Cum a fost cel mai recent 20 octombrie

Deja de câteva zile, a zburat acel zero de lângă 3 și am început din nou numărătoarea până la final de decadă. An de an îmi place să mă joc de-a “20 octombrie pe 20 octombrie” cu propria memorie, răscolind albume și retrăind întâmplări. Dar pur și simplu, de data asta n-am simțit nevoia. Și chiar dacă aș fi simțit nevoia, cred că n-aș fi găsit forma corectă de a savura jocul…

tumblr_m49fbby6zy1rpb392o1_500

Însă clipa prezentă n-am lăsat-o să treacă. N-aveam cum și sper să mă țină obiceiul până la adânci bătrâneți. Cum ar veni, să simt nevoia de a nu lăsa să treacă pe lângă mine nicio zi de-a mea. Dacă anul trecut am petrecut într-un mare fel, pentru că totul în viață se întoarce, anul acesta am fost pe baricade dis de dimineață, iar ce m-a bucurat foarte tare, încă de la primele ore, a fost soarele de pe cer. Mi s-a părut de-a dreptul incredibil ca după vremea cum nu se poate mai oribilă și mai deprimantă de cu o zi înainte, să am parte de așa un soare minunat și de o vreme așa de caldă!! Să nu mai spun cât de tare am profitat de ea și de primele culori cu adevărat de toamnă (chiar observasem săptămâna trecută, căci cu tot frigul și ploaia multă, culorile frumoase ale toamnei nu se instalaseră încă pe aici pe la noi).

culori

Planul pentru după amiază era să mergem să luăm masa undeva unde nu am mai fost. De ceva vreme facem așa: de ziua lui Clau mergem an de an în același loc (localul lui preferat din Cluj) și de ziua mea sau de aniversarea noastră mergem de fiecare dată în altă parte și sincer nu cred că se vor epuiza prea curând locurile în care putem ajunge. Așa că după Indigo, Lugano, Cabinet de Vin & Cocotte etc a venit rândul unui local tare lăudat de toată lumea  – VIA. Și-am mers acolo, fără rezervare, oleacă risky, dar ne-am bazat pe faptul că mergem înainte de 7 seara, când n-are cum fi aglomerat. N-a fost. Ba chiar a fost destul de lejer (la nefumători) și m-am simțit ca în sufrageria mea de acasă, nu că ar fi așa vintage amenajată ci pentru că am fost doar noi ❤

via

De atmosfera în sine nu pot spune că am fost extrem de impresionată, dar mâncarea a fost OMG! Ne era și foame, că de la micul dejun am băut doar apă, dar nu a fost numai asta, ci a fost faptul că se gătește impecabil la VIA. Eu am rămas la pieptul de pui cu ciuperci pleurotus prăjite cu apio și varză creață, sos de roșii, ardei și mere, foarte, foarte bun, doar că din cele două bucăți de piept frumos completate de garnitură, n-am putut mânca decât o bucată, ele fiind destul de mari. Iar Clau, deși inițial a dorit altceva, ce din păcate nu aveau, a făcut zice el, cea mai bună alegere a anului, după toate steak-urile mâncate (care evident sunt în altă ligă) și anume: mușchiuleț de porc cu fenicul, cartofi dulci și sos cherry. Cu toate că ne-am ghiftuit de numa’, nu ne-am putut refuza deliciul unui desert: cheesecake Manhattan (probabil cel mai bun gustat vreodată) și mousse de ciocolată neagră cu cremă de vanilie și lavandă (eu mi l-am luat pe ăsta, dar dragul de el a insistat să gust cheesecake-ul și evident după asta am făcut schimb, doar era ziua mea) laughing

mancare

Am plecat cu greu de la VIA, dar după o masă atât de bună (de pomină zice Clau), o plimbare în parc a fost TOT ce aveam nevoie. Păcat că Parcul Central din Cluj, la ora asta, nu are hainele de toamnă pe el, sigur, deja sunt frunze pe jos, soarele se vede superb printre copaci, dar nu este atât de colorat cum a fost în urmă cu doi ani pe vremea asta. Totuși, rămâne unul din cele mai frumoase, energizante, dar și romantice locuri din Cluj și unul din cele mai frumoase parcuri văzute de mine…

parc

Aproape s-a întunecat când am ajuns acasă, motiv numai bun să ne amintim că la finalul acestei săptămâni trecem la ora de iarnă și atunci să vezi zile scurte. Probabil ca antrenament pentru acele zile din sezon, dar și pentru că simțeam că trebuie să mai fac ceva pentru mine până la final de zi, mi-am preparat un ceai din boboci de trandafiri. Este cea mai cea achiziție de la Munchen, de la un magazin minunat, numai cu și despre ceaiuri, pe numele lui Sonnentor. Dar, o să-l mai amintesc și în povestea despre capitala Bavariei, care vine curând, vine greu, dar de venit vine happy Și savurând ceaiul așa, pe înserate, am ascultat iar și iar piesa care mă obsedase toată ziua, auzită la radio în mașină de dimineață. Interesant este că piesa asta este de-o vârstă cu mine, aparține formației Sfinx, extras de pe Albumul albastru… Așa mi-a fost ziua, o zi albastră!

rose

You may also like

6 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.