Cluj, România, Travel

România Merită Descoperită: Sâncraiu

4 comentarii

Undeva la peste 50 de km vest de Cluj, se află o comună frumoasă, dar care trece drept o ilustră necunoscută în inima Ardealului: Sâncraiu. Am ajuns prima data aici la începutul lunii martie, anul acesta. Eram în trecere, mare grabă, dar şi aşa, locul, mie mi s-a părut fantastic. Are ceva unic, inedit, parcă nu semăna cu alte sate sau comune din Cluj (Har Domnului le-am cam văzut pe toate, sper să vă mai povestesc şi de altele). Am simţit atunci, în acea fugă, că pentru o secundă, satul în care poposisem mi-a şoptit că e de descoperit, că e mai interesant decât lasă să se vadă. Mi-am zis în gând că o să revin. Nu s-a mai întâmplat, însă.

Totuşi ieri, ajungând cu treabă prin apropiere, am trecut peste un deal de unde Sâncraiu mi s-a arătat din nou ca vrajă ce mă cheama. Am oprit şi am coborât pe marginea drumului ca atunci când mi-e rău (de masină) şi vreau o gură de aer ca altfel mă sufoc. De data această mă sufocam dacă nu urcam pe jos colina să văd de sus, satul Sâncraiu (reşedinţa comunei cu acelaşi nume). Totul în jur era de un verde de neimaginat, parcă eram pe şevaletul unui pictor inspirat… Am făcut câteva poze din depărtare şi am plecat mai departe.

Ajunsă acasă am căutat pentru prima dată impresii despre acest loc din Transilvania. Am găsit, aşa cum era de aşteptat, puţine. Totuşi am aflat că teritoriul acestei comune este considerată poarta nordică a intrării în Munţii Apuseni, iar satul Sâncraiu este datat încă din 1288. Din fericire se pare că mulţi i-au conştientizat valoarea şi locul se află în plin proces de dezvoltare turistică. Dar promovare ZERO, aş adăuga.

Nu ştiu ce o să faceţi voi după ce o să vedeţi trei din pozele pe care le-am făcut eu ieri, dar eu cu siguranţă o să “sap” puţin în interiorul acestui sat care m-a atras atât de tare.

România Merită Descoperită, nu am uitat de asta, dar cred că nu ştiu încă exact cum să o abordez. Mă mai gândesc… Poate şi voi în această mini-vacanţă de 1 mai (la care nu se mai aştepta nimeni) o să ajungeţi pe undeva prin România, printr-un colţ care merită descoperit şi arătat tuturor ca exemplu pozitiv, ca loc care îţi taie răsuflarea, dar şi ca loc, care prin respiraţia proprie te poate aduce pe tine, ca turist, la viaţă. Mini-Vacanţă plăcută vă doresc! :)

Bloguri & Blogging, România, Travel

Leapşa turistică despre România

6 comentarii

Leapşa am primit-o de la Aliceee la iniţiativa celor de la Prăvălia de acasă fără să ştie ei ce “Romanian week” au creat la mine pe blog :) Oricum leapşa a venit la fix pentru R(omânia) M(erită) D(escoperită). RMD!

Sunt 3 întrebări frumoase, la care înainte de a răspunde eu, o să îi rog pe următorii prieteni, dacă doresc şi au chef de puţin “travel românesc” să răspundă şi ei: Plimbărici, Tomata, Mărgeluţa, Camelia, Oana, Ana, Monica şi Claudia :)

1. Dacă aţi avea puterea ministerului voi cum aţi promova România din punct de vedere turistic?

România suferă foarte rău la capitolul infrastructură, că nu avem autostrăzi este una, că unele drumuri judetene, comunale etc sunt impracticabile este altceva şi aici ar trebui lucrat. Ca să ne vină turiştii şi să nu enerveze complet până ajung la destinaţie ne-ar trebui nişte şosele care să se poată numi şosele. O să vă dau un exemplu din judeţul Cluj, sunt zone deosebite la care efectiv nu se poate ajunge, se ajunge greu şi pe timp de vară, ce să mai zic iarna: Fizeşu Gherlii, Buza, Geaca, o zonă de lacuri de pescuit impresionantă… dar nişte drumuri care scot din pepeni orice şofer, am declarat solemn că nu mai calc acolo, chiar dacă peisajele sunt MINUNATE. Am înţeles că nu sunt bani şi voinţă ca să legăm segmentele de autostradă pe care le avem, dar cred că, să reabilităm câteva drumuri care duc spre locuri turistice deosebite, asta s-ar putea face cu un minim interes. Să vă mai zic de Valea Arieşului? Cu Peştera Scărişoaaă, Staţiunea Arieşeni… e varză, se duc nabii suspensiile la maşină şi pierzi foarte mult timp. Să mai zic cât de greu se ajunge Sarmizegetusa? Doamne a fost un calvar, iar dacă acest obiectiv nu merită atunci ce merită? Vai câţi bani s-ar scoate din excursiile la Sarmizegetusa, dacă ai avea cum ajunge acolo fără să ai parte de o aventură nefericită!!!

Apoi mi se pare incredil cum de nu există autobuze turistice în marile şi frumoasele oraşe ale României. Eu, pe cuvântul meu dacă nu, aş merge cu o propunere la Primăria din Cluj, cum să nu aibă Clujul aşa ceva? Cum? În Cluj chiar vin mulţi turişti, ar merita. Văd că la Bucureşti avem (am fost cu el şi a fost super!). Clujul, Sibiul, Timişoara, Iaşi… păi ar fi de vis să apară acest gen de autobuze, imaginati-vă că mulţi turişti habar nu au ce să vadă în aceste oraşe, chiar şi eu, de merg mâine la Iaşi (n-am fost niciodată), nu mi-ar fi foarte comod să mă plimb în voie pe la obiective, dar un asemenea autobuz m-ar rezolva problema.

Hai să nu mă întind, deci ar fi două modalităţi deocamdată prin care aş mişca ceva în domeniul turismului din România: drumurile judeţene şi comunale reabilitate la modul serios şi autobuzele turistice din marile oraşe!

Salina Turda

2. Dacă un străin v-ar cere o listă cu 5 obiective turistice mai puţin cunoscute din Romania ce i-aţi propune şi de ce?

1. Castelul de la Ciucea (Casa Memorială Octavian Goga) despre care tocmai am vorbit şi am zis de ce merită vizitat.

2. Salina Turda pentru că este un loc absolut deosebit, mai ales acum după reamenajare arată foarte S.F, este inedită ce mai! Am fost de vreo 4 ori şi sper să mai ajung şi anul acesta, e de neratat dacă treceţi prin zona Cluj-Turda :)

3. Casa Memorială Ioan Slavici şi Cetatea de la Şiria (judeţul Arad) le iau împreună pentru că aşa şi recomand să se viziteze, sunt probabil cele mai de seamă obiective turistice din judeţul Arad, din păcate însă pentru potenţialul turistic al Aradului nimeni nu face nimic :(

4. Peştera Meziad (judeţul Bihor) pentru că este una dintre cele mai mari şi mai lungi peşteri din România, un rai al speologilor şi al tuturor celor care ajung pe Valea Meziadului.

5. Biserica Sfântul Nicolae de la Densuş (jud. Hunedoara) pentru că este una dintre cele mai vechi biserici de rit bizantin din România, este situată într-un loc pitoresc, dar destul de puţină lume trece pe acolo.

Biserica de la Densuş

3. Dacă aţi reprezenta România într-o altă ţară ce suveniruri autentice din România aţi duce cadou?

Chiar am avut de trimis un colet cuiva din Portugalia şi am ales să-i trimitem nişte ţuică adevărată cum se face pe aici pe la noi prin centru/vest :) Deci aş mai face cadou aşa ceva pentru că este foarte apreciată.

Aş mai dărui şi un film de-al lui Sergiu Nicolaescu, cu subtitrare în engleză, dar chiar am căutat pentru cineva şi să ştiţi că nu prea au subtitrări filmele româneşti. Mare, mare păcat :(

Pentru doamne poate o ie ţărănească sau ouă încondeiate, sau albume de artă despre artişti români, însă bilingve sau traduse (am căutat unul despre Corneliu Baba până aproape să renuţ şi într-un final am găsit ceva şi a fost fericirea maximă). Cred că mai marii noştri nu se gândesc că şi acest program de suveniruri face parte tot din promovarea turistică a României. Mai avem de învăţat asta e…

România, Travel

România merită descoperită!

25 de comentarii

Deşi poate aşa pare, nu-mi doresc să văd doar ţări străine ci vreau să mai dau raite şi pe la noi căci, numai Dumnezeu ştie câte mai sunt de văzut. În urmă cu câţiva ani, prin 2009 mai exact, înainte de a fi ieşit prea mult din ţară, îmi spuneam cu vehemenţă că la cât este România de mişto ca peisaje şi locuri splendide, ea, România, merită descoperită şi merită “sacrificat” fiecare weekend cu vreme bună pentru a ajunge tot în altă şi altă parte şi a cunoaşte fiecare colţişor din ţara asta. Mă bucur că şi după ce am mai scos capul este graniţa de vest (mai ales) simt tot la fel.

Din fericire, pe vremuri, când nu se ieşea aşa uşor din ţară, iar ai mei nu aveau cultul depăşirii graniţelor, ne-am plimbat prin ţara noastră de cântec şi dor încercând să descoperim câteva din comorile ei în adâncuri înfundate şi chiar am descoperit câteva, v-am mai arătat prin postările mele înapoi în viitor.

Ce doresc eu acum este să promovez un fel de campanie, dacă vreţi, îi putem spune altfel, dar mie îmi place cum sună Campania: ROMÂNIA MERITĂ DESCOPERITĂ! Aş vrea să luăm fiecare judeţ în parte şi să scriem despre locurile frumoase ce pot fi vizitate. Desigur aici nu mă refer doar la locurile populare de care ştie toată lumea ci şi la cele mai puţin cunoscute. Cum deja ştiu că mă citesc oameni din toate colţurile ţării, de la Iaşi, la Galaţi, Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Sibiu, Arad etc aş vrea ca prin sprijinul vostru, să avem o listă frumoasă de “obiective turistice” interesante din toată ţara. Eu una aş vrea ca săptămânal dacă se poate să scriu despre un anumit judeţ sub această deviză: ROMÂNIA MERITĂ DESCOPERITĂ, despre ceea ce am văzut şi ceea ce nu am văzut încă dar aş vrea din inimă să văd, să vizitez, să gust. Iar voi în comentarii să lăsaţi opinii despre locurile văzute de voi din judeţul respectiv.

Desigur ar fi mai mult decât minunat ca cineva să vrea să fie partener la această campanie, dar avem timp să ne mai gândim. Poate se sesizează cineva care ne-ar putea ajuta cu materiale cu şi despre România, cărţi, albune, hărţi (pe care să le dau premii la concursuri despre România)etc. Cel mai mişto ar fi să avem de partea noastră şi agenţii, dar toate la timpul lor.

În plus dacă cineva doreşte să scrie pe blogul propriu un articol sub această deviză, iar la final să o menţioneze, îl rog să-mi lase un link la acest articol şi eu îi voi menţiona la rândul meu, de fiecare dată când scriu sub această deviză. Primul mare partener este plimbarici.ro, puteţi să vedeţi cum ne ajută ei în promovarea campaniei atat pe blog cât şi pe forum şi să vă inspiraţi :)

Deocamdată am ieşt doar cu anunţul şi apoi vedem ce se va întâmpla. Poate numărul 13 de azi va fi cu noroc şi ROMÂNIA MERITĂ DESCOPRITĂ! va avea succes. Voi ce ziceţi?

România NU este asta:

Foto

România ESTE aceasta:

Foto

România, Travel

Prin România Pitorească

4 comentarii

Vara asta, destul de haotic și de fără chef, am hoinărit ceva prin România, mai mult de nevoie decât de voie. O spun pe un ton așa de apatic pentru că de fapt planurile mele (noastre) erau altele și pentru că, din motive care, de ce să nu recunosc, au ținut și de noi, nu s-au concretizat, am încercat să facem ceva care să mai stingă din dorul de ducă (al meu e mereu în alertă) :)

Întâi a fost Sinaia (jumate business, jumate pleasure). Pentru mine a fost a treia vizită la Sinaia, dar cea mai complexă, în care am vizitat locuri, m-am întâlnit cu oameni dragi și da, am și “muncit” un pic. Sinaia îmi place căci nu prea are ce să nu-ți placă în cea mai frumoasă stațiune de munte din România. Cel mai și cel mai mult, înafară de Peleș (a doua vizită, dar de data aceasta în întregine), mi-a plăcut Parcul Ghica și Cazinoul (unde am și fost în penultima seară la un concert de muzică clasică). Locul este cu adevărat o oază, o oază și nu doar de liniște. Mi-am făcut toate scenariile în parcul acela, ba chiar cu ochii minții am văzut domni și domnițe în perioada interbelică plimbându-se pe acolo. Ce mai… Sinaia e de văzut, la pas sau cu trenulețul (ce surpriză plăcută!)… A! de urcarea la cota 1400 nu mai zic nimic, a fost ceva inedit, m-am distrat ca un copil mic ;)

Apoi a urmat o escapadă scurtă rău într-o parte de Bucovina. Planul a fost Vatra Dornei și atât, dar ține-mă pe mine într-un loc dacă poți :) Așa că am dat o fugă până la Gura Humorului cu opriri la 2 mănăstiri de renume mondial (nu exagerez știți prea bine) Voroneț și Humor. Însă pentru că la volan a fost subsemnata i-am dat bătaie până la Suceava de unde numai o oră ne-a despărțit de Botoșeniul și Ipoteștiul lui Eminescu (chiar dacă am mai fost, însă trecură anii). Acolo era închis, căci era 5 fară 5 și doar la 5 se închide casa (ca la bancă), dar asta nu ne-a împiedicat să zăbovim pe prispa eminesciană însoțiți de o vreme mai bacoviană de felul ei și să ne gândim la apropierea de lacul cu nuferi… Oare de câte ori s-a lăsat inspirat poetul de momente ca acela pe care le-am petrecut noi pe prispa lui?

Și cum v-am zis cu două postări în urmă ne-am întors de la Vatra Dornei, pe cărări de munte ca Hogaș. Frumoase și pitorești cărări care m-au adus cu 23 de ani în urmă pe la Durău și mai apoi pe la Borsec (ambele văzute în ’88). Și cum din acea direcție drumul spre Cluj trecea pe la Toplița, am vrut să vedem defileul Mureșului, Toplița-Deda (mare păcat că tot drumul ăla e spart și în lucrări de modernizare sau ceva de genul asta sper să fie) o superbitate pe care mi-am amintit-o de la orele de geografie din liceu.

Cu o oprire scurtă la Târgu Mureș (oare pentru a câta oară?), oraș care-mi place personal foarte mult, ne-am reîntors la Cluj din ceea ce nu trebuia să fie vacanța noastră de vară, însă totuși mulțumiți de ce văzurăm și ce simțirăm. Mai sunt multe în România care merită văzute, simțite și trăite căci România în acel fel sublim de “acasă”, merită descoperită. Și merită descoperită în porții mici, așa ca cele luate de mine vara asta, suficient de dese ca să nu-ți lipsească și destul de rare încât să ți se facă dor.

Înapoi în viitor, România, Travel

Durău, după 23 de ani!

4 comentarii

Nici nu știu de ce dintre toate vacanțele mele din copilărie, cu ai mei, hai-hui prin țară, cele mai puternice amintiri le am din vacanța de la Durău (Ceahlău) din 1988. Atât de vii sunt acele amintiri că parcă toate au fost ieri… tocmai de aceea atunci când ne-am întors de la Vatra Dornei (nu v-am povestit încă, dar e în plan) am zis să tragem o fugă și până la Durău (eram atât de aproape).

Marea mea dorință era, dacă vă puteți imagina, să regăsesc o piatră, un pietroi mai bine zis, un pietroi din fața hotelului în care am fost cazați atunci, un pietroi pe care am poză cu ai mei și cu prietenii cu care am fost în concediu… Nu îmi mai aminteam numele hotelului și nici acum nu știu cum îl chema pe vremea aia. Îmi mai aminteam doar faptul că Mănăstirea Durău se vedea undeva pe aproape (aveam să-mi dau seama că era chiar mai aproape decât îmi dădusem eu seama la 4 ani).

Ei, nu are sens să vă spun că imediat ce am ajuns în Durău primul lucru pe care l-am văzut era pietroiul acela, chiar dacă acum se află în spatele unor tufișuri și a unui părculeț plin de copaci, care nu existau pe vremea aceea. Pur și simplu l-am văzut, ceva mai înegrit de vreme, dar tot acolo, timplul nu l-a mișcat, oamenii au mai dispărut, dar piatra aia a rămas acolo, nemișcată. Nu la fel s-a întâmplat și cu inima mea… după 23 de ani…

Îmi pare rău că nu am poza veche la Cluj, dar când ajung la Ineu o să o caut, o scanez și o postez. Până atunci vă las cu poza de acum, poza în care apar doar eu, căutându-i pe ceilalți în general și pe cineva în mod special. Dacă mergeți cumva la Durău (să vedeți Ceahlăul la apus “departe-n zări albastre dus”), cu siguranță piatra asta o să vă iasă în cale, poate vouă nu vă spune nimc, dar pentru mine păstrează o amintire prețioasă a familiei mele și-mi spune atât de multe…

Promit să încarc pe picasa și alte poze din zonă, însă timpul meu e din ce în ce mai limitat din păcate :(

Poezii, România, Travel

Am scos capul din bârlog

11 comentarii
Prima dată pe 20 martie la fost la Tarnița, foarte aproape de Cluj, dar noi n-am mai fost niciodată așa că am savurat la maxim locul și am zis că după ce dă colțul ierbii ieșim (nu la păscut) la un grătar și o bălăceală în lac. De data asta nu am stat mult, am luat numai puțin aer și ne-am făcut planuri :)
 
Ieșirea asta a fost suficientă să ne deschidă apetitul pentru drumeție la început de primăvară, așa că de Florii, dacă tot a fost sărbătoare și vreme cât de cât bună (cel puțin sâmbătă) am plecat spre alte locuri relativ apropiate pe care nu le-am vizitat. Astfel că am ajuns în sfârșit la Sarmizegetusa Regia (da, acolo unde probabil ați fost toți prin tabere, mai puțin eu). Prima oprire a fost la Densuș unde ne-am întâlnit cu prietenii de la Timișoara (cam pe la jumatea drumului dintre TM și CJ) și am vizitat una dintre cele mai vechi biserici din România unde se oficiază slujbe. Biserica poartă hramul Sfântului Nicolaie și este construită pe locul unui fost altar roman (inițial dac) cu materiale aduse de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana. Locul este deosebit de frumos și de îngrijit, iar interiorul lăcașului de cult foarte interesant, picturile înfățișându-l pe Iisus în straie populare românești.
 
De aici a început drumul puțin aventuros, căci deși deținători ai unui GPS, ne-am rătăcit pe coclauri și abia după ce am mers pe un drum greșit o jumătate de ceas, după ce am trecut un deal cu serpentine mai ceva ca la Poiana Brașov, după ce am traversat tot cătunul Grădiștea Muncelului și am văzut niște copii care efectiv se jucau cu “curu’n praf”, am ajuns la drumul ce duce spre Sarmizegetusa Regia. Nu detaliez despre cât de puțin pus în valoare e locul pentru că a scris Clau pe Starlog deja, dar oricum dezolante locuri, m-am gândit sincer la oamenii care trăiesc pe acolo.
 
Sarmizegetusa Regia a fost capitala statului dac de la Burebista la Decebal. Înafara zidurilor cetății care încă mai există mai pot fi vizitate sanctuarele și calendarele. Practic acesta este punctul de atracție al cetății, leagănul culturii dace. Mi-a plăcut mult, recunosc chiar faptul că m-a încercat un sentiment reconfortant de liniște și bine. Poate chiar atunci nu am înțeles exact unde mă aflam, dar odată plecată de acolo din creierii munților (foarte bine așezată cetatea, 3 km am mers pe jos urcând muntele) am realizat că era probabil pentru prima dată când călcasem exact în teritoriul sacru al strămoșilor noștrii.
 
Vizita la Sarmizegetusa Regia nu ne-a mai lăsat loc de altceva în ziua de sâmbătă, astfel că am pornit să ne cazăm la Deva, pentru că a doua zi dimineața urma să plecăm spre Hunedoara să vedem Castelul Corvinilor. După un apus absolut minunat pris la Orăstie (am prin unul asemănător vara trecută când ne întorceam de la mare, și tot la Orăsție, pe același drum), am ajuns la Deva. Vă recomand călduros dacă treceți pin zonă cazarea la Motel Maestro, foarte frumos, curat, personal amabil, prețuri decente. Trebuie doar să treceți peste faptul că motelul se află în zona gării, iar noaptea se poate să mai auziți câte un tren. Eu cu antrenamentul de la Ineu, nu am auzit evident niciunul :)
 
Duminică a fost muuuult mai rece decăt sâmbătă, dar aveam în plan Castelul. Vreau să ajung pe aici cam de anul trecut și abia acum i-a venit rândul. Situat în municipiul Hunedoara, Castelul Corvinilor este o construcție impunătoare ridicată de Iancu de Hunedoara. În prezent se află în plină restaurare în exterior, iar în interior a fost deja transformat în mare parte în muzeu. Intrarea este 8 lei/personană și 5 lei taxa foto care chiar merită luată. Deși pe internet pozele prezintă un castel aproape mai frumos decât cel de la Bran, în realitate mie nu mi s-a părut să fie, însă cu siguranță este cel mai mare și frumos castel din zonă.
 
Cam așa am ieșit noi din bârlog, dar nu vreau să închei fără să vă spun că înainte să pornim spre casele noastre am mâncar în Hunedoara o pizza execelentă la Johnny. Chiar nu m-am așteptat să găsim așa ceva mai ales că eram undeva în zona pieței Obor, un loc nu foarte “drăguț” ca să spun așa… însă pizza aia e comporabilă cu cea de la 5 Colțuri din Arad sau cea de la Milanese de la Florești și asta e mare lucru.
 
 

România, Travel

Maramureș plai cu flori

7 comentarii

Nici vorbă să-mi revin, ba mai mult oboseala mi-a provocat o reală criză de râs de care abia acu’ 5 minute am scăpat, dar mă doare stomacul de la ea de nu-i adevărat. În fine…
Tabăra din Maramureș-Țara Lăpușului a venit pe neașteptate. Sâmbătă după susținerile tezelor doctorale la care am luat parte, am fost din nou chemați la tabăra de vară de la Lăpuș. Recunosc că dăcă nu era Laura (colega mea de suferință) nu aș fi mers, dar așa cu încă trei colegi care aveau plan de mers încolo am zis “de ce nu?”. Și astfel duminică la prânz am plecat spre Lăpuș. A fost pentru prima dată în ultimul an când am admirat și eu peisajul din dreapta, asta pentru că Laura a decis să mergem cu Nova ei care are portbagajul mai mare decât Kia mea (inspirată alegere recunosc).
Drumul până la Lăpuș se face în mod normal în 2 ore jumate, dar pentru “fumăcioșii” din spate a trebuit să oprim ca pentru copiii mici pe care-i scapă des la WC :)) și astfel am făcut vreo 4 ore, norocul nostru cu ploicica de dimineață care nu a îngăduit totuși 35 de grade.
Deși inițial am zis că o stăm la pensiune, prețul și natura ne-au făcut să alegem cortul. Eu nu am cort (decât la Ineu unul din ăla de prin ’93, mare, de 6 persoane, cu o mulțime de bețe), deci iar am avut noroc cu Laura care are cort de 2 persoane+ sac de dormit pentru moi ca să nu îngheț, oricum și așa am făcut noaptea țurțuri :D
Duminică seara a fost foarte interesantă. Am avut proieție de film și astfel am văzut o super producție “Before the Devil Knows You’re Death” cu Ethan Hawke și Philip Seymour Hoffman, numa bun de văzut la marginea pădurii și la 12 noaptea. Apoi evident discuții și râs de pomană ca în mai toate cazurile de acest fel. Noaptea nu are rost să spun ce am suferit că nu m-a ținut nimeni în brațe :P că mi-a fossst un friiiggg. Dar pe la 8 dimineața s-a pus o căldură că nu se mai putea sta în cort, nu mai aveai aer, deci trebuia să ieși.
Luni am vizitat Tg. Lăpuș un oraș puțin mai mare ca Ineul, dar lăsați-mă să spun că și mai urâțel/murdărel și extrem de aglomerat și valea de la Răzoare care e splendidă, dacă ar fi fost după mine acolo mi-aș fi mutat cortul, dar nu a fost :(
Întorși în tabără am luat-o la pas prin Cheile Lăpușului, o frumusețe unde “mâna omului nu a pus niciodată piciorul” ca să zic așa, în sensul că mediul natural nu e disturs, iar singurii care mai dau pe acolo sunt pescarii înrăiți și turiștii curajoși (nu că ne laud). La un moment dat, râul Lăpuș este îngrădit de niște stânci care intră în apă dând o alură de iceberg înegrit de timp, care în schimb a servit ca trambulină pentru nebunii grupului. Luni nu am intrat în apă pentru că mi s-a părut rece, dar mi-am luat revanșa marți când m-am întors acolo și n-am mai rezistat, era prea frumos locul și apa ca să nu mă bucur de ele. M-am întors cu papucii cam rupți și picioarele cam ferfeliță. Noroc că altă treabă decât statul lângă foc n-am avut în seara aia.
Marți, după o mică conferință de dimineață despre “Formele nebuniei la Platon și “Materia la Plotin”, am jucat badminton până nu mi-am mai simțit mâinile, că deh dacă picioarele îmi erau gata de ce să nu mă doară fiecare oscior? Apoi a urmat cea mai faină parte a excursiei: urcarea spre cascadă. Fără cuvinte, am făcut și poze, dar nu se compară, mi-a plăcut prea mult. La întoarcere eram chiar terminată, cred că m-am prăbușit undeva la soare, nu mi-a mai trebuit, nici să mămânc, nici apă, nici altceva.
Ne-am strâns tabăra și am plecat acasă, cu un oarecare regret, evident. Dar se va ține și la anu’ poate tot aici (unde by the way se ține de 14 ani) ori ne vom gândi la alte locații.

Close Menu