Știu, știu că nu e cea mai potrivită lună de vacanță, prețurile explodează, aglomerația este în toi prin tot locul turistic, căldura mare (prea mare pentru mulți), dar na, de multe ori ține de alți factori plecatul în vacanță.
Impulsul de a pleca, motivul de a rămâne
Au fost impulsuri pe care le-am simțit dintotdeauna. Mă întorc la ele mereu și îmi dau seama că au existat dintotdeauna în mine. Au venit odată cu crearea mea, sunt sigură, căci astfel nu-mi explic sentimentul acela complet și copleșitor, care are aproape și miros… cum că va urma să se întâmple:
În verile de altădată (“înapoi în viitor”)
A(u) fost odată ca niciodată, mai multe veri… de altădată. Și-a fost frumos și a fost bine, și acum sunt doar o amintire. (hai că are și rimă, zici că scriu într-un oracol, apropo vi le amintiți?) :)
Provocarea, între clișeu și esență
“O provocare nu înseamnă doar să pleci la război!” am auzit pe cineva spunând de curând.
Asta îmi sună cumva… cumva prost și cumva bine și cumva niște rotițe s-au întors înăuntrul meu în sensul invers al acelor de ceasornic. Ceasornic care ne măsoară nemurirea. Desigur! Clișeu? Desigur!
Un plan cam (prea) vechi: Praga!
Da, e vechi pentru că e din 2007 și pentru că din 2007 am văzut atâtea, încât atunci când am plănuit Praga, noi la Viena fiind, păream niște copii din alt spațiu și-un alt timp. Cred că n-am văzut Praga datorită unei chestii psihologice, care nici nu știu cum se numește, dar știu că vreau și trebuie să o depășesc… Eram mici, eram alții…
Jurnalul (aproape) de la Păltiniș (III): Sighișoara acadea și o carte ca un shot de gin
Când lipsești 3 sau 4 zile din peisajul obișnuit, parcă la întoarcere, deși în teorie ai cam aceleași lucruri de făcut, ele par cam de 10 ori mai multe. Și nici vremea nu te ajută, adică plouă cam de cum ai pus piciorul din nou acasă. Uite așa, că e iulie, că lumea e în vacanță, iar afară am 20 de grade, pe o ploaie mocănească care nu mă lasă să-mi țin promisiunea că anul acesta nu mă mai plâng din cauza vremii. Dar măcar am fost la Sighișoara… alaltăieri. Și mi-am cumpărat o (altă) carte, ieri.
Ce faci în vacanță, când n-ai buget de vacanță?
… și nici nu faci parte din categoria celor care își iau vacanță/concediu ca să muncească în acel timp altceva “pe lângă casă” (cunosc cazuri din imediata mea apropiere). Nu, Doamne Ferește, nu desconsider aici o pătură socială, care poate nu-și dorește mai mult, sau poate niciodată nu și-a permis mai mult, ci doar am vrut să subliniez că mă voi adresa, în special, celor care ar face orice pentru o vacanță, dar bani/buget… ZERO.
