Înapoi în viitor IX: Pe vremea când (doar) visam la călătorii

Am decis să aduc de la Ineu câteva fotografii din vacanțele copilăriei mele și mai apoi din vacanețele din adolescență (pozele respective le am doar in varianta tipărită) și să povestesc despre călătoriile de atunci, de pe vremea când umblam prin țară cu ai mei. Câteva fotografii sunt chiar haioase și abia aștep să le caut happy

Până atunci însă, am “scăpat” iar în arhivă și am găsit niște fotografii făcute cu telefonul (că nu aveam camera digitală) de pe vremea când visau la greu la cum voi călătorii eu când mă voi face mare big grin Îmi agățasem o hartă a lumii deasupra patului din camera mea și nu era zi în care să nu fac trasee în minte și planuri de vacanță care de cele mai multe ori nu se realizau, dar nu încetam să sper, cred că harta aia îmi amintea mereu că lumea e mare, e acolo și într-o zi poate fi a mea (n-am depășit cu mult stadiul acela, dar nu-i momentul să mă plâng).

Pe când mulți văzuseră deja jumate de planetă eu abia mi-am cumpărat de la Readers Digest o enciclopedie care mi-a dat prilejul să visez o vară întreagă. Și credeți-mă că am visat la greu… și am învățat multe din cartea aceea, căci internetul nu-mi era accesibil decât cu porția și nici nu știam pe atunci să caut informațiile pe care le doream.

Cu toate că visam foarte mult, cu toate că ieșisem deja din țară și că prin țară m-am plimbat de mama focului prin copilărie, recunosc că au fost ani în care nu am părăsit județul Arad, cât regret numai eu știu, dar nu aveam destinul în propriile mâini pe vremea aceea. Un moment de cotitură a fost vacanța la mare din 2005. Mai fusem la mare cu ai mei în ’86 și nu am nicio poză de atunci sad dar în 2005 mi-a plăcut la nebunie, a fost vacanța prin excelență. Și stând eu rezemată pe țărm și privind marea mi-am dorit brusc să o văd și de pe alte țărmuri, să mai văd și alte mări și să cunosc oameni care s-au scăldat în alte ape. Deci m-am dorit să plec, însă la câți bani aveam prin portofel am putut pleca într-un singur loc; înapoi la Ineu. Briza însă o mai simt și azi…

Constanța, iulie 2005

You may also like

4 comentarii

  1. Ooof, eu de cativa ani sunt in stand by. Am un dor de duca enorm, dar e sufocat inca din fasa de criza asta odioasa! Ma mai uit prin vechile fotografii sa-mi mai alin cheful de calatorit, dar metoda asta nu merge intotdeauna, ci dimpotriva, uneori il acutizeaza! Imi pare rau doar ca inainte nu aveam aparat foto si nici telefon cu camera si am ratat imortalizarea multor locuri minunate! Bine, intr-o lume ideala, asta ar constitui o scuza plauzibila sa le revad! Dar din nou ajungem la odioasa criza… din pacate…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.