Caută și vei găsi. Sau nu…?

Mi-am făcut ziua azi când hoinărind prin statisticile Bialog-ului am dat peste “căutările” de pe net care i-au trimis pe unii la mine. Nu voi nega că m-am simțit foarte mândră de faptul că cei mai mulți au ajuns pe Bialog datorită cărților despre care am scris, sau datorită filmelor. De asemenea și “topurile” mele muzicale au avut trecere. Cei mai mulți vizitatori ajungând aici după ce au căutat “melodii de dragoste românești”.
 
Dar mai e o categorie care au căutat ceva, au ajuns la mine și hopa… nu cred că au găsit ce au căutat :))
Să încerc deci să-i lămuresc:
 
Pizzeria Johnny situată în piața Obor Hunedoara – mulți au căutat asta sau derivatele, dragilor, dacă știam cât interes pentru ea, scriam mai multe despre și musai luam două pizza în loc de una când am fost pe acolo. Pizza este delicioasă, iar localul fără fitze și fără WC.
 
3zile = câte ore? – păi face așa: dacă o zi are 24 de ore, oare câte ore or avea 3 zile? E greu?
 
A dus-o Corinne Hofmann pe Napiray în Kenia? – sincer și eu sunt curioasă. Când citisem “Revedere în Barsaloi” nu o dusese încă deși avea cam 16-17 ani :D
 
Bogdan ama una fermina – Fermina Daza? m-am liniștit căci era cât pe ce să cred că Bogdan ama un Florențino :))
 
Câte zile sunt într-un an? – ultima dată când am verificat erau tot 365, 366 în anii bisecți.
 
Cum ar fi mai bine să mă comport cu cei din jur? – pfoai… nu cred că sunt cea în măsură să te sfătuiască :))
 
Cum se termină Singur pe lume? – se pare că dau roade “recenziile” mele terminate în coadă de pește. Pune mâna și citește-o că altfel anul acesta nu vine Moș Crăciun la tine :)
 
De ce mi-e dor de el? – azi nefiind mai deșteaptă ca ieri, nu pot să te lămuresc. Mai caută :P
 
Detalii despre romanul Romeo și Julieta – mă tăvălesc în chinuri… am mai găsit una cu “poezia” Hronicul și cântecul vârstelor :)) LOL
 
Diavolul și domnișoara Prym filosofie? – NU îți zic eu, NU.
 
Melodii de dragoste pentru Bianca – vreau să te cunosc :*
 
Filmul pasărea woody – noh… cred pe ăsta nu l-am văzut :)) și nici pe ăla cu soni și steluța ei norocoasă (altă căutare).
 
Francezii sunt aroganți – nu-s măi, doar am zis-o de atâtea ori :)
 
Muzică fundal emisiune clarvăzătorii – ceva mai comic nu am pomenit și nici nu cred că vreau să dau o lămurire despre asta :))
 
Pe ce mână se poartă ghiulul? – sfatul meu e să nu-l porți deloc, bărbat cu ghiul = manelist în ultimul stadiu (verigheta și atât, domnul meu).
 
Unde mânânc o pizza în Sarmizegetusa? – poți încerca la poarta de vest cum vii dinspre Grădiștea Muncelului, o “Regia” cu toping amestecat.
 
Nu uitați de CONCURS, dacă mai interesează pe cineva :D

ZORBA

Titlu: Alexis Zorbas

Autor: Nikos Kazantzakis
Editura: Rombay, 1994
Traducere: Elena Lazăr
Nr. pagini: 283
Citită în martie 2010
Împrunut BCU Lucian Blaga
Nota: 10 (o carte de nota 10)
Recomandare: una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit

Ar fi trebuit să mă pun pe un plâns zdravăn după ce am terminat această carte, dar pentru că se pare că-mi ia ceva vreme să conștientizez că învăt câte ceva din cărțile pe care le citesc, am amânat partea cu plânsul până când o să fiu destul de coaptă la minte ca să-mi dau seama că Zobra Grecul mi-a dat o lecție de ținut minte.

Că nu am citit-o până acum se explică simplu: Nu a fost momentul ei, dacă o citeam la 17 ani probabil că m-aș fi enervat teribil în inconștiența adolescenței. Acum însă am rumegat-o. Că nu-mi dau seama încă ce mult m-a influențat e iarăși simplu: Trebuie să mă zdruncine ceva din temelii ca să apreciez la adevărata valoare cuvintele lui Zorba.

Deși am văzut ecranizarea când am fost foarte mică nu mi-au rămas în minte decât imaginile lui Anthony Quinn și a Irenei Pampas, povestea plutea așa în nuanțe de alb-negru și nu o putem descifra. Astfel că înarmată cu aceste imagini am citit cartea lui Nikos Kazantzakis, citeam și notam citate. La un moment dat am crezut că o să copiez toată cartea și am renunțat să mă opresc din citit la fiecare paragraf. Ajunsesem să citesc un roman cu stiloul în mână, ceea ce se întâmplă numai când citesc filosofie, în speță pe Eliade.

Povestea: povestea e simplă, e viață și e moarte, e iubire și e prietenie, povestea vine spre cititor prin două personaje, nu chiar în antiteză, dar suficient de diferite încât să le percepi ca unul în completarea celuilat. E naratorul, un tânăr cu perspectivă și e Zorba, un bărbat pierdut între vârste dar trăindu-le la maximă intensitate pe toate. Tânărul nostru îl cunoaște pe Zorba la momentul potrivit, iar prezența acestuia în perioada următoare îi schimbă viața pentru totdeauna. De ce? Pentru că Zorba vede viața ca nimeni altul, vede totul cu bucuria primelor clipe în priviri, simte fericirea pe deplin, iar tristețea nu a fost niciodată ceva care anulează fericirea. Are propria concepție despre clipele minunate și gândurile sale sunt îndreptate mereu spre lucrurile bune pe care le poate face și din care dragostea de viața își poate trage seva. “Fericirea înseamnă să-ți faci datoria; Și cu cât datoria e mai grea cu atât fericirea e mai mare.”

Zorba e un om încercat și m-am întrebat deseori de ce un om cu o viață grea poate simți altceva decât frustare și nedreptate. Nu am terminat bine de întrebat în sinea mea că și primit răspunsul. “Veșnicia există și în viața noastră vremelnică, numai că e foarte greu să o găsim singuri; ne înseală grijile mărunte. Doar puțini; cei aleși reușesc să trăiască, chiar și în viața asta trecătoare, veșnicia.”

Dar Zorba frapează nu doar prin dragostea de viața ci și pin dragostea față de Dumnezeu și de femeie. Am făcut alăturarea Dumnezeu-Femeie voit pentru că deși se spune ea e “dracul”, Zorba a găsit echilibrul în ea și drumul spre Dumnezeu și spre desăvârșire tot prin ea, pentru că “muierea-i o poveste fără sfârșit”.

Pentru prietenul său mai tânăr, Zorba devine din om de neînțeles în nebun și mai apoi în înger. Din nebunia lui Zorba, el a învățat că mai nebuni sunt cei fără nebunii, iar viața fiecăruia fiind atât de cu urcușuri și coborâșuri trebuie trăită cu crdeința că toate greutățile lumii vin pentru cei curajoși așa că omul nu are de ce să fie speriat de ceva, iar Dumnezeu va veghea fiecare lucru al omului. “Dumnezeu își schimbă necontenit trupul și chipul și ferice de cel care poate să-l distingă în spatele fiecărei măști.” Posibil să mă fi oprit din citit aici și să mă fi culcat. Fără să-mi mai spun rugăciunea, simțind prin toți porii că prin aceste cuvinte un Zorba, undeva s-a rugat pentru mine. Cum să nu mi se fi umplut inima de bucurie? Cum să nu cred? “Pe Dumnezeu nu pot să-l încapă cele două caturi ale cerului și nici cele șapte ale pământului; îl încape însă inima omului.”

Ce recenzii am mai citit la acestă carte, majoritatea au dus la părerea unanimă că toată lumea vrea să fie Zorba. Am stat și m-am gândit că în acest caz eu nu aș vrea să fiu Zorba, dar aș vrea să cunosc cât mai mulți Zorba, să mă înconjoare doar oameni ca Zorba și tot ei să mă poarte prin viață. Să trăiesc cu acești Zorba, să călătoresc cu ei și să mă iubesc cu ei până la sfârșitul vieții. Deocamdată știu și probabil o să duc cu mine în mormânt faptul că “de obicei nu ne dăm seama când ne cuprinde fericirea; abia după ce trece și privim în urmă abia atunci ne dăm seama brusc – uneori cu surprindere cât de fericiți am fost.”

The American Dream cu Andreea și Călin

Știu că sunt mulți oameni care își urmează visele fără să simtă regretul și frica. Călin și Andreea sunt două dintre aceste persoane, pe care mă bucur că le-am cunoscut. De aceea vreau să-I cunoașteți și voi.

Andreea a îndrăznit să spere încă din 2004 când cu o viză J1 în buzunar a luat calea Americii aterizând exact la New Hampshire. Un an mai tărziu viața l-a adus și pe Călin tocmai acolo. Dar aceștia au fost doar primii pași spre ce avea să urmeze. În toamna anului 2007 îmi amintesc că i-am întâlni la Cluj, iar ei se pregăteau pentru marea plecare în SUA, la scurt timp planul a și ieșit și așa au petrecut mai bine de doi ani în SUA. Au muncit, au călătorit, au trăit o viață mai americană poate decât mulți americani (care mereu se mirau de ei și de poveștile de prin călătoriile lor) și nu în ultimul rând s-au autodepășit.

S-au întors în această primăvară în România și după ce am văzut “o tonă” de poze și am vorbit cu ei despre subiectul inepuizabil, America, m-am gândit să le iau și un scurt interviu.

1. Ziceți-ne ceva despre SUA, care sa ne faca sa luam primul avion încolo numai dus.

Dacă ai merge ca turist (deci round – trip)…atunci merită și numai pentru a vizita chestii de gen New York, San Francisco etc.. dacă mergi one way… nu ai mai fi așa excited…pentru că sigur nu iți permiți să locuiești în Manhattan și odată ce ajungi în suburbii….it’s not pretty.

Ca să revin la ce întrebi tu ….mai degrabă iți dau o tona de cuvinte…ca să pleci din Romania…

2. Ați străbătut foarte multe dintre state de la est la vest și înapoi. Ce ați alege între coasta de vest si cea de est?

Păi……daca ar fi să împart America…ar fi într-adevar Vest vs Est dar și Nord vs Sud. Vestul are 3 state mari și late….pe când Estul e un miriad de state de toate dimensiunile… sunt foarte diferite.

3. Care a fost locul din SUA care v-a rămas lipit de suflet? Sau au fost mai multe?

Palm Desert California, dar ne place și Naples în Florida, acolo sunt niște plaje superbe.

Pentru mine personal..și New Hampshire….mai ales toamna. Statul aceasta cred ca 80 la suta e pădure și în octombrie tot ce a fost verde vara se transforma în caramiziu și galben, e superb.

4.. Dacă ar fi să ne ziceți câteva lucruri negative despre SUA care ar fi acelea?

Hmmm….generatia tanară americană….pustanii de 16-19 ani, droguri, alcool….altceva nu au în cap..bine nu pot generaliza…dar foarte multi pe care i-am intalnit au aceste tendințe.

5. Pentru cineva care nu a fost niciodată acolo, dar care planuiește să meargă, ce locuri recomandați? Ce nu trebuie ratat sub nicio formă?

Daca ajungi in America si nu mergi să vezi Grand Canyonul…ai mers degeaba.

6. Ați întalnit o gramadă de oameni prin plimbările voastre. Ce parere v-au lăsat americanii?

Oamenii sunt ca peste tot…buni și răi…..și daca ar fi să caut o diferenta majoră la americani…..nu ar fi neaparat pozitivă…fiindca mi se par de multe ori superficiali. Estul e mult mai populat, pe de altă parte sudiștii sunt mult mai laid-back, mai flegmatici, cum se zice în franceza…”laissez-faire”, pe când “nordicii” sunt parca mai aspri, mai stresați…Parca cei din nord au mai mult “sense of urgency”, ca si exemplu de cate ori am lucrat sus in nord, in New Hampshire…nu aveam voie să fiu prins in timpul serviciul doar stând și nefacând nimic…chiar dacă într-adevar îmi terminasem treaba trebuia conform gândirii lor să mă fac “busy all the time”.

7. Care a fost cel mai frumos moment al sederii voastre în SUA? Dar cel mai nasol? A existat așa ceva?

Cele mai frumoase momente le-am petrecut la Palm Desert California….Momente nasoale, din păcate au fost…au fost cu gramada.

8. Ați vizitat foarte multe și totusi au mai rămas atâtea de văzut. Ce loc nu ați reușit să vedeți și regretați?

San Diego, Dallas, Seattle si mai ales că ajungând în Las Vegas nu am apucat sa vedem fantanile arteziene de la Bellagio.

9. Ce vă place să aduceți din aceste calatorii în afară de poze minunate și amintiri de neuitat?

Sincer…cam pozele fac totul, obiectele de suvenir made in china nu ne încântă foarte tare….pozele ne trezesc cele mai vii amintiri….

10. Cu siguranță multă lume vă pune să povestiti “aventura” voastră în SUA. Ce vă vine în minte să povestiți prima dată?

Ultima noastră calatorie probabil din 2009…o aventură de 8000 de mile….facute cu mașina …traversând America de-a latul de la est la vest și invers..o iau ca și o realizare …faptul că am reușit să calatorim atât ….am văzut aproape tot ce era de văzut și acum suntem aici putând povesti despre asta.

11. Ce i-ați sfatui pe cei care vor să vă urmeze exemplul? Să se încumete spre o aventură americană?

Da, dar să se bucure de fiecare clipă fiindcă oricat de lunga ar fi calatoria…din păcate tot se termină la un moment dat…și atunci tot ce rămâne sunt amintirile…

Dezonorată


Titlu: Dezonorată
Autor: Mukhtar Mai
Editura: All, 2009
Preț: 15 lei în Librăria Humanitas
Nr.pag: 144
Citită în martie 2010
Nota: 9/10
 
Cred că am o slăbiciune pentru aceste așa zice “cărți adevărate” de la All. După ce toamna trecută am citit pe nerăsuflate trilogia Corinei Hofmann mi-am plănuit să citesc toată această colecție. Știu că unele cărți, cum a fost de pildă “Revedere în Barsaloi” a C. Hofmann nu se ridică la așteptările mele, sunt scrise prost și se vede la o poștă amatorismul, dar cu toate acestea au ceva ce mă atrag. Se poate ca acel ceva să fie tocmai “umanul”, poveștile sunt cu mult prea reale, sunt relatări ale unor fapte adevărate redate cosmetizat. Asta îmi place și atunci nu caut “talentul” ci scopul unei astfel de cărți. Iar scopul este de fiecare dată “exepriența”, trăiești o a altă exepriență, care cu cât este mai reală cu atât mi-e mai apropiată.
 
Cartea pakistanezei Mukhtar (Bibi) Mai este o relatarea înfiorătoare a unei femei tinere în vârstă de 28 de ani care este supusă unui chin groaznic în momentul în care este “condamnată” la violul în grup. Ea nu a săvârșit niciun păcat capital pentru a primi așa o pedeapsă, ba mai mult nu făcuse chiar nimic pentru orice fel de condamnare, dar fratele ei mai mic “fusese văzut” stând de vorbă cu o tânără care aparținea altui “clan”. “Sfatul satului” se adună și dictează un astfel de verdict. Femeia este violată de 4 bărbați aparținând clanului advers, iar apoi este aruncată în stradă în vazul tuturor. La toată acestă scenă asistă și tatăl și fratele său mai mare fără să li se permită să intervină.
 
În acest moment viața tinerei femei ar fi trebuit să fie terminată, toată lumea așteptându-se ca după așa ceva femeia să ajungă la sinucidere. Umilită și fără nicio altă șansă în societate, fără să știe să scrie sau să citească, ea preda copiilor din sat Coranul așa cum îl învățase din auzite, dar după acest tragic eveniment era evident că nu-i mai era permis să-și câștige pâine în acest fel.
 
După zile întregi în care nu a mâncat nimic și nici nu a ieșit din coliba sa, Mukhtar se trezește într-o dimineața cu gândul că trebuie să se facă dreptate. Și asta nu prin violența ei ci prin înfruntarea pe cale legală a celor vinovați. Dorința ei este ca odată dreptatea ajunsă în satul lor, drepturile omului să fie respectate și femeile să aibă parte de o educație minimă. Astfel că prin curajul ei, prin declarațiile ei, cazul ajunge să fie mediatizat, iar ea dintr-o “scursură” a societății să ajungă un om de referință. Mulți alții oripilați de “apucăturile” altor culturi sar în ajutorul femeii și astfel cei de la organizațiile pentru drepturile omului fac tot posibilul ca “agresorii” să primească pedeapsa cuvenită, iar ea devine un simbol împotriva violențelor.
 
Interesant este faptul că ea nu fuge din satul ei, deși ar fi putut face aste lucru ci militează pentru construirea unei școli de fete, pentru că era de părere că numai prin educație oamenii pot deveni mai civilizați și numai prin educație violențele ar putea fi stopate. Numai așa considera că omul va ajunge să-și cunoască drepturile și va putea lupta pentru ele.
 
Nu poți spune că o astfel de carte îți place la modul la care ți-ar putea plăcea o carte de ficțiune, dar în același timp o poveste adevărată despre cum poți să te întorci la viață după ce ai zăcut în prăpastie și pe deasupra să-i mai ajuți și pe alții mi se pare remarcabilă.

Concurs! Știu ce-ai făcut astă-vară.

Vă provoc la un nou concurs!!!

Ce trebuie să faceți? Să-mi povestiți în câteva rânduri ce planuri aveți pentru vacanța de vară ce se apropie cu pași repezi. Fie că aveți planuri de zburat departe, fie că ați plănuit o escapadă prin apropiere, fie că vara asta ați hotărât să faceți ceva inedit, ce nu ați mai făcut până acum, orice mic plan care v-a trecut prin cap e bine primit.

Premiul constă în numărul de mai jos al revistei National Geographic Traveler România și într-o mică surpriză.

Aștept răspunsurile voastre la comentarii până marți 25 mai când o să desemnez câștigătorul prin tragere la sorți. Rezultatele vor apărea pe blog pe 26 mai.
Baftă și nu uitați: Să vă faceți planuri de vacanță e GRATIS :)

Înapoi în viitor (III)

O fotografie mai recentă, adică din 1 mai 2002 (8 ani, pfff…) când pentru prima oară am mers la deal făcând turul pe la Mocrea. Am traversat tot dealul prin pădure, un traseu în premieră. De atunci nu am mai fost pe acolo, dar atunci țin minte că a fost foarte fain, foarte cald și… inedit.
 
Numele fotografiei “Girl of the Hill” e dat de Clau la scanare cu vreo 6-7 ani în urmă, iar culoarea i-am dat-o eu la prelucrare :D

115 ani de la nașterea lui Blaga

9 mai 1985 – 9 mai 2010
 
Liniste
 
Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.
 
În piept
mi s-a trezit un glas străin
şi-un cântec cânta-n mine-un dor
ce nu-i al meu.
 
Se spune că strămoşii cari au murit fără de vreme,
cu sânge tânăr înca-n vine,
cu patimi mari în sânge,
cu soare viu în patimi,
vin,
vin sa-şi trăiasca mai departe
în noi
viaţa netrăita.
 
Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.
 
O, cine ştie – suflete,-n ce piept îţi vei cânta
şi tu odată peste veacuri
pe coarde dulci de linişte,
pe harfă de-ntuneric – dorul sugrumat
şi frânta bucurie de viaţă? Cine ştie?
Cine ştie?