Iată Bradul, Iată Bucuria, Iată Cadourile… Hopa, Viiinneee Moșu’ :)
Crăciun Fericit cu toată familia alături!
Let the Holidays Begin!
Mâine dimineață plec la Ineu!! Se fac 4 luni de absență totală de acolo și aștept nerăbdătoare să ajung “acasă”. Mă așteaptă un brad de împodobit, un bunic bolnav de văzut, o aniversare de sărbătorit, o mamă care, cel puțin în ultimele două săptămâni mi-a spus zilnic: “abia aștept să vii odată”, niște (mulți) prieteni cu care vreau să mă întâlnesc (pe unii nu i-am văzut de la Paște, pe alții abia din vară, dar oricum). Mă mai așteaptă niște cadouri de împărțit, un plic de deschis, bucuria de a sta din nou (pentru 2012) încă 2 săptămâni la Ineu, niște cartofi în coajă la cuptor (rugăminte specială pentru mâine când ajung) și nu în ultimul rând, multă bucurie printre ai mei (și eu când spun printre ai mei, nu mă refer la tot neamul ci la familia de câteva persoane și mulți, mulți prieteni).
Sigur că vă mai scriu și de acolo ca să Vă urez toate cele, să vă povestesc despre Anul 2012 în destinațiile lui, să vă vorbesc la cererea lui Lili, despre Felul meu de a călători (lui Lili îi urez drum bun că pleacă în vacanță tocmai în Maroc), eventual să rezolv Leapșa de la Kadia (că m-a mai cadorisit cu una scăpată din tolba Moșului, haha!) și poate cine știe ce Alte chestii frumoase se vor mai întâmpla în Vacanța de iarnă de la Ineu și din zonă, caz în care vă țin la curent. Oricum, despre ce nu apuc să vă vorbesc până ceasul bate 12 noaptea și trecem în 2013, vă vorbesc cu frenezie în anul ce vine, că doar tot aici vom fi dacă trecem de ziua de mâine, nu? :)
Mi-am propus să vă povestesc despre multe pe blog, până plec la Ineu, dar nu se potrivesc planurile de fiecare dată, a venit zăpada și am stat pe afară, am făcut lungi și plăcute sesiuni de shopping pentru cadouri, am terminat două cărți faine și am văzut la TV 3 filme nesperat de bune… și uite așa timpul a tăcut și a trecut. Azi mă voi lupta cu bagajele, deși am început de o săptămâna cred, să tot adun pe lucruri. Mâine dimineață va fi momentul în care îmi jur din nou că îmi voi cumpăra o remorcă pentru deplasările la Ineu sau cel puțin un portbagaj extern pentru mașină :)
Dacă nu mă apucă Euforia Sărbătorilor de iarnă de la 1 decembrie, de prin 20 sigur mă ia cu asalt pentru că ele bat frenetic la ușă. În plus, la niciunul din job-urile mele de până acum nu am lucrat în perioada 22 decembrie – 4/5 ianuarie, deci nu pot spune că am suferit vreodată că nu pot face ce vreau de Sărbători. Evident de când cu școala, am avut vacanță în vremea asta, de unde i-a rămas și numele de Vacanță de iarnă (mulțumesc Cui trebuie să mulțumesc că a fost așa și nu sunt frustrată de Sărbători ce trebuie petrecute pe baricade, la drept vorbind nu mi-ar plăcea DELOC să nu pot merge la Ineu sau în altă parte de Crăciun din motive de job, timpul ăsta magic nu-l poate cumpăra nicio monedă din lume).
Nu știu ce o să faceți voi, dar sper să aveți zile frumoase, pline de căldură sufletească, să vă bucurați de cea mai frumoasă perioadă a anului, să vă bucurați de cei de lângă voi și de tot ce aveți. Dar, după cum vă spuneam, lăsam alte urări pentru săptămâna viitoare.
Să aveți drum bun dacă plecați spre alte case sau alte zări, zilele acestea!!
Trei Doamne, și toate 3 …
Desigur, mă refer la cele 3 lepșe cu care era gata, gata să mă prindă Anul 2013, restantă. Evident că nu doream, mai ales că toate cele 3 lepșe vin de la 3 Doamne (with capital D) pe care le respect și prețuiesc mult de tot, Cris-Mary, Kadia și Ana-Maria.
Cum să facem, cum să facem să le rezolvăm frumos și onorabil mai ales că toate cele 3 lepșe sunt pe bază de poze? Știu, ar putea părea o bucurie imensă, dar se face că este foarte greu cu pozele când ai tone, iar una din lepșe se referă la artă și nu ai poze ale tale, căci nu ești cunoscător și nici nu ai văzut muzee cu duiumul… Rezolvare? Hmm…
Dar să le luăm pe rând:
Cris-Mary ne spune așa: trebuie să puneți prima poză cu voi din fiecare călătorie pe care ați făcut-o. De ce ? Pentru că de obicei prima fotografie ne arată de cele mai multe ori fericirea pe care o ai când vizitezi un loc nou.
Draga mea, nu o să pun tooooate pozele din călătoriile mele, dar o să pun 3 prime poze în care trebuie să mă crezi pe cuvânt că am fost foarte fericită și entuziasmată :*
Prima poză la Disneyland Paris :)
Prima poză din Honeymoon, Pisa, Toscana, Italia :*
Prima poză din 2012, San Marino, 1 ianuarie 2012 :)
Kadia lansează următoarea provocare: Răspundeți la următoarele întrebari cu numele, preferabil și imaginea, unei picturi, colaj, desen, sculptură, basorelief, mozaic, obiect ceramic sau de sticlă, tapiserie sau fotografie larg cunoscuta si expusa vreodata într-o galerie artistică sau muzeu adevarat, alături de numele artistului care a creat acea operă de artă. E voie să se includă și sculpturi de tip instalație mișcătoare, atata vreme cât sunt fixate de un stativ sau panou sau agățate de un tavan.
Dragă Kadia, mi se pare înfiorător de grea această leapșă, de aceea sper să te bucure maniera în care am rezolvat-o până la urmă și să mă ierți că am amânat atâta timp postarea ei :) Am ilustrat doar cu preferința mea ciudată pentru Pablo Picasso (de altfel numai pe el și pe Dali îi recunosc dintr-o mie alții). Am ales dintre întrebări doar 3 care mi-au plăcut mie mai mult, sper să nu te superi :D
Cu cine/ce te poți compara pe tine însuți câte o data?
Girl Before A Mirror, 1903 by Pablo Picasso (foto)
Cum arată sentimentul tău de bucurie sau fericire de azi sau din zilele acestei saptămâni încă relativ recente ?
Joie De Vivire, 1946 by Pablo Picasso (foto)
Dacă ai fi obligat să devii profesor al unei materii oarecare/domeniu oarecare al cunoasterii umane, care ar fi acea materie/domeniu de cunoaștere ?
Guernica, 1937 by Pablo Picasso (foto)
Ana-Maria vine să încheie șirul lepșelor cu jocul următor: trebuie să răspunzi întrebărilor cu ajutorul unor imagini care să reprezinte orice clădire (de la cort la zgârie-nor şi de la mausoleu la catedrala neamului). Plus “e voie şi construcţii arhitecturale mai efemere, ca de ex torturi, sau alte piramide sau turnuri alimentare, chiar şi coafuri, şi castele de nisip !
Ana dragă fii atentă ce am pregătit… :) Sper să-ți placă, dar la fel ca în cazul de mai sus am ales dintre întrebări doar 3 care mi-au plăcut mie mai mult.
Cum ar putea arăta pt tine o trăsătură mai simplă sau mai complexă a unei ţări oarecare pe care ţi-o alegi tu, ALTA decât cea în care ai rezidenţa şi/sau cetăţenia curentă, şi pe care nu ai vizitat-o niciodată, însă a cărei imagine arhitecturale ai dori să o pui pe o posibilă carte poştală ?
Cum ar putea arăta portretul tău ideal reprezentat printr-o imagine arhitecturală ?
Cum ar putea arăta portretul unei persoane semnificative pt tine, fie că ţi-e rudă sau nu, şi fie că ţi-e sau nu dragă, (şi poate fi şi un profesor sau chiar şef din trecut, nu neapărat un iubit sau un prieten, sau tată, sau bunică, etc.), reprezentat printr-o imagine arhitecturală ?
Spre “iernile de altădată” în Parcul entografic “Romulus Vuia”
După ce am ratat toate sezoanele în care puteam ajunge să mă plimb liniștită prin Parcul Muzeului Etnografic Național “Romulus Vuia”, mi-am luat revanșa sâmbătă când am petrecut aproape două ore printre nămeții de aici. Time well spent!
Când am ajuns în fața Parcului m-am simțit total ruptă de Cluj, pe dealul de vis a vis avea loc un concurs de săniuțe, casele din satele Transilvaniei străluceau sub zăpada atinsă și ea de patina trecutului, iar atmosfera de sat rupt de lume te cucerea iremediabil. Dacă am atribuit o calitate extraordinară acestui loc, atunci a fost cu siguranță liniștea care nici nu putea da de bănuit că te afli de fapt la oraș și încă în unul mare.
Parcul etnografic de la Cluj este singurul de acest fel pe care l-am vizitat până în prezent. Nu am fost la Muzeul Satului la București (deși îmi doresc) și nici în cel de la Sibiu, despre cam auzit multe lucruri frumoase. Deci nu am un termen de comparație, dar cred că locul este făcut și întreținut cu pasiune. Am stat de vorbă cu un domn care părea că se ocupă de el, ne-a povestit multe despre parc, de la câți vizitatori au pe timp de iarnă, la cât de frumos este parcul de 1 mai.
Cu siguranță vom mai reveni în alt anotimp, când nu va trebui să dârdâi de câte ori scot mânile din buzunar. Este însă drăguț și iarna, are un aspect special, îți fură ochii, iar liniștea, cum astfel, îți mângâie sufletul. Vă recomand cu și mai mare căldură decât în acest articol, să mergeți să-l vizitați iarna. Va fi o călătorie spre “iernile de altădată” și o să vedeți că merită!
Mai multe imagini, ca de obicei, aici ;)
Anul 2012 în cărți, ceaiuri și… gânduri
Nu a fost cel mai bun an nici din punctul de vedere al lecturilor, dar îmi place să vorbesc despre anul 2012 în cărțile pe care le-am respirat, ceaiurile pe care le-am savurat și gândurile care m-au tulburat. E o duminică perfectă, perfectă pentru așa ceva. Mi-am propus un număr inițial de 80 de titluri (așa a fost 2009, că cele 100 de titluri din 2010 nu le voi mai pupa niciodată). Am țintit prea sus, ideea este că acum pargurg cea de-a 50-a carte a anului 2012 și cred că aici mă voi opri. Nu ar mai fi timp fizic de mai mult, deși, dacă se ivește ocazia unei cărți în plus nu voi spune pas. Desigur, calitatea și nu cantitatea contează, așa că vă pot spune că iubesc cărțile pe care le-am parcurs deja.
Sunt titluri superbe ce mi-au ajuns în mâini și de acolo direct în suflet, am parcurs pagini memorabile, am trăit aventuri de neimaginat, am citit febril și în picioare anumite finaluri, altele le-am savurat și de câte 3 ori ca să le pot pătrunde înțelesul mai bine. Am dormit la cap cu femei curajoase și bărbați romantici, oameni de calitate cu vise mari și strălucitoare, m-am trezit alături de povești adevărate și vise trăite de ființe ca mine… Am râs și am plâns alături de personaje în a căror viață aș fi vrut să mă implic activ, am sufertit și m-am bucurat pentru oameni reali ce au avut ideea de a se transforma pe ei într-o carte și am cuprins înțelesuri din viețile unora, pe care nu au fost capabili de a le înțelege ei înșiși, trăindu-le. Lista e aici și e încă deschisă… Am primit cărți de la multe edituri și librării cărora le mulțumesc pentru că mi-au alimentat nebunia cititului. Găsiți aici toți colaboratorii și sper ca la anul care vine să comunic cu ei tot mai bine, iar ei să fie tot la fel de atenți la nevoile mele.
N-am băut în viața mea atâta ceai ca anul acesta. Am iubit ceaiul mereu, dar să ajung să beau și câte 4 căni pe zi, nu s-a mai întâmplat până acum. Mi-am și cumpărat multe ceaiuri, aproape că pot spune că am un dulăpior întreg dedicat lor. Am început anul 2012 prin a descoperi ceaiurile Sir Edward și Lord Nelson (ambele procurate din lanțul de magazine Lidl). Sir Edward’s Tea de mentă este cel mai adevărat ceai de mentă din câte am băut. A! Eu nu beau ceaiuri de fructe de aceea mă refer aici doar la ceaiurile din plante.
Foarte sus în top stă ceaiul verde chinezesc fără care nu mă prinzi în casă, dar la fel de sus stă și cel de tei, sunătoare, mușețel și salvie. O descoperire sublimă a fost ceaiul de vanilie. Inițial mi-am cumpărat o combinație de la Fares (ceai verde, lămâie și vanilie), dar apoi am trecut la Lord Nelson de vanilie pură, poate cel mai relaxant ceai din câte există.
Cu o carte în brațe și un ceai pe noptieră am încercat să văd viața mai roz, căci anul nu a fost dintre cele mai ușoare. Ba chiar au existat momente urâte (și nu o spun pentru că anul a venit după un 2011 mai bun ci o spun pentru că 2012 a adus și momente cumplit de triste). Că au fost și evenimente care m-au înălțat, DA! au fost și mulțumesc Cerului pentru ele… Am evadat de multe ori din realitatea apăsătoare cu o poveste în brațe și mi-am însușit-o rapid și determinat. Am îndulcit amarul cotidian cu izul vaniliei sau al teiului și chiar am simțit că viața are alt gust cu un ceai fierbinte alături și se vede altfel trecută prin filtrul unor personaje de efect.
Dar cel mai bine este să nu mă plâng pentru 2012… pentru că nu vreau, nu pentru că nu aș putea :) La voi cum a fost?
O altă zi cu multă, multă zăpadă
Și mai multă, dacă vă puteți închipui, pentru că ieri a nins toată ziua…
Posibil să vă fi înnebunit cu zăpada de la Cluj, dar pe bune că m-a înnebunit și pe mine în toate sensurile :)
- abia am ieșit din parcare ieri și abia am intrat aseară în parcare înapoi (cu nisip la roți și din astea, că doar am parcarea în pantă, ceea ce e Mi-Nu-Nat!)
- n-am reușit să urc în turla Bisericii catolice pentru că, din cauza zăpezi probabil, mi se tot spune că “nu se poate să urcați”, fără alte lămuriri, doar că nu se poate…
- turiștii străini ar fi consternați de ideea lui “because I said so” (deși tocmai asta era ideea, să fac poze pe zăpadă, iar programul de urcare nu era suspendat pe timp de iarnă)
- se circulă aiurea, nu pentru că nu sunt curățate drumurile, ci pentru că șoferii au un microb ce îi atinge la fiecare zăpadă, nu-mi explic
- toți brazii din pădurile Floreștiului arată ca în povești, parcă se rup sub greutatea zăpezii
- tot ca în povești arată și Piața Muzeului, este… splendidă (că nu găsesc alt cuvânt), ia vedeți și voi:
- îmi place cum stă Matei Corvin pe cal, așa înzăpezit, de parcă e viu și se întoarce iarna dintr-o călătorie în timp
- de asemenea apreciez eforturile localurilor clujene de a încerca să arate boem și să te atragă înăuntru la căldurică, ca în imaginea de mai jos
Toate astea le-am constatat ieri pe un frig teribil de am crezut că îmi omoară toate țesuturile din degetele de la picioare. Pe la voi cum e? Prin România știu că e zăpadă peste tot, dar chiar peste tot! În străinătate se poate ca unii să aveți și 20 de grade în termometre (mai puțin în Canada, Suedia, Elveția…) și cu toată atmosfera noastră de basm, nu pot să nu vă invidiez (pe cei de prin sudul Franței de exemplu) :D
Romane de citit la gura sobei
Nu știu cum sunteți voi, dar eu când văd zăpada pe fereastră m-aș refugia cel puțin lângă o teracotă, asta ca să nu întind coarda și să amintesc de un șemineu :D Cititul cu spatele lipit de teracotă mă întoarce iar în urmă cu… mulți ani, când învățam pentru a doua zi sau citeam unul din romanele care mi-au marcat adolescența, aș aminti aici un Tess D’Uberville, Maitrey sau Dragostea nu moare… Dar sunt sigură, pe de altă parte, că fiecare are câteva cărți pe care le-a citit ad litteram la gura sobei și acum numai vederea unui foc sau numai căderea unor fulgi îi va face să se întoarcă pentru o sesiune de lectură în… trecut.
Vremea de afară m-a îmbiat la visare, dar și apropierea sărbătorilor de iarnă m-a îndemnat să vă povestesc despre 2 romane ce pot fi citite, câte unul pe seară, în fața unei căni cu ceai, la căldură și eventual în brațele cui trebuie ;)
Vălul pictat este un roman superb și extrem de puternic. Cele puțin peste 200 de pagini te trec prin toate stările și te fac să zăbovești asupra finalului și să te gândești la motivele pentru care un om se schimbă de-a lungul vieții și la cât de dure pot fi unele lecții de viață care duc la schimbare. Vă mărturisesc că am crezut cu tărie că Vălul pictat este un roman de dragoste și atât. Nu văzusem niciuna din ecranizări, dar am auzit numai lucruri bune despre ele. În mintea mea, știam sau doream să cred, că totul se va rezuma la o poveste de dragoste ce întâmpină câteva obstacole, dar cartea este mai mult de atât. Somerset Maugham reușește să creeze un roman diafan și plin de contraste, o poveste care te ia prin învăluire și te poartă ca o tornadă în interiorul vieții ciudate a unui cuplu.
Pe scurt: Kitty Fane este surprinsă de soțul care a iubea ca un nebun, înșelându-l cu un prieten de familie. Ea crede că respectivul o iubește și că își va părăsi soția pentru ea, dar evident că ticălosul nu are de gând să facă asta. Ea este foarte îndrăgostită de el și la început aproape că nici nu-i pasă că soțul i-a descoperit infidelitatea. Societatea însă ar putea să o taxeze crunt, motiv pentru care soțul, turbat de gelozie (dar pe care o afișează cu o maturitate nemainîntâlnită) îi propune un târg ciudat: o va părăsi numai dacă amantul o va lua imediat de nevastă, ori în caz contrar o va obliga să rămână cu el și mai mult decât asta, o va obliga să îl însoțească într-o zonă din China colonială, unde face ravagii o epidemie de holeră.
La început, Kitty are impresia că soțul își bate joc de ea, dar mai apoi realizează să realitatea o ia înainte ei, amantul desigur că nu o vrea și răsfățata aristocrată se vede nevoită să-și însoțească soțul încornorat și medic bacteriolog într-o zonă unde moarte se ivește la tot pasul. Văzută inițial ca o condamnare la moarte pentru soția infidelă, călătoria se va dovedi a fi salvarea acesteia ca om. Dar ce preț trebuie să plătească Kitty pentru devenire rămâne să descoperiți chiar voi.
Mie mi-a plăcut enorm tensiunea și puterea de seducție ce mocnea în Walter Fane și m-a iritat teribil faptul că nebuna de Kitty nu o simțea și se gândea în mare parte a timpului la măgarul de amant (care fie vorba între noi numai un bărbat cu B mare nu se putea numi). A fost de-a dreptul frustrant, cum eu ca cititoare am început să-l îndrăgesc pe Walter Fane și femeia de lângă el părea că nu-l poate suferi. Și totuși, la un anumit moment, am simțit că ea regretă că nu-l poate iubi așa cum omul ar fi meritat, din păcate însă regretul vine prea târziu și ce păcat!
Poștașul sună întotdeauna de două ori este cartea lui James M. Cain ajunsă foarte cunoscută după ecraniarea ei celebră cu Jack Nicholson și Jessica Lange în rolurile principale. Îmi aminteam foarte vag de film, rețineam bine părul blond și silueta superbă a Jessicăi în rolul Corei, dar m-am amuzat când am descoperit că eroina din carte era de fapt brunetă și nici măcar foarte frumoasă. Am uitat rapid de figura celei din film, însă TOT TIMPUL în mintea mea Frank a fost Jack Nicholson, nu m-am putut detașa de personaj deși am vrut.
Romanul se citește foarte rapid și poate fi perceput ca o comedie neagră cu accente erotice evidente, dar asta nu m-a împiedicat să nu râd cu gura până la urechi la anumite faze ce păreau ireale, dar pe care puteai lesne să le vizualizezi cu un dram de imaginație. Frank e un golan american ce trage la hanul unui grec, îi câștigă acestuia încrederea, îi vrea femeia din primul moment, iar aceasta mult mai tânără și mai necoaptă la minte se aprinde după el și îi vine ideea genială de a-l ucide pe grec ca să rămână și cu Frank și cu averea defunctului soț. Numai că grecul se comportă o vreme ca Rasputin și mai apoi ca și Bruce Willis în “Greu de ucis” și te întrebi la fiecare tentativă dacă ăla mai moare odată ori ba… :)
Și pentru că mi se pare că dacă vă mai zic multe nu o să mai vreți să citiți romanul, vă mai zic doar că din amintirile mele, filmul este mult mai vizual și mai nerecomandat celor sub 15 ani măcar, decât cartea. Însă, dacă nu ați văzut filmul e un mare plus, pentru că puteți savura cartea mult mai bine, mult mai cu patos și o să fiți cât se poate de șocați de final. Dar pe bune că așa carte, merita așa un filnal din simplul motiv că viața e cam stupidă, după cum putem observa cu toții ;)
Acestea sunt recomandările mele pentru două seri de iarnă pe care vreți să le petreceți în compania unor cărți, care să vă rămână multă vreme în minte. Două cărți inteligente și pline de pasiune expusă când savuros când tragic, două cărți care vă pot reda plăcerea lecturii în seri de iarnă grea, în care faptul că ninge pare că e tot ce se poate întâmpla mai magic… ei așșș…