Un Paște Fericit!

Când voi o să citiți urarea mea, eu deja probabil sunt la Ineu, savurându-mi cappuccino-ul de dimineață cu mami, ea spunându-mi că nu are timp să stea la bârfă pentru că trebuie să facă friptura, să fiarbă șunca și eventual să frământe cozonacul, iar eu spunându-i că singurul lucru care mă interesează este să vopsim ouăle în cele mai vii și frumoase culori, să nu se streseze cu celelalte căci oricum nu mâncăm mai mult ca în alte zile și că zilele de sărbătoare au tot 24 de ore :))
 
Când voi citiți asta eu probabil mă voi ruga să fie timp frumos și vreme destulă să mă văd cu toți ai mei de acasă, cu familia, cu rudele, cu prietenii și nu în ultimul rând cu mine, pentru că mai nou de fiecare dată când mă întorc la Ineu nu am timp de mine nici 5 minute, sunt într-o fugă continuă de la unul la altul, mânânc puțin și dorm și mai puțin… dar e așa de frumos, că mi se pare că abia acum plecată “de tot” de acasă savurez Ineul așa cum ar fi meritat tot timpul.
 
Așadar, dragii mei… vă doresc o Sărbătoare frumoasă, dacă se poate acasă și cum îmi place mie să spun la sărbători: “cele rele să se spele, cele bune să se adune…”. Poate o să mergeți să luați lumină, poate nu, dar să nu uitați că cea mai puternică lumină vine din sufletele noastre și trebuie să o ținem aprinsă mereu nu doar de Paște. Acesta este până la urmă darul divin…
 

Craciun fericit !!!

Sunt acasa la Ineu unde viata e mai frumoasa fara net, doar uneori mi-e dor de blog si implicit de voi :)

Vreau sa va urez tuturor SARBATORI FERICITE !!! (nu vreau sa mai zic altceva pentru ca sper ca fiecare stie ce are de facut pentru ca zilele care urmeaza sa fie deosebite).

Pun o vorba buna pentru fiecare la Mosu’

CRACIUN FERICIT !!!

Săptămâni fără…

…net, blog, mail, laptop şi Cluj.
Sunt la Ineu, în faţa vechiului şi dragului meu calculator. Nu v-am spus dar după cele 4 zile din Italia ne-am întors la Cluj doar ca să ne tragem sufletul două zile şi apoi am pornit spre Constanţa cu maşina, (pentru mine fiind o super experienţă pentru că am condus tot drumul numai eu în premieră pe aşa o distanţă). Excursia de la mare a sosit pe neaşteptate, dar a fost frumoasă ca toate lucrurile mai puţin plănuite. Am peste 1000 de poze făcute cam în 5 zile (cu tot cu cele ale prietenilor cu care am fost), poze pe care am să le încarc pe Picasa imediat ce ajung la Cluj, adică colo pe luni. Am multe de povestit şi din această a doua parte a vacanţei.
Şi deoarece de la mare am venit direct la Ineu vă las pentru că am poze de arătat familiei (lor trebuie să le arat şi pe cele din Italia, deci, muncă nu glumă), poveşti de relatat şi noi sentimente de trăit aici, acasă, unde timpul zboară mult prea repede.
Ne citim luni, când vor reîncepe săptămâni cu net, blog, mail, laptop şi Cluj…

Amintirile de la DEAL

O să las pozele să vorbească despre verile în care cei 7 Km până la DEAL păreau că se fac în 10 minute. O să las niște imagini să vorbească în locul meu despre niște veri care au contat enorm pentru fiecare dintre noi.
De ce acum?
Pentru că e vară, e vacanță, sunt 30 de grade care ne găsesc în birouri sau săli de curs, în apartamente sau mall-uri și nu în natură, la iarbă verde. Pentru că a trecut multă vreme de când n-am mai fost la DEAL pe jos cu rucsacele în spate și cu paletele de badminton în ele, pentru că mi dor de “clisă friptă”, de pădure, de jucat mimă la 12 noaptea, de râs cu lacrimi și pentru că mi-e dor de “noi” cei de atunci, cei care se bucurau de lucrurile simple și credeau că cele complicate nu vor veni niciodată.
Pfiuuuu, hai gata cu melancolia,
Să domnească veselia…ca atunci :)) (făcui și versuri) :))





RoRo și Norișor.

Acu’ 3 săptămâni când am fost la Ineu mi-am fotografiat animăluțele: cățelușul RoRo și motănelul Norișor. Sunt niște scumpi și chiar nu-mi imaginez să stau la casă fără să am câteva animăluțe care să se plimbe voios prin curte :)


Remember, după 6 ani.

Ideea acestui post mi-a venit ieri seară după ce am vorbit cu mami la telefon și mi-a zis că e în centru să vadă deja celebra paradă a celor de clasa aXIIa care au banchetul de final de liceu. Parcă ieri eram eu în locul lor, defilând mândră de mine pe o căldură toridă de vineri 15 iunie. N-am să uit niciodată.
Știu doar că nu am plâns la banchet pentru că am plecat cu 15 minute mai repede adică pe la 6 dimineața și într-un fel regret asta, dar pe de altă parte poate a fost mai bine așa pentru că îmi aduc aminte de colegii mei cu veselie maximă.
Nu știu exact ce a însemnat liceul pentru mine, nici nu-mi dau seama dacă a fost cu adevărat cea ma frumoasă perioadă din viața mea, dar în acel iunie din 2003 a fost cu siguranță ceva magic. Ultima teză, ultimele medii încheiate, ultimele pauze călare pe caloriferul din fața clasei, ultimele ore, meciul cu profesorii, ultima săptămână de școală, sonetele, serenadele, balul absolventului, banchetul. Toate consemnate în albuml meu, care îmi place la nebunie și-l răsfoiesc cu plăcere de câte ori am ocazia.
Da, astea au fost frumoase, mai frumoase și mai intense decât tot ce trăisem până atunci și poate și decât o parte din ce am trăit după. De 6 ani încoace în perioada aceasta mă gândesc cu nostalgie la ce s-a întâmplat atunci și nu-mi vine să cred că au trecut anii ăștia peste mine. S-au îndeplinit oare visele mele de atunci? Mă gândeam oare că acum voi fi aici cu succesele și insuccesele mele? Cât am crescut de atunci?
Îmi amintesc perfect sentimentul pe care l-am avut când am îmbrăcat rochia de banchet (prima mea rochie lungă), sentimentul pe care l-am simțit când am văzut cu cât drag mă privea mama mea, cât de mândră era de mine, tristețea că tati nu era, încântarea că era și Clau cu mine, recunoștința prietenilor care au venit să mă vadă fie că ei terminaseră deja, fie că urmau să tremine în anii următori. Fantastic, un amalgam de sentimente și toate profunde…
Aceasta a fost ultima mea zi de liceu. Ce a urmat după: BAC-ul, Admiterea, vacanța foarte scurtă m-au făcut să înțeleg că atunci începea greul, iar cei 12 ani de școală aveau să râmână doar amintiri ce nu pot fi uitate. Pe ultima filă din albumul meu chiar am scris: Să lăsăm trecutul să fie trecut, dar să nu-l uităm niciodată…

Am hotărât să transform aceată postare într-o leapșă și să o trimit Tomatei, Liei și lui Luci îndemnându-i să ne împărtășească cu nostalgie (și dacă se poate cu poze) experiența ultimei (ultimelor) zile de liceean.

Eu și Flori la braț cu Cătă prin centrul Ineului. În fața noastră Cori și Ildy, în spate cu roșu Mana.

Împreună din clasa I. Claudița, eu și Flori.

Pe catedră în ultima săptămână.

Pe scaunul de la catedră. Consider că această poză mă reprezintă în totalitate :)

Jurnal de primăvară

Atât de repede a trecut vacanța de primăvară cu Paștele ei cu tot, că ajunsă ieri seară în Cluj mi s-a părut că nici n-am plecat. Cele 4 zile la Ineu au fost tare scurte chiar dacă începeau pe la 9 dimineața și se terminau târziu în noapte. În mare am reușit să mulțumesc pe toată lumea, am fost pe unde mi-am propus, chiar dacă pe unii i-am supărat că n-am reușit să-i vizitez (sorry Luci) sau pe alții că n-am prea stat pe acasă (sorry Mom), per ansamblu vacanța a fost reușită și extrem de plină.
Vineri seara ne-am reunit toată strada și am plecat cu mașinile în Deal nostalgici după vremurile când făceam același drum cu bicicletele sau chiar pe jos. A fost superb, am râs cât pentru o lună. Păcat că ploaia venită ad hoc ne-a trimis așa de repede acasă, însă ideea în sine a fost reușită.

Duminică de Paște am crezut că vom petrece numai în familie. Eh, n-a fost să fie. De dimineață am fost cu mami la Biserică, iar de pe la 13 am “buhălit” pe la Tauț la finii noștri și la baraj, iar apoi din nou prin Deal cu altă tură de prieteni. Am mâncat “clisăfriptă”, am râs de oameni puțin mai “veseli”, am cules liliac și m-am bronzat ca tractoriștii…dar a fost bine :)



Aș mai fi stat, recunosc…că deja a început să-mi fie dor de Ineu de când am ieșit din curte. Dar știu că “orice casă devine cea mai frumoasă în momentul în care pleci din ea” :( și la fel mi se întâmplă și cu Dealul, cu “colna” de acolo. De fiecare dată când merg mă gândesc că poate ar fi printre ultimele dăți, nu de alta dar viața ne poartă tot mai departe…(poza cu liliacul e de pe scările de la Deal).