Pentru mine, Parisul…

Pentru mine, Parisul va însemna tot ce am scris aici, după ce m-a primit în el pentru a doua oară. Și pentru totdeauna! Parisul meu va fi acel Paris văzut în 2009 și mai apoi în 2012 și refuz să cred că el va deveni altfel… vreodată! Nicio crimă și niciun masacru nu mă va face să văd Parisul cu alți ochi. Nu pot ei să urască și să distrugă, cât putem noi iubi!

paris1

Citește mai departe

O nouă toamnă și a noua toamnă la Cluj

Nu a fost și nu este o toamnă tipică nici măcar dacă vorbim de vreme, ce să mai amintesc de vremuri!? Din păcate este și o toamnă foarte tristă la nivel #colectiv. Nu cred că-mi amintesc una la fel în România ultimilor 25 de ani. Dar nu pot să vorbesc despre asta. Nu pot, nu cred ca sunt în măsură să o fac, deși toată lumea pare că o face. toamna 2

Citește mai departe

Cum a fost cel mai recent 20 octombrie

Deja de câteva zile, a zburat acel zero de lângă 3 și am început din nou numărătoarea până la final de decadă. An de an îmi place să mă joc de-a “20 octombrie pe 20 octombrie” cu propria memorie, răscolind albume și retrăind întâmplări. Dar pur și simplu, de data asta n-am simțit nevoia. Și chiar dacă aș fi simțit nevoia, cred că n-aș fi găsit forma corectă de a savura jocul…

tumblr_m49fbby6zy1rpb392o1_500

Citește mai departe

Îi mai număr o toamnă într-o zi cu soare!

Nu-mi aduc aminte să fi plouat în ultimii ani de Ziua Crucii și de Ziua Ei. N-au fost nori, n-a fost furtună, decât liniște și pace. Mă uit la cerul albastru și la soarele ce mă încălzește, simt vântul de toamnă blândă ce mă mângâie ori aroma dulce a cafelei cu miere și mă gândesc la Ea. Și mă bucur că E chiar dacă nu-i cu mine decât uneori, câteva zile pe an…

maman

Citește mai departe

4 ani pe 4 iunie (and some highlights)

De la nuntă, desigur, că overall vor fi cam… 14 la toamnă. Imediat am petrecut mai mult timp împreună decât separat :D Mă gândeam la un articolaș pentru ziua asta a noastră, dar cum sudul Italiei ne-a ocupat tot timpul zilelor trecute (a fost și în scop de aniversare), m-am trezit azi că tot ce am crezut că voi scrie și voi urca pe blog nu e nicidecum ce am sperat să fie. Oricum îmi prind urechile în 14 ani de fotografii și amintiri, așa că ne limităm la cei mai recenți 4 ani în câteva fotografii de colecție ;)

4 iun

Citește mai departe

Să strâng în brațe timpul

Ne pregăteam să mergem de Crăciun la Ineu. Asta a fost cu aproape 5 luni în urmă. Apoi numai ce văd că mă pregătesc să merg de Paște la Ineu… Aseară doar ce m-am întors din minivacanța de 1 mai, iar acum sunt tot mai insistent întrebată unde o iau din loc în vacanța de vară. După asta mă văd iar pregătindu-mă să merg la Ineu de Crăciun, apoi de Paște (care apropo va fi pe 1 mai anul viitor, deci le combinăm), apoi vin vacanțele și tot așa…

time

Citește mai departe

Acasă, aproape. Aproape, departe.

Hora de la Ineu din a doua zi de Paște a împlinit anul acesta 96 de ani. Știu că peste 4 ani, în a doua zi de Paște, trebuie să fiu la Ineu pentru centenar. Uite, promit solemn, cine vrea să se întâlnească cu mine peste 4 ani, mă găsește la Ineu în ziua a doua de Paște, la Horă… Poate îmi fac curaj și o să joc. Sau poate nu :)

hj

Citește mai departe