Eurotrip 2015: ♪♪ Allegro prin Salzburg ♪♪

Salzburg-ul a fost ultima noastră oprire în Austria, înainte de a o lua și mai spre Vest. Știu doar că mi-am dorit enorm să ajung la Salzburg și toată lumea mă încuraja să o fac, în ideea că ar fi “cel mai frumos loc din Austria”. Eu nu pot spune că l-am găsit chiar cel mai frumos, dar fără îndoială este un loc deosebit ce merită vizitat și descoperit. Mă bucur că în sfârșit am ajuns și aici ❤

salzburg

Citește mai departe

Emoție de toamnă sau cum să ne ocupăm și de suflet

Mereu mă lovește în octombrie pe la început, asta dacă nu mă ia încă din septembrie, dar deja cred că și voi v-ați obișnuit. Trec foarte ușor de la “nu-mi place și pace!”, la “dar stai că totuși îmi place”, de la “ah, fir-ar să fie uite ce vreme!”, la “dar stai puțin că urmează ziua mea” și tot așa. Mă montez și remontez și iată “o altă toamnă trece”… știți poezia?

toamna 2015

Citește mai departe

Eurotrip 2015: Austria, Superioară din toate punctele de vedere!

Dacă până în acest august, tot ce văzusem din Austria a fost Viena, după luna august a lui 2015 mă declar un fan înfocat al Austriei și o pot declara “cireașa de pe tort” a Eurotrip-ului din această vară. Pe lista mea de dorințe în ale călătoritului, oricum se afla de multă vreme, traversarea Austriei de la Est la Vest, un road trip cu munți cât vezi cu ochii și peisaje mai frumoase ca în vederi. Et Voilà, s-a întâmplat de data asta!

DSCF8185

Citește mai departe

My Bucket List: Eros Ramazzotti, în concert la Cluj!

Ca să fiu precisă, linia asta din al meu Bucket List suna așa: Eros Ramazzotti Live undeva prin Italia, poate pe Stadio Olimpico din Roma ori poate la Arena Romană din Verona… Doar că Cineva a prins esențialul mesajului și îi foarte mulțumesc pentru asta. Adică dorința mea era să-l văd și să-l aud pe Eros Ramazzotti Live, locația fiind mai puțin importantă – așa că mi l-a adus acasă! La Cluj! :)

IMG_2876

Citește mai departe

Îi mai număr o toamnă într-o zi cu soare!

Nu-mi aduc aminte să fi plouat în ultimii ani de Ziua Crucii și de Ziua Ei. N-au fost nori, n-a fost furtună, decât liniște și pace. Mă uit la cerul albastru și la soarele ce mă încălzește, simt vântul de toamnă blândă ce mă mângâie ori aroma dulce a cafelei cu miere și mă gândesc la Ea. Și mă bucur că E chiar dacă nu-i cu mine decât uneori, câteva zile pe an…

maman

Citește mai departe

Eurotrip 2015: Vestul Austriei în 23 de imagini pitorești

La început n-am vrut să o spun în gura mare, dar între timp mi s-au mai așezat amintirile și imaginile pe retină. Austria a fost “perla” Eurotrip-ului nostru și locul în care ne-am simțit în perioada asta cel mai “în vacanță”! Așa că până o să vă povestesc despre ea așa cum ar merita, m-am gândit să trimit vederile înainte, cu mențiunea că DA, țara asta arată mai bine ca în cele mai frumoase cărți poștale…

DSCF8061

Citește mai departe