Montpellier


După trei zile de când stau aici a venit vremea să împărtășesc și primele impresii despre acest oraș în care vreau să mă simt ca acasă. Rămâne de văzut dacă o să reușesc dar eu încerc, știți cum e cu încercarea. Oricum până pe la sărbători cred că o să mă raportez la el ca la “acasă”.

Vineri de voie de nevoie după ce am terminat cu hârțogăraiele cu chiria și alte cele, m-am văzut nevoită să caut un magazin de unde să pot lua un cablu pentru internet, nu-mi trecuse prin cap că nu au wireless în cămin, dar nici că nu știe nimeni unde să mă trimită să-mi iau. Așa că am luat-o frumos pe jos, urmărind indicatoarele spre centru. Cu o seară înainte taximetristul care mă dusese de la aeroport mi-a zis că centrul e destul de departe dacă mergi pe jos, dar nu l-am băgat în seamă și bine am făcut căci de la cămin pânâ în centru vechi am făcut cam 30-35 de minute.

Centrul orașului este fermecător, am transmis celor de acasă că orașul este pur și simplu SUPERB, dar tre să fii aici ca să poți să-l apreciezi. Vineri am vizitat așadar centrul de la Arcul de Triumf (pentru că da există și aici unul) și Palais de Justice la Place de la Comedie și Espanade Charles de Gaulle. Nu-mi puteam lua ochii de la clădiri, umblam cu ochii tot pe sus, cred că se vedea de la o poștă că era prima mea zi aici. În plus făceam poze non stop, adică era ca și cum aveam în frunte o etichetă cu “turist” laughing

Ca un turist ce se respectă că încă așa mă simt, am trecut și pe la centrul de informații tursitice de unde mi-am procurat o hartă și alte zeci de plinate cu Montpellier și împrejurimile. Apoi m-am îndreptat spre ceea ce părea a fi un mall unde mă gândeam că sigur găsesc cablul acela de net. Trebuia să rezolv și asta, nu? Polygone, căci așa se numește acest mare Centru Comercial mi-a plăcut pentru că deși prima dată acolo am mers la fix pentru cablu, la “fnac”, l-am luat și am pornit grăbită spre “casă” să văd dacă funcționează. Am mai intrat la “Monoprix” că trebuia să-mi iau ceva de mâncare.

Cred că vineri noaptea am visat cu centrul Montpellier-ului, oricum Nicole mi-a zis că-i frumos foc, iar eu după prima zi nu am putut decât să o aprob. Da, e!

Ce faci când îți place un lucru tare, tare? Vrei să-l mai vezi, nu? Eu așa sunt și drept urmare sâmbătă am pornit din nou spre centru în speranța că o să descopăr și altceva decât în ziua precedentă. Deci tot pe jos, dar pe alt drum. De data aceasta am intrat și pe străduțele lăturalnice, înguste și pline de farmec, iar la întoarcere am dat o raită prin Place Royale de Peyrou, un parc imens în care toamna îi așternea covorul. La capătul acestuia am aflat și un apeduct foarte frumos pe care l-am fotografiat din toate direcțiile.

Oboseala nu a mai contat când am văzut căte pot vizita, de altfel cred că mai sunt multe de descoperit aici. Montpellier a lăsat impresia unui oraș foarte întins, plin de studenți, dar și de turiști. A lăsat însă impresia și a unui oraș foarte cochet și civilizat. Ce mai? Dacă tot sudul Franței se aliniază la standardul din Montpellier, atunci cred că am nimerit în locul unde trebuia.

Montpellier în imagini.

Ieri am fost să văd Marea. Și nu m-am lăsat până nu am ajuns la Palavas les Flots. Am văzut Mediterana pentru prima oară. Dar despre asta în episodul următor.
Azi merg la Universitate în sfârșit, defapt pentru asta am cam venit numai că m-am luat cu vizitele winking Sper să fie bine.

Continue Reading

Să vă povestesc…


Ziceam vineri că o să detaliez puțin despre plecarea mea la stagiu, dar brusc parcă mi-a pierit cheful de vorbă și asta sunt sigură că din cauza faptului că plecarea bate la ușă. Parcă nu-mi vine să cred că e chiar aici. Cert e că indiferent cum va fi dau de o experiență din care vreau nu vreau mă voi întoarce mai bogată. Aș forța să zic că o simt ca un fel de călălorie inițiatică, mai ales că plec de una singură (va veni pe urmă o colegă, dar nu va sta cât stau eu), mai ales că am emoții în legătura cu limba (sper să-mi dau drumul în max. două săptămâni), mai ales că pașii până la plecare nu au fost ușori, mai ales că voi sta aproximativ 3 luni acolo, mai ales, mai ales…

Deci plec în Franța, mai precis la Montpellier “capitala” regiunii Languedoc-Roussillon. Mai pe înțeles “mă car” exact în sudul Franței foarte aproape de granița cu Spania (Barcelona e la 350 km adică ca de la Cluj la Arad de exemplu), foarte aproape de Coasta de Azur (nu vă grăbiți cu “ce faaaiiiin” că totuși vine iarna), și destul de aproape de Marseille (168 KM), Toulouse (248 km) și evident Marea Mediterană (Montpellier e și port, dar mai multe despre el după ce ajung).

Stagiul face parte din programul meu doctoral, puteam alege să plec în anul 3, dar parcă vreau să-l știu făcut și pe ăsta, parcă vreau să trec prin această experință acum când nu am altele pe cap și de natură profesională și personală. La Montpellier mă voi duce la Universite “Paul Valery”, nu ca să o laud dar e pe acolo prin Top 500 ceea ce e din start bine, dar și despre ea mai multe după ce apuc să o văd, să merg la câteva cursuri, etc.

Singurele lucruri sigure sunt momentan cazarea (Cite Universitaire Triolet) și biletele de avion (numai dus) WizzAir (Cluj-Paris) și AirFrance (Paris- Montpellier). Faptul că va trebui să schimb nu doar avionul ci și aeroportul mă neliniștește puțin, dar nu aveam obțiune mai bună. Timp între avioane am dar nu atât cât să-mi permită să văd Parisul (am însă planuri de a-l vizita pe timpul șederii în Franța).

Așadar numai mâine nu-i poimâine și eu nu m-am apucat de bagaje (e și destul de greu că am voie doar 15 kg la cală și 10 la bord), nu mi-am făcut asigurarea medicală (de care am neaparată nevoie), nu mi-am schimbat bani, nu știu încă exact cu ce ajung de pe aeroportul Beauvais pe Charles de Gaulle (merg până în Paris și de acolo văd eu), deci mă comport ca și cum aș mai avea vreo două săptămâni până la plecare. Recunosc e prima mea plecare așa departe, singură, pentru o perioadă mai lungă. Acuma mi-e și mai ciudă că nu am plecat în facultate cu Erasmus, aveam deja experiență fir-ar să fie, nu? Dar probabil toate vin atunci când trebuie să vină.

Vreau să cred că mi se întâmplă un lucru bun, iar dacă eu cred asta atunci el VA TREBUI SĂ FIE BUN !!!

Continue Reading

O călătorie de mii de mile începe cu un pas

Jose Ortega y Gasset spunea: “Excursia este o vânătoare de peisaje.” Inspirată de acest citat privirea mea caută mereu ceva frumos în fiecare colț de natură în care ajunge, în fiecare oraș pe care îl descoase și-n fiecare lucru pe care îl întâlnește. La fel ca în viață suntem după spusele lui Nelson Richard DeMille, cu toții pelerini aflați în aceiași călătorie, doar că unii au hărți mai bune. Și cum hărțile mai bune se cumpără cu bani mai mulți și se obțin prin influență mai mare, iar eu nu cam am nici de una nici de alta, am o sursă sigură de informare (după net) așa zisele “Enciclopedii de călătorie”. Le vânez în librării și mă uit pe ele aproape de fiecare dată. Sunt fantastice și culmea, nu mă fac să mă simt frustrată ci îmi dau speranțe că va veni și ziua când privirea mea va cuprinde peisajul resprectiv/orașul/obiectivul pe de-a-ntregul, nu doar în poză.
Am ales câțiva dintre acești prieteni cu care mă întâlnesc în taină și pentru posteritate îi las și la mine pe blog.

1. Seria “100 cele mai frumoase orașe/catedrale etc. din lume” din care sunt fericita posesoare a catalogului cu cele 100 cele mai cele orașe (cadoul de ziua mea de acu’ 2 ani, cred). Este cea mai răsfoită carte din casă și de mine dar cred că și de musafiri. Pentru mine e prețioasă din multe puncte de vedere, dar din păcate nu include niciun oraș din România (poate nici nu mă așteptam).

2. Următoarea pe lista de achiziții (doar că e cam tot de 2 ani următoarea) e “1000 de destinații de vis” pe care și azi am luat-o în brațe la standul de cărți din Cora. Costă cam 100 de lei și nu mi-am făcut încă curaj să o iau, dar nu știu cât mai rezist. Mai mult ca sigur îmi va popula câteva zile în care voi dormi cu ea pe noptieră deși nu-i micuță deloc happy

3. Din seria Ghidurilor turistice vizuale am descoperit “Călătorii în orice anotimp” o carte colorată de la copertă la înterior, totul e viu și te îndeamnă la visare. Asta parcă e mai puțin răsfoită pentru că am descoperit-o în Diverta la Iulius Mall și nu prea aveam unde să stau să o “frunzăresc”, dar cum o mai văd și am un pic de timp a mea e.

4. Cea mai recentă dintre ele e “Drunuri de vis-Cele mai frumoase rute ale lumii” care sună dumnezeiește fără să o mai deschizi. Și pentru că azi în Cora am avut oleacă mai multă vreme am deschis-o și DA, o vreau și pe asta de nu mai pot.

Dacă e și ăsta un fel de călătorie atunci pot să am parte de ea mai des, dacă nu mă îmbăt cu apă rece, ceea ce facem toți în multe și diversificate direcții, dar măcar visarea e gratis sau cel puțin costă cam 100 de lei happy

Continue Reading

Când ți-e dor de MARE…

Partea a doua a vacanței a fost formată din 5 zile la Constanța-Mamaia (cu tot cu drum) și 5 zile la Ineu (iarăși cu tot cu drum).

Am pornit din Cluj pe 14 august la 8 dimineța cu mașina din dotare (pe care o felicit cu acestă ocazie căci cred că s-a comportat mai bine ca mine) pe ruta: Cluj-Turda-Câmpia Turzii-Luduș-Tg. Mureș-Sighișoara-Rupea-Brașov-Teliu-Întorsura Buzăului-Nehoiu -(Barajul Siriu)-Berca-(Vulcanii Noroioși)-Buzău-Mihăilești-Urziceni-Slobozia-Hârșova-Ovidiu-Constanța. Am ajuns la Constanța la ora 23:30 asta după ce am făcut și vreo 4 opriri de masă și tras sufletul, dar și ocolul de cam 25 de Km de la Bârca la Vulcanii Noroioși. De condus fără opriri să tot fi fost vreo 12 ore.
La Constanța am fost cazați la un apartament de 3 camere cam la jumate de oră de mers pe jos de plajă. Proprietarul e un tip de nota 10, ne-a sunat, ne-a așteptat, iar apartamentul arăta exact ca pe site-ul unde l-am găsit. Nu am nimic, dar absolut nimic de reproșat cazării, 750 de lei pe 4 nopți și 3 zile pentru 5 persoane. Recomand călduros cazarea la apartamente în locul hotelurilor sau pensiunilor care la aceleași condiții au prețuri cel puțin duble.
Pe 15 și 16 august am făcut plaja la Constanța pe plaja Modern, care după cum spun localnicii nu e atât de aglomerată ca în stațiuni pentru că turiștii nu știu de ea. Dar eu pot să vă spun că e frumoasă și are de toate. În plus prinzând și 15 august acolo, Ziua Marinei, am văzut multe din demonstarțiile aerine direct de pe plajă, iar seara focul de artificii din port. Apa mi-a plăcut mai mult a doua zi când a fost mult mai caldă și a avut și câteva valuri drăguțe pe care am plutit cu salteaua.
A treia zi pe 17, am plecat la Mamaia cu autobusul descoperit, etajat întocmai ca cele londoneze. Prețul biletului a fost de 3 lei/pers indiferent de locul în care urcai sau coborai. Noi am ales traseul cel mai lung în poate cea mai puțin aglomerată zi din săptămână- lunea. Apa a fost poate puțin mai rece și valurile mult mai mari, dar din păcate și destul de murdară, cu multe alge, scoici la mal și pietricele care îți distugeau tălpile. A compensat însă nisipul extrem de fin și aproape alb. Ne-am încheiat ziua la Mamaia cu o plimbare cu telegondola 10 lei/pers doar dus, iar apoi am luat masa la “Cetate” un local deloc ieftin, dar care măcar avea mâncare bună.
Spre deosebire de zilele din Italia care au fost la “foc continuu” zilele de la mare au fost mai relaxante, mai liniștite, cam așa cum ne-am dorit defapt. Singura treaba eventual obositoare a fost drumul , dar nici el așa de obositor precum ne-am fi așteptat. Oricum dacă nu era Luci și Erika care au venit cu ideea noi săltam bălăceala anul acesta. Dar a fost bine…
Am pornit înapoi marțea și pentru că traseul ales la venire a fost o soluție numai pentru a evita eglomerația exagerată de pe autostradă, la întoarcere am venit prin zonele vizate și am intuit bine căci a fost foarte lejer. Astfel că am ales traseul: Constanța-Cernavodă-București (A2)-aici foarte nașpa am făcut 2 ceasuri pe centura Bucureștiului căutând intrarea pe (A1), apoi am continuat-București-Pitești (A1)-Râmnicu Vâlcea-Călimănești-Căciulata-(Cozia-Valea Oltului)-Sibiu-Sebeș-Orăștie (unde am văzut cel mai frumos apus de soare din ultima vreme)-Deva-Mândruloc (unde ne-am lăsat prietenii)-Arad-Ineu (sosire acasă ora 00:15). La Ineu am stat până ieri și am prins o vreme foarte faină. Nu am făcut altceva decât să mănânc, să dorm și să stau cu ai mei, și cu pritenii. Într-o zi, mai exact vineri m-am simțit foarte rău, dar atrecut, nu mai contează.
Acum chiar e gata vacanța. Clau a început serviciul, eu ar trebui să mă urnesc pe la școală și să mă apuc de lucrările mele. Când ziua scade și răcoarea crește pentru mine edeja toamă. Fain de tine Tomata că iubești toamna, aș vrea și eu, dar uite că nu pot. Aștept iarna cu sărbătorile, perioada aia mă va umple iar cu bucurie.

Pozele de pe drum și de la mare AICI.

P.S. Melodia Mădălinei mi-a răsunat în cap toate zilele cât am stat la mare, dar pentru că nu mai știam cum se numește am căuta ceva vreme până am dat de ea happy

Continue Reading

ITALIA: Bologna & Ciao Italia!

Pentru a treia zi din excursia noastră planul s-a schimbat de mai multe ori, dar datorită lui Jane care a lăudat Bologna ne-am decis pentru acest oraș, care nu era nici el chiar foarte departe de Mestre.

Ziua 3: Mestre-Bologna -Mestre

Inutil să vă spun că IC-ul cu care am vrut să mergem către Bologna era full la ora 9 dimineața și că a trebuit să așteptăm peste o oră un regional cu care să ajungem în oraș, dar uite că dorința de a vedea Bologna ne-a făcut să-l așteptăm și pe ăsta. Regionalele la ei sunt un fel de “Personalele” noastre, cele mai ordinare trenuri, dar cu are condiționat, viteză de 150 km/h, oameni cam civilizați, astfel că fără probleme într-o oră jumate eram deja în gara de la Bologna. Aici aflăm că putem ajunge în centru pe jos cam în 25 de minute. Drumul spre centru a fost încântător pentru că am trecut pe sub niște arcade care mergeau de o parte și de cealaltă a drumului. Ele dau chiar în Piazza Maggiore unde se află și Biserica San Petronius și Fântâna lui Neptun. Piazza chiar e mare și totul pare atât de bine conservat că uiți în ce secol ești. Bineînțeles că a trebuit să așteptăm să treacă orele de pauză ca să vizităm Biserica, dar deja ne-am obișnuit. A meritat din plin căci are cel mai frumos interior pe care l-am văzut eu vreodată. Nu ai voie să forografiezi înăuntru, dar poți cumpăra vederi cu interiorul la 0,25 cenți, așa că am luat vreo 4. Din Piazza Magiore, cum ieși din Biserică și o iei la dreapta pe niște străduțe caracteristice Italiei, adică micuțe și drăguțe, ajungi la cele două turnuri. Nu le știu istoria, dar știu că cel mic are cam 47 de m și este foarte înclinat, iar cel mare în care se poate și urca pentru 3 euro are 98 de m. Interesant e faptul că acest turn nu are lift și trebuie să urci treptele cam 15 minute ca să ajungi în vârf. Merită fie și numai pentru faptul că nu mai ai nevoie să mergi la aerobic în următoarea lună, căci ai pierdut calorii destule happy Am ajuns sus cu inima în gât și extrem de deshidratată, dar vânticelul ce se pornise m-a liniștit. De la înălțimea aceea Bologna ți se înfățișează în toată imensitatea ei ca o mare roșie/cărămizie, din oricare parte a turnului te-ai uita nu o poți cuprinde pe toată. Îm plus, se văd munții, chiar dacă noi nu am prins chiar cea mai senină zi. Oricum vizita la Bologna nu ar fi fost completă fără urcarea în turn. Apoi mi-am făcut pofta și am intrat prin câteva magazine. Dacă în celelalte orașe timpul nu mi-a permis să intru pe ici pe colo, la Bologna am reușit să intru în câteva, dar înafară de ceva sortimente de paste nu am luat nimic. Prețurile par cam mari în Italia și la mâncare și la îmbrăcăminte, dar evident că nu pentru o sesiune de shopping am mers eu acolo.

Drumul spre gară l-am făcut prin același loc, pe sub arcade, dar eram în permaneță cu ochii după un restaurant, căci nu vroiam să plecam fără să mâncăm niște paste bolognese. Într-un final poposim la un local pe lângă gară, asta după ce am trecut pe la câteva care erau închise până pe la orele 20. Pastele pe care le-am mâncat au fost OK, dar nu ceva ieșit din comun, mai mult pentru reclamă le-am luat, că poate mă săturam la fel de bine și în Mestre la același local unde mâncasem pizza cu o zi înainte.

Ne-am luat de pe drum și niște pachețele cu ciuperci și verdeață pentru că vitrinele fast food-urilor lor sunt atât de îmbietoare că te fac să salivezi chiar de ești sătul. Înapoi spre Mestre tot cu regionalul am venit în aceleași condiții explemplare, tot cu Eros Ramazzotti în urechi.

Concluzii:

  • se spune că Bologna este orașul cu cel mai ridicat nivel de trai din Italia și din cauza condițiior foarte bune de locuit și petrecere a timpului liber, acest lucru se vedea pe fața oamenilor, apropo, italienii par cei mai relaxați oameni pe care i-am văzut ever.
    știu cât de greu se urcă în turnul acela, dar trebuie, dacă vrei să vezi ce n-ai mai văzut.
    orașul a fost mai mult decât o mare surpriză.

Ziua 4: Mestre-Treviso-Cluj

Era ziua plecării și totul era așa de trist. Eu eram noslagică deja după zilele noastre italiene și nici nu părăsisem Italia încă. Pe lângă asta eram foarte obosiți și chiar i-am zis lui Clau că ar fi fost superb să fi mers după aceste zile pline de plimbări, măcar încă vreo 3 la Lido di Jesolo la Adriatică că oricum era tare aproape. În acest fel ne-am fi odihnit și vacanța ar fi fost completă. Altădată…

De la hotel am mers să luăm autobuzul spre Treviso, dar cam complicat căci nu am știut exact unde oprește. Așa că am dat o raită prin Mestre, prin Piazza 27 Octobre și am întrebat din 3 în 3 m de unde se ia autobuzul. Noroc că am plecat mai devreme de la hotel și nu ne-am panicat că pierdem avionul. Cu această ocazie am văzut bine și orășelul Mestre, care e destul de mare și de frumos, nu doar un satelit al Veneției. Până la urmă am mers la gară că știam că acolo oprește sigur busul, însă surpriză….venea doar la 10: 25 când teoretic noi ne-am plănuit să fim în aeroport. Dar până la urmă a fost bine căci am ajuns la timp pentru îmbarcare, poate și din cauză că de data acesta ne-a dus pe autostradă și nu prim orășele ca înainte cu 4 zile.

Zborul sper Cluj a fost la fel de bun, iar panorama asupra Veneției a fost fără cuvinte. Noroc că ne-am așezat exact pe parte care trebuie, că pe cealată parte nu se vedea. Cred că amintirea cu Veneția văzută din avion va rămâne cea mai vie din toată această excursie.

Concluzii generale:

  • Italia e foarte frumoasă și complexă, dar are prea mulți imigranți de toate națiile, care pot fi agasanți (mai ales în Veneția unde încearcă să-ți vândă diverse), dar turiștii sunt cei care o aglomerează exagerat.
  • orașele pe care le-am vizitat mi-au lăsat o impresie bună și amintiri de neșters de nici nu aș putea să zic care mi-a plăcut mai mult, deși îl tot întrebam pe Clau ce anume i-a plăcut lui.
  • drumurile din Italia sunt foarte bune, iar rețeaua de trenuri extrem de bine pusă la punct.
  • italiencele văzute pe stradă nu sunt foarte frumoase, dar sunt foarte aranjate și elegante, mai ales cele trecute bine de 40 de ani happy
  • daaaa, chiar toti cerșetorii sunt români happy dar au învățat bine italiana.
  • te descurci cam peste tot în engleză, dar îi înțelegi chiar și în italiana și de nu știi o boabă.
  • spiritual m-am întors mai bogată, financiar…nici nu mai contează big grin

P.S. Mai multe imagini din frumoasa Bologna, găsiți aici!

Continue Reading

ITALIA: Verona & Padova

Deși ziua precedentă cu vizitarea Veneției ne-a sleit de puteri, duminică dimineața am fost sus la 7 și am luat rapid micul dejun căci aveam planuri mari.

Ziua 2: Mestre-Verona-Padova-Mestre

Îi promisesem lui Clau că mergem cu EuroStar la Verona, chiar dacă biletul a fost 16 euro/pers/dus. La 9:02 aveam tren (îmi notasem de pe site mersul și orele potrvite pentru noi). Normal că fiind mai repede cu jumate de oră în gară am cumpărat bilet, dar nu am spus și pentru ce oră, foarte amuzant că era pentru 8:35 și a plecat exact când am apărut noi pe peron. Ironic, știu, dar sincer, făceam un atac de panică dacă pierdeam peste 35 de euro, brrr. Noroc că la ei se pot schimba biletele lejer și fără să plătești nimic în plus. Așa că la ora stabilită am plecat cu 200 de km/h spre Verona cu trecere prin Vicenza. Peisajul este superb, pădure, orășele clădite de deal, iar în depărtare munți foarte înalți. Am ajuns într-o oră la Verona, iar din gară am luat bicicletele (gratuit, așa am aflat de la Infopoint) cu care am mers până la Arenă. Aici am răsuflat ușurați căci am constatat că sunt ceva mai puțini turiști decât la Veneția, dar asta a durat doar o oră căci pe la 11 s-a umplut și aici. Am “parcat” bițele în fața arenei romane și am luat-o la pas prin Verona. Minunat oraș, străduțe curate foc, altă viață! Am trecut pe la statuia lui Dante, iar apoi pe la casa Julietei. Deși nu am mai urcat la celebrul balcon, am făcut poză cu statuia din bronz a Julietei căreia dacă îi atingi sânul cică aduce noroc în dragoste. Nu vreți să știți câți au pus mâna pe sânul ăla, dar strălucea de curățenie față de celălalt.

Luându-ne în primire bițele am mers până la Palazzo Vechio, o minunăție din cărămidă, unde niște români ne-au făcut poze la amândoi (asta a fost o problemă a excursiei, fiind doar noi apare doar câte unul în poză). Apoi am mâncat cea mai bună înghețată de alune ever, pe o băncuță la umbră.

Am plecat zâmbind din Verona pentru că urma să ne oprim la Padova căci văzusem eu niște fotografii de acolo și mi s-a părut o drăgălășenie de oraș și nu mă înșelasem. Tot cu EuroStar și până la Padova unde învârtindu-ne aiurea cam 40 de minute să găsim centrul ne-a venit totuși ideea să luăm un tramvai care ne-a dus chiar în Piazza Prato della Valle. În imediata apropiere se află și frumoasa biserică San Antonio unde am prins și slujba de duminică după masa. Mi s-a părut o bijuterie arhitecturală biserica care din afară nu pare ceva grandios, dar dacă intri te șochezi. În rest, Piazza mai găzduiește și Basilica di Santa Giustina (cred că așa îi zice) și un parc imens înconjurat de apă. Îmi imaginez Padova ca un oraș universitar mai mic decât Clujul, dar cu mult mai cochet.

Deși am zis că luăm o pizza în Padova ne-am păstrat pentru Mestre, unde la întoarcere am intrat într-un local cu chelneri glumeți și cu mulți români care luau masa acolo. Clau și-a achiziționat de la local și un pahar de Cola supresize.

Dacă nu aș fi numărat bășicile de pe tălpi, aș fi zis că am avut parte de o zi chiar minunată happy

Concluzii:

  • Verona e mult mai frumoasa decât am crezut, iar dacă ajungi acolo înainte de prânz chiar poți să o vizitezi fără să te lovești de turiști la tot pasul.
    la Casa Julietei e aglomerație mare, iar ca să urci la balcon te costă cam 6 euro/pers, mult după umila mea părere.
    o poți vizita într-o zi, dar dacă ai ocazia să rămâi peste noapte merită să mergi la unul din concertele ce se organizează pe Arenă.
    Padova e “micuță și drăguță”, la 20 de Km de Mestre, dacă se ajunge în zonă e musai să se viziteze.

P.S. Mai multe imagini din Verona pot fi văzute aici, iar din Padova chiar aici winking

Continue Reading

ITALIA: Veneţia

Am așteptat aceste 4 zile în Italia de vreo două luni, din momentul în care ne-am luat biletele de avion. De atunci am tot plănuit ce și cum vom vedea și vizita. Știam că 4 zile nu e mult, de aceea am vrut să profităm de fiecare secundă petrecută acolo.

Ziua 1: Cluj-Treviso-Mestre-Veneția-Mestre

Mai devreme de ora 9 noi eram deja în aeroport deși zborul era la 11:15. Pentru mine a fost primul zbor, dar cum Clau avea multe la activ detașarea lui m-a făcut să urc în avion fără emoție. Mi-au plăcut tare mult decolarea, zborul și aterizarea. Având în vedere că a fost un zbor low cost mă așteptam să se întâmple ceva aiurea, dar a fost mai mult decât bine ajungând chiar mai repede la Treviso cu vreo 10 minute. De aici pentru 6 euro/persoană am luat chiar de la ușa aeroportului un autobuz direct la Mestre, care a făcut cam 30 de minute și ne-a transportat prin niște orășele foarte drăguțe, cochete și apropiate unele de altele. La Mestre, noi am coborât la gară deși autobusul probabil mai oprea și-n alte locuri. De la gară în 15 minute pe jos am fost la hotel. Cazarea aleasă la Hotel Centrale, 3 stele, a fost rezolvată de-o lună, astfel că am plătit doar 198 euro/3 nopți/cameră dublă + mic dejun. Hotelul nu e luxos, dar la acest preț eu nu am așteptat mai mult. A fost suficient, prosoapele ne-au fost schimbate zilnic, deși nu am cerut asta, se făcea zilnic curat în cameră, iar din punctul meu de vedere am plecat sătulă de la micul dejun. Ce a fost impresionant a fost capacitatea hotelului, avea cred 600 de camere. Asta e mult pentru un hotel așezat în centrul orașului. În fine, am urcat în cameră numai să ne lăsăm bagajul și să ne schimbăm, căci am uitat să zic, dar din momentul în care am coborât la Treviso mi-am dat seama că vom îndura ceva călduri.

Direcția Veneția, dar nu înainte de a ne plimba de beznetici prin Mestre să găsim o tutungerie de unde să cumpărăm bilete de autobuz. Era cam ora 14 și la ei la acestă oră aproape toate magazinele sunt închise până pe la 15-15:30. După vreo 40 de minute găsim bilete și plecăm încântați. Din centru pornim spre Piazzale Roma locul în care trebuia să luăm vaporetto spre lagună. Pentru 6,5 euro/persoană vaporetto ne-a dus până în Piazza San Marco, dar deja de la Podul Rialto nu mai puteai respira de turiști. Când am coborât am realizat că turiști + căldură nu e = romantism. Probabil, pentru a vedea orașul la adevărata valoare trebuie să mergi într-o altă perioadă. Dar totuși ce-am văzut mi-a plăcut. Canal Grande plin de gondole e o bijuterie, apa mării are o culoare fantastică, iar Piazza San Marco e grandioasă. Te simți ca o furnică mică, mică. Mie mi-a plăcut la nebunie mirosul de apă din Veneția chiar dacă mulți spun că e insuportabil. Miroase a mare, a briză, chiar mi-a plăcut foarte tare, mai ales din vaporetto avea o mireasmă aparte, oi fi eu mai ciudată, dar….

În Piazza San Marco am făcut câteva poze și mi-am luat o mască specifică, apoi am vrut să intrăm în catedrală dar era o coadă care dădea în Canal Grande, iar la cele aprox. 40 de grade nu am vrut să mă aleg cu o insolație, așa că am zis că mergem să ne plimbăm pe străduțe și venim înapoi. Străduțele sunt fantastice, pline cu magazine și tarabe, dar și mai pustii cele unde turiștilor le-a fost lene să ajungă. De pe o străduță pe alta am ajuns la Podul Rilato pe sub care am trecut cu vaporetto. Dacă nu ai grijă te poți rătăci foarte ușor pe străduțele alea.

Când ne-am întors, am urcat în Campanile di San Marco, 3 euro/persoană, cu lift. Priveliștea de sus e amețitoare, Veneția e superbă de sus, dar și turiștii par chiar mai mulți. Am stat mult acolo sus, era mai răcoare și am avut ce admira, numai cât am stat noi acolo au trecut vreo 4 vapoare de croazieră gigantice. După ce am coborât am avut surpriza să constatăm că marea Catedrală San Marco se închisese sad Eh, dacă va fi o dată viitoare, măcar a mai rămas ceva de văzut.

Am plecat să ne plimbâm pe principalul loc de promenadă, chiar pe țărm făcând poze și urmărind vapoarele. Pe la 18 ne-a dat în gând să mergem să vedem Murano și Burano, dar ni s-a comunicat că e prea târziu, oricum nu era în planul inițial, deci ne-am continuat plimbarea prin Veneția, cu Clau urlând după mine că îi era foame și era obosit. Ideea era să plecăm cu întuneric din Veneția ca să o văd noaptea. Așa că pe la ora 20 am luat masa pe mal la un local OK, nimic mai mult, care nu percepea taxă de restaurant (știam de acasă că se percepe așa ceva). Eu am luat o pizza, iar Clau lasagna, dar oricum la ce oboseală acumulasem mâncarea a contat ceva mai puțin.

Pe la ora 21 am părăsit Veneția, Clau m-a făcut să promit că nu mai fotografiez nimic ci doar savurez înserarea. Drumul de întoarcere a fost superb, luminile care se reflectau în apă îi dădeau un aer aparte, m-am bucurat de drum chiar dacă am stat în picioare. Ajunși la hotel am căzut rupți, dar știam că mai urmează câteva zile.

Concluzii:

  • Veneția se poate vizita cât de cât într-o singură zi, eventual mai rezervi o zi pentru Murano și Burano, dar noi nu am ținut neaparat
    este foarte frumoasă, dar exagerat de luată cu asalt de turiști
    view-ul din turn (Campanile) face toți banii
    regret că nu am intrat în catedrală și că nu am simțit în aer romantismul, chiar nu știu cum cele mai multe cereri în căsătorie au loc la Veneția
    în rest, Veneția trebuie să fie pe lista de vizite a oricui, pe lista mea era în Top 3 happy

P.S. Mai multe poze pot fi văzute aici!

Continue Reading