Places I like

Răzvan Marc, realizatorul şi prezentatorul de la BAZAR, creatorul CLEVER TRAVEL şi-a făcut blog, iar eu abia acum am descoperit. După ce m-am plimbat prin postările lui, prin locuri super pe unde are norocul să ajungă, am dat peste un post unde a făcut un TOP 10 al locurilor care-i plac la nebunie. El chiar are ce să scrie, pentru că a văzut cam tot GLOBUL şi nu exagerez, dar ce mi-a plăcut e că a dat încărcătura sa emoţională locurilor, a dovedit că fără implicare afectivă din partea omului unele locuri pot părea fără substanţă.
În mod normal, EU, pentru că nu am văzut foarte multe n-aş avea de unde scoate un TOP 10.
Şi totuşi…

LOCUL 10

Bucureşti, Cişmigiu, iulie 2007.
Pentru că nu e chiar aşa oribil cum se spune, pentru că sunt unele locuri extrem de plăcute şi pentru că am mâncat pe o băncuţă acolo trufe negre de la Capşa fără să îmi pese dacă mă murdăresc pe la gură.

LOCUL 9

Timişoara, Piaţa Operei, iulie 2008.
Pentru că ar fi fost o obţiune minunată dacă nu era Clujul, pentru că merg acolo mereu cu plăcere, am mulţi foşti colegi, prieteni vechi, e aproape de Ineu şi e frumoasă că o mândră din Banat.

LOCUL 8

Maramureş, Săpânţa, mai 2007.
Pentru că probabil e singurul cimitir din lume care nu te face să fii trist, pentru că am mers atât de departe cu sadismul că mi-am luat acasă replica din lemn la scară mică a unei cruci de acolo, pentru că e ceva ce nu vezi în fiecare zi şi mi-a luat destul de mult până să ajung acolo.

LOCUL 7

Oradea, Primăria, mai 2007.
Pentru că fie că-mi place fie nu am stat mai mult sau mai puţin 4 ani acolo, am cunoscut persoane de care o să rămân legată pe viaţă, pentru că am priceput că trebuia neaparat să trec pe aici ca să pot ajunge mai departe şi pentru că mi-a întărit convingerea că oraşele din vest sunt cele mai frumoase.

LOCUL 6

Delta Dunării, Plaja dinspre Mare de la Sfântul Gheorghe, august 2007.
Pentru că mi-am dorit să văd Delta de multă vreme, pentru că am vrut să stau cu un picior în Mare şi cu unul în Dunăre, pentru că plaja minunată din poză e liniştită, iar eu aveam nevoie de linişte mai mult decât credeam. Nu ştiu cum să-i mulţumensc mării pentru valurile din săptămâna aceea.

LOCUL 5

Bupapesta, Parlamentul, iulie 2007.
Pentru că a trebuit să vin din nou la Budapesta să realizez ce perlă e, pentru că a fost cadoul meu neaşteptat de după licenţă, pentru că m-aş întoarce acolo oricând, pentru că nu o să uit niciodată plimbarea cu vaporaşul admirând Dunărea în asfinţit.

LOCUL 4

Viena, Palatul Hofburg, mai 2007.
Pentru că sunt atâtea motive să o iubeşti că nu încap aici nici să mă dau de 3 ori peste cap, pentru că e cea mai frumoasă amintire din toţi cei 4 ani de facultate, pentru că am făcut 700 de poze la care mă uit destul de des, pentru că a fost un vis devenit relitate şi pentru că oriunde păşeşti acolo e rost de un WOW.

LOCUL 3

Clujul noaptea văzut de la Belvedere, octombrie 2008.
Pentru că momentan e casa mea, e locul unde încă încerc să-mi găsesc un rost, pentru că mă face măndră de Transilvania, pentru că m-am îndrăgostit de el cănd l-am văzut exact din locul de unde e făcută poza.

LOCUL 2

Undeva spre Ineu, ianuarie 2009.
Eu i-am zis Apus de Iarnă, pentru că drumul spre casă indiferent de unde ai veni este minunat şi pentru că eu mă bucur că încă pot să simt asta.

LOCUL 1

Ineu, Podul de fier, iunie 2007.
Pentru că Ineu va însemna acasă indiferent câte alte case o să am, pentru că acolo m-am născut, am crescut, am acei prieteni ca niciunde în altă parte, pentru că familia mea e acolo, pentru că cele mai frumase amintiri le am de acolo, pentru că unele amintiri nu le mai pot avea din altă parte şi pentru că acolo am râs şi am plâns cel mai mult. Pentru că acolo am petrecut cei mai fericiţi şi lipsiţi de griji ani de până acum fără să ştiu asta.

Nu-mi pierd speranţa, vor fi şi alte locuri pe care să le iubesc, pe care sper să le vad nu doar în poze, pe care sper să le pot aprecia la justa valoare, dar acestea vor fi mereu parte din mine.

Weekend la Ineu

Am ajuns la Ineu mai devreme decât am crezut după vacanța de iarnă. Am prins la plecare o vreme absolut minunată cu soare strălucitor, 15 grade de februarie și un drum uscat pe care l-am făcut în 4 ore jumate. Paradoxal dar la întoarcere deși a plouat tot drumul am făcut doar 4 ore dar, noh…
Ce am făcut la Ineu:
-am stat la povești cu mami până la 2 jumate noaptea
-evident sâmbătă abia m-am trezit la 10 jumate să merg la pensat
-am mâncat tocăniță de pui și spanac cu ficăței, ceea ce la Cluj nu gătesc
-am ascultat Vonda Shepard, asta după ce a plecat Clau de la mine
-mi-am complectat colecția de poze de pe calculatorul de la Ineu
-am fost la Chilian
-am ieșit sâmbătă seara la River la suc cu felete și Cristi și am aflat că a murit Mâneran și d-na Bocșa
-am făcut popcorn la micro și am stat cu ai mei la bucătărie până la miezul nopții
-l-am vazut pe Dulhaz la volan
-am văzut mașinuța lu Adina, dar l-am întâlnit și pe Tibi chiar înainte de plecare
-mi-am depășit recordul de viteză la întoarcere, nu zic cât, dar E
Ce am făcut după ce am ajuns la Cluj:
-am despachetat
-și am așteptat 2 ore să vină curentul să pot intra pe net, că deh la Ineu n-am.

De la Ineu

Nu vreau să zic decat că sunt la Ineu în plină sărbătoare. Am reuşit să fac lucrurile pe care mi le-am propus pentru perioada asta şi uite că deja pot spune că acest Crăciun a şi trecut. Aşteptăm Revelionul care ştim că va trece la fel de repede. Am numai cate un strop de net pe care-l iau în porţii mici să pot intra şi ziua următoare, dar poate într-un fel e  mai bine că am scăpat de verificatul mailului din 5 în 5 minute pe care-l prestez la Cluj. De azi într-o săptămană o să ne pregătim deja de întoarcere la viaţa post sărbători şi inerentele preocupări zilnice. De aceea vreau să profit la maxim de zilele care au mai rămas din 2008, să mă odihnesc şi să stau cu familia şi prietenii.

Sărbători Fericite în continuare tuturor şi Anul care vine să aducă tuturor după dorinţe. Poate realizăm că important e să ne dorin ce avem şi ce putem avea şi să lăsăm naibii lucrurile imposibile.
HAPPY…
1 9 10 11