproșat cazării, 750 de lei pe 4 nopți și 3 zile pentru 5 persoane. Recomand călduros cazarea la apartamente în locul hotelurilor sau pensiunilor care la aceleași condiții au prețuri cel puțin duble.
Pe 15 și 16 august am făcut plaja la Constanța pe plaja Modern, care după cum spun localnicii nu e atât de aglomerată ca în stațiuni pentru că turiștii nu știu de ea. Dar eu pot să vă spun că e frumoasă și are de toate. În plus prinzând și 15 august acolo, Ziua Marinei, am văzut multe din demonstarțiile aerine direct de pe plajă, iar seara focul de artificii din port. Apa mi-a plăcut mai mult a doua zi când a fost mult mai caldă și a avut și câteva valuri drăguțe pe care am plutit cu salteaua.
A treia zi pe 17, am plecat la Mamaia cu autobusul descoperit, etajat întocmai ca cele londoneze. Prețul biletului a fost de 3 lei/pers indiferent de locul în care urcai sau coborai. Noi am ales traseul cel mai lung în poate cea mai puțin aglomerată zi din săptămână- lunea. Apa a fost poate puțin mai rece și valurile mult mai mari, dar din păcate și destul de murdară, cu multe alge, scoici la mal și pietricele care îți distugeau tălpile. A compensat însă nisipul extrem de fin și aproape alb. Ne-am încheiat ziua la Mamaia cu o plimbare cu telegondola 10 lei/pers doar dus, iar apoi am luat masa la “Cetate” un local deloc ieftin, dar care măcar avea mâncare bună.
Spre deosebire de zilele din Italia care au fost la “foc continuu” zilele de la mare au fost mai relaxante, mai liniștite, cam așa cum ne-am dorit defapt. Singura treaba eventual obositoare a fost drumul , dar nici el așa de obositor precum ne-am fi așteptat. Oricum dacă nu era Luci și Erika care au venit cu ideea noi săltam bălăceala anul acesta. Dar a fost bine…
Am pornit înapoi marțea și pentru că traseul ales la venire a fost o soluție numai pentru a evita eglomerația exagerată de pe autostradă, la întoarcere am venit prin zonele vizate și am intuit bine căci a fost foarte lejer. Astfel că am ales traseul: Constanța-Cernavodă-București (A2)-aici foarte nașpa am făcut 2 ceasuri pe centura Bucureștiului căutând intrarea pe (A1), apoi am continuat-București-Pitești (A1)-Râmnicu Vâlcea-Călimănești-Căciulata-(Cozia-Valea Oltului)-Sibiu-Sebeș-Orăștie (unde am văzut cel mai frumos apus de soare din ultima vreme)-Deva-Mândruloc (unde ne-am lăsat prietenii)-Arad-Ineu (sosire acasă ora 00:15). La Ineu am stat până ieri și am prins o vreme foarte faină. Nu am făcut altceva decât să mănânc, să dorm și să stau cu ai mei, și cu pritenii. Într-o zi, mai exact vineri m-am simțit foarte rău, dar atrecut, nu mai contează.
Acum chiar e gata vacanța. Clau a început serviciul, eu ar trebui să mă urnesc pe la școală și să mă apuc de lucrările mele. Când ziua scade și răcoarea crește pentru mine edeja toamă. Fain de tine Tomata că iubești toamna, aș vrea și eu, dar uite că nu pot. Aștept iarna cu sărbătorile, perioada aia mă va umple iar cu bucurie.

Pozele de pe drum și de la mare AICI.

P.S. Melodia Mădălinei mi-a răsunat în cap toate zilele cât am stat la mare, dar pentru că nu mai știam cum se numește am căuta ceva vreme până am dat de ea :)

Close Menu