Bialog – 10 ani de povești, 10 ani din viața mea

1 Decembrie 2008 a fost o zi ca oricare alta. Dar în ultimul deceniu n-a prea fost zi în care să deschid laptop-ul, să intru pe blog și să nu mă gândesc la acel 1 Decembrie și la ce m-o fi apucat atunci. OK, poate nu a fost chiar o zi ca oricare alta happy Acum, drept să vă spun, nu mă văd cu mult mai matură ca atunci, dar știu că am cu siguranță mai multă experiență la bord, poate chiar ceva mai multă minte (mă rog, uneori parcă totuși nu), iar viața îmi este în mod cert mai bogată. În acești ani, Bialog-ul nu a devenit ceva măreț, dar hei, nici nu mi-am propus vreodată asta. Însă a devenit ceva profund AL MEU, ceva la care invariabil mă întorc cu gândul sau cu fapta și la care până în prezent n-am putut renunța, chiar dacă au fost perioade în care nu și-a mai găsit locul în viața mea. Cred că și acum suntem într-o astfel de etapă și stă mărturie faptul că aș fi avut o idee destul de bună de a celebra acești 10 ani rotunzi, dar nu am putut să o materializez, oricât mi-am dorit. Lăsând asta pe altădată, azi, ca în fiecare an de ziua cuiva important din viața mea, n-am putut lăsa ziua asta pur și simplu doar să treacă… Așa că v-am pregătit încă o poveste de pus în albumul celor 10 ani de povești  happy

M-am gândit câtă hârtie aș fi folosit și de cât spațiu de depozitare aș fi avut nevoie dacă ce am scris pe blog s-ar fi regăsit frumos creionat în agende și caiete. Recunosc, între 2007 și 2012 există și câteva agende… Șșșș… Dar mai ales cât de greu aș fi găsit ceva scris în urmă cu, să zicem, 8 sau 9 ani?! Așa, un search le rezolvă rapid pe toate. Acum, eu știu că e la modă să dai petrecere de aniversarea blogului și nu glumesc, chiar se întâmplă des din ce-mi zice mie Facebook (mă gândesc câtă energie trebuie să consumi pentru asta), dar s-ar putea ca eu să fi depășit momentul acela ori pur și simplu energia mea se consumă toată în altă parte. Așa că, acest articol va fi doar un „filmuleț” pe care îl derulăm puțin înapoi, prin etape arse și povești repovestite. Sunteți gata?

În 2009 nu știam ce trebuia să fie un blog. Citeam câteva bloguri care azi nici nu mai există sau sunt abandonate. Unele mai există și sunt afaceri. De fapt, nu cred că știam că un blog trebuie să fie ceva sau să fie altceva decât un jurnal online al meu pe care nu-l citește nimeni. Scriam prost și tot felul de chestii fără relevanță care îmi treceau prin cap. Făceam lepșe (dacă unii nu știți ce sunt alea vă pot povesti ca să râdem) și urcam melodii de pe YouTube, pe care mai târziu le ștergeam că se mișca blogul greoi din cauza lor happy Abia mai târziu mi-am dat seama că pot scrie mai binișor și mai cu sens dacă o fac despre subiectele care îmi plac cu adevărat. Și așa am început să scriu timid de tot despre cărți. Primele recenzii cred că sunt de groază, dar curios e că așa cum sunt ele mi-au alimentat pofta de citit și mi-au scos în cale cărți bune despre care am tot scris câțiva ani. Încă regret că m-am lăsat de treaba asta, dar îmi lua timp enorm, mai mult decât cititul în sine…

2009 mi-a adus și șansa a călători prin afara României mai mult decât până atunci, iar asta a ajuns pe blog fără să bănuiesc ce mult o să-mi placă să scriu despre experiențele mele de călătorie. A fost anul în care am ajuns în Italia pentru prima oară și cei care nu sunteți la prima vizită aici pe blog știți ce a însemnat și ce înseamnă Italia pentru mine și sufletul meu. Apoi au urmat cele 3 luni în sudul Franței, Parisul (după toți anii în care am visat la el), Disneyland-ul (cu cele mai puternice amintiri și surprize de călătorie), cea mai mișto experiență all by myself și cam așa a început totul pe partea de travel. Continui să mă gândesc la 2009 ca la un an în esență bun, foarte slab în ceea ce am scris, dar definitoriu pentru tot ce a urmat.

În 2010 cumva blogul prindea contur, dar tot nu-mi era clar ce doream de la mine ca deținător de blog. Continuam să-l văd doar ca pe un loc de relaxare unde mă mai și joc din când în când, iar unii chiar vin zi de zi să citească și să mai și vorbească cu mine despre asta. Mă uimea așa de tare acest interes de zici că nu știam că tot ce e pe net e public și accesibil oricui. Așa am aflat că mă citește chiar și mama și că poate n-ar trebui ca unele lucruri să le afle de pe blog happy Dar adevăratul câștig al anului nu a fost Roma sau faptul că am reușit (nici acum nu știu cum) să citesc aproape 100 de cărți, ci a venit din faptul că am început să cunosc oamenii din spatele blogurilor pe care le citeam eu plus alte persoane care mă citeau pe mine și doreau să mă cunoască. Să văd pe viu fețele celor care stăteau dincolo de taste mi s-a părut extraordinar, începeam să înțeleg ce putere mare de a aduce oameni împreună are online-ul și mi se părea că latura mea sociabilă și-a găsit locul. Dar am învățat rapid că relațiile online nu se construiesc atât de ușor cum pare, că unii oameni nu sunt chiar așa cum ți i-ai imaginat tu, că nu mai este așa de ușor să-ți faci prieteni ca în liceu și că în mediul virtual multe sunt la fel de… virtuale. Și totuși, în acest haos, am cunoscut o femeie extraordinară care mi-a devenit parte din familie și pentru asta sunt atât de recunoscătoare online-ului, că-l iert că m-a făcut o vreme să par cam naivă.

În 2011 m-am căsătorit și poate vă întrebați ce legătură are asta cu blogul. Are o mare legătură, căci odată ce acest eveniment se apropia, mi-am dat seama că deși am scris destule despre mine pe blog, despre lucrurile personale cu adevărat importante nu voi putea fi atât de publică niciodată. Există un singur articol pe tema nunții, care poate fi găsit în arhivă la o scotocire mai atentă, dar este irelevant acum. Ce a rămas din acel an a fost acest sentiment că blogul este profund al meu, dar este doar o parte din mine, că online-ul este doar un instrument pe care îl putem folosi după bunul plac atâta timp cât o facem cu cap și atâta timp cât lăsam să se vadă din noi în mediul online doar atât cât să ne simțim confortabil și în offline. Cred că a fost cea mai bună decizie a mea, referitoare la imaginea virtuală, pe care în această eră o avem toți cu sau fără blog, cu sau fără cont de Facebook sau în altă rețea socială. Cred că toată lumea trebuie să fie conștientă că, cel puțin începând cu generația noastră, într-un fel sau altul în online existăm cu toții happy

2011 a fost anul care a adâncit pasiunea mea pentru Italia și anul în care am ajuns să o vizitez de 3 ori cu 3 ocazii diferite, ceea ce a furnizat material important pentru blog și a transformat Bialog-ul cumva nesperat într-un blog mai mult de călătorie, mai ales că pe piață apăruseră blogurile de nișă și părea că viitorul blogosferei este acesta. Eu nu mi-am dorit un blog de nișă și până la urmă nici nu am aderat la acest trend, însă nu puteam nega că eram legată de comunitatea de travel destul de tare. Dar asta avea să se schimbe foarte curând și voi intra în detalii mai jos.

Dacă mă gândesc la 2012 văd un an greu cu tot felul de pierderi și obstacole, însă un an în care mi-am găsit mult liniștea scriind pe blog. Cred că practicam ceea ce se numește terapie prin scris și uite așa spre finalul anului am început să scriu zilnic, pentru că îmi plăcea, mă împlinea și de ce să nu recunosc, aveam și timpul necesar pentru acest demers. Realizez acum că a fost un lux pe care nu cred că-l voi mai avea vreodată. În acest an am crescut blogul cu adevărat și l-am pregătit pentru anul următor, care consider că a fost anul de vârf al Bialog-ului. Însă comunitatea nu-mi mai plăcea, ba chiar îmi displăcea până la a mă irita. Exista o presiune că trebuie să scriem, să o facem ca și cum am fi scriitori, să transformăm blogurile în ceva vandabil, dar să nu ne vindem ieftin, să fim uniți până la lacrimi, dar în același timp într-un fel de competiție oarbă pe care puțini și-o doreau și unde unii au nimerit din întâmplare sau pentru că cineva le-a zis că acesta e viitorul dacă vrei să fii o voce în online. Toate lucrurile acestea erau departe de ceea ce eu îmi imaginam că poate fi blogul meu PERSONAL așa că mi-am văzut de treabă în stilul propriu. Acum, privind retrospectiv, constat că cei mai mulți au făcut așa happy

În 2013 am scris cel mai mult. Foarte mult! Dar și să scrii zi de zi semănă deja cu un job mai mult decât cu întreținerea unei pasiuni, iar asta a dus la o treabă serioasă, de unde și colaborările de toate felurile pe care le aveam: cărțile primite de pe la toate librăriile și editurile, despre care scriam cu plăcere, după ce le citeam cu nesaț, invitațiile în călătorii prin țară despre care să povestesc pe blog mai apoi, întâlniri cu alți bloggeri etc. DAR cu toate acestea, destul de des, mi-au răsărit la orizont multiple semne de întrebare. Să devin blogger full time nu se afla pe niciunde în lista mea cu dorințe. Adevărul era că îmi doream să fac mai mult decât doar să scriu, chiar dacă asta îmi plăcea mult. În plus, nici nu puteam trece Bialog-ul doar pe advertoriale și nici nu puteam accepta invitații în infotrip-uri ce însemnau pentru mine costuri suplimentare pentru deplasarea la București sau mai știu eu pe unde. Poate că lucrurile ar fi stat ușor altfel dacă nu scriam din provincie, însă tot aici ajungeam, căci pe undeva eu știam că Bialog-ul nu putea deveni o afacere de acest gen. De ce, când părea un pas firesc? Pentru că pur și simplu eu nu mi-am dorit asta. Și probabil în dezvoltarea blogului și a muncii depuse acesta a fost un imens pas înapoi, dar unul pe care l-am făcut cu toată asumarea și pe care nicio clipă nu l-am regretat. 

Mai vreau să menționez că 2013 a fost și anul în care am început proiectul Vizitează Italia, dar din păcate nu am reușit să lucrez la el așa cum mi-am dorit și deocamdată există, dar fără nicio activitate din 2016 sad Nu m-am îndurat să renunț definitiv la el încă, e mult suflet și acolo.

Cu toate cele de mai sus, și în 2014 blogul a dus-o bine mersi, chiar foarte bine, căci eu încă aveam foarte mult suflu să scriu și să mă aștern cu experiențe cu tot, iar numărul de cititori cred că a fost cel mai mare din toată existența sa de până acum. Am fost mândră de cât a crescut blogul susținut doar de mine și de timpul meu liber, pe care i l-am dedicat cu plăcere, reușind să mențin un bun ritm de scris. Odată chiar am fost întrebată câte persoane scriu pe Bialog și țin minte că a fost super amuzant să răspund că de la bun început am fost doar eu și că blogul nu este unul colectiv. O altă întrebare amuzantă din perioada asta fost generată de multitudinea de articole despre Italia și de faptul că deja ajunsesem să o vizitez de 6, 7 ani în fiecare an. Așa că, firesc cineva m-a întrebat cât timp am locuit în Italia happy Evident, eu n-am locuit niciodată acolo și articole au fost scrise doar în urma vizitelor repetate, care de care mai complexe, pentru care mă documentam săptămâni de zile. Tot în 2014 am schimbat „hăinuța” blogului cu una care mi-a plăcut mult, așa de mult că am rămas la ea până în ziua de azi, asta după ani în șir în care tot făceam schimbări de fațadă, care nu mă mulțumeau sau dădeam doar peste teme frumoase dar nefuncționale. Nu știu de ce îmi părea acesta un aspect atât de important la acea vreme?!

În 2015 am intrat pe o pantă descendentă vizibilă. N-a fost nici acesta un an tocmai ușurel, chiar obișnuiesc să mă refer la vârsta mea de fix 30 de ani ca la una… nu știu cum să-i zic ca să nu sune prost? happy În plus, timpul meu de scris efectiv s-a diminuat drastic odată cu faptul că am acceptat să fac și alte lucruri cu la fel de multă pasiune ca și Bialog-ul. Dar a fost 2015 și un an foarte, foarte călător, unul din cei mai călători ani ai mei, cu Eurotrip-ul mult dorit care mi-a luat enorm din timpul online încă din faza de plan. Am realizat că la exercițiul scrisului zilnic n-am să mă mai pot întoarce și acesta a fost un alt fapt asumat cu încrederea că ardem etape și este foarte OK că lucrurile decurg așa și că unele lucruri rămân în urma noastră, dar că n-ar strica ca în urma noastră să rămână măcar câteva chestii care ne-au bucurat maxim sufletul happy

În 2016 lucrurile s-au păstrat cam la fel, deși continuam să am cititori noi și entuziasmați, iar după atâta vreme asta chiar era un lucru remarcabil și… nesperat. Dar a fost și anul în care mi-a fost extrem de clar că blogul s-a dus undeva destul de jos în viața mea. Am acceptat treaba asta și chiar am scris-o în diferite articole, la început cu puțin regret în glas, apoi cu tot mai multă asumare. Cred însă că este absolut normal ca după atâta timp pasiunile să ajungă să se reconfigureze, iar ale mele erau și încă mai sunt în plin proces. Însă deși scriam tot mai rar, consider că ceea ce mai apuca să ajungă pe blog a căpătat tot mai multă consistență.

În 2017 chiar la început am aflat că nu doar pasiunile îmi erau în proces de reconfigurare ci întreaga viață. A fost anul în care am devenit părinți și după cum ați realizat dacă ați mai dat pe aici, treaba asta fabuloasă ne-a ocupat tot timpul și nimic n-a mai contat. Cum era și firesc să fie și cum deja ați putut observa, nici acest aspect extrem de personal n-a ajuns în online decât foarte sumar și foarte târziu. Despre blog nici n-am ce să spun foarte multe căci am scris aproximativ 1 articol pe lună, iar apoi, după ce am intrat în concediu prenatal m-am distrat puțin mai mult între cele câteva reprize de epuizare ale zilei. Dar ce an a fost 2017! happy

În 2018, adică anul acesta ce nici nu-i gata încă, am fost și sunt mamă cu normă întreagă + ore suplimentare happy Sigur că este mult mai frumos decât sună, dar și mai greuț decât pare, deci la fel de simplu și de fiesc ca și anul trecut, viața mea a fost în altă parte decât în online. Și probabil așa va continua să fie…

Dar sper că și Bialog-ul va continua să fie, căci cel puțin asta îmi doresc. Nu știu cum îl voi putea alinia la noile trenduri online și nici cum mă voi putea alinia eu la tot ce va urma, dar în măsura în care îmi voi dori în continuare să scriu, nu voi lăsa Bialog-ul să piară

Vă mulțumesc tuturor celor care, în acești ani ce par mulți (or fi, n-or fi?) ați fost alături de mine și de această călătorie frumoasă, pe care Clau (care a și pus umărul la partea tehnică din spatele blogului, muah) a botezat-o pe 1 decembrie 2008, simplu și clar, BIALOG ❤

2 comentarii pentru “Bialog – 10 ani de povești, 10 ani din viața mea

  1. La mulți ani, dragă Bia! kiss Mă bucur să te citesc și îți mulțumesc pentru inspirație! Îți doresc să găsești mereu timp pentru ce-ți aduce bucurie.
    PS: Sunt curioasă dacă te-ai gândit să faci și video, pentru viitor happy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.