(Avertisment: Poveste lungă). L-am văzut, mi-a plăcut… din prima. Dar după 5 vizite abia, cu mintea limpede și inima la locul ei, am putut să strâng 100 de motive pentru care Sibiul chiar este un oraș de iubit până la capăt. Nu sunt dezamăgită să locuiesc la Cluj, Clujul are farmecul său, dar Sibiul are ceva în plus, ceva ce-l face să pară mai “vestic”, mai de la ei, mai puțin de la noi. Sunt sașii “vinovați” pentru asta? Nu știu! Dar nu mai contează cine și de ce face ca Sibiul să fie așa de apreciat, important e că este. Oameni din toate colțurile lumii vin să-l viziteze. Am văzut la Sibiu într-o singură zi, mai mulți turiști străini decât văd la Cluj într-un an. E un oraș “atât” de turistic, dar nicidecum supraevaluat! Nu se poate să nu treci să-l vezi, măcar un ceas, măcar o zi, măcar odată.
Jurnalul (aproape) de la Păltiniș (III): Sighișoara acadea și o carte ca un shot de gin
Când lipsești 3 sau 4 zile din peisajul obișnuit, parcă la întoarcere, deși în teorie ai cam aceleași lucruri de făcut, ele par cam de 10 ori mai multe. Și nici vremea nu te ajută, adică plouă cam de cum ai pus piciorul din nou acasă. Uite așa, că e iulie, că lumea e în vacanță, iar afară am 20 de grade, pe o ploaie mocănească care nu mă lasă să-mi țin promisiunea că anul acesta nu mă mai plâng din cauza vremii. Dar măcar am fost la Sighișoara… alaltăieri. Și mi-am cumpărat o (altă) carte, ieri.
Jurnalul (aproape) de la Păltiniș (II): Sate, biserici, cetăți și prieteni
Stelele s-au aliniat acum :) N-am putut evita, așa cum n-am putut influența dorința de a ajunge cât mai repede prin câteva dintre cele mai frumoase sate din Transilvania, pe la câteva Biserici fortificate și la cel puțin o cetate cocoțată în vârf de deal. Asta a fost, fără îndoială, excursia surprinză a anului 2013 (până în prezent). În plus, Bisericile fortificate sunt o dorință de pe lista asta (ok, o să vă explic și de ce ai nevoie de câteva tururi ca să le vezi pe toate, dar nu azi) :)
Jurnalul (aproape) de la Păltiniș (I): Sibiu
Ca orice ieșire neplănuită, pentru mine, această mini excursie în cealaltă parte de Transilvania, pare a fi reușită. Vremea ține cu mine (să nu o deochi, că de câte ori o laud vine o furtună), Sibiul ieri a avut temperatura mai mult decât potrivită și în plus am făcut ceva ce m-am mai făcut de tare mult timp: m-am plimbat singură și alene, cam două ore, prin orașul pe care încă îl consider cel mai frumos din România, cel mai fotogenic și cel mai “vestic” de la noi, chiar dacă e bine de tot în centrul țării. Că tot e Clau la Viena, DIN NOU, am zis că o porție de germană, asemănătoare, numai la Sibiu pot lua ;)
Nici ploaia nu ne mai ține în casă
Azi la ora 13 am aprins lumina în bucătărie ca să văd să gătesc, așa nori zbucimați ocupau cerul afară. Plouă de rupe, a plouat de luni și de exemplu miercuri s-a reușit perfomanța de a ploua toată ziua mocănește de parcă ne-am pregăti pentru postul Crăciunului. Teoretic e o zi în care să nu ieși din casă, la fel de valabil a fost și pentru zilele trecute (deci și ieri pentre ele) numai că practic eu nu mai pot sta în casă, de fapt nu pot să nu ies să mă bucur de verdele primăverii chiar și printre stropii de ploaie, uneori deloc puțini.
Final de martie pe Valea Arieșului
Culmea bogăției/Culmea sărăciei: Roșia Montană!
Sâmbătă, în drum spre Arieșeni, deși a plouat torențial aproape toată ziua (plouă de-o lună prin zona noastră), am făcut un ocol până la Roșia Montană. Nu mai fusesem niciodată și nici nu aveam un tablou complet a ceea ce se petrece acolo. Am auzit atâta informație contradictorie, că nici nu mai știam ce să iau de bun și ce nu. Așa că am hotărât să ne rupem o bucățică de drum să trecem pe acolo, deși nu mă așteptam să găsesc un loc turistic sau oricum să găsesc ceva demn de luat în seamă, iar de urcat până la gura minelor nu se punea problema pe această vreme de toamnă/iarnă.
Din Câmpeni în 10 minute ai ajuns în Roșia Montană și de la bun început te lovește un peisaj dezolant și simți că ceva nu e în ordine. Adică munții și dealurile sunt acolo, ar trebui să fie minunat, dar parcă… lipsește ceva. E o atmosferă stranie, vă rog să mă credeți. Sunt case și blocuri de locuințe, există o cantină a minerilor (sau cel puțin așa se numește), există un sediu de primărie proaspăt revovat care arată chiar bine, dar este o atmosferă atât de apăsătoare că ai vagul sentiment că acolo ar fi un loc părăsit (tocmai ce am văzut un episod de Globe Trekker despre Cerbonîl și Prypyat și n-am putut să nu compar în mintea mea, nu știu de ce).Am parcat în față la Muzeul Aurul Apusenilor, un muzeu micuț, dar foarte aranjat, clădirea care îl adăpostește a fost renovată din temelii, arată foarte bine, dar contrastează puternic spre ciudat cu tot ce se află în jur.