Search results
68 results found.
68 results found.
Sau dolce far niente în Siena :)
Data trecută am rămas cu povestea la Siena, acest oraş minunat pe care chiar şi fără un posibil drum prin regiune tot ne-am plănuit să-l vedem şi să-l luăm la pas. La fel ca şi Florenţa şi San Gimignano şi Siena este un oraş turistic cu câteva puncte importante de atracţie cum ar fi Piazza del Campo, Catedrala Santa Maria Assunta, Turnul primăriei etc.
Însă ghidul nostru, Mateo ne-a plimbat puţin mai mult decât am fi făcut-o noi de capul nostru şi chiar s-a ocupat să ne explice multe despre fiecare clădire ce stătea acolo de secole. În plus am aflat chiar mai multe decât doream să ştiu despre cel mai celebru festival popular din Italia, festivalul care face și mai cunoscut acest oraş toscan şi de care poate foarte mulţi aţi auzit deja, Palio. Palio este o cursă tradiţională de cai ce se desfăşoară chiar în Piazza del Campo de două ori pe an, odată în iulie şi odată în august şi este singurul festival popular italian transmis în direct la televiziunea naţională.
Sincer eu n-aş fi vrut să văd Siena pentru prima oară de Palio pentru că toată Piazza del Campo se închide pentru acest eveniment, ori mie piaţa asta mi-a plăcut cel mai mult din tot oraşul. Are o formă de semicerc şi o culoare roşiatică obţinută prin călădirile centrale, atunci când soarele îşi trimite razele peste turnul primăriei. Atmosfera de vis rezidă în faptul că locul devine foarte cald, foarte confortabil, starea asta o resimt toţi cei prezenţi în piaţă care efectiv se întind pe jos ca pe un pat cu perine moi. Le-am urmat exemplul, pentru un efect maxim de dolce far niente.
Ce mi-e ciudă este că nu am urcat în turnul primăriei, aici Clau a lansat întrebarea de ce în Italia chiar trebuie să urcăm în toate turnurile?, pentru că pe lângă faptul că stăm la cozi mai trebuie să urcăm şi un infinit de trepte. Însă pentru mine acesta este tot farmecul, fiind din plin răsplătită cu panorama superbă ce o pot cuprinde numai din vârf, dar această activitate nu are efectul scontat pentru amândoi. De data asta, m-am luat după el, deşi am dat târcoale intrarii încercând să mă hotărăsc să urc singură, dar am renunţat în faţa cozii. Însă se ştie, mie îmi place să urc cât mai sus… să cuceresc fiecare redută medievală.
Aşa că am plecat oarecum cu Siena văzută pe jumătate, dar şi cu jumătate de suflet pierdut acolo în piaţa aia ce se pregătea de apus. Nu aveam însă de unde să ştiu că ce era şi mai interesant abia avea să urmeze… Chianti, locul care mi-a topit inima pentru totdeauna şi care merită o postare separată, căci am atât de multe sentimente de pus într-o singură relatare despre acest loc cu adevărat special.
Cred că deja cele mai multe site-uri și bloguri specializate strict pe travel au încercat să dezlege misterul călătoriilor la buget redus și super redus, dar asta nu mă împiedică să mai spun și eu ceva din “legenda personală”, căci astfel de informații sunt mereu binevenite. O să iau exemplul meu/nostru, căci și noi facem parte din cei care călătoresc low cost, nu ne scăldăm în bani, dar totuși vrem să călătorim cât mai mult cu putință.
N-am fost noi chiar în foarte multe locuri, dar în cele unde am ajuns nu am ajuns decât cu mașina (unde am împărțit benzina cu alții), autobuzul sau avionul, cu bilete în marea lor majoritate luate la promoții, la companiile low cost. În plus, ne-am cazat doar la hoteluri de două și trei stele și încă ne întrebăm cum arată o vacanță “all inclusive”, deși cam bănuim că nu ni se potrivește. Dar o să le iau pe rând, cu mențiunea că nu toți turiștii vor să călătorească low cost și consideră acestă practică una chiar barbară, însă, nu acelora mă adresez.
Pasul I: Transportul. Cu ce mergem? Asta este prima întrebare pe care mi-o pun când vreau să ajung undeva. Mi se pare vital să rezolv întâi treaba cu transportul, care de obicei este și partea cea mai grea a planului. Dacă aleg să merg cu avionul, caut pe site-urile companiilor low cost până găsesc cea mai bună ofertă. Atenție! Ca să găsești o ofertă bună, poate trebuie să cauți și cu jumate de an înainte de excursia propriu zisă. Eu cele mai bune bilete le-am găsit cu aproximativ 3 luni înainte de o vacanța planificată. Dacă alegi mașină înceară să mai iei niște prieteni cu tine, pe lângă faptul că împărțiți beniza/motorina o să aveți parte de mai multă distracție în gașcă. Deocamdată eu am experimentat ambele variante de deplasare în vacanțe și ambele s-au dovedit foarte bune și ieftine. Vrea cineva să știe cât am dat pe cele două bilete de avion, dus/întors pentru proaspăta vacanță din Toscana? Ei… nu vă șocați, dar in total ne-a costat 116 lei (toate taxele incluse!).
Pasul II: Cazarea. Unde să punem capul pe perină? Asta e o întrebare sănătoasă zic eu, deși știu lume care o ia hai hui și fie ce-o fi, “ne cazăm noi undeva”. Până acum eu n-am încercat această variantă, căci mai frică decât de faptul că voi dormi sub cerul liber, mi-e că o să nimeresc într-un loc unde pe niște condiții nasole, din neștiință și informare cu ochii cârpiți de somn la recepție, să dau chiar mai mult decât s-ar cuveni și nu vreau să-mi fac o gaură prea mare în buget numai din simțul aventurii. Așa că noi ne facem toate rezervările de ani buni, prin booking.com. N-am dat greș niciodată, iar dacă am fi dat nu ar fi fost nimeni altcineva vinovat. Ne-am cazat prin booking la Paris, Veneția, Florența, Pisa, Budapesta, în Corfu etc și a fost minunat. Nu luxul face o cameră minunată, trust me ;)
Ce urmărim în general la o cazare? Să fie o cameră cu baie proprie, la un hotel/pensiune aproape de obiectivele turistice sau de o gură de metro spre centrul orașului. În ultima vreme, pentru că am avut a merge cu trenul, am urmărit să fie și relativ aproape de gară. Mai vrem să aibă și micul dejun inclus și să nu fie totuși chiar cel mai ieftin hotel din categoria lui. Și uite așa, cu două sau trei stele ne-am rezolvat de fiecare dată. S-a întâmplat să găsim însă și prețuri de nerefuzat la 4 stele și să nu mai stăm pe gânduri. Știți cât am dat de Revelionul trecut, pentru două nopți la Marina Boat Hotel în Budapesta (4 stele pe apa)? 100 de euro/cameră/2 nopți și totuși era Revelionul!!
Pasul III: Mâncarea. Ce mâncăm în călătorii? Răspunsul sigur este că în general prostii. Rău, foarte rău, dar cam asta este realitatea. Foarte bine este să alegi mâncarea tradițională a locului măcar odată, dar asta de cele mai multe ori este destul de costisitor. Totuși o dată merge, fără regret. În rest sunt de vizat locurile cât mai îndepărtate de obiectivele turistice, doar se știe că lângă un obiectiv turistic important și pe o sticlă de apă dai de 7 ori prețul. Totuși, noi am mâncat în Tour Eiffel cea mai ieftină și mai bună supă cremă de cartofi ever. În rest supermarket-urile sunt de luat in seama. In Franța recomand Monoprix, Careffour sau Ed, în Italia ar fi Coop, Spar, Lidl sau chiar Billa, pentru Ungaria recomand cu încredere Tesko etc.
Pasul IV: Obiectivele turistice. Cât ne costă să vedem ce este de văzut? Aș răspunde aici că depinde ce și cât vrei să vezi. Dacă esti turistul care vrea să vadă chiar toate muzeele, atunci vei da ceva bănuți pe intrări, un bilet la un muzeu de top (Muzeul Vatican de exemplu) poate costa până la 15 euro, ceea ce nu este puțin, dar se pot economisi bani, prin achiziționarea “cardurilor” sau “pass-urilor” emise în general chiar de primăriile marilor orașe turistice. Dacă esti însă turistul care se mulțumește cu a vedea obiectivele turistice din exterior și mai are și un timp limitat, tururile organizate de diverse agenții prin orașe (de obicei cu autobuzele descoperite) sunt cea mai bună soluție. De exemplu eu am văzut în două zile Roma cu un astfel de bus pentru 20 de euro (ghid in engleza). La Vatican am mers separat în altă zi și am văzut și muzeul :D Catedralele sunt în general cu intrarea liberă, plătești numai dacă vrei să urci îe cupole sau în clopotnițe. De notat că cetățenii europeni sub 26 de ani pot intra gratuit la foarte multe muzee și alte obiective turistice de top. Eu în Paris am plătit numai să urc in Le Tour Eiffel, în rest peste tot am intrat gratis (Louvre, Arcul de Triunf, Saint Chapelle, etc).
Pasul V: Suvenirurile. Știu că toți ne aducem câte ceva din călătorii. Mie îmi plac mult vederile, cănile, tricourile, magneții și… dacă mai rămâne ceva mărunt, poate câte o “chestie” specifică locului. De multe ori însă suvenirurile pot fi foarte, foarte scumpe. Mulți recomandă achiziționarea lor din alte zone decât cele centrale, dar eu zic că asta este un mit, căci în orașele turistice suvenirurile au același preț și în centru și la periferie. Eu prefer să le iau de la “botul calului”, să știu că sunt chiar de acolo dacă tot dau pe ele cât dau. Condiția este să nu întrec măsura :)
Și cam aceștia sunt cei 5 pași tocători de bani în călătorii. În rest nu ai nevoie decât de o dispoziție bună, de picioare care să te țină, de o companie senzațională și de dorința de a “vedea lumea”. Și deși poate e greu de crezut pentru cei care nu s-au urnit încă, acestea sunt cele mai importante ingrediente în marea aventură și culmea… sunt GRATIS!
Hai, la drum!
Ne-am cazat la Orcagna, pe Via Orcagna, un hotel ales pe booking în funcție de “cât de aproape este de centru și gară” și evident de preț. A fost alegerea ideala, am povestit deja de el aici și îl recomand din suflet. Dar, n-am putut să ne vedem camera decât după ora 13, însă noi n-am vrut să pierdem vremea ci ne-am debarasat de câteva bagaje la recepție și am pornit iarăși la drum. De data asta aveam și hartă, deci am putut observa ușor că de la hotel în 15 minute pe jos eram la Santa Croce, cimitirul-muzeu unde sunt înmormântate toate mințile luminate ale Florenței și jumătate din geniile planetei. Am plătit 5 euro intrarea de persoană, eu sunt împotriva taxei de intrare într-o mănăstire/catedrală/biserică/Dom sau ce o fi, din simplul motiv că este peste puterea mea de înțelegere de ce trebuie să pui taxă pe ceva “sacru”, da, dacă este vorba de muzeu, cupolă (cu lift sau chiar trepte doar), ceva de văzut în plus, să zicem că trec cu vederea, dar taxă de intrare in biserică mi se pare blasfemie. Dar asta e altă discuție. Oricum de data aceasta înțelesesem că nu e vorba doar de “catedrală” și am plătit fără părere de rău cei 5 euro, n-am regretat o clipă.
În Santa Croce sunt înmormântați printre alții Michelangelo, Rossini, Dante, Machiaveli și Galilei, plus alte câteva zeci de personalități. E incredibil și senzația este unică, jos pălăria dacă o ai, dacă nu măcar apleacă capul în semn de respect, a! și vorbește în șoaptă. Mi-a plăcut senzația și mi-a plăcut locul acela cu greutate. Că e de neratat dacă călcați în Florența se înțelege… Fațada de la Santa Croce nu are nimic de-a face cu retul “hardughiei”, însă Piazza Santa Croce este sublimă, atât de veche și atât de nemuritoare.
De aici, lăsându-l pe Clau să “citească” harta am luat-o spre Muzeul Galilei pe care “trebuia” să-l vedem mai ales ca are expus degetul mijlociu al lui Galilei si un dinte de-al savantului. Prea “tehnic” pentru mine, dar impresionant de elegant. Totusi 8 euro intrarea e rezonabil mai ales ca nu sunt cozi ca la alte muzee, cum aveam cu tristețe să constat. Nu vă pot povesti cam ce am văzut acolo, stiu doar că am citit un citat al lui Galilei de câteva ori și părea că îmi zice atat de multe, un fel de filosofia originilor, foarte interesant, păcat că n-am putut trage o poză, ca de altfel în tot muzeul.
Apoi am zis că mergem la Uffizi, ei aș… după ce că toată Piazza de la Signoria a fost plină ochi, față de cum am văzut-o dimineața, în față la Uffizi era o coadă de speriat. Știam că va fi, a fost și la Louve, și la Vatican și mă așteptam, dar parcă aici nimic nu înainta. Să stai multe ore la coadă nu îți permiți, mai ales dacă esți doar într-un weekend prelungit, așa că mulți au fost ca noi și am abandonat ideea. Deci pentru Florența, musai Firenze Card, data viitoare așa vom face, în plus ai liber la toate muzeele (cred că poți sta o lună să vizitezi numai muzee). Pentru cei care totuși preferă să stea la coadă, trebuie spus că după ora 16, biletul este doar 10 euro, in loc de 11 cât este in rest, iar lunea muzeele, ca mai peste tot în Europa, sunt închise. Tocmai de aceea noi ne-am întors “neculturalizați” de la Firenze, căci duminică am luat-o hai hui prin regiune, luni au fost închise, iar marți am plecat.
Cam abătuți după ce că nu am intrat la la Galeriile Uffizi și știam că nici la Academia nu vom merge să-l vedem pe David cel adevărat, din aceleași considerente, am luat-o spre casa lui Dante și de acolo din nou la Dom să vedem dacă putem intra. Printr-un concurs de împrejurări favorabile coada la intrare în Dom se scurtase subit și noi am ajuns cam primii la ușă. Așa am reușit “in extremis” să intrăm în imensa catedrală, care Doamne Ferește cât eee!! E gratis intrarea!! Aici am stat ceva vreme… apoi am căutat locul prin care se urcă în cupolă, dar aveam să aflăm că se află în exteriorul catedralei și că există și acolo o coadă și o taxă, 8 euro… Nu mai rezistam la o coadă, nici măcar să o văd, nu mai, cred că trebuia să dormim și să ne revenim, cred că a fost și ăsta un factor care ne făcea să ne irităm instant în fața cozilor comunisto-turistice. Așa că am decis de comun acord (rar în călătorii) să mergem la hotel să ne odihnim și apoi, așa cum vă comunicam și aici, să mai ieșim eventual.
În drum spre hotel am poposit la un Coop, un fel de Billa din regiune de unde să ne luăm niște bunăți pentru cina ce avea să o servim la pat, mai ales că eram și convalescenți. Genul acesta de cină am experinemtat-o și la Paris și a fost delicioasă. De această dată ne-am rezumat la brânză afumată cu prosciutto și cola, iar eu am vrut musai și niște biscuiți cu gem, ciocolată și migdale la desert (pe care a doua zi dimineața de adormită, i-am răsturnat în mijlocul camerei și am aruncat jumate din ei) :(
La hotel, oricât de neturistic și deloc specific mie în călătorii am adormit și m-am trezit când deja afară se întunecase; unde să mai ieși? Mai bine am mâncat și ne-am pus iar la somn pentru a fi măcar a doua zi mai fresh. Și am adormit, greu, pentru că îmi curgea nasul și pentru că afară cumva din depărtare se auzea mare gălăgie, semn că în sâmbăta aia, Fiorentina juca acasă…
Aseară, după o întâlnire cu prietenii la un restaurant și o masă mai mult decât copioasă, am ajuns acasă cu dorința nebună de a vedea două filme, știam care… și până la urmă nu am mai văzut niciunul. În schimb am terminat o carte extrem de sensibilă și de vibrantă și am început o alta primită ieri în dar. Dar peste puțin timp m-am melancolizat, căci cartea mea nouă începea cam așa: “Venisem la Florența ca să uit o vreme de Peru și de peruani, dar iată că nefericita mea țară mi-a ieșit în cale , într-o dimineață, în modul cel mai neașteptat. Vizitasem casa reconstruită a lui Dante, biserica San Martino del Vescovo și străduța unde, după legendă, Dante o văzuse pentru prima oară pe Beatrice, … “
Nu îmi va trece strarea pe curând, m-am gândit că este de-a dreptul dureros să simt așa după o călătorie, după un fel de vis împlinit, dar sunt ani de când e la fel de fiecare dată, nu apuc să mă întorc dintr-un loc, că tânjesc deja după el. Mai apoi, peste toate, sunt locuri de care fără să vreau neaparat mă leg cumva ombilical, de parcă acolo m-am născut și am crescut. Uit de toate, de locurile care îmi sunt cu adevărat natale, de faptul că trebuie să mă întorc “acasă”, de mine… mă contopesc cu locul și aproape fără cuget, trăiesc o poveste de dragoste, pe care orice “suflet” ar putea să fie gelos. Din punctul acesta de vedere, nu sunt iubita perfectă, trădez cu nerușinare și mă îndrăgostec mereu și mereu… de alte locuri. E atât de ciudat să știi că în inima ta nu e loc decât pentru o singură iubire și totuși când este vorba de “locuri” să simți că inima îți crește și face cumva loc și altor feluri de iubire. E ca și atunci când ai mai mulți copii și îi iubești pe toți la fel, e așa cum îți iubești, mama, tatăl, soțul, soția, sora, fratele, prietenii… Ca om ești capabil de o unică și mare iubire, dar cu toate acestea faci loc tuturor în inima ta, poate inima vrea asta, poate tu, ca om, doar nu te poți opune.
Mi-am acompaniat melancolia de ritmuri tandre și mi-am petrecut seara, până pe la miezul nopții, privind insistent niște filmulete, făcute de oameni abili și pasionați exact în locurile care momentan îmi sunt foarte dragi, acelea de unde m-am întors de curând. Poate pentru cei care nu îmi știu pasiunea, sau pentru cei care o știu, dar nu o înțeleg, toate acestea sunt exagerări, dar eu și inima mea știm că nu sunt, nu sunt, decât o parte din ceea ce am fost meniți să fim, poate nefericiții care mereu cred că este mai bine acolo unde nu sunt… poate doar prea sensibilii care caută scăpare în visare, sau norocoșii care, din întâmplare mai cunosc niște sentimente în plus.
Dacă vreți să vedeți filmulețele încercați, aici, aici, aici, aici și aici. Se vor genera și alte rezultate, dacă aveți chef și timp le puteți vedea pe toate, asta pentru o duminică… de toamnă toscană.
Ca să fiu sinceră totul a început anul trecut pe vremea asta când ne căutam destinație pentru luna de miere :D Nu aș fi crezut că vom căuta ceva până să ajungem la un numitor comun. Recunosc că eu am vrut Spania (Tenerife sau barem Barcelona), dar din motive de neînțeles pentru mine Clau nu a vrut și pace. Am lăsat-o așa o vreme, apoi mi-a zis că poate Tenerife nu ar fi rău. După ce am căutat de ne-am amețit cazări frumoase pe insulă, ne-am dat seama că e aiurea cu legăturile la avion până acolo și ultimul lucru pe care îl doream era să pierdem nopți prin aeropoarte (apropo, am văzut azi dimineață la Pisa că Ryanair are cursă Pisa-Tenerife, dar anul trecut nu știam). În fine, a cam căzut astfel faza și Spania odată cu ea.
Dar într-o zi când era Clau mai odihnit numai ce-l aud că-mi zice: “dar, ce ai zice de Italia, dacă tot îți place așa de mult?” (deja pe mine mă apucaseră damblalele cu Italia, mai ales că fusesem la Roma între timp). Mi-a căzut cu tronc ideea lui, mai ales că mai existau locuri superbe de descoperit în “cizmă”. “Ok, fie, dar unde în Italia? La Florența, zice Clau fără să clipească, e romantic, e original, e Italia și mai ales o să avem o grămadă de locuri de vizitat”… (știa cu cine pleacă!). Asta se întâmpla pe la începutul acestui an, după o vreme am găsit și un hotel excelent ca preț, locație și review-uri și am făcut rezervare pe 6 nopți la Hotel Caravaggio (cu drept de anulare gratuită), urmând ca imediat după nuntă să ne luam biletele de avion pentru luna august. Era ca și sigură treaba…
La final de aprilie, găsim însă bilete “aproape gratis” spre Pisa și deși nu renunțăm la ideea cu Florența și Toscana, luăm bilete pentru 10 iunie la Pisa, urmând ca mai apoi să ajungem în Cinque Terre (dar povestea asta o știți deja). Ei, întorși acasă, am început să căutăm bilete de avion pentru august, dar piedicile s-au ținut lanț, o serie de probleme apărute de la o săptămână la alta, amânau luarea biletelor ca într-un final apoteotic să ne dăm seama că nu mai putem merge la Florența și că nu are rost să ne mai amăgim. Am suferit când am anulat cazarea, mai să plâng nu alta, mai ales că știam că este un loc dorit de ceva vreme, pentru un scop anume și mai ales știam că și Clau ar fi dorit “vacanța” la Florența la fel de mult ca mine (în general eu sunt cea care își dorește vacanțele de două ori pe lună dacă se poate). Ei, asta este, am acceptat cu mari păreri de rău, dar ce era să fac?!?
Însă, se pare că Cineva, acolo sus (că altfel nu vreau să-mi explic), a dorit ca noi doi să vedem Florența și Toscana anul acesta, căci într-o zi la final de august, intrând pur și simplu “doar așa” pe site la Wizz, am găsit niște bilete spre Pisa (la o oră de Florența) atât de ieftine încât am zis că nu se pot rata, și le-am luat pe loc (pe principiul “și dacă nu mergem”, “dar mergem”) Și de atunci am numărat zilele până pe 22 octombrie. Întâmplarea a făcut să fie la două zile după ziua mea, deci cadou sigur, garantat… rugăciunile mi-au fost ascultate. Mulțumesc ;)
Pentru ca am considerat ca am vazut ieri din Florenta chiar mai mult decat ne propusesem, am schimbat putin planul pe aici si am iesit azi sa vedem adevarata Toscana. Desi am fost sceptica datorita racelii mele din ce in ce mai prezente si pe langa asta Clau dadea si el semne de racela, ca doar impartim totul, ziua de azi a fost una dintre acela zile pe care, stiai ca le vei trai, dar nu prevedeai cand se va intampla. Abia astept sa va povestec despre ea pe larg, sa va spun ce a schimbat aceasta zi in mine. Va spun doar ca am vazut locul in care sper sa locuiesc si eu cand candva, regiunea Chianti, inima Toscanei. Acolo am vazut “via mea din Toscana”, un loc in care trebuie sa traiesti, sa iubesti si sa mori, pentru ca de celelalte s-a ocupat deja natura.
M-am intors de acolo fascinata complet (ca si cum mai era nevoie sa ma ia Italia pe sus cu ceva). Si cand ma gandesc ca nici nu a fost in plan… uff. Am mai vazut “Manhattan-ul medieval” de la San Gimignano si spendida Siena, asa ca am lasat pe maine sa mai recuperan ce mai avem de recuperat din Florenta.
Printre degustari de vin, ulei de masline, otet balsamic si crema de lavanda, am petrecut o zi perfecta. Noroc cu Nurofenul care m-a readus cu picioarele pe pamant, ca sa zic asa… si totusi ma intreb: de ce nu am putut raci in halul asta macar dupa 25 octombrie de exemplu?
Locuri în care mi-au ajuns picioarele și mi-am bucurat inima, ochii și sufletul… Dacă doriți să citiți Jurnalele mele de călătorie, o puteți face pe pagina dedicată…
Anglia (Marea Britanie):
Austria:
Bosnia și Herțegovina
Bulgaria
Cehia
Cipru
Croația
Danemarca:
Franța:
Germania
Grecia:
Italia:
Macedonia:
Muntenegru
Polonia:
Principatul Monaco
Republica di San Marino
România:
Serbia:
Slovenia
Slovacia
Suedia:
Ungaria:
Vatican