Înapoi în viitor, România, Travel

Înapoi în viitor IX: Pe vremea când (doar) visam la călătorii

4 comentarii

Am decis să aduc de la Ineu câteva fotografii din vacanțele copilăriei mele și mai apoi din vacanețele din adolescență (pozele respective le am doar in varianta tipărită) și să povestesc despre călătoriile de atunci, de pe vremea când umblam prin țară cu ai mei. Câteva fotografii sunt chiar haioase și abia aștep să le caut :)

Până atunci însă, am “scăpat” iar în arhivă și am găsit niște fotografii făcute cu telefonul (că nu aveam camera digitală) de pe vremea când visau la greu la cum voi călătorii eu când mă voi face mare :D Îmi agățasem o hartă a lumii deasupra patului din camera mea și nu era zi în care să nu fac trasee în minte și planuri de vacanță care de cele mai multe ori nu se realizau, dar nu încetam să sper, cred că harta aia îmi amintea mereu că lumea e mare, e acolo și într-o zi poate fi a mea (n-am depășit cu mult stadiul acela, dar nu-i momentul să mă plâng).

Pe când mulți văzuseră deja jumate de planetă eu abia mi-am cumpărat de la Readers Digest o enciclopedie care mi-a dat prilejul să visez o vară întreagă. Și credeți-mă că am visat la greu… și am învățat multe din cartea aceea, căci internetul nu-mi era accesibil decât cu porția și nici nu știam pe atunci să caut informațiile pe care le doream.

Cu toate că visam foarte mult, cu toate că ieșisem deja din țară și că prin țară m-am plimbat de mama focului prin copilărie, recunosc că au fost ani în care nu am părăsit județul Arad, cât regret numai eu știu, dar nu aveam destinul în propriile mâini pe vremea aceea. Un moment de cotitură a fost vacanța la mare din 2005. Mai fusem la mare cu ai mei în ’86 și nu am nicio poză de atunci :( dar în 2005 mi-a plăcut la nebunie, a fost vacanța prin excelență. Și stând eu rezemată pe țărm și privind marea mi-am dorit brusc să o văd și de pe alte țărmuri, să mai văd și alte mări și să cunosc oameni care s-au scăldat în alte ape. Deci m-am dorit să plec, însă la câți bani aveam prin portofel am putut pleca într-un singur loc; înapoi la Ineu. Briza însă o mai simt și azi…

Constanța, iulie 2005

Bloguri & Blogging, Italia, Travel

Fiecare cu povestea lui… italiană

2 comentarii

Ce am mai făcut eu după ultima călătorie în Italia? Pe lângă altele, desigur? Am căutat bloguri alte expaților :D De fapt nu doream să găsesc numai bloguri ci mai repede îmi doream să găsesc experiențe ale unora care au trecut de la stadiul de “îndrăgostiți de Italia” la stadiul de imigranți curioși de “dolce vita”. Așa i-am descoperit pe Kate și Rob, pe care i-am adoptat imediat in blogroll, mai apoi pe Christy și apoi pe Sara. Iar într-o zi leneșă am descoperit o listă întreagă de care m-am bucurat maxim. Sunt mulți, foarte mulți și știu că sunt de fapt cu mult mai mulți.

Să aruncăm un ochi pe ce zic ei despre cea mai mare și “drastică” schimbare din viața lor.

Kate & Rob in La Vita e Bella

“Wondering how a married 20-something American couple ends up moving to Florence, Italy? Yea, we get that question a lot!

We’ve both always been wanderers, dreamers and adventurers. Rob grew up in Indiana, went to boarding school in California, college in D.C. and found his way to Arlington, Louisville, Philadelphia and now Italy with Kate, originally from Bucks County, PA. For years, we brainstormed ways to (legally) live in Italy. In the meantime, we tried living the more conventional life…moved to Louisville (a great city, btw), bought a house, got a car, etc. But, that life just wasn’t meant for us. It turns out that the answer was there all along: jure sanguinis AKA Italian dual citizenship. Kate qualifies through her paternal great-grandfather; Rob qualifies through his marriage to Kate (he knew it would come in handy eventually).

After 12 months of document searching, certifying and translating (including 6 months shacked up with Kate’s parents in the Philly area), we made the move to Florence, Italy in January 2010. All of the hard work and sacrifice has totally been worth it. We’re not sure how long will be here — could be forever, could be another year or so. For now, we’re living life by the seat of our pants and loving every second of it. You may be wondering how we support ourselves while living abroad. Well, here is what makes our lives a lot easier: we own a marketing/web consulting business. All of our business is online. Our clients are all over the map. We are truly location independent. We’ve worked really hard to get our business to this point. “ 

Christy in Ciao Christy

“I’m a Southern gal, who after living my whole life in Atlanta, packed up in 2009 & moved to Florence. I have a wonderful life here with the most scrumptious man I know, darling cat Abby and some of the best friends I could ever imagine. This blog is about my life, living as an expat, both the good & the bad, the funny & sad. What I DO know for sure is : I do feel fortunate to have met Antonio. I do feel blessed to have the best girlfriends in the entire world. I do feel lucky to walk past some of the most extraordinary works of art : every.single.day. “

Sara in When in Florence

“A little over 10 years ago I left my home in L.A and moved to Italy. I had a few hundred dollars, two overweight suitcases and no idea what I was going to do once I arrived. But I knew I was in love, with the City of Florence that is; I immediately felt comfortable here, like I was home. And then, before I knew what hit me, I fell in love again, this time with Luigi, the charming Southern Italian ragazzo I had only spent a few weeks with on my first trip. He was the only person I knew in the city. He took me back to his place and told me I could stay until I figured out what I was going to do. Well, as it turns out, I never left. We’ve been together ever since and have now been married for 5 years. After a few years in Florence I returned to California to further my studies at Art Center College of Design in Pasadena receiving my BFA in Fine Art. Shortly after graduating I returned to Florence and began working as a historical tour guide and developing my jewelry designs. My favorite things in life are my wonderful husband, my amazing girlfriends, my fat cat called Michelangelo, and Uniball colored pens.”

Well, peste aceste trei mărturii, care sper să fie un punct de plecare și pentru voi în explorarea blogurilor de travel, living and dreaming in Italy, mai ziceam ceva de o listă. Curioși? Oricum, Ms. Adventures in Italy este și el un blog de urmărit în sine.

Sursa foto

Diverse amestecate, Poezii

Voi cine sunteţi? (descriere în versuri)

5 comentarii

Pornind de la versurile de mai jos, Octavian Goga – Fără Ţară, care îmi plac la nebunie din clasa a XII a şi drept urmare le-am pus ca moto la albumul de absolvire, vin şi vă întreb şi pe voi, puteţi să-mi spuneţi cine sunteţi în cîteva versuri? Aş fi curioasă ce iese… (cred ca am mai postat poezia pe blog, dar in alt scop)

Eu sunt un om fara de tara,
Un strop de foc purtat de vânt,
Un rob razlet scapat din fiara,
Cel mai sarac de pe pamânt.
Eu sunt un mag de legea noua,
Un biet nebun, orbit de-o stea,
Ce-am ratacit sa v-aduc voua
Povestile din tara mea.

Eu sunt o lacrima târzie
Din plânsul unei mii de ani,
Sunt visul care reînvie
La vetrele celor orfani.
Sunt o mustrare calatoare
De pe tarâmuri fara glas,
Si dintr-o lume care moare
Sunt strigatul ce-a mai ramas.

Eu sunt oftatul care plânge
Acolo-n satul meu din deal,
Sunt tipatul muiat în sânge
Al vaduvelor din Ardeal.
Sunt solul dragostei si-al urii,
Un visator de biruinti,
Ce port blesteme-n cerul gurii,
Drept mostenire din parinti.

Eu m-am desprins dintre morminte,
Din cripte umede si reci,
De unde-aducerile-aminte
Tin straja unui gând de veci.
Si cu fiorul care poarta
Pe cei încrezatori în frati,
V-am plâns la fiecare poarta
Durerea mortilor uitati.

*ultima strofă a poeziei nu o simt, ca să zic aşa, deci nu am scris-o :)

Aniversări, Diverse amestecate, Muzica

De la un “băiat ca el”…

4 comentarii

Întrerupem puțin jurnalul fiorentin pentru o relatare ce trebuia făcută săptămâna trecută. După cum știți, a fost și ziua mea și după cum am mai spus, multe persoane din anturajul meu mi-au făcut surprize plăcute.. și normal între aceste persoane, Clau. Eu credeam că plecarea în Toscana e tot ce va însemna cadoul de anul acesta și eram peste cap de mulțumită, dar Clau mai avea și alte planuri.

Când am vrut să-mi convoc prietenii la o prăjitură joia trecută (normal invitația trebuia făcută din timp), Clau mi-a zis ca “nuuuu, avem alte planuri ce nu pot fi spuse”. Am început cu întrebările, cu presupunerile și nici un rezultat. Miercuri seara însă, după 12, deci în 20 deja, întărcându-ne de la un concert Compact în My Way, pe mașină, Clau îmi zice că îmi dă trei indicii și aș face bine să ghicesc despre ce e vorba, dacă vreau să primesc cadoul de ziua mea. Yiiiii, ce-mi plac fazele astea!!! Primul indiciu cică mi-l dă atunci pe loc, al doilea dimineață și ultimul a doua zi la prânz…

Primul indiciu: PLANETĂ (??? l-am întrebat dacă își face un cadou lui) :) M-am gândit aproape toată noaptea, sau cât mai rămăsese din ea… Dimineața a venit cu al doilea indiciu: RACHETĂ (acum eram convinsă că-și face un cadou lui) :) Nu mai aveam răbdare, deja începuseră oamenii să mă sune, le-am zis de ghicitoare, unii au venit cu idei, alții mai târziu cu telefoane să vadă dacă am dezlegat misterul :) Deja era comic… vorbeam pe chat încercând să mai scot amănunte de la el.

Hint: CE E ȘI PLANETĂ ȘI E ȘI RACHETĂ ?!? Deci eram în ceată complet și și-a dat seama și el, în plus și-a amintit că a uitat o parte importantă a planului… deci a fost nevoit să dezvăluie singur secretul.

SATURN e și planetă și e și rachetă, mai exact Saturn V, iar eu trebuia să găsec biletele la concertul din acea seara la Direcția 5, în cartea noastră cu Saturn 5, însă Clau adormit a plecat la serviciu cu biletele la el :) Intre timp eu am căutat în toate rachetele și navetele pe care le avem prin casa că m-am prins eu că este ceva de găsit…Așadar a luat bilete la Direcția 5, în condițiile în care lui nu-i place Direcția 5, sau mă rog, nu-i plăcea… dar întâmplarea face să-mi placă mie mult, iar ei să aibă concert la Teatrul Național din Cluj chiar pe 20 octombrie. Auzeam reclama la concert în fiecare zi la Magic FM și chiar nu mă gândeam că voi ajunge la concertul lor.

Despre concert… n-am cuvinte a fost o experiență minunată pe care o recomand oricui, fanilor nu mai zic, probabil au trăit-o deja. Eu am fost mută de uimire la început, apoi mi s-a dezlagat limba și am cântat toate melodiile lor până am răgușit. La începutul concertului mi-au dat puțin lacrimile pentru că au început cu această melodie… au continuat cu aceasta și apoi dacă vă vine să credeți cu aceasta… Eram toată piele de găină și îmi doream din suflet să cânte toate melodiile lor superbe, pe care în parte aproape că le-au cântat în cele două ore și 20 de minute de concert.

După concert, tot Clau a fost cel care mi-a zis să mergem să vorbim cu ei și să luăm autografe în condițiile în care el nu agreeaza prea mult aceste îndeletniciri ale mele. Și am mers și i-am cunoscut și le-am zis că e ziua mea și mi-au urat La multi ani, și mi-au dat autografe și posibilitatea de a vedea că sunt oameni OK și normali și fac treabă bună. Mulțumesc Clau honey, mulțumesc Direcția 5!

Aniversări, Diverse amestecate

Mulțumesc

Niciun comentariu

Am 27 de ani, îmi place cum sună și-mi place cum mă simt. Și cum a zis Clau aseara: “the best is yet to come”… Mulțumesc tuturor pentru felul în care m-ați făcut să mă simt de ziua mea, nu spun că doar de ziua mea vă simt aproape, dar ieri, încă de la miezul nopții, încă de la începutul zilei de 20 s-a întâmplat să mă țineți cumva “în brațe”, toți, și asta e mare lucru și e de nedescris. Le mulțumesc tuturor celor care s-au gândit la mine cumva, cu ceva… familiei, prietenilor și cunoștințelor, celor care au pus mâna pe telefon și au sunat sau au trimis un mesaj, un email, celor care au lăsat câteva rânduri pe facebook (ați fost vreo 70 de persoane) :) celor care au dorit să ne vedem și cu care m-am văzut, celor de la Compact și de la Direcția 5 pentru muzica și pentru că sunt oameni normali și celor speciali care s-au dat puțin peste cap ca să-mi facă surprize. Nu cred că am petrecut chiar așa nici într-un an… deci e semn bun… Am ce povesti despre ziua de ieri, chiar în serial aș spune, până atunci însă urmează seara de azi și începând de mâine cadoul meu pentru mine, plus câteva întâlniri pentru săptămâna viitoare (cu aceeași ocazie) ;)

Dragii mei, încă odată, sunteți grozavi… MULȚUMESC!

Aniversări, Filosofari, Poezii

27

10 comentarii

25

26

Azi-noapte-am încercat să mă-ntregesc
Cu focurile globului ceresc!…
Dar teama de-a rămâne tot ce sunt
A sugrumat în mine orice-avânt –
Şi-azi-noapte n-am putut schimba nimic
Din existenţa mea de mozaic!…

Rânduri pentru întregirea mea (Ion Minulescu)

Foto

Travel, Ungaria

Cum am văzut Budapesta pentru prima oară

15 comentarii

Inspirată de cartea pe care o absorb acum cu nesaț, Prima călătorie în străinătate, mi-am amintit de “prima” mea călătorie de acest gen… La Budapesta, in martie 2002 (deci acu’ aproximativ 10 ani). Bine, am ieșit încă din 1990 cu ai mei de câteva ori la Gyula, chiar la granița cu România, dacă ieși pe la vama Vărșand. Dar atunci în ’90 și ceva eram micuță tare 5-7 ani, iar ai mei nu erau afaceriști care să meargă să “facă ungurii” (asta e expresie idioată din vest) ci mai mult am ieșit pentru că tata a vrut să vadă cum e “afară”. Așa am ajuns eu să pap înghețată din Ungaria, să beau suc  făcut din “concentrat” de kiwi (cred că dacă caut bine și acum mai am pe la Ineu un bidon din ăla de la concentrat) și să știu ce-s alea Bonibons “originale”. Era astfel de înțeles și că prima mea ieșire din țară, la vârsta când asta chiar a însemnat ceva, să fie tot în Ungaria vecină. Așa că atunci când profu’ nostru de geogra’ a venit cu ideea, am anunțat-o pe mami că vreau să plec și pace. M-a lăsat să-mi fac damblaua, mai ales că aveam lucruri de uitat și momente de trecut… Și așa s-a produs ieșirea la Budapesta într-o iarnă prelungită până în primăvară.

Și ca să vedeți cât am crescut în 10 ani (sau nu), am găsit într-o agendă din acea vreme (că nu avem jurnal, la 16/17 ani, iar acum îmi pare rău), povestea excursiei scrisă în limbaj de baltă și cu fraze care acum îmi stârnesc râsul. Le-am fotografiat și vi le arat și vouă (nu știu de sunt lizibile, dar încercați totuși). Nu povestea contează ci vechimea damblalei mele ;)

Și dacă ați reușit să citiți și ați văzut dorința mea de la final, aceea de a vedea Viena, trebuie să vă spun că acest lucru s-a petrecut abia în mai 2007 (deci la 5 ani si ceva de la cele consemnate in agenda cea veche), dar aceasta este o altă poveste care merită povestită aici cândva.

Așadar, mă preocupă treaba cu prima ieșire în străinătate acum… și urmarea este că transform în leapșă acest subiect și îl trimit temă mai departe către: Luiza (tu poți să o transformi în prima ieșire la Paris, dacă vrei) ;) Andreea (pe care sper să o prindă subiectul, mai ales că știu că-i place), Camelia, Rontziki, Ela, Monica, Ioana și Alice și drept să vă spun aș zice că tot blogroll-ul, așa că cine mai vrea să se servească, să o facă ;)

Close Menu