Îi mai număr o toamnă într-o zi cu soare!

Nu-mi aduc aminte să fi plouat în ultimii ani de Ziua Crucii și de Ziua Ei. N-au fost nori, n-a fost furtună, decât liniște și pace. Mă uit la cerul albastru și la soarele ce mă încălzește, simt vântul de toamnă blândă ce mă mângâie ori aroma dulce a cafelei cu miere și mă gândesc la Ea. Și mă bucur că E chiar dacă nu-i cu mine decât uneori, câteva zile pe an…

maman

La mulți ani, mamă dragă! La cât mai mulți ani, alături de mine! Sper să-ți pot aduce în viață încă pe atâtea bucurii pe cât spui că ți-am adus deja prin simplul fapt că exist și sper ca toate acestea să te găsească cel puțin la fel de sănătoasă și la fel de… tânără!

Vremea se tot ține după noi, tu tot întinerești și lasă-mă să-ți spun că la fel și eu happy Și deși zice lumea că nu semănăm nici fizic, nici ca fel de a fi, să știi că de multe ori mă opresc din ce fac și îmi dau seama că te regăsesc în mine destul de mult. Și zâmbesc, pentru că într-un final nici nu contează cât mi-ai dat, deși tare îmi doresc puterea ta de a merge mai departe, indiferent cât de critice sunt circumstanțele. Da, îmi doresc să regăsesc în mine puterea asta a ta, deși nu m-aș supăra dacă viața nu m-ar pune să o folosesc, așa cum deseori te-a pus pe tine.

A! Și nu uita să mă ții mereu în brațe, chiar și cu gândul, căci oricât de greu mi-ar fi, sentimentul că două brațe sunt larg deschise numai pentru sufletul meu, mă face să-mi spun că nimic nu e de nerezolvat și că Viața e frumoasă!

unnamed

 **Va urma**

You may also like

6 comentarii

  1. La multi ani mamei tale, cu o mica intarziere. Foarte frumoase aceste cuvinte, nici ca m-as fi putut gandi la ceva mai bun. Chiar cred ca semanati si inca foarte mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.