Remember, după 6 ani.

Ideea acestui post mi-a venit ieri seară după ce am vorbit cu mami la telefon și mi-a zis că e în centru să vadă deja celebra paradă a celor de clasa aXIIa care au banchetul de final de liceu. Parcă ieri eram eu în locul lor, defilând mândră de mine pe o căldură toridă de vineri 15 iunie. N-am să uit niciodată.
Știu doar că nu am plâns la banchet pentru că am plecat cu 15 minute mai repede adică pe la 6 dimineața și într-un fel regret asta, dar pe de altă parte poate a fost mai bine așa pentru că îmi aduc aminte de colegii mei cu veselie maximă.
Nu știu exact ce a însemnat liceul pentru mine, nici nu-mi dau seama dacă a fost cu adevărat cea ma frumoasă perioadă din viața mea, dar în acel iunie din 2003 a fost cu siguranță ceva magic. Ultima teză, ultimele medii încheiate, ultimele pauze călare pe caloriferul din fața clasei, ultimele ore, meciul cu profesorii, ultima săptămână de școală, sonetele, serenadele, balul absolventului, banchetul. Toate consemnate în albuml meu, care îmi place la nebunie și-l răsfoiesc cu plăcere de câte ori am ocazia.
Da, astea au fost frumoase, mai frumoase și mai intense decât tot ce trăisem până atunci și poate și decât o parte din ce am trăit după. De 6 ani încoace în perioada aceasta mă gândesc cu nostalgie la ce s-a întâmplat atunci și nu-mi vine să cred că au trecut anii ăștia peste mine. S-au îndeplinit oare visele mele de atunci? Mă gândeam oare că acum voi fi aici cu succesele și insuccesele mele? Cât am crescut de atunci?
Îmi amintesc perfect sentimentul pe care l-am avut când am îmbrăcat rochia de banchet (prima mea rochie lungă), sentimentul pe care l-am simțit când am văzut cu cât drag mă privea mama mea, cât de mândră era de mine, tristețea că tati nu era, încântarea că era și Clau cu mine, recunoștința prietenilor care au venit să mă vadă fie că ei terminaseră deja, fie că urmau să tremine în anii următori. Fantastic, un amalgam de sentimente și toate profunde…
Aceasta a fost ultima mea zi de liceu. Ce a urmat după: BAC-ul, Admiterea, vacanța foarte scurtă m-au făcut să înțeleg că atunci începea greul, iar cei 12 ani de școală aveau să râmână doar amintiri ce nu pot fi uitate. Pe ultima filă din albumul meu chiar am scris: Să lăsăm trecutul să fie trecut, dar să nu-l uităm niciodată…

Am hotărât să transform aceată postare într-o leapșă și să o trimit Tomatei, Liei și lui Luci îndemnându-i să ne împărtășească cu nostalgie (și dacă se poate cu poze) experiența ultimei (ultimelor) zile de liceean.

Eu și Flori la braț cu Cătă prin centrul Ineului. În fața noastră Cori și Ildy, în spate cu roșu Mana.

Împreună din clasa I. Claudița, eu și Flori.

Pe catedră în ultima săptămână.

Pe scaunul de la catedră. Consider că această poză mă reprezintă în totalitate happy

You may also like

2 comentarii

  1. O să încerc mâine pe blog să îmi reamintesc ce a fost acum 11 ani, în acea vară de '98 când piesa de rezistenţă a anotimpului a fost "Vine Vara" de la Parlament…!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.