Pe Cheile Turzii

Am plecat vineri dimineața la Oradea să-mi recuperez diploma de la modulul pedagogic și m-am întors seara târziu cu Claudia, Mana, Mădă și Deni. Știam că va urma o sâmbătă plină și chiar a fost având în vedere că pregăteam de multă vreme excursia pe Cheile Turzii. Niciunul din noi nu mai fusesem la Chei, deci nerăbdarea era mare.
Am ajuns relativ rapid până la traseul ce trebuie urmat pe jos. Aici am aflat că dacă vrem să vizităm trebuie să plătim 3 lei de persoană (preț care practic nu includea nimic, nici ghid, nici măcar niște WC-uri ecologice, că deh…sunt pomi destui). Trecând peste acest impediment și mergând mai departe descoperi un peisaj superb, un traseu frumos și accesibil și te întrebi cum naiba de abia acum ai ajuns aici (?!)
Turiștii erau destui, alpiniștii suficienți cât să te facă să privești altfel înălțimile și creste care se cereau fotografiate. Era imposibil să nu-ți placă un astfel de traseu. Munte, apă și vegetație, cadrul perfect de drumeție.



Partea proastă e că am descoperit un alt obiectiv turistic minunat deloc expluatat, înafara de ghereta de unde se luau biletele și unde ai fi găsit o vedere sau ceva pliant cu Cheile, altceva nimic, nu tu un butic cu răcoritoare, nu tu un ceva cu questii specifice locului. Eu înțeleg că natura e oricum frumoasă și fără astea dar…
Traseul se face cam în două ore, asta dacă nu ai cumva tocuri sau pantofi cu platforma de 10 cm, cum am văzut la o domniță ce tocmai se pregătea să urce ( Doamne ferește !). Când ajungi la capăt te poți odihni în poieniță sau poți face cale întorsă spre mașina parcată în soarele dogoritor (noroc cu clima, că altfel ne sufocam).
Ne-am întors prin Turda unde ne-am oprit să ne mai plimbăm. Apoi am intrat la o cofetărie cu aer de anii ’80 unde le-am dat de lucru doamnelor de acolo care probabil că n-am mai avut atâțea clienți de pe la inaugurare. Oricum prăjitura a fost foarte bună, nota 10, vă recomand cu căldură o bucată de “Excelent”. Apoi poze în față la fântână, multe ca de obicei big grin

Întorși în Cluj, dușați și anormali (având în vedere că abia ne mai mișcam de oboseală), am purces prin centru la vânat clădiri vechi (mulțumim Bogdan pentru detalii). Am vrut să ne mai așezăm și la o terasă dar nu mai luau comenzi la ora aia. Asta ca să vă faceți o idee cam cât am umblat.
Degeaba ne-am luat o sticlă de Gin să socializăm acasă și să ne uităm la Scary Movie 4, n-a mai avut cine, am adormit lenm.
Cu toate astea nici ziua de azi n-a dus lipsă de activitate, dar despre asta mâine sau când o să fiu mai odihnită.

Continue Reading

1 MAI Medieval

Pentru că din diverse motive am aflat că ar fi rost de o excursie doar cu o zi înainte de 1 Mai, ne-am gândit să nu mergem totuși foarte departe de Cluj, iar că să nu ne mai încurcăm cu găsirea unui loc de cazare să ne putem întoarce în aceeași zi. Zis și făcut. Ruta Cluj-Mediaș-Sighișoara mi s-a părut excelentă mai ales că nu fusesem la Sighișoara niciodată, iar prin Mediaș am trecut doar în urmă cu mai mulți ani.
Se poate ajunge la Sighișoara mult mai simplu și pe un drum mai bun prin Tg. Mureș, dar noi am făcut ocolul prin județul Sibiu ca să vedem Casa Memorială Hermann Oberth de la Mediaș, dar și cetatea medievală de care auzisem că ar fi drăguță. Casa Hermann Oberth era închisă, că programul e făcut de așa natură să nu o viziteze nimeni, adica de luni până vineri (fără sărbătorile legale) când potențialii vizitatori sunt la serviciu. Oricum am văzut-o dinafară și n-am plecat fără câteva poze.

De pe șoseaua Sibiului 15, au luat-o spre centrul orașului. Locuri de parcare cu duiumul, ceea ce era deja o bilă albă. În centru tronează o fântână ca în mai toate orașele românești care se respectă, însă centrul nou pare lipsit de strălucire, e tern și destul de pustiu. Poate și ora amiezii la care am ajuns noi nu era cea mai potrivită pentru oamenii locului să iasă la plimbare. Pe stradă doar câțiva trecători vorbeau germana cam cum se vorbește prin vest maghiara. Atunci mi-am dat seama că sunt cu adevărat prin centrul tării. Am luat-o la pas spre centrul vechi. Deja orașul mi se părea mai frumos, mai colorat, mai viu, chiar dacă pe clădirile care se iveau vedeam deja semnele timpului.

Pe la ora 14:00 reușim să plecăm spre Sighișoara, iar din estimările GPS-ului trebuia să ajungem în 40 de minute ceea ce s-a și întâmplat. După un mic tur reușesc să parchez exact la poalele cetății, iar asta chiar a fost o realizare căci orașul era realmente plin, mai ales că urmau să se desfășoare și zilele orașului cu ceva concerte seara. Nu stăm pe gânduri și urcăm în cetate. Doream să văd tot ce se poate vedea: de la Turnul cu ceas la Biserica din deal, de la bastioane la casele medievale. Atmosfera a fost foarte frumoasă. Am urcat în turn, am urcat scara acoperită până la Biserica din deal, am făcut un tur pe la bastioane și am văzut primăria care se află chiar sus în Cetate și seamănă izbitor de bine cu Palatul Prezidențial din Cetatea Buda de la Budapesta. Până și aranjamentele florale din parcuri îmi aminteau de capitala Ungariei. De sus orașul nou pare fermecat. Îmi imaginam cum pe vremuri domnițele își asteptau prinții privind din turnuri spre dealurile îndepărtate. Și da recunosc, m-am simțit și eu o domniță din vremurile alea, însă una cu panasonicul în mănă și mobilul în poșetă.


Era cald, văzusem multe și ne-a luat foamea. Ne-am gândit să mâncam și apoi să coborâm din cetate și să căutăm casa în care a locuit Hermann Oberth în Sighișoara. Din nefericire a venit ploaia, așa că masa s-a prelungit pâna aceasta s-a oprit. Apoi chiar am mers să găsim casa. Deși plouase turiștii nu plecaseră, semn că prin ei Sighișoara chiar a avut de câștigat zilele astea. Nu știu dacă tot timpul sunt atât de mulți turiști, dar eu am fost impresionată de numărul lor.
Ne-am întors prin Tg. Mureș pe un drum fenomenal. Dacă toate drumurile din România ar arăta așa n-am mai simți chiar așa acut lipsa autostrăzilor. De pe șosea am văzut, ca în melodia lui Elton John (puțin modificată) big grin “Romania’s greenest hills” și nu exegarez cu nimic.
Nu mi-a venit să cred dar se pare că momentul culminant al excursiei a fost cel când la întoarcere, pe la ora 22 am văzut Clujul de pe Feleac. N-am poză că nu aveam unde să opresc, dar jur că dacă aș fi văzut o poză cu el în lumina nopții n-aș fi știut că e Clujul…m-aș fi gândit la orice mare metropolă a lumii. E supeeeeeerb, n-am cuvinte să descriu…Clau mi-a zi: “Învată să apreciezi anumite imagini vizuale și fără să le imortalizezi…”. Uneori merită.
Mai multe poze din aventura noastră medievală aici.

Continue Reading

Jurnal de primăvară

Atât de repede a trecut vacanța de primăvară cu Paștele ei cu tot, că ajunsă ieri seară în Cluj mi s-a părut că nici n-am plecat. Cele 4 zile la Ineu au fost tare scurte chiar dacă începeau pe la 9 dimineața și se terminau târziu în noapte. În mare am reușit să mulțumesc pe toată lumea, am fost pe unde mi-am propus, chiar dacă pe unii i-am supărat că n-am reușit să-i vizitez (sorry Luci) sau pe alții că n-am prea stat pe acasă (sorry Mom), per ansamblu vacanța a fost reușită și extrem de plină.
Vineri seara ne-am reunit toată strada și am plecat cu mașinile în Deal nostalgici după vremurile când făceam același drum cu bicicletele sau chiar pe jos. A fost superb, am râs cât pentru o lună. Păcat că ploaia venită ad hoc ne-a trimis așa de repede acasă, însă ideea în sine a fost reușită.

Duminică de Paște am crezut că vom petrece numai în familie. Eh, n-a fost să fie. De dimineață am fost cu mami la Biserică, iar de pe la 13 am “buhălit” pe la Tauț la finii noștri și la baraj, iar apoi din nou prin Deal cu altă tură de prieteni. Am mâncat “clisăfriptă”, am râs de oameni puțin mai “veseli”, am cules liliac și m-am bronzat ca tractoriștii…dar a fost bine happy



Aș mai fi stat, recunosc…că deja a început să-mi fie dor de Ineu de când am ieșit din curte. Dar știu că “orice casă devine cea mai frumoasă în momentul în care pleci din ea” sad și la fel mi se întâmplă și cu Dealul, cu “colna” de acolo. De fiecare dată când merg mă gândesc că poate ar fi printre ultimele dăți, nu de alta dar viața ne poartă tot mai departe…(poza cu liliacul e de pe scările de la Deal).

Continue Reading

Bizușa

De Florii am fost la Bizușa. Vreme bună, atmosferă plăcută, peisaje frumoase. Am mai bifat un loc pe harta României.
Am plecat pe la 10 din Cluj spre județul Sălaj pe ruta Jucu-Gherla-Dej-Ileanda. Din păcate cum am ieșit din Cluj norii au început să se strângă, iar până la apariția câtorva stropi de ploaie n-a fost decât un pas. Ne-am și văzut călătoria ruinată. Spre surprinderea noastră însă soarele și-a făcut apariția cum am ajuns la destinație, motiv numai bun să o luăm la pas prin Bizușa.
Pe “vremea lui Ceaușescu” stațiunea era mai cunoscută și băile de aici erau luate cu asalt de cei care veneai la tratament. În prezent multe din căsuțele construite pe vremea aceea sunt în paragină, iar peisajul este pe alocuri dezolant. Chiar nu s-a găsit nimeni să întrețină locul acesta?

Și acum am văzut destule persoane de vârsta a III a venite la băi aici. Există un hotel foarte drăguț, care cred că e singurul funcțional la ora aceasta. Un altul este în construcție dar am auzit că se află în acest stadiu de câțiva ani buni, iar finalizarea se pare că nu va avea loc curând. În rest zona din jurul locurilor de cazare este frumoasă și e chiar păcat că nu s-au făcut mai multe pentru amenajare.

Cu un grup vesel și un căine zburdalnic printre noi am purces în plimbarea peste deal. Practic exact asta am făcut: am trecut dealul, printre copaci și frunze uscate, printre multe poze și multă voie bună. A meritat. De sus verdele sălajului părea mai crud.

Bineînțeles că la întoarcere am fost rupți de foame și de sete. Se impunea un grătar la iarbă verde, niște mititei rumeni și ca să nu ne desmințim numele de “generația McDonalds” tot la iarba verde am reușit niște hamburgeri delicioși. Masa s-a prelungit până spre seară, când deși extrem de sătui băieților li s-a făcut poftă de plăcinta creață de la Mesteacăn. Oricum fiind foarte aproape de granița cu Maramureșul în 15 minute am ajuns acolo. Locul chiar e frumos, iar plăcintele foarte bune. Eu am încercat cu mere, urdă și cartofi cu șuncă. Terasa e răcoroasă, nu duce lipsă de clienți, iar prețuirle sunt mici.

Am plecat târziu de la Bizușa, evident că am ajuns târziu la Cluj. Bine că n-am avut activiate de dimineață că probabil la ora asta dormeam pe undeva cu capul pe masă happy

Continue Reading

Florești City

Ca să nu ne-o ia ploaia înainte am pornit spre dealurile din jurul Floreștiului. Sincer aveam în gând să vedem Cetatea Fetei, dar cum Clau nu prea avea chef să pierdem mult timp prin pădure, mai ales că GPS-ul nu și-a făcut treaba și puteam ușor să ne rătăcim am renunțat la idee. Oricum deja s-a înnorat, iar noi abia ne-am întors…așa că alegerea s-ar putea dovedi până la urmă bună.

Păcat că avem mai mult de jumate de an de când stăm aici și n-am urcat dealul niciodată, iar priveliștea e tare drăgută și merită osteneala de a bate pe jos în jur de 2 KM.
Prima oprire bisericuța din lemn.

Apoi prin spatele cartierului de blocuri ANL, am ajuns rapid în pădure.

La întoarcere nu m-am putut abține și m-am întins la plajă pentru o jumătate de oră, oricum soarele ardea destul de tare, nu era nimeni prin jurul nostru, iar liniștea a fost pur și simplu nemaipomenită. Poate doar Clau o perturba întrebând la 10 secunde cât mai stăm, noroc că am sistem de protecție la asemenea întrebări happy Am găsit apoi un alt drum pe care să ne întoarcem și numai bine că am descoperit o panoramă de vis asupra noului cartier din Florești, de unde ne-am văzut până și blocul.

Great, deja sunt descărcări electrice…

Continue Reading

Oradea

Înainte de toate vreau să spun că acesta este un post cu dedicație…pentru prietena mea CLAUDIA (de care mi-e tare dor) și care știu că o să citească aici. Îi spun pentru a mia oară că fără ea timpul pe care eu l-am petrecut la Oradea ar fi fost mult mai sărac.

Bun, deci Oradea…cred că mami s-a îndrăgostit de oraș cu mult înaintea mea și poate aștepta din partea mea mai mult entuziasm care a venit cam greu…

Șederea mea la Oradea a început în 2003, într-o toamnă când am trăit toată nostalgia din lume, dar care mi-a adus în viață persoane interesante. Din acest motiv nu regret deloc trecerea mea pe acolo. Orașul este foarte frumos, destul de curat, vara și primăvara cu ghivece cu flori pe stâlpii din centru și peste toate populat cu bihoreni de treabă în marea lor majoritate.

Primul loc care m-a impresionat a fost (și este) pietonala Republicii (cea mai mare și mișto pe care am văzut-o până acum). Primul contact cu ea a fost la un apus de soare superb. Părea că toate clădirile alea frumoase sunt încălzite miraculos de ultimele puteri ale soarelui. De câte ori mi-a văzut strada asta pașii…

Apoi îmi place foarte mult pasajul de la Vulturul Negru, pare a fi o stradă acoperită cu sticlă, treceam rar pe acolo, de unde să fi știut că practic cam ultimele amintiri cu prietenii de acolo o să le am din acest loc? (4 iulie 2007, și multe lacrimi).


Nu e de ratat nici clădirea primăriei, deși îmi place mai mult cea din Arad winking după cum am mai spus. Ce e drăguț e faptul că se află chiar în centru pe malul Crișului și vis a vis de Vulturul Negru. Astfel centrul se întregește frumos, probabil privit de sus pare un cerc aproape perfect, pentru că în vecinătate se află și fosta cladire centrală a bibliotecii Ghe. Șincai (retrocedată).

Tot din capitolul retrocedate sunt și Clădirea cu Parcul fostului Muzeu al Țării Crișurilor. Aici am ajuns prima dată în clasa a VIII a, când am decis să nu mergem la banchetul de final de gimnaziu și să venim toată clasa la Felix, oricum părerea mea că mai frumoase amintiri avem așa.

Apropo de Felix, se află la 10 minute Oradea și începând din aprilie te poți duce liniștit la bazine, recomand Apolo, dar am fost și în alte părți. Merită. Apă caldă, soare, liniște mai ales în timpul săptâmânii. Unii merg și iarna, iar mie îmi pare rău că nu am profitat mai mult de Felix când am fost așa de aproape.


La capitolul shopping există multe variante, mai ales că la ieșirea spre Borș tocmai stau să se deschidă niște mall-uri ce par destul de drăguțe. Dar și fără astea există LOTUS, care s-a modernizat din câte am auzit deși nu arăta rău nici cu ani în urmă.

Am zis de vama Borș, deci se știe ce aproape e Ungaria, în 15 minute ești la vecini, la cumpărături, la diversele lor stațiuni balneo care merită toți banii deși prețurile sunt extrem de mici.

Din păcate despre împrejurimi nu știu prea multe, pentru că n-am prea fost (veneam la Ineu aproape în fiecare weekend), dar dacă e cineva strict interesat, multe site-uri stau la dispoziție. Prin Bihor (zona Beiuș) am mai călătorit, dar alte impresii merită un post separat. Până atunci iau o pauză și mă uit peste pozele din perioada Oradea, cu nostalgie…

Continue Reading

Turda-Tg. Mureș-Mociu

Ca să nu-mi dau timp să mă răzgândesc, ieri am ieșit așa cum am plănuit. A fost super totul de la timpul formidabil până la locurile la care nu mă așteptam să fie așa de frumoase.

Prima oprire Turda, mai exact Salina. Foarte mulți vizitatori în mare majoritate maghiari. Drăguț, dar parcă totuși mai încăpea, în plus nu erau deschise toate galeriile pentru că se lucra asiduu pentru modernizare.

Mergem și prin centrul orașului, dar nu mai oprim pentru că nu e mare iar clădirile se văd și din mașină. Mai multe detalii pe site-ul primăriei. Astfel că printr-un plan stabilit la repezelă (Clau zice că l-a stabilit de acasă dar eu nu eram convinsă) am pornit către Tg. Mureș. Distanța fiind scurtă cam într-o oră am ajuns. Bineînțeles că traversând Turda-Câmpia Turzii și satele din jur am văzut și felul în care se lucrează la minunata autostardă.

Așadar, eu n-am mai văzut Tg. Mureș până ieri, dar e mai drăguț decât am sperat. Am auzit de centrul foarte curat și de pleiada de clădiri ce merită văzute și chiar vizitate, dar până n-am văzut n-am crezut. Strada Trandafirilor, care se vrea un fel de semipietonală e foarte frumoasă. Se întide de la Catedrala Ortodoxă, până la Palatul Administrativ, dar e presărată cu multe clădiri și biserici de tot felul. Mai sunt Palatul Culturii, Primăria, Teatrul Național sau Biserica Romano-Catolică.

Ce nu am văzut decât din afară e vechea cetate. Dar e ok pentru o altă vizită. Din centru și până la mașină am mai văzut Liceul Reformat și Bibiloteca Teleki-Bolyai.


Dacă aș fi știut că ajung la Tg. măcar cu o zi înainte aș fi intrat pe site și aș fi fost mai informată, dar așa poate a fost mai interesant. La 16 30 plecăm cu destinnația Mociu, întorcându-ne spre Cluj. Ca să lungim traseul facem un circuit și mergem spre Reghin ca mai apoi să intrăm puțin prin județul Bistrița-Năsăud. Drumul părea destul de necirculat de mașini, în schimb o grămadă de căruțe circulau nestingherite.
Verdele crud al primăverii proapăt venite a fost incântător. La Mociu am vrut să vedem locul unde prin 1800 și ceva a căzut faimosul meteorit, n-am văzut decăt cimitirul unguresc, pe unde cică au căzut cele mai multe fragmente.

Pe la orele 20 am ajuns în Cluj. Mă dureau unghiile de la picioare ceea ce pentru mine înseamnă clar oboseală…dar a meriat happy

Continue Reading