Și câte or mai fi și m-or aștepta să le văd!! 
Dar, doar nemulțumită nu sunt de câte am văzut până acum, așa că azi, într-o superbă zi de primăvară, vă invit la o plimbare, din păcate doar virtuală, prin zece din cele mai frumoase parcuri pe care le-am văzut eu în Europa. Unde frumos înseamnă senin, cu atmosferă caldă, îmbietor la relaxare și plăcut de privit și simțit…
Cred că mi-am propus un articol de acest gen cam de două luni și mereu pe când să-i fac loc în program intervenea câte ceva. Dar weekend-ul trecut am lucrat la el și în seara asta vă pot prezenta o variantă finală a ceea ce am vrut să fie un Top 15 al celor mai drăguțe străduțe, pe care am apucat să le văd până acum prin Europa noastră frumoasă…
Adevărul este că îmi căutam un moment propice să vă povestesc despre Bergamo. L-am lăsat să aștepte (deși ați văzut deja pozele) așa cum l-am lăsat să aștepte și în timpul escapadei italiene. Dar azi m-am gândit la el mult, mult de tot. M-am gândit că aș vrea să văd ceva nou, să mă rup de peisajul de aici de la mine. “Da ai mai fost plecată”, o să-mi spuneți și da, am mai fost, dar în ultima vreme parcă tot ce văd în jur seamănă cu ce am mai văzut. Deși e frumos la mine în Florești și Clujul e la fel de senzațional ca întotdeauna, mi-e dor ceva nou, de ceva inedit, de o așezare frumoasă, de o cafenea drăguță în care să nu mai fi intrat, o stradă nouă pe care pașii mei să calce etc. Cred că ați pățit și voi așa ceva.
De curând a fost Pavia, dar înainte de asta am înțeles perfect, că cel puțin în ce privește Italia, mereu voi avea parte de o surpriză venită de niciunde. La prima vizită a fost Padova, la a doua a fost Tivoli și pot continua tot așa… Dar să nu o lungesc, deci Pavia…
Am senzația că voi plânge anul asta după săptămânile ce au trecut, după felul în care am fugit prin ele și prin întâmplările lor, după mine cea care a simțit că n-are loc și timp să respire în iureșul evenimentelor ce s-au petrecut. Și voi plânge tocmai pentru că mie îmi place așa, îmi place să știu exact câte vene îmi trec prin picioare, să le văd, să le pot numără și să le simt pulsând și să văd că oboseala nu e în zadar, că ea mi-a adus bogăție și liniște sufletească chiar dacă am fost mai mult pe drumuri decât acasă Știu că sunt oameni care nu vor pricepe cum e să te liniștească agitația, dar aceia nu cred că mă cunosc…
Când energia mea tinde spre zero, sunt tot răgușită, îmi dau seama că nu mi-am făcut vreme nici acum să vă arat niște poze milanese, nu v-am răspuns la comentarii de săptămâna trecută, când afară plouă de rupe, tună, fugeră, am băut două cappuccino deja, iar la lansarea din seara asta a cărții lui Sega nu știu încă dacă ajung date fiind condițiile meteo… am lăsat baltă tot ce făceam și tot ce altceva scriam și am ales pozele de la Milano. Măcar alea de la Milano, pe care nici lu’ mama nu i le-am arătat, deși am fost la Ineu și în fiecare zi îmi propuneam să stăm să le vedem împreună. Și dacă tot m-am întrerupt din tot și din toate, să curgă din taste o poveste și despre Milano, atunci 
Tot n-am pozele alese, îmi pare rău, dar pentru că prea multă lume m-a întrebat de escapada noastră în Italia, am decis să scriu o “mică” introducere cu păreri aproape la cald, despre o zonă în care acum am ajuns prima dată. Cum mi s-a părut, ce am făcut, ce nu mi-a plăcut etc.
