The Curious Case of Benjamin Button

Pentru cine are la dispoziție 3 ore libere, un chef de nebun de un film bun, pentru cine a apreciat Forrest Gump (regia și scenariul au fost semnate la ambele filme de aceleași persoane), dar îl poate admira și pe Brad Pitt, acest film despre care vorbesc este de văzut. Recomand vizionarea la cinema, nu pentru că filmul ar avea cine știe ce efecte pe care l-ai putea rata acasă, dar măcar la cimena poți trăi 3 ore de relaxare totală.
Povestea vieții unui “copil care se naște bătrân”, supraviețuiește bolii nefaste și ajunge să “întinereasă” este extrem de vie și interesantă. Cu un Brad Pitt foarte bătrân și apoi tânăr și super sexy filmul nu putea fi decât ceva remarcabil. (Și ca o paranteză, actorul ăsta e incredibil de HOT, am urmărit jumate de film cu un zâmbet tâmp pe buze). Dar trecând peste acest amănunt (chiar este un amănunt, credeți-mă) filmul e emoționant și bulversant. M-am gândit că poate este genul de film pe care nu vrei să-l vezi cu mintea (pentru că e de neînțeles), poate nu vrei nici cu sufletul (pentru că este o poveste fantastică, până la urmă), sau nu vrei să-l vezi nici măcar cu ochii (nu s-a răsturnat carul cu frumuseți în el), dar e genul care poate fi văzut cu lacrimile, De ce?
Pentru că e trist și nedrept pe alocuri, pentru că e de dragoste mai mult ca de viață și pentru că te face să-ți simți inima în gât la o grămadă de replici și priviri.
Am vrut să-l văd imediat după ce am vizionat primele 10 secunde din trailer, dar de atunci au trecut vreo 2 luni. Pot spune doar că abia aștept ceremonia de Oscar (cred că-i mâine noapte) să vad dacă filmul încasează și ceva premii (nu că asta l-ar face mult mai valoros decât este deja).

You may also like

2 comentarii

  1. Îmi place și Tom Hanks, “Cast away” sau “The Terminal” sunt printre favoritele mele, ce să mai zic de “Forest Gump”, dar să știi nici Brăduț nu-i de subestimat.
    Pentru că înaintea fizicului remarcabil, el un actor bun. Vezi “Fight Club”, “Legendele Toamnei”, “Seven”,”Șapte ani în Tibet” sau mai îndepărtatul “Interviu cu un vampir”, și acestea sunt doar câteva titluri. În spatele ochilor senini și părului blond se ascunde un mare talent. Părerea mea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.