Am senzația că voi plânge anul asta după săptămânile ce au trecut, după felul în care am fugit prin ele și prin întâmplările lor, după mine cea care a simțit că n-are loc și timp să respire în iureșul evenimentelor ce s-au petrecut. Și voi plânge tocmai pentru că mie îmi place așa, îmi place să știu exact câte vene îmi trec prin picioare, să le văd, să le pot numără și să le simt pulsând și să văd că oboseala nu e în zadar, că ea mi-a adus bogăție și liniște sufletească chiar dacă am fost mai mult pe drumuri decât acasă :) Știu că sunt oameni care nu vor pricepe cum e să te liniștească agitația, dar aceia nu cred că mă cunosc…
