Sezonul sărbătorilor de iarnă este un întreg complex de tradiții de familie, obiceiuri regionale, spectacole de sezon, cutume religioase, târguri sau alte evenimente specifice, reduceri (și forfotă) în magazine, goana după cadouri, specialități culinare, mese festive, vacanța de iarnă etc. Iar mie toate astea îmi plac de când mă știu… Doar, it’s the most wonderful time of the year :)
Ni se dă la începutul anului o carte cu 365 de file și suntem lăsați să citim în fiecare zi doar una… Cum ar veni, dacă am respectat regula, azi am ajunge la finalul cărții și ne-a plăcut ori nu ne-a plăcut, a trecut un an între timp…
La mulți ani, tuturor celor ce (mă) citiți! La mulți ani, tuturor celor ce (mă) iubiți!
Poate mai corect ar fi să vă întreb ce spuneți de un Revelion în România? Nu, nu acasă la prieteni sau la părinți ci un Revelion organizat la munte sau la mare, un Revelion care să conțină partea de “vacanță” în el, un Revelion pentru care trebuie să vă găsiți cazare și petrecere? N-am petrecut niciodată un astfel de Revelion și mă gândesc cum ar fi dacă…
După cum știți, am fost la Ineu în perioada 21 decembrie – 5 ianuarie și m-am întors obosită tare, dar nu mai insist cu asta, important e că am fost “acasă” din nou. Nu am părăsit Ineul, decât pentru a merge la Gurba în satul bunicilor mei, pentru a vizita singura bunică pe care o mai am în viață și care cu puțin noroc va ajunge anul acesta la 81 de ani. Cu toate astea, a intuit, fără să-i spunem în prealabil, cum poate vedea pozele pe iPad. Normal că noi am privit-o stupefiați și amuzați cum își folosea degetul mare să treacă de la poză la altă, simplu și natural, de zici că tot pe iPad a văzut poze până acum :)
Zilele de Crăciun au fost liniștite la început, apoi s-au aglomerat nițel cu vizite peste vizite la prieteni și rude, apoi cu alte vizite la noi. Totuși preferata mea rămâne seara de Ajun când fiecare își deschide cadourile. Nu există într-un an o seară mai minunată ca această seară. O voi iubi pe vecie.
Uf, între Crăciun și Revelion am avut parte de un eveniment nefericit (dar aș dori să NU vorbesc despre el). Eu sunt bine, sănătoasă, Clau la fel, Mami și ea etc. Chiar nu vreau să dezvolt, sper să mă înțelegeți, dar voi sublinia încă odată, faptul că anul 2012 a vrut să-mi transmită până în ultima clipă că a fost nașpa și așa va rămâne în memoria mea. Asta este! Noi să fim sănătoși și… optimiști, da? :)
Date fiind circumstanțele am rămas acasă de Revelion, de fapt ăsta era și planul, dar avea șanse de modificare. Am fost puțin spus, obosiți, în noaptea dintre ani, dar totuși am ieșit cu ai mei afară în stradă la miezul nopții, am auzit artificiile (că de văzut nu le-am văzut, fiind o ceață de să o tai cu cuțitul), apoi am desfăcut o șampanie, am ciocnit pentru un an mai bun și după asta fiecare a capitulat în felul lui…
Eu totuși am vrut neaparat să văd filmul New Year’s Eve așa că m-am culcat abia pe la 3 și jumătate, iar în prima zi a lui 2013 m-am trezit colo către prânz. Odihnită… Ce a urmat? Câteva zile la Ineu, cu alte vizite și dimineți târzii, cu cappuccino (în cănițele primite de la Moș) și pâine prăjită pe plita de la bucătărie, cu seri cu vin, plăcintă întinsă și cu prieteni, cu ideea lui “cele rele să se spele, cele bune să se adune!”… Și uite așa, pe 5 am plecat iar spre Cluj și după 4 ore și 30 de minute am intrat în casă ca și cum n-am fi fost plecați deloc sau cel mult până la magazinul de la scara cealaltă. Și totuși…
LA MULȚI ANI, dragi prieteni! Sper că sunteți bine și sănătoși, sper că ați trăit grozav trecerea dintre ani, că la miezul nopții nu ați uitat să vă puneți o dorință palpabilă și mai sper ca 2013 să vă fie mult mai bun ca 2012.
La mine finalul de an a fost bulversant, dovadă stau și comentariile la care nu am răspuns, dar vă mulțumesc că la ultimul articol din 2012 ați fost alături de Bialog în număr atât de mare. Evenimentele au luat-o puțin înaintea mea că așa e viața, dar nu am uitat de voi, o să vă răspund în aceste zile la comentariile superbe despre lista de lectură pe 2013 și poate o să vă pun și câteva poze de la trecerea mea în 2013, deși a fost acasă și nu a fost foarte veselă.
Oare ce să vă mai urez? Să vă găsesc zilnic aici, pentru că sunteți deja parte din familia mea? Să vă urez să vă împliniți toate dorințele sau să îmi urez mie să vă întâlnesc pe toti, ori pe cât mai mulți, în acest an? Toate acestea le vreau și altele pe lângă, dar vom lăsă să vorbească cele 364 de zile și jumătate care au mai rămas din acest an…
Dați un sens frumos fiecărei zile și la anu’ pe vremea asta nu o să regretați nimic! :)
Vă îmbrățișez cu mare drag,
Bia
De ce n-am dat-o imediat cu revelionul din San Marino, căci nu mai aveam mult de povestit? Pentru că eu am simțit diferit acest revelion… și mai ales prima dimineață de după și astea meritau o postare separată. După cum vă spuneam ne-am cazat la Hotel Titano în cea mai interesantă cameră de o persoană; mică, evident, ca orice în San Marino, de la șampania micuță pe care ne-am cumpărat-o ca să ne cinstim la miezul nopții, până la cutiuțele de Tic Tac cu câte 5 drajeuri/cutie, până la Baci Perugini cu câte două bomboane, toate-s mici, pe bune, așa și camera de la Titano, dar a fost atât de drăguță, așa de intimă, așa de interesant ni s-a părut că de la geam puteam atinge podoabele de Crăciun de le stradă, încât am trecut de faptul că va trebui să împărțim un “pătuț” că pat nu pot să-i zic :) În plus era așa de bine și de cald în cameră că jur că a făcut toți banii și toată căutarea.
Pe la oare 22: 30 ora lor, 23:30 a României am ieșit în piața Santa Agata, o piață, cum altfel… micuță, din centru unde deja Magica Boooooola cânta de pe la prânz așa :) S-au mai plimbat ei prin oraș și au mai cântat cu turiștii, dar seara pe la 21 s-au retras acolo. Minunat la această piață este că poate fi văzută activitatea din ea, de undeva de sus, de pe o strada mai în pantă cu vedere spre piață. Bula Magică a făcut mare atmosferă, am coborât până lângă scenă și am stat până și-au terminat concertul, adică până pe la 23:30, când… SURPRIZĂ! în piațetă a început o discotecă în aer liber cu hit-uri din anii ’80-’90 și toată lumea, de la mic la mare s-a pus pe dans, fiecare cum știa. Deci, toți se distrau în cel mai simplu, mai uman și mai drăguț mod cu putință, nimeni nu era ofuscat că nu venise o mega vedetă intrenațională să întrețină atmosferă (nu vreau să mă gândesc cum ar fi reacționat o mulțime strânsă într-o piață din România, dacă asta ar fi fost… tot… în materie de muzică).
În timp ce lumea dansa, noi am zis că avem sub 30 de minute la dispoziție ca să ne căutăm cel mai bun loc din care să vedem artficiile… și așa din una în alta, fără să ne depărtăm mult de piață (căci doream să mai vedem și să simțim atmosfera aia încântător de simplă) am urcat efectiv pe zidurile cetății din San Marino. Nu puteam găsi un loc mai minunat în tot acel micuț stătuț :) De acolo am privit la ora 12 artificiile și nu doar cele din San Marino ci și cele din Rimini, căci vedeam departe în zare (repet, San Marino e pe munte, îți permite astfel de priveliști). Acolo, pe metereze am întâmpinat anul 2012, acolo ne-am pus dorința, acolo am desfăcut sticluța de șampanie, și ca niciodată am băut-o pe toată :)
Înainte de a pleca la hotel am mai trecut odată prin piață, unii nu încetaseră cu artificiile, era drăguț, cred că au dat cu ele după toate fusele orare. Și pentru că aveam un mare plan de dimineață, ne-am culcat în pătuțul nostru, în timp ce pe străzi lumea încă sărbătorea și forfota era încă în toi sub geamul nostru de la hotel.
În prima zi din 2012 ne-am trezit la 7, căci după calculele lui Clau pe la 7 jumate soarele trebuia să răsară și noi doream să-l vedeam, ne-am propus să vedem primul răsărit din an. Cum aveam în față Adriatica, ne-am gândit că soarele va ieși din mare (Est), dar nu a ieșit tocmai din mare, așa că locul pe care îl alesesem cu o zi înainte nu mai era potrivit. Nu eram dezamăgită că îl voi rata, dar parcă îmi și doream să-l văd, simțeam că trebuie să-l văd și se vedea asta pe fața mea mototolită de somn. Așa că din priviri ne-am înțeles să-l căutăm contracronometru, am căutat ca bezmeticii peste un sfert de oră, cel mai bun loc din San Marino în care să vedem răsăritul. Am alergat, am urcat ziduri, am sărit scări și ca într-un film de acțiune, parcă urmând să dezamorsăm o bombă sau ceva, am urcat până aproape de unul dintre turnrile celebre din San Marino, printre cele mai înalte locuri din stat și în momentul în care am zărit lumina galben/portocalie/rozalie a răsăritului am excalmat: L-am găsit! Și când mă gândesc că era cât pe ce să renunțăm la căutare… dar alergarea aceea și bătăile inimilor ultimelor 10 minute au fost cu siguranță, prima cea mai bună decizie din 2012, am început bine ;)
