Nici ploaia nu ne mai ține în casă

Azi la ora 13 am aprins lumina în bucătărie ca să văd să gătesc, așa nori zbucimați ocupau cerul afară. Plouă de rupe, a plouat de luni și de exemplu miercuri s-a reușit perfomanța de a ploua toată ziua mocănește de parcă ne-am pregăti pentru postul Crăciunului. Teoretic e o zi în care să nu ieși din casă, la fel de valabil a fost și pentru zilele trecute (deci și ieri pentre ele) numai că practic eu nu mai pot sta în casă, de fapt nu pot să nu ies să mă bucur de verdele primăverii chiar și printre stropii de ploaie, uneori deloc puțini.

P1370316

Citește mai departe

Culmea bogăției/Culmea sărăciei: Roșia Montană!

Sâmbătă, în drum spre Arieșeni, deși a plouat torențial aproape toată ziua (plouă de-o lună prin zona noastră), am făcut un ocol până la Roșia Montană. Nu mai fusesem niciodată și nici nu aveam un tablou complet a ceea ce se petrece acolo. Am auzit atâta informație contradictorie, că nici nu mai știam ce să iau de bun și ce nu. Așa că am hotărât să ne rupem o bucățică de drum să trecem pe acolo, deși nu mă așteptam să găsesc un loc turistic sau oricum să găsesc ceva demn de luat în seamă, iar de urcat până la gura minelor nu se punea problema pe această vreme de toamnă/iarnă.

Gold-leaf-11-e1293448574911Din Câmpeni în 10 minute ai ajuns în Roșia Montană și de la bun început te lovește un peisaj dezolant și simți că ceva nu e în ordine. Adică munții și dealurile sunt acolo, ar trebui să fie minunat, dar parcă… lipsește ceva. E o atmosferă stranie, vă rog să mă credeți. Sunt case și blocuri de locuințe, există o cantină a minerilor (sau cel puțin așa se numește), există un sediu de primărie proaspăt revovat care arată chiar bine, dar este o atmosferă atât de apăsătoare că ai vagul sentiment că acolo ar fi un loc părăsit (tocmai ce am văzut un episod de Globe Trekker despre Cerbonîl și Prypyat și n-am putut să nu compar în mintea mea, nu știu de ce).Am parcat în față la Muzeul Aurul Apusenilor, un muzeu micuț, dar foarte aranjat, clădirea care îl adăpostește a fost renovată din temelii, arată foarte bine, dar contrastează puternic spre ciudat cu tot ce se află în jur.

Citește mai departe

Primul weekend după mai bine de o lună…

… în care am stat exclusiv acasă s-a rezumat la mult ceai (am pierdut numărul cănițelor și felurilor de ceai savurate), la 2 cărți începute, la câteva episoade din Rick Steve’s Europe (episoadele despre Paris), destul de mult scris și sentimentul că parcă n-am chef să mai plec momentan niciunde, cel puțin nu în martie (să vedem cât mă ține). De fapt, aștept cu nerăbadare momentul când o să mă plimb pe aici pe la mine, pe la colțul ierbii și eventual o să merg să cercetez cum pot urca în cele două turnuri de la cele două catedrale ale Clujului (am avut vreme să mă gândesc la asta azi). Vreau să vină vremea cu adevărat frumoasă, soare plin și verde crud.

Și pentru că mi-au venit cărțile de la Meteor Press, am început și a treia carte. Se numește Rădăcini Nomade de Pius Alibek și începe într-un mare fel. Cred că e momentul să mă retrag cu ea în brațe undeva către pat… iar vouă să vă urez de mâine, o săptămână bună.

Pământul care ți-a învăluit rădăcinile tinere le-a legat de sufletul lui și s-a topit în sângele tău. Îl vei iubi întotdeauna.

Mama care te-a purtat în pântece te-a adăpostit în întunericul dulce, ferindu-te chiar și de lumină. O vei iubi de-a pururi.

Răsfiră-ți rădăcinile. Păstreză-le în suflet. Poartă-le cu tine, așa cum mama nomadă duce în spinare cea mai iubită ființă. Abia atunci întreaga lume va fi pământul tău.

Părăsește pântecele. Deschide ochii și privește mama. Abia atunci o vei cunoaște pe de-a-ntregul.

Nu privi doar pe fereastră. Deschide ușa, smulge-ți rădăcinile și înalță-te în zbor. Abia atunci vei avea libertatea de a iubi toate ținuturile, toți oamenii.

Rădăcini nomade este volumul de debut al autorului Pius Alibek, va urma cu siguranță recenzia. Sunt abia la pagina 72 :)

windyfoto

Două destinații de iarnă frumoase în orice alt anotimp

03.03.2013… primăvară, să nu mai aud de iarnă și totuși anul acesta m-am bucurat de ea. Fusei la Straja, apoi m-am dat cu mașina prin România înzăpezită și nu în ultimul rând, chiar weekendul trecut, am zăcut (pentru că voi recunoaște, a fost un weekend de zăcut) la Stâna de Vale. Iarnă, zăpadă… destul de frig că doar toate-s la munte, dar foarte plăcut, căci după cum am mai spus multe poți face iarna la multe, chiar dacă nu te dai cu schiuri, placă sau patine.

Azi vreau să vă vorbesc despre Stâna de Vale (ca să nu dea iarba și să nu se mai potrivească în peisaj) și despre Cavnic, văzut și savurat anul trecut la final de februarie, dar din cauză că a dat iarba și eu n-am ajuns să povestesc, n-am mai zis nimic. Nu le compar, nu le disec, vă spun doar că se potrivesc pentru vizită în orice anotomip. La mine o să le vedeți înzăpezite, dar cu alte ocazii, pe când am fost mai mică, le-am văzut și sub soare și caniculă. Oricum sunt două stațiuni de munte care merită weekenduri întregi pentru relaxare și hoinăreală, dar să le luăm pe rând:

Cavnic (Maramureș)

Mi-am “rupt” spatele și m-am întors plină de vânătăi de abia m-am mai mișcat câteva zile după, dar a fost un weekend atât de plin și atât de “cu viață” încât nu am să-l uit niciodată. Am descoperit practic, datorită lui cum este la munte iarna, cum e să redevii copil dându-te cu toate nebuniile care sunt puse acolo la dispoziție.

Ne-am cazat o pensiune micuță, de familie, Pensiunea Azara (așa se numește fetița familiei și recunosc că îmi place numele la nebunie). Am avut o cameră cu vedere spre oraș și am găsit spectaculoasă preveliștea, mai ales dimineața când ceața se risipea și lăsa loc soarelui. Câteva din acele fotografii sunt chiar reușite.

P1260923

Pârtiile sunt frumoase și pline de schiori. Am urcat pe jos pârtia și a fost un sentiment minunat. La fel am și coborât-o, căci pe margine se putea. Astfel că nu m-a mirat acea cumplită febră musculară de după. Oboseala de la munte nu se compară cu nimic, iar aerul puternic care îți umple plămânii este de nota 20.

În orice alt anotimp peisajele sunt deosebite. Peisaje ca la munte nu găsești pe toate plajele pământului. Îmi place enorm marea, dar nu voi uita niciodată că muntele a fost prima mea dragoste de vacanță.

Stâna de Vale (Bihor)

Vreau să cred că a fost ultimul weekend de iarnă de anul acesta și că l-am petrecut cum nu se putea mai bine. A nins, a fost soare, a fost fantastic. Am lenevit, m-am plimbat, nu m-am obostit peste măsură ci din contră am evadat din cotidian fără să mă întorc mai apoi brusc la realitate. O fost un weekend care m-a bucurat și de care nu o să uit în grabă.

Ne-am cazat la Hotel Iadolina și chiar ne-am simțit minunat. Dovadă stă și faptul că am petrecut timp în interior, ceea ce nu puteam face dacă nu ne conveneau condițiile. Am terminat două cărți, am văzut un film bun, un documenar, am putut să scriu în liniște și mai mult decât asta, am putut să stau liniștită și să privesc cum ninge și cum brăduții tresar sub greutatea zăpezii.

P1360287

Din punct de vedere al sporturilor de iarnă, Stana de Vale nu este o stațiune foarte dezvoltată, dar din punct de vedere al liniștii, o prefer altora de genul Straja sau celor foarte aglomerate de pe Valea Prahovei. În plus obiective ca Izvorul minunilor sau Mănăstirea Stana de Vale sunt accesibile oricui. Pentru mine a fost o reală plăcere doar să mă plimb și să fac poze. Mulțumesc cu această ocazie ghiduri-turistice.info pentru aceste zile de final de iarnă.

Până în prezent am văzut această locație mai mult pe timp de vară și mi s-a părut mereu frumoasă, încă din copilărie. Ceea ce pot spune este că puțin mai dificil ar fi accesul, pe care îl văd greu realizat dacă nu ai o mașină. Nu știu cu ce altceva ai putea ajunge în zonă dacă mergi altfel decât într-o excursie organizată.

Una peste alta, fără un plan prealabil, iarna asta am cam petrecut la munte cu mult peste alți ani. România sub zăpadă e primitoare, mai mult decât spun cârcotașii, ba exact cum îmi place mie să spun România merită descoperită. Nu mă pun să o compar cu stațiuni de munte din Italia, Franța și Austria, pe care le-am văzut în poze ce-i drept și mi se par de altă ligă, de fapt nu compar, doar constat și culmea (nu?) nu-s dezamăgită :)

Ce să faci iarna la munte, dacă nu schiezi

De când mă știu, mie îmi place la munte… vara, atunci când aerul mai răcoros mă face să respir mai bine, să uit de orice caniculă și să mă bucur cu adevărat de soare. Ai mei părinți au contribuit la treaba aceasta, cărându-mă în copilărie, până pe la vreo 10 ani, an de an numai la munte. Fie că au fost Cheile Bicazului, Durău, Borsec, Poiana Mărului, Predeal ori destinații mai apropiate de Ineu de genul Moneasa, Căsoaia ori Stâna de Vale, mi-au șlefuit interesul pentru munte, astfel că dacă mă întrebai până să fi văzut Mediterana ce aleg între mare și munte, alegeam muntele fără să clipesc. Și în continuare aleg să merg vara la munte, mai ales că am aici Apusenii aproape și mi se pare extraordinar.

Însă, de vreo doi/trei ani, s-a întâmplat să ajung pe la munte și iarna. Și au început dilemele. Eu nu schiez, nu mă omor după niciun alt sport de iarnă în afară de patinaj (pe care îl poți face bine mersi în mijlocul orașului, iar eu îl fac mai mult din priviri), așa că pentru mine, stațiunile de iarnă căutate exclusiv pentru pârtii și telescaune nu sunt ceea ce aș numi locuri ideale. Bineînțeles că îi admir pe cei care schiază, cel mai mult îi admir pe cei foarte mici și pe cei foarte învârstă, dar încă au schiurile în picioare. Eu mă minuez când văd pitici pe 4 sau 5 ani coborând ditamai pârtiile, sau bunici de peste 65 de ani schiind clăpar lângă clăpar cu nepoții lor de 18 ani…

Dar, cu toate acestea și cu toată frustarea pe care o strâng că nu am nici măcar echipament de dat cu săniuța, găsesc o plăcere în a ajunge la munte și în plin sezon. Când spun munte, însă, mă gândesc la stațiunile cochete care oferă călătorului și altceva în afară de pârtii interminabile, ca de exemplu cabane pitorești și călduroase, mâncare bună tradițională, peisaje de vis și o atmosferă liniștită. S-ar putea însă să cer de la munte iarna fix ceea ce pentru cei care au afaceri în zonă nu ar fi rentabil deloc. Dar, ghici ce? Sunt și oameni care iubesc muntele pentru altceva în afară de sport, pentru relaxare.

P1360110

Așa că, mai jos, am alcătuit o listă cu lucruri care se pot face la munte iarna chiar dacă nu te dai cu schiurile sau snowboard-ul. Lista este pentru cei ca mine și îi îndemn să meargă la munte atât vara cât și iarna, pentru că au ce face:

  • alege o cabană frumoasă unde închiriezi o cameră câteva nopți, ideal ar fi să ai acces la bucătărie ca să te simți fix ca acasă
  • fă plimbări lungi în aer liber până îți îngheață nasul și degetele pe aparatul foto
  • ia o carte și așează-te la o fereastră mare cu o ciocolată caldă în brațe, cum să nu-ți placă așa priveliște și așa moment?
  • privește cum ninge sau privește munții de zăpadă, respiră și liniștește-te
  • întreabă localnicii, de unde poți obține unghiuri frumoase de belvedere pentru a fotografia splendid zona
  • dacă există o telegondolă (nu doar telescaun) plimbă-te cu ea în amblele sensuri, peisajul se va înfățișa minunat înaintea ochilor tăi
  • informează-te dacă există obiective turistice în zona stațiunii tale (o mănăstire, o bisericuță etc) și pleacă în explorarea lor
  • alfă dacă se fac trasee montane ușoare pe timp de iarnă și ieși la o plimbare mai alertă
  • dacă există în apropiere un orășel frumos care poate fi vizitat nu cugeta, mergi și-l vizitează cât mai repede
  • dacă schiorii îți fac o poftă nebună de zăpadă, încearcă tubing-ul pe zăpadă (nu este un sport ci un fel de “hai să ne dăm cu caucicul” ca în copilărie, eu m-am distrat maxim dându-mă cu tuba)
  • se pot închiria săniuțe și te poți simți ca în copilărie tăvălindu-te prin zăpadă (o oră/două te vor energiza de mama focului)
  • ieși la o bulgăreală alături de prieteni, mereu funcționează și te vei simți instant un copil vesel într-o lume frumoasă
  • caută un local drăguț și încearcă o mâncare tradițională și un vin sau ceai care să te încălzească
  • adu cu tine un film care are acțiunea plasată la munte și urmărește-l în cabană seara târziu, când afară ninge ca în povești, e frig, dar tu de bucuri de calm și căldură undeva la mansarda cabanei (ador camerele de la mansardă)
  • bucură-te de munte, privește înălțimile :)

P1260911

Dacă și după ce ai făcut cele enumerate în lista de mai sus, tot vei spune că a fost anost la munte, fie iarnă, fie vară, muntele nu-i de tine. Totuși încearcă și vezi dacă îți place, nu ai de unde ști cum e iarna la munte, dacă nu ai petrecut niciun weekend la zapadă și voie bună, chiar și fără schiuri în picioare… Te aștept cu impresii! ;)

Un weekend de 730 de km prin România

Am făcut ce am făcut și săptămâna asta nu mi-a venit să scriu deloc despre prima plimbare adevărată pe 2013, prin țărișoara noastră frumoasă. Am găsit alte chestii mai interesante de povestit din păcate și uite așa timpul a trecut fără să-mi notez impresiile. Vremea s-a încălzit și vinerea asta arată cel puțin cu 60% mai de primăvară decât vinerea trecută când a nins mult și ne-am pus serios întrebarea dacă drumurile patriei nu ne vor răpi din bucuria unui weekend pe șosele :P

A fost bine, dar nu punem la socoteală ziua de vineri, cu după amiaza ei petrecută în totalitate la volan înaintând prin viscol. A fost o experiență și asta, doar că la un moment dat nu am văzut că drumul se îngustează (halucinant mai ningea!) :) Am zis că facem o buclă: plecăm din Cluj spre Hunedoara, apoi Petroșani, stăm puțin la munte în apropiere de Valea Jiului, apoi pornim pe Valea Jiului până acasă la Brâncuși, trecem Gorjul până la Vălcea, cu o oprire de reculegere la Horezu, iar de acolo pe Valea Oltului înapoi acasă. Desigur, în două zile jumate. Numai că iarna, nu-i ca vara, deștept băiat al nostru președinte. Eu nu m-am gândit și uite așa am încasat o oboseală de traseu asemănătoate cu cea Ineu-Corfu, drum făcut pe vară toridă cu ziua cât Sărbătoarea…

Cel mai mult din acest traseu, mi-a plăcut faptul că am ajuns în locuri din țară unde nu am mai fost până acum. Unde mai pui că Târgu Jiu e de ceva ani pe Wishlist (l-am și tăiat de acolo, am zis că așa voi face de acum). Iar Gorjul și Vâlcea luate împreună la obiective turistice bat multe alte zone din România, no offence! Puteam petrece pe acolo cel puțin o săptămână ca să le vedem pe toate. Numai de la șoseaua principală în câțiva Km puteai ajunge la: Mănăstirea Lainici (chiar pe Valea Jiului într-o zonă minuntă, treci practic prin fața ei), Casa Muzeu Maria Lătărețu de la Bălcești (e chiar la șosea), Trovanții (și ei tot la șosea, se văd de pe drum, doar că erau acoperiți cu zăpada și trebuia să cobori au pied într-o râpă), la ceva distanță dar frumos semnalizate puteai ajunge la Mănăstirile Tismana și Polovragi de care sigur ați auzit și la celebra Mănăstire dintr-un lemn. Pe lângă toate acestea doar am trecut, dar de era vară, faceam cumva ca lumina zilei să ne ajungă să le vizităm. Merită din plin, am rămas surprinsă de această zonă și sunt sigură că mai sunt multe alte minunății de văzut pe acolo, apropierea serii ne amenința însă călătoria și modul de a ajunge înpoi acasă la o oră decentă.

P1360189

Dar să revenim la locurile în care ne-am oprit. După superba și precar înzăpezită Vale a Jiului și câteva glume ce făceau trimitere evidentă la “Luceafărul huilei”, am ajuns acasă la Brâncuși în frumosul Târg de Jiu și am poposit exact în față la Coloana Infinitului. Era de departe atracția zilei pentru noi și Slăviți fie prietenii, care de acasă, ne-au dat coordonatele exacte ca să ajungem fix în fața ei. Consider că este foarte bine pusă în valoare în parcul în care se află, deși despărțită de suratele ei: Masa Tăcerii și Poarta Sărutului aflate în alt parc dar pe aceeași axă… O să las pozele să vorbească, a fost o zi mohorâtă tare, eu mă mir că au ieșit și așa cum au ieșit. Recomand totuși o primăvară frumoasă și verde pentru o vizită la Târgu Jiu. A! și apoi una la Paris, la atelierul atât de apreciat al lui Brâncuși (acolo va urma să merg și eu data viitoare căci, vă spun drept, am avut o reținere să merg când am ajuns în Franța dățile trecute, reținere oarecum cauzată de “rușinea” de a nu ajunge întâi la Târgu Jiu, știu, minunați-vă de ciudățeniile mele) :)

Un alt loc vizat de acasă și cu oprire obligatorie, a fost Mănăstirea Hurezi, din satul Romanii de Jos, aflat chiar la ieșirea din Horezu spre Râmnicu Vâlcea. Aș fi vizitat și Horezul cel celebru pentru ceramica sa și poate m-aș fi procopsit cu câte ceva pentru acasă, dar vai!! la fel ca la Târgu Jiu, românii nu știu că turiștii profită de weekend-uri să plece să viziteze, așa că ei, în dulcele stil clasic de la noi, țin magazinele cu suveniruri închise duminica. Nimic nu m-a indispus mai tare, pe cuvânt, drept pentru care, să nu mai fim frustarați pe viitor, recomand și francezilor să închidă duminica magazinul cu suveniruri de la Louvre, iar fiorentinlor să pună lacăt pe tarabele alea caraghiose care vând nonsensuri specifice în Piazzale Michelangelo, da? Să ia exemplu de la români, că uite ce bine merge turismul la ei!! Grrrrr… OK, să ne reculegem zic și să ne rugăm pentru bunul mers al turismului în România că este unica lui șansă.

P1360199

Spre deosebire de Târgu Jiu, care pun pariu ca arată mai bine în orice alt sezon mai cald, Mănăstirea Hurezi arată extraordinar iarna, iar zăpada ce cădea îi potența liniștea, ad litteram, până la Dumnezeu și înapoi. Știți că pare de 100 de ori mai liniște când ninge, nu? Ei, nu vă puteți imagina cum era aici. În plus am ajuns înainte de vecernie, iar când am plecat au început să spargă liniștea aceea de nedescris bătând toaca… Rar, așa ceva, serios! Nu știu cum arată vara aici, dar acest moment îl pot descrie drept unul perfect, plin, complet, senzorial vorbind. Vă las și aici cu niște poze, făceam mai multe, dar ghici ce? Mi se terminaseră bateriile la aparat și am crezut că pierdusem un acumulator, deci nu am avut cu ce să le schimb, am mârâit puțin că am pierdut o chestie “așa de valoroasă”, dar m-am împăcat cu ideea. Ei, îl găsisem acasă cazut prin poșetă zilele trecute, m-am bucurat de zici că am găsit un lingou de aur (nuanțe, zic!)

Și ca să închei acest roman fluviu, căci, nu-i așa, dacă nu povestești o săptămână le dai drumul afară la toate deodată, vă mai spun doar că, ne-am întors pe Valea Oltului pe când se întuneca și din cele 3 ture de Valea Oltului pe care le-am făcut până acum, doar una am făcut-o pe lumină, în 2009 când ne întorceam de la Constanța. În rest, mereu ajung pe acolo aproape pe beznă și nu mă pot bucura de acele peisaje minunate (vorbesc de sectorul Călimănești-Căciulata-Cozia)…

P1360091

A! Doamne, era să uit, sunt culmea. Am stat două nopți la Straja, dar noi nu schiem, nu facem niciun alt sport de iarnă, așa că ne-am odihnit cum de multă vreme nu ne-am mai odihnit la munte și am râs așa cum de multă vreme n-am mai râs (în afară de când suntem acasă, că acasă chiar e funny uneori și râdem ca apucații, așa cum numai la tine acasă poți râde). A fost frumos, am văzut și proba masculină de Patinaj Artistic, la televizor și ne minunam de toți îmbujorații ce intrau la pensiune sfârșiți după reprize îndelungate de schi. N-a fost rău și spre surprinderea lui Clau, care adoră să stea să se odihnească la munte, am zis că mi-a priit și mie leneveala, nu de alta, dar am stat mult și pe drum, atât de mult încât nu-mi mai amintesc anumite porțiuni :) Nu-i de râs, știu! :P